Publicat de: Andra Bunea | 21/03/2014

Tabara de iarna de la Padina (17 – 20 martie 2014)

Intre 17 si 20 martie am participat la tabara de iarna organizata de AGMR pentru modulul de initiere. Locul unde ne-am stabilit cartierul general a fost cabana Salvamont de langa cabana Padina. Voi incerca sa povestesc pe scurt evenimentele care au avut loc in aceste 4 zile. Ar fi multe de povestit, dar nu am nici eu timp sa scriu si nici voi timp sa cititi.

Am plecat din Brasov luni dimineata la ora 7:00, insotita de Bogdan. I-am luat apoi pe Emilian din Cristian si pe Radu si Mihai din Rasnov. Drumul pana la Padina a fost mai lung decat ne asteptam (am ajuns abia in jur de ora 11). In zona Moroeni – Padina ninsese in weekendul precedent, asa ca am mers vreo 25 km pe zapada. Din fericire nu au fost probleme, Suzuka s-a descurcat impecabil. Dupa ce au ajuns si celelalte persoane care trebuiau sa vina (am fost in total 13 participanti, 6 instructori + medicul echipei) si dupa ce am mancat, Croc ne-a vorbit despre echipamentul necesar pe munte. Ciprian Moruzan ne-a prezentat apoi kitul de salvare din avalansa, format din dispozitivul de salvare, sonda si lopata. Ni s-au explicat diferentele existente intre dispozitivele de salvare si generatiile de dispozitive, cum sa punem aparatul pe emisie si pe receptie, cum se cauta victima, etc. A urmat apoi partea practica: am mers intr-o zona cu zapada abundenta, am fost impartiti in trei echipe (a caror componenta s-a pastrat pana la sfarsitul taberei) si am avut 2 exercitii. Primul a fost construirea unui adapost in zapada si al doilea gasirea unei asa-zise victime (de fapt a aparatului care emitea semnalul). La primul exercitiu, echipa din care am facut parte (alaturi de Bogdan, Radu si Emilian) a construit un iglu in zapada. Radu a fost liderul echipei si a contribuit atat cu initiativa, cat si cu forta fizica la construirea adapostului (a sapat in zapada cel putin o ora). Ne-am amuzat copios pe parcursul intregului exercitiu. Partea a doua a aplicatiei (gasirea dispozitivului de avalansa si sondarea) a fost ceva mai usoara si mai rapida. Ne-am intors apoi la cabana, unde am servit masa de seara, dupa care Ciprian ne-a mai prezentat cateva notiuni despre tipuri de avalanse si metode de cautare.

A doua zi (marti), am mers in directia Obarsiei Ialomitei. Desi am ramas impreuna toata ziua, fiecare echipa a fost preluata de un instructor care s-a ocupat in detaliu de noi. Instructorul echipei din care am facut parte a fost Nusu. Nusu ne-a atras atentia mai intai asupra punctelor de reper si a formelor de relief din zona, elemente care trebuiesc cunoscute intotdeauna de un ghid montan. Ne-am pus apoi coltarii si ni s-au explicat notiunile de baza ale mersului la coltari si piolet. Am facut apoi cateva excercitii de mers cu coltarii pe o traversare abrupta, de oprire in piolet cu coltarii in picioare, apoi de oprire fara coltari si fara piolet. Dupa ce am exersat toti aceste manevre, am pornit catre Valea Sugarilor si am urcat pe un valcel pana in platoul de la Babele. La inceput valcelul avea panta mica si zapada moale, dar pe masura ce urcam, panta devenea tot mai abrupta (am estimat noi ca ar fi avut in jur de 45 grade), iar zapada tot mai inghetata. A fost un exercitiu excelent de mers la coltari si piolet, pe care l-am apreciat foarte mult. La iesirea in platou se vedea deja Sfinxul. Am mers pana acolo si am facut cateva poze, dupa care am coborat inapoi spre Padina pe Piciorul Babelor, cu trecere prin Cimitirul Elefantilor. Dupa masa de seara, am avut din nou o sesiune in comun, in cursul careia Mircea Radu (medicul echipei) ne-a prezentat cateva elemente de prim ajutor.

In cea de-a treia zi s-a schimbat instructorul (am fost insotiti de data aceasta de Catrinel). Am mers din nou spre Obarsie in cautarea unui loc cu gheata pentru a exersa catararea pe gheata. Gheata era, dar putina, si s-a topit si aceea in momentul in care a aparut soarele. Intrucat nu puteam sa exersam catararea pe gheata, am exersat alte elemente de asigurare: legarea in coarda, asigurarea la piolet cu caraba si cu nod cabestan (fix sau autoblocant), asigurarea secundului cu dispozitiv de asigurare, sau in lipsa acestuia cu nod semicabestan (mobil – permite miscarea corzii), coborarea in rapel cu asigurare la piolet si cu recuperarea pioletului, etc. A fost foarte interesant si mi-a placut foarte mult pentru ca am invatat tehnici noi de asigurare. Dupa ce am terminat aceste exercitii, ne-am regrupat si am pornit pe un valcel in sus cu intentia de a cobora apoi in Valea Sugarilor (in ideea de a nu ne intoarce pe acelasi drum). Intre timp se lasase o ceata densa si incepuse sa ninga si sa bata vantul, ca intr-o zi de iarna veritabila. Am fi putut sa ne intoarcem de la bun inceput pe acelasi drum (aceasta ar fi fost varianta cea mai simpla, din care nu am fi invatat pana la urma nimic). Consider ca ceea ce am facut, desi putin mai greu, ne-a oferit ocazia sa invatam cum sa ne descurcam in conditii dificile. Din acest punct de vedere, exercitiul a fost mai mult decat bine-venit si necesar. Am urcat mai intai pe un valcel cu zapada pana la genunchi; am mers la distanta unii de altii pentru a nu pune o presiune prea mare pe stratul de zapada, care nu avea deloc coeziune. Am reusit sa ajungem intr-o creasta, de unde nu se distingea foarte bine peisajul din cauza cetei. In aceste conditii, Nusu a propus sa continuam pana in platou si sa ne ntoarcem apoi fie pe Valea Sugarilor, fie pe Piciorul Babelor. Cealalata optiune a fost sa ne intoarcem pe unde am venit. S-a luat decizia care sa multumeasca intregul grup (ne-am intors). Insa daca eram doar o mana de oameni impreuna cu Nusu, eu as fi mers in continuare spre platou (am intotdeauna nevoie de un pic de aventura pe munte). Dar in conditiile de fata (grupul nu era omogen, unii mergeau mai incet etc.), decizia cea mai buna a fost sa coboram. La coborare nu au fost probleme; am ajuns cu bine la cabana inainte sa se lase intunericul. Dupa masa de seara, dl. Mircea Opris (presedintele Asociatiei Nationale a Salvatorilor Montani) ne-a prezentat cateva aspecte ale activitatii celor de la Salvamont.

In cea de-a patra si ultima zi a taberei (joi) am mers spre Valea Dorului. Ne-am oprit pe platou, unde am gasit un zid de zapada inalt de vreo 4 metri. Aici am exersat urcarea si coborarea pe coltari pe o panta abrupta, traversarea unei pante abrupte cu sprijin in piolet sau in bete si catararea cu pioleti tehnici si asigurare la pitoane de gheata. La sfarsit am avut o sesiune de salt de pe cornisa cu oprire in piolet. Am invatat si aici multe lucruri noi si utile. Ne-am amuzat din nou copios si toata lumea a fost incantata de exercitii. La intoarcere ne-am grabit putin (mai ales eu si baietii cu care am venit in masina) pentru ca voiam sa ajungem acasa pana la o anumita ora (aveam cateva chestii de rezolvat). Odata intorsi la cabana, am strans repede ultimele lucruri, am mancat putin si am incarcat bagajele. Am plecat de la Padina la 14:50. S-a mers destul de greu pana la Moroeni. Zapada se topise aproape in totalitate, lasand locul noroiului.

Am reusit sa ajung acasa la 18:10, ceea ce a fost ok. Am rezolvat cateva chestii urgente, dupa care am descarcat pozele de la Padina. Vorbisem cu Emilian sa ma sune daca se duce la catarare (imi spusese ca are de gand sa ajunga la sala de catarare). Pe la 8 seara m-a sunat si mi-a zis ca merge. M-am pregatit si m-am dus si eu la sala, unde ne-am intalnit cu Catri si Bogdan. Traseele de catarare au fost reamenjate fata de ce stiam eu de ultima data cand am fost. Ne-am dat pe toate traseele galbene (cotate ca fiind foarte usoare) pe pe cateva trasee verzi (usoare). Iesirea de joi seara la sala a fost cireasa de pe tort, care a incununat aceasta saptamana superba.

Am totusi un singur regret: mi-ar fi placut sa fie mai dificil, sa am parte de mai multe provocari. Insa pana una alta, bilantul este net pozitiv: conditiile de cazare au fost foarte bune (am avut caldura & apa calda la doar 25 lei/noapte, plus masa calda contra-cost la cerere), instructorii au fost faini, atmosfera a fost excelenta; vremea a fost excelenta (cu exceptia unei singure dupa-amieze). Ne-am si ars de altfel, dar nu regret nimic – a meritat totul din plin !

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: