Publicat de: Andra Bunea | 15/12/2013

Prima iesire cu AGMR: cursul de prim ajutor si orientare (Busteni 14-15 dec. 2013)

Am asteptat cu nerabdare iesirea cu AGMR (Asociatia Ghizilor Montani din Roamania) de weekendul acesta. Nu am fost dezamagita: am avut parte de un weekend deosebit, cu vreme superba si o echipa excelenta. S-a dat strangerea in Busteni la Caminul Alpin, sambata dimineata la ora 8:00. Eu am ajuns putin mai devreme (am mers cu trenul). Nici nu am apucat bine sa intru, ca instructorul nostru m-a si intampinat si salutat. Am inceput sa povestim; rand pe rand au aparut si ceilalti. La ora 8:30 eram adunati toti (mai putin 2 persoane care nu au putut sa vina weekendul acesta pentru ca lucrau). Ne-am prezentat, dupa care am fost repartizati pe camere si am urcat bagajele.

Eu mai participasem la diverse activitati la Caminul Alpin, dar pana acum nu am avut niciodata ocazia sa dorm acolo. Am aflat ca se poate dormi la Caminul Alpin la un pret rezonabil (30 lei/noapte pentru non-membri si 20 lei/noapte pentru membrii CAR – Clubul Alpin Roman). Conditiile au fost mult mai bune decat intr-o cabana oarecare, motiv pentru care pe viitor voi lua in considerare mai des aceasta varianta de cazare.

In prima parte a zilei de sambata am facut modulul de prim ajutor. Nu voi dezvolta aici foarte mult continutul. Voi spune doar in treacat ca am fost invatati cum sa declansam „lantul supravietuirii” pentru salvarea unui accidentat pe munte, am invatat cum sa verificam starea unui accidentat (daca mai respira sau nu) si cum sa procedam in fiecare situatie. Partea teoretica a fost urmata apoi de un exercitiu practic, in cadrul caruia fiecare dintre noi a trebuit sa joace pe rand rolul de „victima” si de „salvator” pentru a-si insusi bine notiunile de baza. Altii mai stiau cate ceva despre primul ajutor, dar mie imi erau total necunoscute aceste notiuni. Am invatat multe lucruri utile pe munte in caz de accident.

Dupa pauza de pranz, am trecut la al doilea modul – cel de orientare. Si aici am invatat notiuni cu totul noi pentru mine: orientarea busolei pe harta, stabilirea pozitiei unde ne aflam cu ajutorul a trei puncte cunoscute de pe harta (prin triangulare), interpretarea hartii, masurarea pasilor pentru a putea apoi sa masuram distantele in teren, mersul cu busola, etc. Pe langa notiunile strict teoretice care ne-au fost prezentate, am avut parte si de cateva exercitii practice: reprezentarea grafica (trasarea unghiului pantei) a unei zone de pe harta cu o anumita diferenta de nivel si executarea unei machete din plastilina cu o anumita suprafata de pe harta, care continea traseul pe care urma sa il parcurgem duminica. Am fost fascinata si incantata de toate aceste cunostinte noi. Pana acum nu am mai mers niciodata cu busola. Am folosit doar harta si simtul de orientare natural pe care mi l-am dezvoltat in timp. Dar asa cum ne-a spus si instructorul, busola este indispensabila pe timp de ceata si noapte, sau atunci cand te afli intr-un teritoriu necunoscut.

Seara am avut program liber. Pe la 20:30 – 21:00 ne-am adunat cu totii in bucatarie la un vin fiert si alte delicatesuri aduse de Mache (porecla Danielei- Andreea Machidon). S-a povestit si s-a ras mult. A fost o atmosfera foarte faina. Simteam cum echipa noastra se sudeaza tot mai mult: desi nu ne cunosteam de mult timp (eu abia acum i-am intalnit; ceilalti se cunosc de la sfarsitul lui oct.), comunicarea intre noi era deja foarte buna. Aceasta comunicare s-a intarit si mai mult pana la sfarsitul weekendului; de aceea ne-a fost chiar un pic greu sa ne despartim la sfarsit.

Duminica s-a dat desteptarea destul de devreme pentru ca la ora 8:00 trebuia sa plecam deja in teren. Am mers cu masinile pana la cabana Gura Diham, dupa care am pornit pe traseu. Asta nu inainte de a face o identificare vizuala a crestelor si varfurilor din jurul nostru. Vremea a fost superba inca de dimineata, ceea ce ne-a permis o buna vizibilitate spre Creasta Vaii Albe, peretele Costila-Galbinele, Valea Cerbului cu numeroasele variante de urcare la stanga spre Releul Costila, Creasta Morarului si o portiune din Creasta Balaurului (sau Creasta Bucsoiului Mic).

Dupa aceasta identificare vizuala a zonei, am plecat la drum. Traseul consta din urcarea unei coame de deal, parcurgerea unei poteci pe curba de nivel, urcarea varfului Grecului (1.432 m), coborarea pana la Dihamul militar si intoarcerea la Gura Diham. In prima parte a traseului am aplicat cunostintele acumulate ieri (mersul cu busola si stabilirea distantei prin numarararea pasilor). In a doua parte am mers mai lejer. Ne-am bucurat de soare si de peisajul absolut impresionant al crestei nordice a Bucegilor.

Ne-am oprit langa Dihamul Militar si am mai avut de realizat un exercitiu: sa gasim cea mai buna metoda de evacuare (transportare) a unui accidentat care s-a lovit, a pierdut mult sange si nu se mai poate deplasa pe picioarele lui. Dupa o scurta trecere in revista a posibilelor solutii de transport, s-a stabilit ca cea mai buna metoda de deplasare consta in improvizarea unei targi din crengi de brad si cetina, pe care ranitul este intins si fixat cu corzi sau alte lagaturi si apoi tras pe zapada. Alternativa ar fi constat in improvizarea unui pat din bete de trekking si haine, pe care ranitul sa fie transportat de 4 persoane (2 in fata si 2 in spate). Prima solutie (tragerea targii pe zapada) era mult mai usoara pentru ca nu necesita sustinerea greutatii totale a ranitului.

Anca a jucat rolul de „victima” si a acceptat sa fie bandajata la cap si legata de targa. Intreaga actiune a reprezentat o ocazie excelenta pentru lucrul in echipa, dar a fost si un bun prilej sa ne amuzam de comicul siuatiei. Baietii s-au succedat la tragerea targii. Dupa aproximativ 500 metri actiunea a luat sfarsit. Aceasta „punere in scena” a unei actiuni de salvare ne-a ajutat sa intelegem cat de multe obiecte sunt necesare in rucsacul unui ghid pentru a face fata multiplelor situatii din teren.

Am ajuns inapoi la Gura Diham la ora 15. Dupa o pauza de aproximativ 40 minute, in care am completat un survey, am servit un ceai si am mancat cate ceva, am plecat spre casa. Ne-am despartit cu greu – ne parea parca rau ca s-a terminat asa de repede. Ne gandeam cu totii la urmatoarea iesire si ne declaram dorinta de a ne revedea cat mai repede. Este foarte placut sa vezi cum dragostea de munte poate sa lege intr-atat o mana de oameni care acum 2 luni nu se cunosteau deloc. Ma bucura aceasta solidaritate „montana” si intrevad in ea liantul iesirilor interesante din 2014.

Va invit acum sa vedeti pozele din weekend.

 

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: