Publicat de: Andra Bunea | 13/06/2014

Antrenamentul oficial pentru Eiger & Matterhorn a inceput cu V. Bucsoiului si Creasta Balaurului (12 iunie 2014)

Asa cum spuneam in RT-ul precedent, am reusit sa gasesc oameni cu care sa fac echipa in expeditia pe Eiger si Matterhorn: Alex, care va fi colegul meu de coarda si Victor & Cosmin, pe care ii cunosc de anul trecut din Crai si care se catara impreuna de ceva timp. Echipa fiind acum completa, am decis sa trecem la un program intensiv de antrenament, atat pe munte, cat si la stanca. Antrenamentul a debutat ieri cu o tura la coltari si piolet pe Valea Bucsoiului. Ni s-au alaturat in aceasta atura Sebi (care voia de mult timp sa vina pe V. Bucsoiului), Bogdan (colegul de la cursul de ghizi montani) si doi amici de-ai lui Alex (Melinda si Andrei).

Ne-am dat intalnire la cabana Diham. Pana ne-am strans, ne-am echipat si am pornit pe traseu, s-a facut 9:40. Am mers pana la Pichetul Rosu, unde am facut dreapta spre Poiana Bucsoiu. Acolo am facut o scurta pauza pentru reajustarea echipamentului (ne-am pus hamurile si bocancii de iarna, etc.). Valea era uscata in prima parte, asa ca ne-am catarat pe stanci pana la zona unde incepea zapada. La inceput, am mers pe cateva petece de zapada fara coltari, insa in momentul in care zapada a inceput sa umple valea, ne-am pus coltarii. Am urcat asa o portiune pana la bifurcatia celor doua fire ale vaii. Eu le spusesem celorlalti ca as vrea sa facem firul din dreapta (cel pe care l-am facut anul trecut cu Razvan), pentru ca ne scoate exact sub Vf. Bucsoiu (2.492 m).

Am intrat pe acest fir, am mers putin pe zapada, dupa care am fost nevoiti sa ne cataram cu coltarii pe stanca pentru ca nu mai era zapada. Asta nu m-a deranjat deloc, ba dimpotriva: chiar imi propusesem sa exersez mai mult catararea pe stanca cu coltarii in picioare, pentru ca de asa ceva vom avea parte pe Materhorn. Coltarii erau aplicati pe bocancii de iarna, asa ca exercitiul era dublu. Am fost uimita sa vad cat de bine ma catar cu coltarii. Am avut de trecut cateva saritori dificile, dar am reusit sa urc fara probleme. Un pic mai sus am dat jos coltarii pentru ca nu mai era deloc zapada. Am constatat cu bucurie ca ma catar foarte bine si cu bocancii de iarna. A fost un exercitiu bine-venit, nu doar pentru mine, dar si pentru ceilalti membri ai echipei Eiger & Matterhorn, care de asemenea s-au descurcat cu brio la catararea cu coltari pe stanca.

Dupa ce am trecut cu totii de o succesiune de saritori, am iesit in stanga pe o brana cu iarba si am facut pauza de masa. Parcursesem pana acolo cam doua treimi din vale. Trebuia sa ne decidem pe unde continuam. Aveam doua optiuni: fie mergem inainte pe firul din dreapta, care era dezgolit si plin de saritori, fie ne bagam in firul din stanga, care avea inca zapada pana sus. Intrucat erau cateva persoane care se catarau mai greu si asta ne intarzia destul de mult, am decis sa continuam pe firul din stanga (pe zapada), ceea ce ne-a ajutat sa ne miscam mai rapid. Cred ca a fost o decizie buna, pentru aceasta varianta ne-a permis sa exersam din nou mersul la coltari si piolet.

Panta era destul de abrupta; la un moment dat a trebuit sa traversam un „pod” de zapada, de pe care trebuia sa cataram un bolovan imens care bloca trecerea. Ne-am descurcat si acolo foarte bine. Urcarea pe „podul” de zapada a fost un exercitiu bun din punctul de vedere al expunerii: mergeai pe o fasie de zapada ingusta (70-80 cm) si abrupta, care ramasese intre cei doi versanti ai vaii, cu gol in stanga si gol in dreapta. Am rasuflat usurati dupa ce am depasit acel obstacol. Dupa inca vreo suta de metri am ajuns la iesirea din vale, care era chiar langa o momaie din Creasta Balaurului. In felul acesta am transat rapid si chestiunea traseului de coborare. Initial, nu toata lumea era decisa sa coboare pe Creasta Balaurului. Le-am explicat insa ca aceasta este varianta cea mai rapida de retragere de pe Bucsoiu. Avand in vedere ca se si innorase putin in zona Bucsoiu – Omu, am facut o pauza scurta ca sa ne dam jos coltarii, dupa care am luat-o rapid la vale.

Poteca de pe Creasta Balaurului serpuieste cand pe dreapta, cand pe stanga fata de creasta matematica, si din acest motiv se poate pierde destul de usor. Am avut parte si noi de astfel de peripetii, dar din fericire ne-am redresat rapid. Dupa ce am terminat cu creasta, am coborat spre locul numit „Timbal”, apoi prin padure pana la jonctiunea cu Valea Morarului. De acolo si pana la poteca marcata cu triunghi rosu (care vine din Poiana Costila si merge spre Prepeleac si Malaiesti), mai erau de mers doar 10-15 minute. Am facut apoi stanga spre Pichetul Rosu, unde am ajuns in jur de 9 fara un sfert (dupa 11 ore de traseu). La ora 10 seara eram deja acasa.

Ne-am declarat toti foarte incantati de acest antrenament mixt (mers pe zapada si catarare), care ne-a permis sa exersam cateva tehnici necesare pe Eiger si Matterhorn. Astept acum cu entuziasm urmatoarele iesiri pe munte si la stanca.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: