Publicat de: Andra Bunea | 06/10/2013

Prima tura de iarna din toamna asta: Malaiesti – Omu (5-6 oct. 2013)

Iarna aceasta timpurie m-a luat si pe mine prin surprindere, ca pe toata lumea. Doream sa mai fac cateva ture de catarare (de exemplu Coltii Morarului, Valea Costilei), dar zapada cazuta in ultimele zile m-a determinat sa ma reorientez spre altceva. Saptamana care a trecut am urmarit prognoza meteo cu sufletul la gura. Imi doream foarte mult sa ies sambata si duminica pe munte, pentru ca nu mai facusem un traseu adevarat de 4 saptamani. Cand am vazut ca se anunta vreme buna in weekend, am pus la cale un plan simplu: sa urc sambata la Malaiesti si Omu, sa dorm sambata seara la cabana Malaiesti si sa ma intorc duminica in Brasov.

Am anuntat cativa amici: Andrei, Razvan si Sebi; destul de tarziu (vineri) l-am anuntat si pe Matthieu. Dintre toti, doar Andrei mi-a spus ca este interesat de o iesire de 2 zile in Bucegi cu urcare la Omu pentru a admira combinatia speciala de culori de toamna pe fundal de stanci incarcate cu zapada. Joi am sunat la Malaiesti si am rezervat 2 locuri. Razvan si Sebi erau interesati de o iesire de o zi. Vineri insa Razvan s-a retras pentru ca era inca racit si nu voia sa riste. Cand l-am anuntat pe Sebi ca Razvan a renuntat, s-a aratat un pic sceptic (nu stia daca sa vina sau nu). I-am spus ca are timp de gandire pana sambata dimineata la ora 8:30 cand era plecarea. Matthieu si-a aratat abia vineri seara interesul sa mearga, insa el nu putea veni de sambata dimineata; ar fi urmat sa urce la Malaiesti sambata dupa-amiaza, dupa care sa urce singur la Omu duminica. Apoi s-a razgandit si mi-a spus ca nu este o idee buna sa urce singur la Omu, asa ca daca nu gaseste pe alticineva care sa vina cu el, va merge probabil in Piatra Mare.

Sambata dimineata cand am vazut ca Sebi nu ma anunta ca vrea sa vina, mi-a venit urmatoarea idee: ce-ar fi daca eu si Andrei am face altceva sambata (aproape de Malaiesti) si am urca duminica la Omu? In felul acesta ar putea veni si Matthieu cu noi la Omu duminica. Andrei a fost de acord cu aceasta schimbare de plan. Am sunat la Malaiesti si am aflat ca au destule locuri libere, asa ca daca Matthieu dorea sa vina, putea sa ramana peste noapte. L-am anuntat pe Matthieu de schimbarea noastra de plan. Probabil ca el a fost retinut de alte treburi si nu a mai venit deloc. Insa ideea de a urca duminica dimineata la Omu (inspirata de Matthieu) s-a dovedit pana la urma excelenta, asa cum voi explica in continuare.

Eu si Andrei am pornit spre Rasnov pe la 9 si ceva. La 10:15 eram deja in Glajarie la bariera, iar pe la 10:25 am plecat pe traseu. Peisajul era unul de iarna autentica. Erau zero grade, iar brazii erau incarcati de zapada ca la Craciun. Cerul senin cristal, copacii imbracati in culori de toamna si zapada de pe brazi formau o combinatie cu totul inedita. Nu am mai vazut niciodata o astfel de combinatie. Recunosc ca era un peisaj foarte original – macar la atat a fost buna si zapada asta timpurie cazuta la inceput de octombrie 🙂

Am urcat pe traseul clasic marcat cu banda albastra. Cand am inceput sa urcam prin padure, ne-am confruntat cu o dificultate inedita pentru acest traseu: foioasele de pe marginea cararii erau atat de incarcate cu zapada, incat se aplecasera peste carare, pe care o blocau complet. Am ocolit in unele parti cararea blocata de crengi incarcate cu zapada, dar asta a fost mai mult exceptia. In general nu prea aveam pe unde sa ocolim (pentru ca prin padure era la fel de mare hatisul), asa ca a trebuit sa infruntam frontal crengile: am incercat sa trecem pe dedesupt sau pe deasupra. Pe langa faptul ca aceasta operatiune cerea un efort suplimentar, am avut parte si de o baie de zapada in toata regula. Din fericire portiunea cu foioase aplecate in carare nu a tinut mult (doar vreo jumate de ora), dar a fost suficienta ca sa ne puna pe ganduri cu privire la ce ne asteapta mai sus.

Traseul a fost relativ ok in continuare. Zapada era destul de mare prin padure (30-40 cm). Am vazut si urme de pasi (o singura pereche de pasi) si am aflat cand am ajuns la cabana ca erau pasii cabanierului de la Malaiesti, care tocmai urcase si el cu putin inaintea noastra. In partea superioara a traseului (in zonele deschise = fara brazi) au fost si locuri unde am inotat efectiv prin zapada. Traseul ne-a placut foarte mult chiar si in aceste conditii. Ne miram tot timpul de acest peisaj de iarna autentica, de o frumusete ireala. Am facut in total 3 ore si 20 de minute de la bariera pana la cabana.

Odata ajunsi la cabana am schimbat cateva vorbe cu cabanierul si un alt domn care ajuta la bucatarie; am facut de asemenea cunostinta cu noua generatie de catei de la Malaiesti 🙂 Am stat afara cateva minute si ne-am bucurat de soare si de peisajul de vis (mai ales perspectiva superba asupra Turnurilor Malaiesti si a Hornurilor). Abia dupa aceea am intrat in sala de mese si am mancat. Pe la 14:30 – 15 au mai sosit cateva grupuri de turisti, care ne-au intrebat daca avem de gand sa urcam la Omu. Intre timp, noi hotarasem sa facem sambata dupa-amiaza o tura de „recunoastere” pana in caldarea superioara a Malaiestilor, iar duminica dimineata sa plecam destul de devreme spre Omu ca sa urcam pe zapada intarita si sa evitam astfel posibilele avalanse. Sambata dupa-amiaza zapada era destul de moale si avusesera loc si cateva avalanse mici pentru ca soarele incalzea cu putere valea.

La ora 16:15 am pornit in tura de „recunoastere”. Am avut de inotat destul de mult prin zapada: a trebui sa facem urme pentru ca nu urcase nimeni la Omu de cand a nins. In aceste conditii ne-am dat seama ca a fost foarte bine ca am schimbat planul initial (acela de a urca sambata la Omu), pentru ca lipsa urmelor ne-ar fi intariziat foarte mult. Ca sa va faceti o idee despre starea lucrurilor, sambata dupa-amiaza am facut doua ore pana aproape de intrarea in Hornul Mare; azi dimineata cand am urcat la Omu, am parcus aceeasi distanta intr-o ora si 15 minute.

Conditiile de cazare la Malaiesti au fost foarte bune. Cabanierul a dat drumul la caldura (exista calorifer in fiecare camera), asa ca peste noapte nu ne-a fost deloc frig. Azi dimineata ne-am trezit la 6:30 si am plecat pe traseu la 7:30. Intre timp s-au lipit de noi un baiat si o fata din Bucuresti, care voiau si ei sa urce la Omu, dar nu aveau nici coltari si nici nu cunosteau traseul. Asa ca s-au tinut dupa noi. Necunoscuta traseului de azi a fost starea zapezii pe Hornu Mare. Ieri seara nu ajunsesem pana in horn, si oricum starea zapezii putea sa difere intre sambata seara si duminica dimineata (dupa o noapte de ger). Nu stiam daca vom avea nevoie de coltari, insa eu si Andrei eram pregatiti cu tot ce trebuie (ne luasem cu noi coltarii si pioletul). Un alt grup de 4 baieti si-a aratat interesul de a urca la Omu (baietii intentionau sa plece de la cabana pe la 8).

Aventura a inceput deci duminica dimineata la ora 7:30. Se luminase deja de-a binelea. Peisajul stancilor incarcate de zapada in lumina lina a diminetii iti taia rasuflarea. Am strabatut fara probleme portiunea pe care facusem noi urme sambata seara. De acolo insa a inceput greul. De la locul unde ne oprisem noi seara si pana la intrarea pe Hornu Mare nu erau mai mult de 500 m; am parcurs aceasta portiune in 30 minute pentru ca zapada era foarte mare (o viscolise foarte mult vantul). La intrarea in horn eu si Andrei am luat decizia sa nu ne punem coltarii pentru ca zapada era moale si instabila.

Urcarea pe horn a fost o adevarata provocare: erau zone in care adancimea zapezii ajungea si la 70 – 80 cm. Dedesupt era stanca acoperita cu gheata, ceea ce inseamna ca nu aveam o aderenta prea buna. Pe de o parte inotam prin zapada, pe de alta alunecam pe stanci. Am facut urme cu randul si am reusit sa ajungem sus in sa dupa o ora de lupta cu Hornu Mare. Nici nu ne-am tras bine sufletul, ca au aparut si ceilalti 4 tineri care ne anuntasera ca vor pleca la ora 8. Viteza lor se explica prin faptul ca au urcat pe urme deja facute (ne-au multumit pentru asta).

Dupa o pauza foarte scurta, am pornit spre Omu. Pe platou batea vantul si era gheata, insa am decis sa nu ne punem coltarii deocamdata (se putea merge si fara). Intr-o ora (adica la 11:30) am ajuns cu bine la Omu. Asta inseamna fix 4 ore de la Malaiesti pana la Omu. Acesta era timpul pe care il preconizasem noi si ne-am bucurat sa vedem ca am aproximat corect. Mare ne-a fost surpriza si bucuria sa gasim cabana dechisa (cineva spunea ca s-ar fi inchis de la 1 oct.), ba chiar sa putem comanda si ceai cald. Ceaiul acela a fost foarte bine venit.

In zona cabanei Omu era un peisaj de iarna autentica – ceva ce vezi de obicei in decembrie – ianuarie. Culmile straluceau in bataia soarelui, semn ca zapada era inghetata pe creste. Din pacate aparatul meu nu a functionat de la Hornu Mare in sus (a inghetat bateria), asa ca nu am putut face poze la Omu. Din fericire insa, Andrei a avut la el un aparat foto profesionist, cu care a facut poze pe tot traseul. Va veti putea bucura astfel de „colectia de iarna” completa din zona Malaiesti – Omu 🙂

Tinerii din Bucuresti care urcasera cu noi ne-au intrebat pe unde sa coboare spre Busteni. Variantele erau Valea Cerbului si Valea Morarului. Avand in vedere ca nu aveau nici coltari si nici piolet (aveau doar o pereche de bete la 2 oameni), i-am sfatuit sa coboare pe V. Cerbului, care sigur era mai accesibila decat V. Morarului in aceste conditii de iarna. Cabanierul de la Omu ne-a confirmat asta: ne-a spus ca ieri a avut un grup care a urcat pe V. Cerbului si a coborat azi dimineata tot pe acolo. Cei 4 tineri care ne-au ajuns din urma la iesirea din Hornu Mare voiau si ei sa coboare in Busteni si aveau aceeasi dilema (Valea Cerbului sau Valea Morarului). Unii dintre ei aveau coltari si piolet, dar chiar si asa, V. Morarului nu era usor de coborat in aceste conditii de zapada moale si instabila. Pana la urma s-au decis sa coboare si ei tot pe V. Cerbului, care este mai lunga dar mai sigura.

Eu si Andrei ne-am pus coltarii si am plecat de la Omu la ora 12. Portiunea pana la Hornu Mare nu ne-a pus deloc probleme (zapada era excelenta pentru coltari). In jumatate de ora eram deja la intrarea in Hornu Mare. Ne era putin teama ca va fi mai greu pe horn la coborare, insa temerile noastre s-au dovedit a fi neintemeiate. Desi erau cateva portiuni cu saritori destul de abrupte, am coborat fara probleme (saritorile le-am coborat cu fata la stanca). Coltarii erau indispensabili la coborare. Nu m-as fi bagat sa cobor pe acolo daca nu as fi avut coltarii la mine. Dar cu coltari coborarea a fost foarte rapida: ce am urcat dimineata intr-o ora, am coborat la pranz in 18 minute. Asta da eficienta ! Restul drumului pana la cabana Malaiesti a fost usor. Am ajuns la Malaiesti la ora 14, ceea ce inseamna urcare pana la Omu si coborare in 6 ore jumate, din care 30 de minute pauza de la Omu. Dau acesti timpi pentru cei care vor sa stie cat le-ar lua pana la Omu in conditii de iarna.

La Malaiesti era foarte cald (am stat in tricou). Dupa o pauza de jumate de ora, in care ne-am facut bagajul si am stat un pic la plaja, am pornit spre masina. Coborarea prin padure a fost destul de rapida (intr-o ora jumate am fost la masina). In partea inferioara zapada se topise de pe copaci si era noroi, ceea ce facea coborarea destul de neplacuta (am alunecat de nenumarate ori, dar din fericire nu am cazut in noroi). Zapada se topise si in partea unde ieri luptasem cu foioasele. Acum copacii se mai ridicasera si nu a mai trebuit sa mai luptam cu natura. Cand am ajuns la drumul forestier, am constatat ca zapada se topise de pe brazi; drumul era acum plin de apa si de noroi. Peisajul era cu totul altul: ieri am plecat pe iarna si azi ne-am intors pe toamna. Bineinteles ca ne-am bucurat de temperatura mult mai blanda de astazi, fata de frigul de ieri. Cand am ajuns in Brasov, erau deja 15 grade. Zapada a disparut din oras, dar se vede inca pe creasta Pietrei Mari.

In concluzie: a fost o tura super, de care sunt foarte incantata. M-am bucurat de reusita de azi (sa ajungem la Omu) si de peisajul de vis de care am avut parte. Mi-am mai astamparat un pic marele meu dor de munte. Sper sa mai am parte si de alte iesiri in toamna asta. Se pare ca va fi frumos si weekendul viitor si ca se prefigureaza o iesire in Crai. Astept cu nerabdare Craiul !

Mai jos aveti galeria foto:

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: