Publicat de: Andra Bunea | 01/03/2014

Cel mai frumos martisor de 1 martie: tura pe V. Costilei si V. Alba

Am urmarit toata saptamana prognoza pentru sambata asta (1 martie). Vremea se anunta faina in Bucegi, asa ca m-am gandit ca ar merge o tura la coltari si piolet, ca tot n-am mai facut asa ceva din 15 ian. Am lansat apelul pe email si au rapuns imediat Sebi si Bogdan. Dintre cele 4 vai pe care le-am propus (Valea Seaca a Caraimanului, Alba, Costila, Galbenele), Sebi a optat pentru Costila, in timp ce Bogdan ar fi preferat V. Alba. Am votat si eu tot pentru Costila, pentru ca nu o mai facusem in conditii de iarna (am catarat-o o singura data vara).

La intoarcere intentionam sa coboram pe Creasta Vaii Albe (pe care noi am avut-o in stanga la urcare) si pe Brana Aeriana. M-am razgandit insa la fata locului cand am vazut ca Bogdan avea mari probleme de la bocanci la urcarea prin padure (bocancii de iarna sunt in general mai grei si mai rigizi). Mi-am dat imediat seama ca va avea probleme si mai mari la coborare pe Creasta Vaii Albe, pentru ca nu ar fi avea nici o priza cu ei pe stanca. Asta m-a convins sa renunt la Creasta Vaii Albe. Am decis in schimb sa coboram pe Valea Alba, asa ca a fost multumit si Bogdan.

La 8:30 am ajuns la Caminul Alpin, unde ne-am echipat si am mancat ceva. La 9 fara 10 minute am pornit pe traseu. Urcarea pana la refugiul Costila nu ne-a pus probleme (erau foarte putine petece de zapada). In jur de 10:30 am ajuns la refugiu, unde am facut o pauza de masa si am admirat peisajul. Era foarte cald si placut. Ne-am pus apoi coltarii si am luat-o in sus pe Valea Costilei la ora 11. Zapada pe vale era buna de coltari (destul de tare, dar nu inghetata). Inca de la inceput am constatat ca panta era destul de mare, si a continuat asa pana sus. In jumatatea superioara valea se desparte in doua fire. Noi am luat-o pe firul din stanga (pe acolo urcasem si cand am catarat-o la liber acum cativa ani). Am continuat in acelasi ritm destul de alert (nu am facut pauze pana la iesirea in platou). Era zapada suficienta pe firul din stanga (in schimb Creasta Vaii Albe era cam dezgolita), asa ca am urcat la coltari si piolet pana la iesirea in platou. Am ajuns in platou la ora 13:10, adica la 2 ore si 10 minute de la refugiul Costila. A fost un timp foarte bun in conditiile in care nu prea eram antrenati. Inca inainte de iesirea in platou, ceata pusese stapanire pe partea superioara a vaii. Cand am ajuns in platou, ceata s-a ingrosat si batea foarte tare si vantul. Nu am putut sa stam prea mult acolo pentru ca era deja foarte frig.

Vreau sa fac o paranteza si sa spun ca a fost aglomeratie mare astazi in Bucegi. La Caminul Alpin ne intalnisem cu alte grupuri care voiau sa urce fie pe Valea Alba, fie pe una dintre Albisoare. La refugiul Costila ne-a ajuns din urma un grup de 11 persoane care voiau sa urce pe Valea Costilei. Cand am iesit noi din Valea Costilei, am vazut doi baieti care ajunsesera deja in platou; ei ne-au spus ca au mai urcat alti doi tipi inaintea lor, cei care au facut urmele. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Cand am intrat in Valea Alba, ne-am intalnit si acolo cu vreo 8 persoane, in timp ce pe Valea Alba mai urca inca un grup de 5-6 persoane. Nu am vazut in viata mea o asemenea aglomeratie pe vaile abrupte din Bucegi. Aveai impresia ca este maraton montan. Cred ca explicatia este simpla: oamenii au vazut ca vremea este prielnica si ca nu este risc de avalansa, asa ca au profitat de o astfel de zi.

Pana am terminat noi pauza la iesirea in platou, ne-au ajuns din urma cei din grupul mare care a urcat tot pe V. Costilei. Am schimbat cateva cuvinte cu ei si am aflat ca vor sa coboare pe Valea Cerbului, in care au de gand sa ajunga prin valea Priponului. Pana la urma au coborat prin Valea Caldarii (ne-am intalnit cu ei la intoarcere si ne-au spus asta). Noi ne-am indreptat hotarati spre Valea Alba, ingrijorati putin de starea vremii (ceata densa). Stiam ca intrarea in Valea Alba nu era chiar asa de aproape si ca trebuia mai intai sa urcam putin. Insa eu n-am mai avut chef sa urc ultimul povarnis si am luat-o putin oblic spre ceea ce credeam eu ca este intrarea in V. Alba. Din cauza cetei nu vedeam foarte bine zona. Am traversat cu atentie o zona destul de expusa, iar la un moment dat s-a ridicat ceata si am putut sa vad tot peisajul din jur. Am realizat atunci ca intrarea in Valea Alba este un pic mai departe decat credeam eu. In acel moment mi-am dat seama ca ar fi imprudent sa continuam acea traversare.

Am vazut deasupra mea o coama pe unde se putea iesi in platou (asta ca sa nu mai facem portiunea expusa in sens invers), asa ca am urcat pe acolo. Sebi s-a aratat la inceput sceptic cu privire la sansele mele de reusita, dar cand a vazut ca am iesit cu bine in platou, a venit si el dupa mine. Este adevarat ca acea portiune era abrupta, insa m-am ajutat tot timpul de piolet la urcare (m-am tras in piolet cum se spune) si am iesit in platou in siguranta. Bogdan a ramas putin mai in urma, asa ca am decis impreuna cu Sebi sa il asiguram ca sa economisim timpul. Am infipt un piolet in zapada, Sebi a scos imediat cordelina de 30 m pe care o avea la el si i-a aruncat-o lui Bogdan. Bogdan a reusit sa si-o lege de ham (pusese hamul la urcarea pe V. Costilei si nu-l daduse inca jos – ce inspirat a fost). Sebi l-a asigurat asadar pe Bogdan de piolet si s-a terminat totul cu bine. Dupa aceea, ne-am aratat foarte incantati de isprava. Sebi mi-a zis ca a fost faza care i-a placut cel mai mult din tura de astazi. Si eu am simtit acelasi lucru: urcarea pe portiunea aceea abrupta pana in platou a semanat cel mai mult cu ceea ce ar trebui sa fie antrenamentul meu pentru Eiger.

Dupa aceasta mica aventura, am continuat pe platou si am ajuns cu bine la intrarea in V. Alba. Asa cum spuneam mai sus, acolo era puzderie de lume si se mai vedeau cativa urcand pe vale. Am schimbat cateva vorbe cu ceilalti si am inceput coborarea pentru ca nu voiam sa ne prinda noaptea. Coborarea pe V. Alba a fost chiar mai simpla decat ma asteptam. A fost o adevarata placere sa revad peisajul de vis pe care il ofera aceasta vale (mai ales Peretele V. Albe). In jur de ora 17 am ajuns la locul numit „La verdeata”, unde ne-am dat coltarii jos; dupa inca vreo ora de mers prin padure am fost inapoi la masina. Ca sa fiu foarte exacta, traseul a durat in total 9 ore si 20 minute. Eu estimasem ca va dura 10 ore, deci ne-am incadrat bine.

La sfarsit ne-am exprimat toti incantarea cu privire la tura exceptionala de azi si ne-am propus sa revenim cat mai repede pentru alte trasee la coltari si piolet. Am reusit sa ajung destul de devreme acasa (19 si ceva), ceea ce mi-a lasat destul timp sa scriu si raportul de tura. Va las acum sa va bucurati de peisaje.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: