Publicat de: Andra Bunea | 10/08/2013

Solo pe Valea Morarului (10 august 2013)

Din 6-7 iulie (adica de 4 saptamani) nu am mai ajuns pe munte. Este adevarat ca am avut 2 saptamani de concediu si am fost plecata in diferite locuri. Plimbarea de sambata trecuta de la Tamina nici nu se pune pentru ca acela nu a fost munte in adevaratul sens al cuvantului. Asa ca am decis: „enough is enough, sambata asta voi merge pe munte”. M-am gandit sa fac un traseu in Bucegi. E bine ca m-am motivat suficient de mult, pentru ca pana la urma am mers singura. Baietii (Razvan, Traian, Andrei) sunt plecati la Tyulenovo in Bulgaria pentru climbing & deep water solo. Sebi este si el la mare in Vama Veche.

Avand in vedere ca mergeam singura, nu puteam sa urc o vale dificila, care ar fi necesitat coarda. Trebuia deci sa aleg o vale pe care sa o pot urca complet la liber. Am decis sa urc pana la Omu pe Valea Morarului si sa cobor pe Bucsoiu Mare – Prepeleac – Tache Ionescu. Nu am mai urcat pana acum pe Valea Morarului, insa am coborat-o de 2 ori: o data in septembrie 2012 (pe teren uscat) si o data in mai 2013 (la coltari si piolet). Stiam de anul trecut din septembrie ca este o vale relativ usoara (dificultate 1A).

Am plecat devreme ca sa evit cat mai mult canicula. V. Morarului este o vale destul de umbrita. A fost deci alegerea ideala pentru o zi caniculara. Azi-dimineata la 7:30 plecam deja din Brasov spre Predeal. La intersectia cu DN 73A am facut dreapta si am mai mers inca 4 km, dupa care am virat stanga pe drumul forestier care duce la Diham. Aveam de gand sa urc cu Suzuka pana la cabana Diham si sa incep traseul de acolo ca sa castig timp. Drumul pana la cabana Diham este plin de bolovani si in panta. Eu nu sunt o experta in 4×4 si nici in off-road, dar sunt dornica sa invat. Asa ca am activat treapta a doua de 4×4 (pentru drumuri grele) si am pornit usurel spre cabana Diham (sunt 6 km de drum forestier). Suzuka s-a descurcat foarte bine la capitolul aderenta (stabilitate). Nu a atins deloc cu scutul, ceea ce era de asteptat: are o garda la sol de 20 cm. Au fost portiuni unde am urcat cu viteza intai pentru ca nu se putea altfel. Important e ca am ajuns cu bine pana la cabana Diham. Acolo mi-am adus aminte ca nu mi-am luat apa din frigider. Din fericire aveam in masina cateva sticle goale, asa ca am mers jos la cabana si le-am umplut.

La 8:45 eram gata echipata si am pornit pe traseu. Am mers pe bulina rosie pana la Pichetul Rosu, apoi inainte pe triunghi rosu spre Poiana Costila. Dupa 10-12 minute de mers pe triunghi rosu, traseul coboara si traverseaza o vale. Exact inainte de acea vale, se desprinde o poteca spre dreapta: este intrarea spre Valea Morarului (traseu nemarcat). In prima parte, poteca urmeaza in paralel Valea Morarului, apoi se intersecteaza cu valea. Se poate continua urcarea fie direct pe firul vaii (unde sunt destul de multe saritori), fie pe poteca. Avantajul acestei vai consta in faptul ca se poate urma poteca daca cineva nu poate sau nu vrea sa urce saritorile. Din poteca propriu-zisa se desprinde spre dreapta poteca spre Creasta Balaurului (versantul din dreapta al vaii Morarului); am facut de cateva ori la urcare acest traseu – este foarte spectaculos si ofera o panorama superba. In stanga Vaii Morarului se afla Creasta Morarului, cu faimoasele Ace (sau Colti) ale Morarului.

De la cabana Diham pana la intrarea pe firul vaii (adica pe saritori) am facut o ora. Estimam sa mai fac inca 4 ore pana sus la Omu’, dar am facut doar 3. In partea inferioara a Vaii Morarului sunt multe saritori. Asa cum am spus, acestea pot fi evitate urmand poteca ce serpuieste in dreapta sau stanga. Insa eu mi-am dorit sa urc direct pe firul vaii. Am decis sa apelez la poteca doar daca intalnesc vreo saritoare foarte dificila, pe care nu o pot catara la liber. Din fericire nu a fost nevoie. Am reusit sa catar toate saritorile, unele frontal, altele pe o varianta oferita de topografia naturala a vaii. Mi-a placut foarte mult sa catar aceasta vale, care mi-a oferit cateva provocari interesante. As fi putut bineinteles sa evit unele saritori apeland la poteca, dar eu venisem acolo ca sa ma antrenez, nu ca sa ma plimb. Asa ca am profitat de ocazie si chiar m-am antrenat. Pot spune ca urcarea la liber pe astfel de vai imi da mai mult curaj pentru abordarea in cap de coarda a unor trasee de escalada dificile. Am exact aceleasi senzatii ca atunci cand urc cap de coarda: exista momente in care negociez cu mine insami cum voi aborda o trecere dificila si momente in care simt limitele muschilor (daca nu trec acum, ratez asta). Dar tocmai asta imi place: aceasta permanenta victorie asupra sinelui, a fricii si a indoielii.

A nu se intelege totusi ca ma arunc orbeste si cu orice risc pe saritoari. Dimpotriva. Acolo unde este periculos, analizez situatia cu atentie. Daca vad ca nu pot trece, renunt si caut o varianta mai usoara. Incerc tot timpul sa am o perceptie adecvata a traseului: sa vad in mintea mea cum se poate face o anumita portiune, si apoi sa o realizez si in practica. Asta numesc eu evaluare corecta. Intrucat de-a lungul timpului mi-am rafinat aceasta capacitate de evaluare a traseului, atunci cand vad o saritoare stiu imediat daca o pot trece direct sau daca trebuie sa caut alternative. De fapt riscul pe care mi-l asum este destul de redus. Stiu ca lumea nu ma crede cand spun asta, multi imi spun ca sunt nebuna ca fac asa ceva. Dar prin faptul ca evaluez corect traseul, eu reduc de fapt riscul aproape la zero (risc zero nu exista pe munte). Bineinteles ca apelez tot timpul la ajutorul lui Dumnezeu: ma rog pentru protectie, ma rog sa fiu calma in momentele dificile. De fapt protectia lui Dumnezeu este plasa mea de siguranta, fara de care eu nu as face astfel de trasee pe munte. Incerc de fiecare data sa nu intind coarda, pentru ca Dumnezeu nu este obligat sa-i apere toti nebunii care umbla aiurea pe munti. Uneori linia intre curaj si nebunie este atat de subtire incat putem s-o incalcam fara sa ne dam seama. Totusi, imi doresc sa fiu tot timpul de partea corecta a liniei (sa dau dovada de curaj si nu de nebunie).

Asa cum am spus, mi-a placut foarte mult acest mini-antrenament pe saritorile de pe Valea Morarului. Mi-a placut de asemenea racoarea de pe vale. A fost racoare si in partea superioada (batea putin vantul si soarele era mai mult in nori). In jumatatea superioara, valea se deschide foarte mult (arata ca un amfiteatru imens) si nu mai prezinta saritori. Am urcat incetisor pana la Omu’, unde am facut o pauza de masa de vreo 15 minute (era unu fara ceva si mi se facuse foame). La Omu’ si spre Bran era innorat. A continuat sa fie innorat in cea mai mare parte a coborarii mele pe Bucsoiu Mare, ceea ce a fost un lucru bun, pentru ca altfel as fi suportat cu greu canicula. Insa din fericire nu a plouat, altfel coborarea pe Bucsoiu ar fi devenit periculoasa.

Pe Valea Morarului nu mai era nimeni. In schimb la Omu’ era multa lume. Acelasi lucru se poate spune si despre Malaiesti – atat cat am vazut eu de pe Bucsoiu. Multa lume de asemenea pe Bucsoiu si pe Tache Ionescu (majoritatea mergeau spre Malaiesti). Cand am ajuns la Prepeleac, m-am oprit putin sa beau apa si sa-mi pun casca in rucsac, apoi am continuat coborarea spre Pichetul Rosu. Cand am iesit in traseul Tache Ionescu, temperatura a urcat considerabil. In partea asta era soare si foarte cald. Ce bine ca am urcat pe Valea Morarului si am beneficiat de umbra. Am ajuns cu bine inapoi la cabana Diham dupa aproximativ 7 ore jumate de mers (cu tot cu pauze). Mai precis, era abia 16:10.

M-am gandit – ce sa fac? Sa plec acasa asa devreme ? Parca nu-mi venea. As mai sta un pic. Asa ca am mai stat vreo doua ore si am facut plaja pe un deal aproape de locul unde era parcata masina. La ora 18 am plecat spre casa. Coborarea pana la DN 73A s-a desfasurat fara peripetii (Suzuka si-a facut bine treaba). Drumul pana la Brasov a fost relativ liber, asa ca la ora 19 eram deja acasa. Desi sunt putin obosita dupa traseul de astazi, ma simt mult mai bine pentru ca mi-am luat „doza” ! Daca mai aveati vreo indoiala cu privire la dependenta mea de munte (mai ales de trasee cu catarare), cred ca v-am spulberat-o 🙂

Enjoy the pictures!

Această prezentare necesită JavaScript.


Responses

  1. Pana la urma tot ai iesit… si ai ales un traseu foarte fain!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: