Publicat de: Andra Bunea | 16/07/2013

Muntele – o scoala a vietii si o calatorie interioara

Weekendul trecut (13-14 iulie) nu am ajuns pe munte. Am avut de lucru si am stat mai mult pe langa casa. Insa cu gandul am fost tot la munte. Am reflectat la multele lui binefaceri, si mai ales la cele de ordin psihic. As vrea sa povestesc acum despre asta intr-un articol scris „la rece”.

Muntele (realizarea unor trasee noi, cucerirea inaltimilor) reprezinta o provocare, iar noi avem nevoie de provocari pentru a ne simti bine. Cine isi pune stacheta prea jos, va avea parte de o viata plictisitoare. Nu face efort pentru ca nu are de ce, dar nici nu progreseaza pe nici un plan. In schimb, cine merge pe munte are parte de multe provocari, pe care trebuie sa invete sa le gestioneze si sa le aprecieze corect din punct de vedere al riscului. Asta este o alta discutie. Insa provocarile in sine sunt benefice, ne ajuta sa ne stabilim tinte mai inalte, sa perseveram, sa ne autodepasim. Din acest punct de vedere, muntele este atat o scoala a vietii (iti caleste caracterul), cat si o calatorie interioara (te ajuta sa te descoperi). Despre asta voi incerca sa povestesc astazi.

Voi incepe prin a repeta un lucru bine cunoscut: muntele da dependenta ! Atat pe plan fizic, cat si psihic. Pe plan fizic, un prim efect benefic este conditia fizica excelenta pe care o are persoana care merge pe munte in mod constant. Conditia fizica conduce apoi la o mai mare rezistenta la boli, la un tonus mai bun si indirect, la un somn mai bun. Un alt efect pozitiv al efortului fizic este declansarea adrenalinei in sange, care (in cantitati rezonabile) poate avea efecte benefice: ne da energia si imboldul de a reactiona rapid atunci cand trebuie, creste pulsul s™i tensiunea sangvinaƒ, etc. Adrenalina actioneaza ca un drog asupra organismului nostru. In mod instinctiv vom cauta activitatile care declanseaza acest drog „natural”. Despre acest drog „natural” vorbeam si cu Iosif weekendul trecut in Crai. Ii povesteam despre efectul de drog al muntelui prin starea de bine creata prin eliberarea adrenalinei in sange. Iosif imi spunea „dar poti sa-ti faci si injectii cu adrenalina, nu este nevoie sa faci atata drum si sa vii pana aici !” I-am spus: „nu-mi plac produsele si senzatiile artificiale. Nu au aceeasi savoare. Prefer intotdeauna ceea ce este natural. De aceea, nu voi face niciodata injectii cu adrenalina sau alte substante halucinogene. Prefer sa merg pe munte ca sa-mi iau doza de adrenalina, este mai ieftin si mai benefic !”  Aici intervin efectele benefice pe plan psihic, asupra carora doresc sa insist mai mult in acest articol. Binefacerile de ordin psihic ale muntelui sunt dupa parerea mea chiar mai mari decat cele de ordin fizic.

Muntele ca scoala a vietii
Nu vreau sa spun prin asta ca doar muntele joaca rolul de scoala a vietii; exista desigur si alte sporturi, activitati sau preocupari care pot juca acest rol. Insa pentru mine muntele este intr-o mare masura catalizatorul acestei experiente. Iata de ce: muntele este un bun pedagog (ne invata lucruri importante si utile, necesare pentru dezvoltarea noastra); este insa si un pedagog sever: chiar prea sever uneori = ne taxeaza scump pentru orice greseala comisa. Muntele este de asemenea ferm si implacabil (de neschimbat), nu poate fi corupt si nici mituit. Ori te supui regulilor lui, ori pierzi – nu exista cale de mijloc. Dar poate tocmai de aceea imi place: pentru ca este exigent. Am nevoie de aceasta exigenta, ma ajuta sa ma calesc si sa ma auto-depasesc. Imi place sa fac tresee grele (mai fac si exceptii). Daca este greu, ma simt provocata; imi place sentimentul de implinire si gustul victoriei atunci cand reusesc sa fac un traseu dificil. Daca este prea usor, nu simt nici o provocare si ma demotivez. Nu ma simt motivata decat daca este greu, daca trebuie sa lupt ca sa inving. Muntele imi ofera din plin ocazii in care sa lupt cu mine si cu circumstantele, iar asta imi place foarte mult.

Muntele m-a invatat lectia perseverentei (sa-mi depasesc limitele, sa merg inainte atunci cand ma simt epuizata fizic) si lectia curajului. Asa cum spunea cineva, curajul nu inseamna absenta fricii, ci lupta cu frica si invingerea ei. Ca sa folosesc un joc de cuvinte, muntele m-a invatat sa nu-mi fie teama de frica, ci sa stiu cum sa o gestionez si sa o inving. Frica este de altfel un element necesar in viata, este un semnal de alarma care ne avertizeaza de pericolele iminente care apar si ne provoaca sa luam masuri pentru a ne proteja. Insa frica nu este ultimul cuvant din dictionar, nu este sfarsitul oricarei actiuni sau initiative (din pacate pentru unii este). Frica este doar o etapa intermediara, un obstacol care poate fi depasit. Uneori insa, frica este o bariera care nu trebuie depasita. Asa cum spune o vorba celebra, „cel mai bun alpinist este un alpinist in viata” ! Sunt si situatii in care este prea periculos sa continui, asa ca mai bine te retragi si ramai in viata. Muntele m-a invatat cum se declina frica in ambele sensuri.

Pentru mine, care am un job static (lucrez pe computer), muntele este si o posibilitate de evadare bine-venita la sfarsit de saptamana. Muntele este spatiul meu de libertate, care ma ajuta sa inving monotonia care se instaleaza inevitabil atunci cand stai mereu pe scaun si faci acelasi lucru in fiecare zi. Astept intotdeauna weekendul ca pe o eliberare. De altfel, este o pedeapsa sa stau sambata in casa.

Muntele ca o calatorie interioara
Fiecare dintre noi este intr-o permanenta cautare de sine (cautarea propriei identitati), a sensului vietii si a absolutului. Pe munte se vede cine suntem cu adevarat. Acolo nu mai putem poza sau juca un rol. Vrem, nu vrem, circumstantele dificile scot la iveala adevaratul nostru caracter. In viata de zi de zi, ne comparam de cele mai multe ori cu ceilalti (ce masina are cutare, ce bine arata tipa aceea, cati bani are asta); asta nu este nici benefic si nici sanatos pentru psihicul nostru pentru ca din comparatia cu ceilalti iesim intotdeauna rau: ori esti superior, ceea ce duce la mandrie; ori esti inferior, ceea ce duce la depresie; nu-ti gasesti niciodata echilibrul si nu te regasesti pe tine insuti daca te compari cu ceilalti. Muntele este un antidot excelent pentru ca ne forteaza sa ne comparam cu noi insine. Este singura comparatie benefica pentru ca ne ajuta sa ne recunostem greselile si sa progresam.

Pe munte avem de asemenea timp de reflectie, avem timp sa ne gandim la cine suntem de fapt si ce este cu adevarat important in viata. Ce sens are viata ? De ce sa ma zbat ca sa scap cu viata din acest traseu dificil ? Oare faptul ca ma intorc acasa in viata produce vreo diferenta ? Este lumea un loc mai bun datorita faptului ca exist ? Acestea sunt intrebari necesare, pe care orice persoana rationala ar trebui sa si le puna. Si totusi, datorita stresului vietii moderne, oamenii nu mai au timp sa-si puna astfel de intrebari. Mersul pe munte este benefic prin faptul ca ne ofera timp pentru tacere si reflectie.

Mai sunt inca multe de spus la acest capitol, dar deocamdata ma opresc aici. Totusi, ca sa nu se creada ca am o abordare a lucrurilor de tip „new age” sau „improve yourself”, vreau sa adaug ca pentru mine muntele nu constituie un absolut (nu este sensul ultim al vietii), ci doar un indicator spre ceea ce este absolut si neschimbator. Asa cum explic la rubrica „About”, cred ca Dumnezeu este absolutul care da sens tuturor celorlalte lucruri (inclusiv mersului pe munte). Asta afirma si Moise in Psalmul 90:

„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!
Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!”
Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte. (…)
Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani;
Si lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.
Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!”

(sursa: http://biblia.resursecrestine.ro/psalmii/90)


Responses

  1. Frumoase gânnduri.
    Muntele are un efect de potențate,fără doar și poate.Și pe multiple planuri.
    Mai mare și un efect ameliorator al unor suferințe sau compensator, în cazul unor agresiuni din partea mediului,și sunt atatea în ziua de azi.
    Dar contează cum îl folosești.E mai mult un instrument, nu un scop în sine.
    Am observat, ca să provoc o discuție,că ,grupurile atât de unite pe munte ,se dizolva total,cât ai clipi, jos. Iar membrii, uneori nu comunica în viața de toate zilele decât pentru acest motiv.

    • Asa e, muntele nu este un scop in sine, ci un instrument. Depinde de noi sa invatam sa-l folosim bine.

      Asa cum spui, are si rol terapeutic. Muntele ne vindeca de multe rani si esecuri pentru ca ne schimba perspectiva, ne largeste orizontul.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: