Publicat de: Andra Bunea | 12/05/2013

Catarare pe Tampa reloaded (12 mai 2013)

Cand ne-am intors aseara din Bucegi, Razvan spunea ca daca se simte in forma azi (duminica 12 mai), o sa iasa la catarare la peretele Belvedere din Predeal – Paraul Rece. Astazi pe la pranz l-am sunat, dar nu a raspuns. L-am sunat si pe Traian, care mi-a zis ca are treaba si nu poate veni la catarare. A zis ca daca termina treaba, vine mai spre dupa-amiaza, dar nu era sigur. Intrucat nu aveam de gand sa stau toata dupa-amiaza in casa, am activat imediat solutia de rezerva: catarare pe Tampa. L-am sunat pe Sebi, care era la Pietrele lui Solomon cu bicicleta, dar mi-a zis ca se intoarce acasa in vreo ora si ca va fi la bariera la ora 15 (este vorba de bariera de la intrarea pe drumul forestier care urca pe Tampa).

La ora 15 eram si eu acolo. Am urcat agale pana la perete. Era foarte cald – soarele bate acolo dupa-amiaza, dar nimic nu ma putea opri din dorinta de a cuceri noi trasee pe Tampa. Vineri seara la plecarea de pe Tampa ne propusesem ca data viitoare sa facem mai intai traseul scoala din dreapta (5a). Cand am ajuns la perete, era deja o echipa de cataratori pe acest traseu. Coarda era pusa si urca in mansa o fata. Mi-am dat seama ca nu mai dureaza mult, asa ca am asteptat sa termine. Cel care asigura vorbea in engleza. Dupa accent mi-am dat seama ca e francez, asa ca l-am abordat imediat in franceza. Am aflat astfel ca il cheama Matthieu si ca lucreaza pentru Decathlon. Am facut imediat legatura cu ce auzisem de la Sandu: acum 2 saptamani (in sambata cand am inaugurat eu coarda in Cheile Rasnoavei), Sandu ma invitase la o tura in Piatra Craiului, la care venea si un francez care lucreaza la Decathlon. Asa ca l-am intrebat pe Matthieu daca a fost cu Sandu in Piatra Craiului. Mi-a spus ca da. Intuitia mea s-a dovedit deci corecta. M-am bucurat foarte mult sa dau de Matthieu, de-abia mai aveam si eu cu cine sa vorbesc in franceza. Dupa ce si-au strans echipamentul, Matthieu si Mirela (colega lui de coarda, care il stia pe Sebi – ce mica e lumea !), s-au deplasat spre stanga si voiau sa faca un traseu in partea centrala a peretelui. Stiind ca acolo sunt numai trasee dificile, l-am intrebat pe Matthieu: „Ce aveti de gand sa faceti ?” El mi-a spus ca e si un traseu de 5b pe-acolo (Diedrul) si ca il vor face pe acela. M-am aratat interesata, in ideea ca dupa ce termina ei, o sa pun si eu coarda de sus ca sa ne dam in mansa pe „Diedrul”.

Am trecut si noi la treaba pe traseul scoala („Alba ca Zapada”). Sebi m-a asigurat, in timp ce eu cautam de zor pitoanele. De data asta am citit explicatia si am inteles ca traseul scoala are prima portiune comuna cu traseele din stanga lui („Albastrele” 6b si „Burtile Sodomei” 7a), dupa care o ia la dreapta si are topul mai jos decat celelalte doua. Doar ca nu prea am inteles cat de mare (sau mica) e acea portiune comuna; nevazand nici un piton in dreapta mea, am continuat sa urc si sa asigur pe „Burtile Sodomei”. Asta pana cand am ajuns la burta (surplomba) de unde si numele. Insa acolo aveam deja vreo 4 m sub mine fara nici o asigurare. Ultimul piton pe care l-am asigurat era destul de jos si nu mai gasisem nici unul dupa aceea. Asa ca nu ma puteam imagina catarand surplomba in aceste conditii. M-am retras spre dreapta, in speranta ca voi gasi topul traseului scoala. Mi-am zis: „In mod normal, ar trebui sa fie aici”. Dar n-am gasit nimic. Ma gandeam ca o fi ascuns pe undeva prin boscheti (erau foarte multi copacei pe-acolo). Dar negasindu-l, mi-am zis ca va trebui sa ajung la topul celor doua trasee din stanga. Am vazut cam pe unde era topul lor si imi faceam deja un plan sa urc prin partea din dreapta si sa ies deasupra surplombei. In timp ce imi cautam eu prize potrivite pentru aceasta aventura, am vazut topul traseului scoala: era in partea cea mai din dreapta a stancii cu surplomba. Am respirat usurata si am pus coarda prin top. Dupa mine, a urcat Sebi in mansa fara probleme. Mi-a placut comentariul lui cand a coborat: „Facem si noi ceva mai serios ? Traseul asta nu m-a satisfacut deloc”. „E clar (mi-am zis), Sebi a prins gustul catararii si nu se mai multumeste cu trasee usoare. Are stofa de catarator”. Oricum aveam de gand sa facem „Diedrul” (5b), asa ca oferta se potrivea bine cu cererea.

Intrucat nu puteam sa ma imaginez catarand la liber „Diedrul”, am apelat la Matthieu (care a urcat cap de coarda pe el) si l-am rugat sa ne arate unde este topul. Matthieu nu numai ca ne-a aratat, dar s-a si oferit sa ne ajute sa punem coarda in top. Dupa ce a pus coarda, a coborat in rapel si a pus o bucla pe traseu, ca sa tina coarda pe linia traseului in punctul in care traseul o ia spre stanga. Eu m-am avantat sa urc in mansa, spunandu-mi: „ce mare lucru poate sa fie un 5b ?”. Prima portiune (acolo unde traseul urma fisura sau diedrul natural al peretelui) nu mi-a pus probleme. Am reusit de asemenea sa trec relativ usor de portiunea dificila unde traseul iesea din diedru si o lua la stanga, dupa care am inceput sa dau de greu. Aveam impresia ca „Diedrul” merge in continuare tot spre stanga. Am ajuns insa intr-un punct mort, din care nu mai puteam avansa deloc. Abia dupa aceea am aflat ca eu ma bagasem de fapt pe „Nunta Zamfirei” (6b+). Macar mi-am testat nivelul: nu sunt de 6b+ nici macar in mansa 🙂  I-am cerut lui Sebi sa ma coboare si l-am incurajat sa se dea si el, e mai inalt si poate se descurca mai bine. In timp ce Sebi se afla si el la puctul mort unde m-am blocat eu, au aparut Mirela si Matthieu, care ne-au spus ca acolo traseul o ia de fapt la dreapta printr-o fisura. Sebi a prins imediat ideea si a catarat fara probleme fisura. Dupa vreo 2-3 metri insa, traseul o lua din nou la stanga, de data asta printr-o vizuina (mini-grota), unde trebuia sa te arcuiesti si sa te tarasti pe coate ca sa treci. Sebi a trecut cu brio si de acest obstacol. Odata  ajuns la top, a pus coarda in reverso si a coborat in rapel, asigurandu-se singur. Era super incantat de acest traseu. Eu mi-am dat seama ca a trecut la o etapa superioara (a reusit sa catare in mansa un traseu destul de dificil) si l-am asigurat ca nu va mai trece mult timp si o sa inceapa sa se catare cap de coarda. Dupa el, m-am dat din nou pe „Diedrul”, urcand de data asta prin fisura din dreapta si apoi prin vizuina din stanga. Aceasta varianta nu mi-a pus deloc probleme si am inceput deja sa visez la ziua in care il voi catara cap de coarda.

Asta a fost tot. Am coborat in rapel, am strans coarda si am plecat spre Racadau. Intre timp, luasem numerele de telefon de la Matthieu si Mirela cu gand sa ne mai vedem la catarare si pe munte. In timp ce coboram de pe Tampa, mi-am exprimat din nou incantarea cu privire la acest perete de catarare – sunt atat de bucuroasa ca l-am descoperit si ca e aproape de casa. Cred ca o sa venim cel putin o data pe saptamana sa ne antrenam aici. Nu am facut prea multe poze, dar cele pe care le-am facut reusesc sa surprinda destul de bine dificultatea traseului „Diedrul”.

Enjoy the pictures!

Această prezentare necesită JavaScript.


Responses

  1. […] catarat cap de coarda traseul Diedrul de pe Tampa. Acest vis s-a nascut pe 12 mai (a se vedea RT-ul https://andrabunea.wordpress.com/2013/05/12/catarare-pe-tampa-reloaded-12-mai-2013), cand am urcat pe Diedrul in mansa ca sa-l descopar. Am avut apoi o tentativa de a-l catara cap de […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: