Publicat de: Andra Bunea | 11/04/2014

Valea Seaca a Caraimanului & Hornurile Vaii Seci (7 iulie 2012)

(Am descoperit in arhiva personala raportul de tura in care descriu urcarea pe Valea Seaca a Caraimanului si Hornurile Vaii Seci din 7 iulie 2012. Il postez pe blog cu destul de mare intarziere)

Sambata 7 iulie am urcat pe Valea Seaca a Caraimanului (1b). Am avut parte de o echipa de zile mari: Razvan, Traian, Andrei si Iosif. Razvan este cel care a propus tura. Nici unul dintre noi nu mai urcase pe acest traseu. Valea Seaca a Caraimanului porneste din Busteni din apropierea partiei Kalinderu. Din ea se ramifica in partea superioara mai multe vai spre stanga (in ordine): Valea lui Zangur, Valcelul Uriasului, Valcelul Mortului, Hornurile Vaii Seci. Valea Seaca a Caraimanului se termina spre dreapta prin Spalatura Vaii Seci (2a), care iese chiar la baza Crucii de pe Caraiman.

Initial Razvan propusese sa iesim la Cruce prin Spalatura Vaii Seci, dar din fericire a acceptat un „compromis”: sa terminam ascensiunea prin Hornurile Vaii Seci (1b). Pe Valcelul Mortului urcasem deja, asa ca voiam ceva nou. Hornurile Vaii Seci s-au dovedit o provocare suficient de mare pt fortele noastre, dar in acelasi timp un traseu foarte frumos din punct de vedere tehnic.

Pana la ramificatia spre stanga a Vaii lui Zangur, Valea Seaca a Caraimanului nu ne-a creat dificultati deosebite. Valea este destul de larga si usor abordabila. A fost totusi nevoie sa punem coarda la un moment dat: Razvan a urcat primul si apoi ne-a asigurat si pe noi (aveam toti ham). La o alta saritoare dificila, Razvan a urcat prin drepta. Noi pana la urma am trecut pe dedesupt printr-un mic coridor format sub stanca imensa care se prabusise peste vale. Dupa asta, valea s-a largit; de acolo s-a deschis in fata noastra o perspectiva superba asupra Crucii. Asta se intampla inainte de intersectia cu Valea lui Zangur. Am mai inaintat putin si am lasat in urma Valea lui Zangur si Valcelul Uriasului.

Am ajuns la jonctiunea dintre Valcelului Mortului si Hornurile Vaii Seci. O bucata enorma de zapada bloca intrarea in cele 2 vai. Am urcat prin drepta pe un versant foarte friabil. Din nou a fost nevoie de coarda. Am intrat apoi in Hornurile Vaii Seci si a inceput partea cea mai tehnica a traseului. Andrei se documentase deja cu privire la aceasta varianta de traseu si ne-a avertizat ca urmeaza o portiune dificila numita Saritoarea Neagra, dupa care inca 3 saritori dificile. Saritoarea Neagra a fost dificila intr-adevar. Razvan a urcat din nou primul si a pus coarda.

De mentionat ca erau destul de multe puncte de asigurare pe traseu. Acolo unde nu erau, Razvan si Traian au improvizat puncte de asigurare cu ajutorul pioletului. Dupa ce am trecut de Saritoarea Neagra, am luat-o inainte si ma asteptam sa dau de acele 3 saritori dicile. Ori am facut eu oarecari progrese, ori saritorile acelea nu erau dificile, pentru ca spre surprinderea mea, din acel loc si pana sus am resusit sa trec singura (fara asigurare) toate saritorile. Nu spun ca a fost usor. Dimpotriva, a fost destul de provocator – trebuia sa apreciez tot timpul prizele (sa gasesc prize bune pt picioare), astfel incat sa urc cu efort minim pt maini.

A fost o provocare tehnica serioasa, care ma solicita destul de mult din punct de vedere psihic: sa raman calma si sa caut tot timpul prizele potrivite pt maini si picioare. Pe de alta parte, a fost un traseu foarte frumos, cu o abundenta de prize pe care trebuia sa stii cum sa le folosesti. Cu foarte mult calm si concentrare, am reusit sa urc pana sus fara asigurare. Ma declar foarte incantata de acest traseu, a fost un antrenament „pe viu” si o biruinta asupra propriilor mele limite si temeri. Am simtit ca am avansat din punct de vedere tehnic pt ca am fost nevoita sa exersez multe tehnici pe care le folosesc atunci cand ma catar la stanca (mai ales ridicarea pe picioare cu sprijin minim pe brate).

Dupa 7 ore si jumate de traseu, am ajuns toti teferi la Cruce. Am facut o mica pauza, dupa care am ales sa coboram pe Valea Alba, pt ca ne scotea mai aproape de masini. Pana la intrarea in Valea Alba, am mers pe Brana Mare a Caraimanului. Coborarea pe Valea Alba a fost lipsita de peripetii. Singurul loc oarecum dificil a fost in partea de jos, unde o bucata imensa de zapada umplea valea. Am fost nevoiti sa escaladam niste stanci pe partea stanga.

Ultima portiune a drumului (prin padure) ne-a obosit pe toti – simteam ca nu se mai termina. Am ajuns in cele din urma la Caminul Alpin in jur de 20:30. In Busteni era foarte cald. Pe Valea Seaca a Caraimanului a fost aproape tot timpul umbra si adia o briza placuta si racoroasa. In Hornurile Vaii Seci de asemenea a fost umbra, asa ca din acest punct de vedere am fost rasfatati. Ma temeam ca ne vom usca de caldura, dar nu am avut deloc probleme de genul asta.

Un alt lucru important: trasee de genul acesta nu trebuiesc abordate decat atunci cand prognoza este 100% buna (risc de precipitatii zero). Vaile nemarcate din Bucegi sunt atat de abrupte si de inguste, incat in caz de ploaie nu ai absolut nici un loc unde sa te adapostesti din calea viiturii. Din fericire am avut parte de o vreme ideala. La sfarsit eram cu totii foarte incantati de traseu. Obositi, dar fericiti !

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: