Publicat de: Andra Bunea | 26/05/2013

Braul Cioranga sau Piatra Craiului la superlativ

Eu in Piatra Craiului ajung rar, dar cand ajung, imi „fac plinul” pentru mult timp ! Tot asa s-a intamplat si ieri (sambata 25 mai 2013). Intrucat weekendul trecut nu am reusit sa ies pe munte (am fost prinsa cu alte treburi), stiam sigur ca sambata asta nu voi mai sta in casa. Ma temeam insa ca vremea mi-ar putea fi potrivnica. A plouat mult in timpul saptamanii si se anuntau precipitatii pe munte si pentru sambata dupa-amiaza. Destinatia mea de predilectie este Busteni (Bucegi), asa ca am incropit rapid un plan pentru sambata: urcare la coltari si piolet pe Valea Costilei si coborare pe Creasta Vaii Albe si Brana Aeriana. Vineri dupa-amiaza l-am sunat pe Sandu sa-i spun de planul meu. El mi-a spus insa ca va merge in Crai, ca are un grup de turisti, pe langa care vor mai veni si cativa prieteni pe care ii stiu si eu (Gabi si Carmen, Matthieu). Nu m-am aratat interesata de asta la telefon, dar dupa ce am mai studiat putin prognoza meteo si am vazut ca in Crai se anunta mai putine precipitatii decat in Bucegi, am luat decizia sa ma alatur si eu grupului care merge in Crai si sa las Bucegii pentru alta data.

Sambata dimineata ne-am reunit cu totii la Plaiul Foii: eu, Sandu, Sebastian (venit de la Suceava, se antreneaza pentru Elbrus), Matthieu, Mihai si Tudor (Mihai si Tudor nu au mers cu noi, ci au urcat in Grind, unde urmau sa ramana peste noapte), Gabi si Carmen, Marian (care lucreaza la Decathlon la departamentul de ciclism), Radu Vatcu, Marius din Prahova (care s-a intors de curand de pe Anapurna), Cristi Gruia din Bucuresti (nu mi-a spus pentru ce se antreneaza 🙂 ). Pe drum am ajuns din urma inca doua persoane din grupul lui Sandu (Florin si Oana, care se antreneaza pentru Mont Blanc).

Desi initial se vehiculasera nume de trasee cum ar fi Padina lui Calinet si Braul de Mijloc, pana la urma Sandu a decis ca vom face Braul Cioranga. Ma bucur foarte mult ca a propus asta, pentru ca in felul acesta am descoperit un traseu nou si deosebit de frumos (pe Calinet si Braul de Mijloc mai fusesem de cateva ori). Ca sa intram pe Braul Cioranga, am mers prin padure pana la izvorul lui Orlovschi si Malul Galben, ne-am catarat apoi spre dreapta, am mai urcat putin prin padure si am ajuns la refugiul Fata Padurii (sau Sperantelor).

De la refugiul Sperantelor, am coborat in partea opusa celei din care venisem. Am lasat mai intai in urma pe drepta intrarea spre Valcelul cu Fereastra, pe care l-am facut anul trecut in mai cu Mihai si o trupa numeroasa. Intrarea spre Braul Cioranga era un pic mai departe spre dreapta; se putea intra pe brau si printr-un canion, care necesita putina catarare pe stanci. Dupa ce am intrat pe brau, a inceput cu adevarat aventura – era exact ce imi doream ! Realitatea a depasit cu mult asteptarile mele: am descoperit un traseu deosebit de spectaculos, cu multe portiuni de catarare / descatarare si cu pasaje destul de expuse. Am avut de asemenea parte de multa voie buna si spirit de echipa (Sandu si Radu au montat la un moment dat coarda sub forma de balustrada ca sa asigure trecerea unui pasaj deosebit de expus). Am reusit sa invingem pana la urma si ploaia, care nu a intarziat sa vina; vazand insa ca nu ne sperie, ne-a lasat in pace si a lasat loc in ultima parte a traseului unui soare generos si unui cer superb.

La un moment dat Braul s-a intersectat cu Padina Popii (triunghi albastru), pe care urma sa coboram. In timp ce asteptam la intersectie sa vina si restul grupului, a aparut Cristi, care ne-a propus sa mergem pe Vf. Padina Popii (2025 m), ca tot suntem la o aruncatura de bat de el. Patru dintre noi am acceptat propunerea cu entuziasm si am pornit spre varf fara rucsaci. Am facut in jur de 10-15 minute pana pe varf. A meritat din plin acest efort suplimentar: ne-am delectat cu o priveliste minunata spre Bucegi, Postavaru si Piatra Mare. Cand eram pe varf, Matthieu a observat o capra neagra, de altfel singura pe care am vazut-o ieri in Crai. Dupa cateva poze pe varf, inclusiv una de grup, am coborat inapoi la intersectia dintre Padina Popii si Braul Cioranga, ne-am luat rucsacii si am pornit la vale. Dupa putin timp i-am ajuns din urma pe ceilalti si ne-am alaturat lor in efortul si stresul de a cobora pe grohotisul bine cunoscut de pe Padina Popii. Dupa ce am trecut de refugiul Diana, am continuat prin padure pe triunghi galben, am iesit in Valea Ursilor si apoi in drumul forestier de Plaiul Foii. De acolo am mai mers 10 minute pe jos pana la masini.

Nu am descris cu lux de amanunte portiunile de catarare sau pasajele dificile de pe Braul Cioranga. De data asta las pozele sa vorbeasca. As vrea sa precizez insa ca noi am facut partea inferioara a braului. Braul ofera foarte multe variante de iesire in creasta. Mai intai se desprindea spre dreapta Canionul Cioranga (plin cu zapada), care ne atragea ca un magnet pe mine si pe Matthieu. Neavand insa echipament complet la noi (mai ales coarda), ne-am propus sa venim alta data special pentru asta. Apoi, cu putin timp inainte de intersectia cu Padina Popii, traseul putea fi continuat cu Braul Cioranga Mare, care urca in creasta. Si acesta merita facut, asa ca l-am pus si pe el pe lista pentru o aventura ulterioara.

Asa cum spuneam mai sus, m-am bucurat foarte mult sa descopar Braul Cioranga, despre care auzisem de multe ori, dar nu stiam unde este localizat. M-am bucurat sa aflu ca are nenumarate variante de urcare in creasta – de la lejere la foarte grele, care necesita catarare cu coarda. Cred ca anul acesta voi ajunge mai des in Crai ca sa explorez toate aceste trasee noi.

PS. M-am rugat ieri pe toata durata traseului ca Dumnezeu sa ne pazeasca si ii multumesc pentru asta: am ajuns cu totii intregi inapoi la masini. Avand in vedere dificultatea traseului, pot afirma fara urma de indoiala ca Dumnezeu este cel care ne-a pazit. Pe langa asta, m-am rugat la sfarsit si pentru pozele facute ieri (sa nu le pierd). Asta pentru ca am avut parte de o peripetie inainte sa ajungem la masini: ne-am oprit la izvor sa bem apa. Eu mi-am pus aparatul foto in rucsac, dar nu am inchis bine rucsacul; asa ca, in momentul in care m-am aplecat sa iau apa, aparatul a cazut fix in balta: „pleosc” !  Matthieu m-a intrebat: „este impermeabil ?” Eu m-am speriat teribil la gandul ca as putea pierde pozele facute pe traseu. Am sters aparatul de apa si l-am deschis. Se deschidea, dar ecranul ramanea negru, deci era ceva in neregula. Tot drumul spre casa m-am rugat sa nu pierd pozele: „Doamne, nu-mi pasa de aparat, o sa-mi iau altul, dar macar ingaduie sa nu pierd pozele”. Cand am ajuns acasa, prima grija a fost sa descarc pozele. La inceput, PC-ul nu-mi recunostea fisierul de pe memoria aparatului foto, desi am conectat cablul si am deschis aparatul. M-am rugat din nou „Doamne, te rog, macar sa salvez pozele”. Tot inchizand si deschizand aparatul, la un moment dat PC-ul a recunoscut fisierul, am reusit sa-l deschid si sa salvez pozele. Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunea 🙂  (Intre timp aparatul si-a revenit si pot face din nou poze cu el – nu stiam ca Sony este rezistent la apa. Marfa buna Sony asta !)

So, enjoy the pictures !

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: