Publicat de: Andra Bunea | 29/12/2013

Tura de Anul Nou – Malaiesti, 28 dec. 2013

Anul acesta am devansat cu cateva zile tura noastra traditionala de Anul Nou. De cativa ani obisnuim sa iesim pe munte pe 31 dec. sau 1 ian. Insa de data asta oamenii erau ocupati in zilele sus-amintite, asa ca am decis sa facem tura de Anul Nou putin mai devreme. Razvan a propus initial sa facem Malaiesti cu urcare la Omu, daca ramanem peste noapte la cabana. Am decis pana la urma sa mergem doar o zi, ceea ce nu ne mai lasa timp pentru urcare la Omu. Tot Razvan a propus ca alternativa sa facem o bucla: Malaiesti, cabana Diham (pe Tache Ionescu), cu intoarcere de la Diham in Glajarie pe traseul de iarna.

Cu acest plan in minte, sambata dimineata 28 dec. ne-am adunat 6 persoane la OMV-ul din Rasnov: eu, Razvan, Radu (varul lui Traian), Andrei din Bucuresti, Catalin (zis Gaboru’) si Marina (sotia lui Catalin). Am ajuns in Glajarie pe la 9 si ceva. Ne-am echipat si am pornit pe traseu la 9:20. Inca de la inceput, Razvan a mers in fata in ritmul lui bine-cunoscut. Noi ceilalti am alcatuit doua grupuri, formatie in care am continuat pana la cabana Malaiesti: Andrei si Radu mai inainte; eu, Marina si Gaboru’ mai in spate.

Pe Valea Glajariei era zapada (zona e rece si umeda). Insa pe masura ce urcam prin padure, petecele de zapada erau tot mai rare. Batea un vant caldut, care aducea cu el un miros primavaratic. Asta pana la locul de Belvedere, pentru ca dupa aceea zapada si-a reintrat in drepturi. Am continuat pana la Malaiesti pe zapada, care pe alocuri era inghetata. Dupa experienta de saptamana trecuta din Iezer, nu mi-am mai luat la mine coltarii de teama sa nu-i car din nou degeaba. Am subestimat insa starea zapezii: de data asta coltarii ar fi fost necesari pe cateva portiuni. Am mers insa cu atentie si am ajuns cu bine la Malaiesti in jur de 11:30. Razvan ne astepta acolo de la ora 11.

Cand am ajuns noi, cabana era aproape goala si de-abia se facuse focul. Ne-am asezat la o masa langa soba, am mancat si am baut ceai cald. Razvan ne-a spus ca renunta la bucla Malaiesti – Diham (prea banala), insa propune in schimb doua variante: fie urcare la Omu’ pentru ca este destul timp, fie urcare pe Padina Crucii (muchia din spatele cabanei Malaiesti), coborare in valea Tiganesti si urcare la refugiul de pe Muchia Tiganesti. Dupa o scurta dezbatere, ne-am dat seama ca varianta urcarii la Omu’ este doar pentru cei care au coltari. Cum coltari nu aveau decat Razvan si Radu, lucrurile s-au clarificat rapid: Razvan si Radu au plecat spre Omu’ la 12 fara cateva minute, in timp ce eu, Andrei, Marina si Gaboru’ am mai stat in cabana o jumate de ora pentru o scurta siesta.

In jur de 12:30 am pornit si noi spre Padina Crucii (banda galbena). Dupa vreo jumate de ora eram sus. Am mers mai intai la Cruce si am facut cateva poze. Perspectiva era superba: aveam intr-o parte Bucsoiu si in cealalta parte Muchia Tiganesti. Se vedea destul de bine caldarea superioara a Malaiestilor si turnurile Malaiesti, iar in spatele crucii Piatra Mare si Postavaru. Intrucat era cam devreme sa ne intoarcem, am decis sa urcam pana la refugiul de pe Tiganesti, daca zapada ne permite. Am intrebat doua persoane (care tocmai se intorsesera din partea aceea) care este starea zapazii. Ne-au spus ca au fost doar pana la lac si nu sunt probleme, se poate merge fara coltari.

Ne-am avantat si noi pe banda galbena pana la lacul Tiganesti (care de fapt nu mai exista – a secat complet), urmand sa stabilim la fata locului daca mai continuam sau nu pana pe Muchia Tiganesti. Pana la lac am mers fara probleme pe o curba de nivel usor ascendenta. De acolo se vedea foarte bine drumul care urca oblic spre Muchia Tiganesti. Cand am vazut ca suntem asa de aproape de creasta, am hotarat in unanimitate sa urcam pana la refugiu. Zapada era viscolita pe alocuri, innotam in ea pana la genunchi; erau insa si portiuni cu zapada intarita. Vantul  batea foarte tare pe acel versant. Acolo chiar am simtit ca este iarna. Dupa o jumate de ora de urcare sustinuta, am ajuns la refugiu. Am facut in total 2 ore de la Malaiesti, cu tot cu pauze. In timp ce urcam spre Muchia Tiganesti, aveam un prim plan fantastic asupra seii care duce spre Omu’. Tot scrutand noi saua cu pricina, am reusit pana la urma sa vedem doua mogaldete negre care inainteaza alert spre Omu’. Am dedus ca este vorba de Razvan si Radu, care s-au miscat foarte repede.

In momentul in care am ajuns pe Muchia Tiganesti (aproximativ 2.200 m), s-a deschis inaintea noastra o perspectiva impresionanta: se vedea foarte bine depresiunea Branului si Zarnestiului, satele Pestera si Magura, creasta Pietrei Craiului si masivul Iezer-Papusa. Vizibilitatea nu era ideala, dar ne permitea sa vedem destul de mult in jur. Cum niciunul dintre noi nu mai fusese pana acum pe Muchia Tiganesti, ne-am bucurat toti ca am ales aceasta varianta. De mentionat ca refugiul Tiganesti a fost renovat recent si arata foarte bine. De la refugiu se poate cobora spre Bran prin Clincea pe banda galbena.

Dupa cateva poze si o pauza de ceai in refugiu, am pornit inapoi spre Malaiesti. Era in jur de 14:50. In doar o ora am fost inapoi pe Padina Crucii. Intre timp primisem un mesaj de la Razvan, care ne anunta ca la 14:27 au ajuns la Omu’, dupa care au pornit spre Bucsoiu. Nu a precizat ce traseu de intoarcere au ales, asa ca am inceput sa dezbatem variantele posibile: fie intra pe Brana Caprelor (traseu destul de periculos iarna), fie coboara pana la Prepeleac, dupa care se intorc la Malaiesti sau se duc la Diham pe Tache Ionescu si coboara spre Glajarie pe traseul de iarna. Am incercat sa-i sun, dar nu aveau semnal. Era important sa ne dam seama ce traseu au ales, ca sa stim daca sa-i mai asteptam la Malaiesti, sau daca o luam si noi la vale.

In timp ce dezbateam noi pe Padina Crucii variantele lor de coborare, Andrei i-a vazut la intrare pe Brana Caprelor. Era clar: se intorc la Malaiesti, asa ca am decis sa-i asteptam in cabana. Am estimat ca le-ar mai lua inca o ora si jumate ca sa ajunga la Malaiesti. Dar ca de obicei, l-am sub-estimat pe Razvan: la ora 17 erau deja la cabana. I-am primit cu urale pe cei doi viteji, care s-au miscat incredibil de repede: in 5 ore au reusit sa urce la Omu’ prin Hornul Mare (traseul de iarna) si sa coboare inapoi la Malaiesti pe ruta Bucsoiu – Brana Caprelor. Revelatia zilei a fost insa Radu, care ne spusese ca nu a mai fost pe munte de doi ani jumate (are acasa un junior de doi ani jumate care ii ocupa cea mai mare parte a timpului liber). Daca tot a scapat acum pe munte, s-a gandit sa profite, asa ca a facut un traseu pe care un om obisnuit il face in doua zile.

Razvan si Radu au facut o scurta pauza la Malaiesti ca sa manance si sa bea ceva cald. Am pornit apoi spre vale. La ora 19 am ajuns cu bine la masini. Ne-am luat ramas bun de la Andrei, care pleca spre Bucuresti, in timp ce noi ceilalti ne-am imbarcat in Suzuka si am pornit spre Brasov. La 8 si ceva am ajuns acasa, obosita, dar foarte incantata de tura superba cu care se termina anul 2013. A fost un an bogat in iesiri; sper insa ca 2014 il va depasi.

La multi ani si multe iesiri frumoase pe munte in 2014 !

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: