Publicat de: Andra Bunea | 11/05/2013

Valea Bucsoiului reloaded 11 mai 2013

In RT-ul scris azi-dimineata spuneam ca astazi urma sa urc cu Razvan pe Valea Bucsoiului, ceea ce am si facut. Ne-am intors devreme in Brasov (la 18:30), asa ca am timp in seara asta sa scriu RT-ul (oops, al doilea pe ziua de azi !).

De ce „Valea Bucsoiului reloaded” ? Pentru ca a fost ca o reeditare (desi doar partiala) a turei similare pe care am facut-o anul trecut pe 9 iunie impreuna cu Razvan, Iosif si Adi Buff. Spun reeditare partiala pentru ca de data asta am urcat pe alt fir al vaii (Valcelul de sub Varf) si dupa cum ii spune si numele, am iesit la cativa metri sub varful Bucsoiu. Anul trecut am urcat pe un alt fir al vaii si am iesit mult mai jos de varf. Mi-a placut foarte mult varianta de astazi, mai ales ca s-a putut urca la coltari pana la iesirea de sub varf.

Dar sa descriu lucrurile cronologic. La 10:30 am plecat de la masina, pe care Razvan a lasat-o langa cabana Diham. Am mers pana la Pichetul Rosu, apoi am cotit dreapta ca sa ajungem in Poiana Bucsoiu. Am intrat pe V. Bucsoiului, unde am urcat vreo 10 minute pe stanci, dupa care ne-am oprit sa ne punem coltarii. Intre timp se facuse 11:35. Razvan pornise deja cronometrul ca sa vada cat facem pana sus. Valea era imbracata in culori de o splendoare ametitoare: combinatia intre albul zapezii si griul deschis al stancilor, pe fundalul albastru al cerului iti taia respiratia (las pozele sa vorbeasca). Cum sa stai acasa intr-o astfel de zi ? Cel mai potrivit loc unde sa fim era chiar acolo si noi ne-am bucurat din plin de asta. Cateva cuvinte despre starea zapezii: era tare, numai buna de coltari. Vazand noi ca valea arata acum aproximativ la fel cum arata pe 9 iunie 2012, am ajuns la concluzia ca vremea este foarte inaintata (s-a incalzit brusc si prematur).

In prima parte a vaii s-a mers foarte bine. Dar in jumatatea superioara, majoritatea saritorilor erau descoperite partial (se vedeau saritorile, care trebuiau urcate prin dreapta sau stanga, dar zapada nu era inca topita complet in apropierea lor). Saritorile in sine nu erau greu de catarat, dar sa faci asta cu coltarii devenea un sport extrem si neplacut. Pe primele doua le-am trecut mai usor, dar la urmatoarele am avut cateva emotii, asa ca m-am rugat pentru protectie. Cu putin timp inainte sa ajungem la iesirea din vale, am dat de o saritoare complet descoperita: zapada se topise si se desprinsese de stanca, lasand astfel un gol adanc (in termeni tehnici, spatiul dintre zapada/gheata si stanca se numeste rimaye sau crevasa periferica). Nu se mai putea urca pe ea direct de pe zapada, asa ca a trebuit sa ocolim prin dreapta pe un valcel cu iarba uscata. Din fericire, ocolirea nu a pus probleme. Dupa ce am trecut de portiunea cu iarba, am revenit pe firul vaii si am continuat sa urcam la coltari ultima bucata, dealtfel si cea mai abrupta de pe toata valea (aveam impresia ca urc pe scara in pod). Dar am reusit sa ajung cu bine si intr-un timp record in saua care vine de pe Bucsoiu Mic (doua ore si un sfert de cand mi-am pus coltarii). De acolo am urcat pe Vf. Bucsoiu ca sa fac poze, dupa care ne-am strans lucrurile si am pornit spre Omu’.

In treacat fie spus: avand in vedere caldura care a pus stapanire pe Romania in ultima vreme, zapada de pe V. Bucsoiului se va topi accelerat in urmatoarele zile. Noi am fost foarte norocosi sa trecem cu bine si fara coarda (pe care nici n-o aveam la noi) de saritorile partial descoperite; peste o saptamana insa, cred ca se strica treaba pe V. Bucsoiului: unele saritori nu se vor mai putea trece nici macar cu coarda. Iata ca am luat bine pulsul muntelui si am reusit astfel sa fim la locul potrivit la momentul potrivit.

La Omu’ am facut pauza de masa mult asteptata. Dupa ce am mancat si baut ceai in cabana, am iesit afara sa ne bronzam putin la soare. Era multa lume in fata cabanei, stateau toti ca mustele la soare 🙂 Aveau si de ce: era atat de agreabil si de frumos. Ce privilegiu sa pot urca pana acolo si sa ma pot bucura de acel peisaj de vis. Dupa vreo jumate de ora la soare, ne-am strans lucrurile si am inceput coborarea pe V. Morarului. V. Morarului ni s-a parut cea mai buna optiune de coborare pentru ca este aproape de Omu’ si are o iesire buna in partea inferioara (se ajunge repede la Pichetul Rosu si apoi la Diham). Coborarea pe V. Morarului a fost floare la ureche pe langa urcarea de pe Bucsoiu. Ne-a ajutat foarte mult faptul ca valea era plina cu zapada pana in partea inferioara. Nu a fost deci nevoie sa ne descataram pe stanci, pentru ca asta ne-ar fi luat foarte mult timp. Am facut astfel doar doua ore de la Omu’ pana la masina. Per ansamblu, am realizat performanta de a urca si cobora in 7 ore cu tot cu pauzele de pe traseu si cu pauza de la Omu’. Nu am scos niciodata un timp atat de bun la urcare si coborare in aceeasi zi in Bucegi.

Acum m-am intors acasa, iar tura de azi mi se pare deja ca un vis frumos. Insa nu a fost deloc un vis, a fost ceva foarte real. Din fericire, am pozele care imi vor aminti mult timp de splendoarea Bucegilor intr-o minunata zi de sambata 11 mai 2013.

Iata si pozele!

Această prezentare necesită JavaScript.


Responses

  1. Bravo Andra !
    Esti inepuizabila, atat in ascensiuni montane cat si in povestiri…
    Felicitari. Deni

  2. Blogul tau are viata in el! Il urmaresc cu placere, fie ca-i vorba de o plimbare pe Tampa, sau de nu stiu ce vale din Bucegi sau Crai.

    • Multumesc Dragos. Ma bucur sa pot impartasi cu ceilalti pasiunea mea pentru munte. Cand ne vedem la o tura prin Bucegi ?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: