Publicat de: Andra Bunea | 28/04/2013

Acele Morarului, mon amour!

Ieri (sambata 28 iulie 2012) am „comis-o” din nou: am fost pe munte la catarare. Am realizat un vis vechi de vreun an (mai exact de 10 luni): catarare pe Acele Morarului. Anul trecut pe 24 septembrie pornisem cu Razvan si Iosif sa facem acest traseu, dar ne-am „impotmolit” in Rapa Zapezilor (dificultate 2A), pe care Razvan o alesese ca traseu de acces catre Acele Morarului. Rapa Zapezilor a devenit atunci adevaratul traseu. Am avut de luptat cu nenumarate saritori – a fost cel mai dificil traseu pe care l-am facut vreodata pe munte. La ora 7 seara de-abia ajungeam la baza Acelor Morarului – cum sa mai escaladezi Acele la ora aceea ?! Ne-am dus atunci la cabana Omu, unde am petrecut o noapte alba, stand pe o banca in sala de mese. Ei da, muntele cere sacrificii, ce credeati ?! A doua zi am coborat la Malaiesti si ne-am intors acasa bucurosi ca am scapat intregi dupa aventura de pe Rapa Zapezilor (prietenii stiu de ce !), dar hotarati ca intr-o zi sa ducem la bun sfarsit visul de a escalada Acele Morarului. In aceste ultime 10 luni, mereu cand mergeam in Bucegi si vedeam Acele, le spuneam: „stati acolo, nu va miscati, sigur o sa vin sa va escaladez !” Asteptarea a fost lunga, dar a meritat. Din echipa au facut parte bineinteles Razvan si Iosif (ramasesem toti trei restanti la acest traseu de anul trecut), la care s-a adaugat Traian, colegul de coarda al lui Razvan. Prezenta lui a fost foarte utila datorita cunostintelor tehnice pe care le poseda si experientei indelungate la stanca. De altfel, doresc sa-i felicit calduros (sau canicular, ca tot e de sezon !) pe participanti: am fost o echipa de zile mari, unita si plina de entuziasm.

Dar sa nu ma mai tot invart in jurul subiectului si sa dau cateva detalii tehnice pentru amatorii de senzatii tari: traseul Acele (sau Coltii) Morarului este cotat cu 2A, 10 lungimi de coarda, durata de traversare 4 ore (sursa: Walter Kargel, „Muntii Bucegi – drumetie, alpinism, schi”). Inaltimea maxima atinsa de Ace estede 2.280 m. In poza panoramica pe care am pus-o la inceput in galeria foto se vede creasta nord-estica a Bucegilor. Avem in ordine de la stanga la dreapta: Creasta Ascutita, Acul Mare (cel mai lat, seamana cu un trapez), Degetul Rosu, Degetul Prelungit, Acul Crucii si Acul de Sus. In continuare se vede Creasta Morarului, intersectata la un moment dat de Creasta Balaurului, care urca spre dreapta pana la punctul de inaltime maxima (Vf. Bucsoiu Mare 2492 m). Poza este facuta pe 9 iunie 2012, cand am urcat Valea Bucsoiului la coltari si piolet (este vorba despre valea dispusa oblic spre dreapta la jumatatea pozei; face un V cu Valea Portitelor, care merge spre stanga).

Si acum sa incep povestirea propriu-zisa. De data asta am ales un traseu mai usor de acces la baza Acelor: am pornit la 9:30 si am urcat pe Valea Cerbului din drumul care duce la cabana Gura Diham. In Poiana Costila am cotit dreapta si am continuat pe Valea Cerbului, pe care am urcat aproximativ pana la jumatate. Dupa ce am lasat in urma Valea Priponului pe stanga, am mai urcat putin si apoi am virat drepta pe Brana Mare a Morarului (pe scurt BMM). Poteca este bine conturata si se vede usor din Valea Cerbului. Pana la intrarea pe BMM am facut doua ore jumate, iar de acolo pana la baza Acelor inca 40 minute. Nu voi da foarte multe detalii tehnice (unde sunt pitoanele, pe ce fata a stancii trebuie abordate Acele, etc). Internetul este plin de rapoarte detaliate si bine scrise. Am citit si noi astfel de rapoarte inainte de plecare si eram bine informati cu privire la detaliile tehnice ale traseului.

Dupa o pauza de 15 minute, in care am mancat ceva si am povestit cu un grup de 3 barbati care voiau si ei sa urce Acele, ne-am pus echipamentul si am atacat prima treapta care duce la Ace. A urmat apoi Creasta Ascutita, care nu a pus deloc probleme si nu a necesitat coarda. Fata de Acul Mare, Creasta Ascutita e o adevarata autostrada !! Aveam acum in fata Acul Mare, o adevarata provocare chiar si pentru alpinistii cu experienta datorita ingustimii crestei (40-50 cm). Am pornit la drum cu ceva emotii, pentru ca nu stiam la ce sa ma astept. Dar pe masura ce inaintam, emotiile au lasat locul entuziasmului: era atat de frumos si de provocator, intotdeauna mi-am dorit sa fac asa ceva pe munte. Am escaladat toti Acul Mare fara asigurare, atat la urcare cat si pe creasta. Razvan a pornit primul si ne-a dovedit ca se poate urca fara asigurare. Traversarea Acului Mare ne-a trezit cativa fluturi in stomac: sa fii la inaltimea aceea, cu rapa in stanga si rapa in drepta si sa mergi fara asigurare pe lama aceea de cutit era o provocare destul de mare. Totusi, la unison am decis ca nu are rost sa ne legam in coarda, pentru ca daca pica unul, exista riscul sa-i traga si pe ceilalti. Asa ca am pornit fiecare pe proprie raspundere, calm si in patru labe. Nu se putea merge in picioare acolo: terenul era destul de accidentat si nu iti oferea echilibru. Am trecut cu bine de prima provocare. Am pus apoi coarda si am coborat in rapel in Strunga Acului Mare.

Dupa cateva minute pentru poze si strans coarda, am atacat Degetul Rosu (un fel de 4A) tot la liber. Cand am ajuns pe Degetul Rosu, i-am vazut pe cei trei amici cu care povestisem la baza Acelor. Nu au reusit sa traverseze Acul Mare si aveau de gand sa se intoarca. Se pare ca cel mai tanar dintre ei clacase psihic. Aviz amatorilor: Acele Morarului nu sunt pentru cei care au rau de inaltime si nici pentru persoane neantrenate. Ca sa vii sa faci un astfel de traseu, este recomandat sa fi facut inainte atat catarare la stanca, cat si catarare la liber pe vai abrupte cu grad de dificultate de cel putin 1b. Noi facusem deja un 2A (Rapa Zapezilor), asa ca eram cat de cat pregatiti pentru o astfel de provocare. Totusi, vreau sa precizez ca m-am rugat tot timpul la Dumnezeu sa ne pazeasca. Experienta noastra de cataratori de 2A nu ne-ar fi servit la nimic fara protectia Lui supranaturala. Daca se desprindea o priza (piatra) intr-un moment critic, consecintele ar fi fost dramatice. Dumnezeu a fost cu noi si ne-a pazit. Am simtit asta tot timpul prin pacea (lipsa fricii) pe care o aveam in inima.

Am continuat pana la capat dupa acelasi tipar (urcare la liber, coborare in rapel). Au existat si pasaje mai dificile, dar in general traseul nu a pus probleme tehnice majore. Chiar si acele pasaje dificile erau o ocazie de a ne antrena. Greutatea Acelor Morarului (oricine va va spune asta) nu consta deloc in dificultatea tehnica, ci in provocarea psihica pe care o reprezinta catararea (la liber sau nu) si rapelul la inaltimea de 2200 m fara nici o plasa de protectie dedesupt. Daca dorinta de a reusi invinge frica de inaltime, atunci esti un castigator. Intotdeauna am spus ca escalada este in primul rand un sport al mintii, in care inveti sa te controlezi pe tine insuti, sa iti controlezi teama si neincrederea. Eu insami sunt o dovada ca se poate: am inceput caratarea la stanca in urma cu un an. Pana acum un an, faceam doar escalada la sala si catarare la liber pe vai abrupte. Nu pot sa redau in cuvinte extazul pe care mi-l produce acum catararea la stanca, mai ales ca am inceput sa urc cap de coarda.

Am apreciat in mod deosebit episoadele de rapel, in care eram singura cu stanca si in care trebuia sa ma concentrez la ce fac (cata coarda imi dau) si nu la prapastia de sub mine. Razvan si Traian erau deja experimentati in ale rapelului, dar eu si Iosif eram mai incepatori: mai facusem rapel adevarat (singur cu stanca) doar o data la peretele Sf. Ana din Sinaia (vezi aici raportul de tura http://alpinclubbrasov.ro/?p=1200). Totusi, aveam amandoi o mare dorinta de a invata si de a progresa. Am ascultat cu atentie instructiunile clare ale baietilor si ne-am descurcat cu brio. Eram amandoi in extaz: cat de fain poate fi sa faci rapel adevarat pe un traseu adevarat ! De altfel, Iosif a fost „revelatia sezonului”: s-a descurcat impecabil, inclusiv pe portiunile mai dificile tehnic. Si-a invins in mod admirabil frica de inaltime, iar rapelul a devenit unul dintre hobby-urile lui preferate !! Apropo, si el a inceput catararea la stanca tot in urma cu un an. Nu stiu daca ati observat, dar in poze este mereu cu gura pana la urechi, are un zambet care tradeaza entuziasmul lui.

Ne-a luat 3 ore jumate sa escaladam Acele. Ne-am incadrat foarte bine in timp – de fapt am castigat timp prin faptul ca le-am urcat pe toate la liber. Altfel, ne-ar fi luat mult timp sa punem coarda si s-o strangem la fiecare urcare. Dupa ce am terminat Acele, am facut in continuare Creasta Morarului pana la Omu si am catarat tot ce era de catarat in calea noastra. Am ajuns la Omu in jur de ora 17, osteniti dar fericiti. Dupa o pauza de vreo 50 minute in care am mancat si am strans coarda, am pornit coborarea spre Busteni pe Valea Cerbului. Eram cu totii de acord ca Acele Morarului a fost cel mai fain traseu pe care l-am facut pana acum. Iosif spunea ca ar fi gata s-o ia de la capat a doua zi. Si in mine s-a trezit dorinta de a face din nou acest traseu, mai ales ca sunt si alte persoane care vor sa-l faca. Extazul si senzatia de zbor pe care le-am experimentat acolo sus ma vor urmari multa vreme. Pe curand, Acele Morarului !

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: