Publicat de: Andra Bunea | 27/10/2013

Sfarsit de octombrie in Piatra Craiului – ziua 1 (25 oct. 2013): Valcelul Nisipos, Padina lui Calinet, Saua Piticului, Valcelul cu Fereastra

Desi asteptata cu nerabdare, iesirea din Crai despre care vorbeam in ultimul raport de tura (RT) a fost amanata cateva saptamani. Am pandit pentru asta un weekend cu vreme perfecta. In asteptarea vremii perfecte, am iesit doua sambete la cules ciuperci (12 si 19 oct.). Vremea se anunta excelenta pentru acest sfarsit de saptamana. Miercuri 23 oct. profesorul de Piatra Craiului mi-a dat vestea cea buna: weekendul acesta iesim in Crai ! Am plecat spre Plaiul Foii de vineri dimineata si am dormit vineri seara la Casa Vlad. Intrucat am facut doua trasee distincte, le voi povesti in doua rapoarte de tura separate. In acest RT voi povesti traseul de vineri.

Vineri dimineata m-am oprit mai intai in Zarnesti si mi-am cumparat bilet de acces (5 lei pentru 7 zile) de la automatul de la posta (posta se gaseste pe partea dreapta, chiar inainte de sensul giratoriu in care faci dreapta ca sa mergi spre Plaiul Foii). Aflasem si eu de la prieteni ca s-a introdus o taxa de acces in Crai pentru perioada 1 mai – 31 oct. (detalii aici: www.pcrai.ro/lang-ro/8/Vizitarea/tarif_vizitare_parc-49.html). Mi-am luat deci biletul de la automat si am pornit fericita spre Plaiul Foii. In Plaiul Foii m-am intalnit cu profesorul de Piatra Craiului (de aici inainte Profesorul) si cu un alt amic din Bucuresti, care a participat si la tura din septembrie din Crai (Braul Soarelui).

Ei ma informasera inca de joi dupa-amiaza ca vineri va avea loc in Crai o actiune de numarare a caprelor negre, la care vor participa toti jandarmii si o mare parte a localnicilor. A fost o ocazie excelenta sa ne gasim motiv sa mergem pe un traseu nemarcat: urma sa fim si noi voluntari in actiunea de numarare a caprelor ! Ni s-a „repartizat” zona Padina lui Calinet, pe care oricum nu prea aveau chef s-o acopere ceilalti pentru ca este mai expusa (presupune catarare). Am primit si insigne in acest sens, in caz ca ne-am fi intalnit cu vreun jandarm si ne-ar fi luat la intrebari (am aflat ca primesti amenda daca te gasesc pe traseu nemarcat). Vineri dimineata in jur de ora 9 ne-am pus insignele si am pornit fericiti pe un traseu care se anunta deja foarte incitant. Eu mai facusem Padina lui Calinet, dar acum urma sa beneficiez in direct de explicatiile Profesorului si sa descopar o multime de alte variante de traseu in zona aceea.

Am beneficiat de o vreme excelenta (cer senin cristal si cald de la primele ore ale diminetii). Asteptarea noastra a meritat deci din plin. Am urcat pe valea care porneste din dreptul izvorului din drumul forestier. Dupa o ora de mers eram deja la Izvorul lui Orlovschi, unde am facut o scurta pauza. In acel moment amicul din Bucuresti ii spune Profesorului: „ce-ar fi daca am urca pe Hornul Nisipos ? Asta ne-ar evita zona de urcare expusa de langa Malul Galben”.  Cand am auzit de Hornul Nisipos, imediat am „apobat pozitiv” – ca sa utilizez o expresie mult folosita in acest weekend (prietenii stiu de ce !!). Le-am spus celorlalti ca imi fusese indicat acest horn in trecut, dar ca nu urcasem niciodata pe acolo si ca doream sa-l descopar. Asadar, s-a decis ca vom urca Hornul  Nisipos, care este usor de gasit: se afla pe partea stanga, chiar vizavi de Malul Galben.

Ne-am pus castile si am atacat acest horn ingust si abrupt, care este foarte friabil, asa cum ii spune si numele. Din fericire, nu era si umed, altfel ne-ar fi fost mult mai greu sa urcam pe el. Ascensiunea pe Hornul Nisipos s-a desfasurat fara peripetii si nu a luat mai mult de jumate de ora. Am devenit o fana infocata a acestei cai de acces spre Calinet, asa ca am intrebat daca am putea sa coboram tot pe acolo si la intoarcere (aflasem ca ne vom intoarce tot pe la Izvorul lui Orlovschi). Dorinta mi-a fost indeplinita.

Dupa ce am iesit din Hornul Nisipos, am mai urcat putin spre dreapta si am ajuns la „Portita Pinului Singuratic” (denumire data de Profesor). Intr-o şa destul de ingusta crescuse un pin singuratic, pe care Profesorul il cunostea de multi ani. Dupa ce am facut poze cu pinul, am urcat mai departe prin padure si am ajuns la jonctiunea cu celalalt traseu de acces spre Calinet. Am mai urcat vreo jumate de ora si am ajuns la scarita de fier de la intrarea in Calinet. Valea (sau padina) Calinetului se deschidea in fata noastra in toata splendoarea.

Asa cum am spus, am beneficiat pe traseu de explicatiile amanuntite ale Profesorului. Punctul de intrare in Calinet este un loc de confluenta a mai multor trasee. In afara de Braul de Mijloc care merge spre dreapta (pe care l-am facut de cateva ori), se poate vedea Valcelul Caprelor, care urca pana pe Muchia dintre Timbale (MDT de aici inainte). MDT este creasta care margineste Calinetul in dreapta. Mai sus de Valcelul Caprelor se afla un al doilea valcel, paralel cu primul, pe care Profesorul l-a numit Valcelul Superior al Caprelor. Ochii mei sticleau deja la vederea acestor doua valcele care urcau in MDT – iata deci ca am mult de lucru in zona asta. Data trecuta cand am fost in Crai, ii auzisem pe Profesor si pe ceilalti amici ca au facut MDT-ul, care urca pana in creasta principala a Craiului, dar acum aflam si care era intrarea. Va spun sincer ca mi-a crescut inima cand am descoperit ce trasee faine de catarare se gasesc pe aici. Le-am pus pe lista pentru vara urmatoare, pentru ca acum nu mai este timp de ele.

Am pornit voiosi pe Calinet in sus si am trecut cu bine saritorile mai grele (la una am pus cordelina, pe care o cumparasem recent si nu avusesem inca ocazia sa o inaugurez). La un moment dat Profesorul mi-a aratat pe dreapta Hornul lui Nicu (pe scurt Hornul N), alta cale de acces catre MDT care presupunea catarare. In acest moment ne aflam deja in jumatatea superioara a Calinetului. Am mai mers putin si Profesorul mi-a aratat pe dreapta un alt horn de acces in MDT, mult mai abrupt, care se numeste Hornul Cetatii Sfaramate. Si-a luat numele de la forma crestei din zona aceea, care seamana cu zidurile unei cetati in ruine.

Am intrebat daca vom urca pe acolo (ma mancau deja talpile sa-l incerc), dar Profesorul mi-a spus ca nu il vom face acum, pentru ca stanca e rece si nu este prielnica traseelor de catarare. Pe deasupra, nici nu este foarte usor: el a incercat o data sa urce acest horn, dar nu a reusit sa treaca de o saritoare foarte mare, asa ca a renuntat. Am simtit imediat provocarea (chemarea inaltimilor) si l-am trecut si pe acesta pe lista, impreuna cu Hornul N. Stagiul de anul viitor din Crai se anunta deja foarte incarcat cu toate aceste trasee noi pe care vreau sa le descopar. Si lista nu este inca gata (s-au mai adaugat si sambata vreo doua trasee).

Din locul in care ne-am oprit, se vedea in stanga (vizavi de MDT, care flancheaza valea in dreapta) Tancul Piticului si Saua Piticului. Profesorul a propus sa urcam pe hornul de acces catre Saua Piticului si sa incercam sa coboram in partea cealalta. Aceasta traversare a reprezentat marea noutate a traseului de vineri: a fost o premiera pentru toata lumea, inclusiv pentru Profesor, care desi fusese pe Calinet de nenumarate ori, nu avusese inca ocazia sa incerce aceasta varianta.

Am urcat asadar spre Saua Piticului. Profesorul a urcat primul ca sa se asigure ca se poate cobora in partea cealalta. Coborarea consta intr-o saritoare de vreo 5 metri, urmata de un horn mai larg. Am decis sa punem coarda, pe care am asigurat-o de un bolovan mare, care avea un spatiu gol la baza lui. Coborarea pe coarda s-a desfasurat fara peripetii. Am ajuns destul de rapid in partea cealalta, despre care am aflat ca era firul secundar al Calinetului. Profesorul imi aratase acest fir secundar putin mai jos cand urcam pe Calinet. Am aflat ca se poate face si aceasta vale, deci inca un traseu pus pe lista.

Profesorul ne-a aratat spre stanga Amvonul, iar undeva in fata si mai sus „Autostrada de grohotis”. Spre dreapta noastra continua firul secundar al Calinetului, care ducea in creasta. Am mai urcat putin si am gasit o poienita expusa la soare. Acolo am facut pauza de masa si ne-am bucurat de o siesta prelungita. Era cald si liniste. Atat de placut. Ne-am fi asteptat sa gasim capre intr-un loc atat de ferit, dar nu am vazut nici una. Ca un facut, nu am vazut nici o capra pe tot parcursul traseului de vineri. Chiar am „profetit” pentru sambata: „astazi cand am iesit la numarat capre, nu e nici una, dar parca vad ca maine o sa vedem capre”. Si asa a fost: sambata am vazut 4 capre pe Braul Rosu.

Dupa pauza de masa si siesta, am mai urcat putin in paralel cu „Autostrada de grohotis”, apoi am inceput coborarea. Era deja ora 16. La un moment dat, amicul din Bucuresti si-a dat seama ca ne aflam in Valcelul cu Smirdar, care continua in partea inferioara cu Valcelul cu Fereastra. Mi-am amintit ca am urcat o data pe aici – era in mai 2012 si era inca zapada pe saritorile din Valcelul cu Fereastra. Am coborat atent fiecare saritoare si am ajuns cu bine la refugiul Sperantelor (unde am dormit in iulie, cand am facut prima data pe uscat Padina lui Calinet). Am facut o mica pauza la refugiu. Mangaierea razelor de soare la apus era atat de placuta. Am mai fi stat, dar doream sa nu ne apuce noaptea inainte sa ajungem la Izvorul lui Orlovschi. Am coborat foarte rapid pe Hornul Nisipos, asta dupa ce ne-am oprit din nou cateva minute si am facut poze cu pinul singuratic in lumina blanda a inserarii.

Pe la 18 si ceva ieseam din Hornul Nisipos. Era inca lumina. De acolo nu mai era mult de mers. Am scos la un moment dat si lanternele, pentru ca in padure era mai intuneric. Am ajuns la casa Vlad in jur de ora 19, dupa 10 ore de traseu. Eram toti rupti de foame, asa ca am trecut imediat la pregatirea mesei. Ca sa va starnesc putin invidia, o sa va spun si de ce meniu am avut parte: in antreu am servit paine prajita cu „rasuflarea balaurului”, denumire foarte potrivita data de Profesor la crema de unt cu usturoi pe care o adusesem eu (se poate prepara in casa: sos de usturoi, la care se adauga unt); amicul din Bucuresti spune ca era mai degraba crema de usturoi cu unt (continea mai mult usturoi decat unt), dar acesta este mai degraba un detaliu. Important este ca ne-a placut tuturor. Pe langa asta, tot in antreu am degustat si o zacusca cu nicoreti, pe care am facut-o sambata trecuta dupa ce am fost la cules de ciuperci cu un amic din Brasov. A urmat friptura cu fasole si salata de sfecla rosie (friptura provenea de la gratarul facut joi seara de amicul din Bucuresti). Ca si desert, ne-am delectat cu un orez cu lapte, condimentat cu scortisoara si gem de prune cu nuci. Am mancat cu mare pofta si am udat totul cu ce se gasea prin preajma (baietii cu bere si palinca, eu cu un pahar de must).

In jurul orei 10 seara am cazut toti lati de oboseala, asa ca ne-am retras spre camere. Am dormit bustean si ne-am trezit a doua zi la 7 ca sa ne pregatim pentru tura de sambata. Dar despre asta in raportul de tura urmator.

Mai jos gasiti pozele:

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: