Publicat de: Andra Bunea | 17/02/2014

Fascinatia zapezii – initiere in schi de tura la Sinaia (15-16 febr. 2014)

Incep cu o scurta introducere, pentru ca unii dintre voi, care ati vazut ca n-am mai pus nimic pe blog din 15 ian, m-ati intrebat daca am mai iesit pe munte in ultima vreme. Raspunsul este nu. Pe de o parte nu prea a fost zapada (zapada a venit abia la sfarsitul lui ian); pe de alta parte, am fost ocupata cu orele de la cursul de ghid local. M-am inscris in paralel si la cursul de ghid local (sau ghid turistic), atestatul de ghid local fiind necesar la obtinerea celui de ghid montan. Cursurile de ghid local se desfasoara vineri seara si sambata dimineata. In ultimele sambete am avut parte de ore foarte interesante (Geografie si Istoria Artei) si de cateva vizite la muzeele din Brasov, unde am beneficiat de explicatii ample, de care nu beneficiaza vizitatorii obisnuiti. Ar fi fost pacat sa ratez asa ceva. Am asteptat insa cu mare nerabdare iesirea de initiere in schi de tura de la Sinaia, organizata de AGMR (Asociatia Ghizilor Montani din Romania). Nu am avut nici o iesire cu AGMR-ul in ianuarie datorita faptului ca nu a fost zapada.

Sambata dimineata ne-am intalnit la ora 9:00 la telegondola din Sinaia, unde ningea ca in povesti, in timp ce in Sinaia (in oras) ploua. Cand am ajuns la 1400 m, era inca ceata si frig. Nu prea stiam ce ne asteapta sus, dar speram cu totii ca vom avea parte de un pic de soare si de o vizibilitate mai buna. Eu ma uitasem la prognoza sambata dimineata si vazusem ca dupa ora 11 se insenineaza. Din fericire, prognoza s-a confirmat, asa ca am avut parte de soare si de peisaj in a doua jumatate a zilei.

Eram 12 cursanti si trei instructori (Catrinel, Bogdan Rus si Nusu). Am urcat toti pana la 2000 m, unde a avut loc „trierea”: cei care aveau experienta la schi de partie si dispuneau de echipament de schi de tura, au mers cu Nusu (eu, Anca, Andreea zisa Mache, Mihai, Alin, Andrei Paun si Emilian); ceilalti au ramas cu Catri si Bogdan pentru initiere sau perfectionare in schi de partie. Ceea ce voi povesti in continuare reflecta evenimentele din pespectiva mea de participanta la traseul de schi de tura.

Am coborat mai intai partia Valea Dorului. Ne-am regrupat langa telescaun si ne-am pus pieile de foca pe schiuri (termenul „piele de foca” este doar generic, pentru ca aceste piei nu mai sunt deloc de foca, ci din material textil, de obicei mohair). Pentru mine a fost prima data cand am incaltat clapari de tura si am pus in picioare schiuri de tura (claparii erau ai mei, schiurile si pieile de foca le-am inchiriat). Nusu ne-a explicat care sunt miscarile atunci cand urcam o panta cu pieile de foca aplicate pe schiuri, astfel incat schiurile sa alunece in sus pe zapada. Insa mie nu-mi iesea deloc. Aveam senzatia ca merg cu schiurile pe asfalt !! Cand a vazut Nusu ca nu-mi aluneca deloc schiurile la deal, a intrebat daca are cineva ceara ca sa dau pe piei. Din fericire Emilian avea un baton de ceara la el, pe care l-a impartit generos cu mine si cu alte persoane care au avut nevoie de ceara. Dupa ce am uns pieile, au inceput sa alunece la deal. Acum puteam sa simt si eu miscarea de alunecare a schiurilor, ceea ce insemna mai putin efort la urcare.

Ne-a luat in jur de 50 – 60 minute sa urcam inapoi pana la 2000 m. Eu m-am miscat destul de greu pentru ca de-abia invatam miscarile. Probleme au avut de asemenea Alin si Andrei, care aveau echipament foarte greu, ceea ce le facea urcarea un adevarat calvar. La 2000 m ei s-au retras si au preferat sa continue sa schieze pe partie. Nusu ne-a intrebat pe ceilalti daca vrem sa mai repetam o data figura (coborare pe partia Valea Dorului si urcare inapoi pe schiuri), sau daca vrem sa iesim de pe partie si sa mergem spre Piatra Arsa. Am ales toti cea de-a doua varianta – ca doar de-asta venisem, nu-i asa ?!

Am pornit asadar spre Piatra Arsa. Am urmat traseul marcat cu banda galbena, care trece pe sub Vf. Furnica (2103 m), dupa care am coborat panta spre Piatra Arsa. Zapada era destul de tare si valurita. A fost o provocare sa schiem pe acolo. Dar cu putina atentie, ne-am descurcat toti cu bine. Eu incepeam deja sa ma felicit ca am inchiriat schiuri de 1,40 m (cealalta optiune era 1,65 m): de-abia ma descurcam cu astea sa fac virajele pe pantele abrupte cu zapada inghetata.

Am ajuns la Piatra Arsa pe la 14 fara ceva. Am urcat in cabana si am servit masa. In jur de ora 15 am plecat inapoi spre cota 2000, unde trebuia sa fim pana la 16:30, ca sa fim siguri ca prindem ultima gondola inainte de ora 17. De la 2000 m la 1400 m intentionam sa coboram pe Carp sau pe Drumul de vara. La intoarcere de la Piatra Arsa am urmat traseul de vara, care merge mai mult pe curba de nivel. Acest traseu avea insa o portiune mai expusa (de care Nusu ne-a avertizat). Din fericire, zapada nu era inghetata acolo, asa ca am trecut toti cu bine. Am iesit undeva mai jos de cota 2000, iar de acolo am coborat o portiune pe Carp. Zapada era insa destul de inghetata, ceea ce ne facea avansarea anevoioasa (trebuia sa avem grija sa nu cadem, pentru ca panta fiind foarte abrupta, ne-am fi dus destul mult la vale). Pana la urma Nusu s-a consultat cu Catrinel, care coborase cu ceilalti pe Drumul de vara, si a decis s-o luam si noi tot pe-acolo.

Nici pe Drumul de vara nu a fost mai usor. Pe ultima portiune am avut parte de multa gheata si pietre. M-am rugat tot timpul la Dumnezeu sa ne pazeasca pe toti de orice accidentare. Pe langa starea partiei, aveam inca o problema: trebuia sa ajungem la cota 1400 iniante de ora 17, ora la care se inchidea gondola. Se facuse deja ora 17 si noi inca mai aveam de coborat. Pe ultimii 50 m ne-am scos schiurile din picioare si am alergat cat am putut pana la gondola. In jur de 17:10 eram in sfarsit acolo. Din fericire, gondola nu s-a inchis la ora 17, asa ca am putut sa ne imbarcam si noi, fericiti ca aventura s-a terminat cu bine. La baza gondolei ne asteptau ceilalti. Am mai stat putin sa privim spectacolul organizat cu ocazia Zilelor Sinaiei, dupa care am plecat spre Busteni, unde ne-am cazat la Caminul Alpin.

Se zvonise ca nu ar fi prea cald la Caminul Alpin, caz in care eu nu as fi ramas acolo peste noapte (as fi venit sa dorm acasa). Insa zvonul nu s-a adeverit; a fost foarte cald, ba chiar as spune insuportabil de cald (daduse cineva centrala la maxim). Sar peste detalii, important este ca am reusit sa ma odihnesc suficient de bine dupa traseul de sambata. Facusem cateva basici la picioare si ma dureau destul de tare gambele. Imi era teama ca a doua zi (duminica) nu voi fi in forma pentru un alt traseu. Mi-a fost destul de greu sa repornesc motoarele, insa vremea frumoasa de afara m-a ajutat. M-am gandit ca nu trebuie sa ratez o astfel de zi.

De data asta am urcat cu masina pana la 1400 m si am luat apoi telecabina pana la 2000 m. Ne-am regrupat la 2000 m (cativa urcasera cu telescaunul), apoi am urcat pe schiuri pana la capatul de sus al partiei Valea Soarelui. Intre timp Nusu ne-a explicat cateva metode de intoarcere (in evantai, AVA si cu bataie). Am coborat pe Valea Soarelui si ne-am regrupat langa telescaun. Vremea era absolut superba, numai buna de umblat pe munti. Alin a preferat sa ramana sa schieze pe partie pentru ca avea basici de la claparii de ieri. Eu, Anca, Mache, Mihai si Andrei Paun am mers cu Nusu.

Am urmat pentru inceput indicatorul cu cruce galbena (catre Bolboci). Am mers in jur de o ora si ceva pe cruce galbena, insa ne-am dat seama ca nu avem timp sa ajungem la Bolboci si sa ne intoarcem pana la ora 15. Nusu a propus atunci sa urcam pe un varf din apropiere, dupa care sa ne intoarcem spre Valea Dorului. Cativa dintre noi (printre care si eu) s-au aratat neincrezatori ca am avea timp sa urcam pana acolo; ceilalti voiau insa sa mearga. Nusu a spus ca nu ne ia mai mult de o ora ca sa ajungem pe acel varf (aprecierea s-a dovedit corecta). Andrei simtea ca e prea mult pentru el si a preferat sa o ia usurel inapoi spre Valea Dorului. Pana la urma eu m-am decis sa urc cu ceilalti pe varf, dar m-am lasat greu convinsa sa-mi pun pieile de foca la urcare (credeam ca o sa ma descurc si fara !). Nusu a trebuit sa uzeze de toata rabdarea si puterea de convingere de care dispunea ca sa ma determine sa le pun. Le-am pus si bine am facut. De data asta am inaintat mai usor pe piei, insa ma dureau deja picioarele de sambata, ceea ce mi-a facut mersul anevoios. Dar am trecut peste durere, pentru ca venisem sa ma antrenez. Asa ca nu era loc de auto-compatimire. Vorba lui Mache (Andreea): „pot sa si mor, dar tot nu ma las”.

Urcarea pe ceea ce s-ar putea sa fi fost chiar Vf. Vanturis (1942 m) nu a fost chiar asa de grea cum ma temeam eu. Dupa o scurta pauza de revigorare pe varf, ne-am pus schiurile si am luat-o la vale. Ceea ce am urcat intr-o ora, am coborat in 5 sau 6 minute. A meritat insa din plin. Peisajul era absolut magnific. Am inceput sa gust si eu din savoarea pe care o au iesirile pe schiuri de tura, care iti permit sa cutreieri muntii si sa vezi peisaje pe care nu le vezi in mod obisnuit. Acum inteleg ce-mi spuneau prietenii: „daca incepi sa faci schi de tura, nu mai vrei sa te intorci pe partie”. Le dau dreptate: senzatia de zbor si de libertate pe care am avut-o la coborare nu se aseamana cu nimic din ce am experimentat pana acum pe munte. Am avut de asemenea parte de munte „personal”, in sensul ca eram singuri cu muntele (doar la coborarea de pe varf ne-am intalnit cu alti trei schiori de tura).

Ca sa ne intoarcem la Valea Dorului, am mers printr-un culoar care ne-a scos chiar in spatele telescaunului. Am vrut sa ramanem puri pana la capat (vorba lui Mihai), asa ca am decis sa urcam pana la 2000 m tot pe schiuri. Eram cu totii obositi, dar in acelasi timp si foarte motivati sa facem asta ca sa ne antrenam. In jur de ora 15 eram la 2000 m, unde ne-am imbarcat rapid in telescaun. La 1400 ne-am intalnit cu ceilalti si am facut un scurt debriefing al celor doua zile de schi; am povestit putin si despre tabara de iarna de la Padina din 17-20 martie (daca va fi zapada), dupa care ne-am indreptat fiecare spre casa.

Ca de obicei, „aterizarea” este mai grea: acum cand scriu raportul de tura (luni 17 febr.), simt ca ma dor toate oasele. Am cateva basici si vanatai la picioare (m-au batut putin claparii) si febra musculara la muschii gambei. Dar nu regret nimic, a meritat din plin si as lua-o de la capat fara ezitare. A fost o tura superba. Un mare multumesc lui Nusu pentru felul in care a stiut sa ne instruiasca, sa conduca echipa si sa aleaga traseele.

Va invit acum sa va bucurati de peisaje.

Această prezentare necesită JavaScript.


Responses

  1. Buna, sunt Alex din Bucuresti, am urcat in octombrie impreuna pe horn catre Omu, impreuna cu Andrei si prietena mea. Felicitari, foarte frumoasa tura, mi-ar placea sa particip si eu la anul la aceste cursuri. Imi poti lasa pe mailul meu adresa ta? M-ar interesa ceva detalii legate de cerintele AMGR. Toate cele bune, si succes in indeplinirea obiectivelor montane si nu numai pentru acest an! Alex


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: