Publicat de: Andra Bunea | 24/06/2014

Aventura pe V. Malinului – partea inferioara (23 iunie 2014)

Prognoza meteo se anunta ok pentru luni 23 iunie 2014, asa ca am continuat seria antrenamentelor noastre in Bucegi. Intentionam sa urcam pe V. Malinului si sa coboram pe Creasta Vaii Albe si Brana Aeriana, dar nu am realizat decat partial acest obiectiv. A fost insa o tura superba din toate punctele de vedere.

S-o luam insa sistematic. Imi doream de mult timp sa fac V. Malinului la coltari si piolet. Primavara a trecut si eu nu am mai reusit sa ajung. Am profitat insa de faptul ca trebuie sa ne antrenam pentru Eiger si Matterhorn, asa ca am pus-o pe lista de trasee de facut. Luni dimineata am plecat spre Busteni eu, Alex si Cosmin. Am lasat masina pe drumul forestier care duce spre cabana Gura Diham si am pornit pe banda galbena (Valea Cerbului). Dupa o scurta pauza la izvor, am mers neintrerupt pana in Poiana Costila.

Stiam de la Mark ca V. Malinului nu se poate aborda frontal pentru ca are la intrare o imensa saritoare spalata. De fapt, nu doar prima saritoare este inabordabila, ci si urmatoarele din partea inferioara. Emilian Cristea nu recomandă ascensiunea Vaii Mălinului pornind direct din Valea Cerbului din cauza rupturilor mari de pantă de la gura văii. De aceeasi parere este si Walter Kargel – iata descrierea traseului din cartea „Muntii Bucegi: drumetie, alpinism, schi”:

„Valea Malinului- grad de dificultate 1B*. Timp necesar de parcurgere 3-4 h
Accesul se face din Poiana Costilei urcand pe Valcelul Poienitei, dupa care se coboara prin Hornul Mare de la Scara in firul vaii. Un acces mai comod este prin Valcelul lui Teodoru (Valcelul Ascuns) aflat la nord de Valcelul Poienitei, de care-l desparte o creasta stancoasa; intrarea in valcel se face din Poiana Vaii Cerbului. Accesul pe vale direct din Poiana Vaii Cerbului este dificil. Pe parcursul vaii, prima saritoare este cea mai dificila. In urcus se desprind pe stanga doua vai: a Coltilor si a Hornului, care urca in Creasta Strungilor, creasta ce desparte Valea Malinului de Valea Galbenelelor. Al treilea afluent, Valea Scorusilor, iese in Platou dupa ce intersecteaza Brana Mare a Costilei. Pe dreapta, prin Poiana Malinului, pe un hatas se face legatura cu Valea Verde si Valea Seaca a Costilei iar mai sus o brana urca in Creasta Malinului. Mai sus Valea Malinului se ingusteaza formand „Canionul Malinului”, intersecteaza Brana Mare a Costilei si iese in Platou.”

*Probabil este 1B in partea superioara (fara saritorile de jos greu accesibile, pe care le-am urcat noi). In partea de jos cred ca este un 2A sanatos !

Pe de o parte nu detineam aceste informatii despre rupturile de panta de la gura vaii (stiam doar ca prima saritoare este inabordabila), iar pe de alta parte nu-mi place sa fac lucrurile pe jumatate. Asa ca mi s-a parut normal sa ma bag pe vale din partea inferioara ca s-o facem ca la carte (fara scurtaturi). Prima saritoare este foarte inalta, spalata si umeda. La baza ei era un bolovan mare de zapada, fara de care ar fi fost si mai inalta. Ne-am dat seama imediat ca nu se poate catara, asa ca am privit in jur sa vedem daca terenul ne ofera vreo alternativa. Accesul se putea face din dreapta prin padure, dupa care am traversat oblic spre stanga si am intrat in firul vaii.

Acolo ne-am echipat cu ham, coltari si piolet si am atacat increzatori prima saritoare, care ne-a solicitat deja la maxim. Am reusit s-o trecem cu bine fara sa punem coarda. Dupa asta am dat de o alta saritoare si mai urata. De data asta am pus coarda (Alex a urcat primul si ne-a asigurat). Eu ii tot incurajam pe baieti ca doar asta mai e dificila, dupa care o sa fie mai usor. Dar dupa fiecare saritoare urata de care treceam, venea una si mai urata. Am catarat astfel 5 saritori pana sa iesim la confluenta cu accesul din Valcelul Pamantos care vine din stanga (in realitate, Vlc Pamantos este mai sus; noi am ajuns la confluenta cu Vlc lui Teodoru). Trebuie mentionat ca in afara de ultima saritoare (la care eu si Cosmin ne-am dat jos coltarii), ne-am catarat cu coltarii in picioare, ceea ce a facut aventura si mai interesanta. Dar noi voiam sa ne antrenam la catarat pe stanci cu coltarii, deci ni s-a parut normal sa mergem asa.

In afara de prima saritoare pe care am trecut-o toti la liber, la celelalte a urcat mai intai Alex si ne-a asigurat apoi si pe noi. Cand am trecut mai departe si am vazut ca vine una si mai urata, am inceput sa ne pierdem rabdarea. La ultima saritoare pe care am catarat-o (noi nu stiam ca e ultima), Alex mi-a zis ca daca valea continua tot asa, el propune sa ne retragem cu prima ocazie pentru ca ii cam ajunge. I-am zis ca sunt de acord cu el, si eu gandesc la fel. Dupa ce am trecut si de asta, am ajuns la locul de confluenta cu primul horn spre stanga (Vlc lui Teodoru) si un valcel cu multa vegetatie in dreapta (un fir secundar al Vaii Verzi care incepe din V. Cerbului putin mai sus de V. Malinului).

Cand am ajuns acolo, am vazut o poteca in stanga si mi-am amintit ce mi-a spus Mark despre accesul dinspre Poiana Costila. Cand am vazut valea verde din dreapta, mi-am amintit de o incursiune de-a mea anterioara in acest loc (am fost in 2008 cu Razvan, Traian si Radu). Atunci am iesit prin acest valcel verde si am intersectat undeva mai sus un brau (probabil Braul Malinului). Ne-am oprit mai intai pe valcel pentru pauza de masa (era aproape ora 14). Am avut parte de un timp foarte placut acolo. Era soare, auzeam cantece de pasarele si nu batea vantul. Si mai ales aveam parte de munte personal (eram singuri cu muntele, fara alti drumeti prin preajma). Dupa vreo jumate de ora am pornit pe valcelul verde din dreapta. Pana la un punct am urmat o poteca bine conturata, dar apoi am pierdut poteca si am balaurit vreo ora in cautarea unei iesiri in partea superioara. Am incercat toate variantele posibile, dar nu am gasit nici o cale de acces. M-am dus la un moment dat spre stanga sa vad valea ca sa-mi dau seama incotro s-o luam. Am vazut atunci ca eram inca departe de platou. Intre timp se facuse ora 16. Chiar daca am fi gasit o cale de acces in sus, tot n-ar fi fost bine sa continuam pentru ca ne-ar fi prins noaptea. In acel moment am renuntat la planul initial de a ajunge pana la Releu si de a cobora pe Creasta Vaii Albe & Brana Aeriana, si am luat in calcul varianta retragerii.

Din fericire am avut parte de o companie de exceptie. Baietii nu s-au suparat pe mine nici ca i-am chinuit pe saritori, nici ca am pierdut poteca. Au stiut sa vada partea pozitiva a lucrurilor: zona era frumoasa si salbatica, iar noi eram intregi si uniti. Am decis sa ne intoarcem pe acelasi drum si sa vedem ce posibilitati de retragere ne ofera zona. Am prospectat mai intai valea salbatica pe care o vazusem la urcare in dreapta (se pare ca aceea este Valea Verde, iar valcelul pe care am balaurit noi este un fir secundar). M-am uitat un pic la aceasta vale si mi s-a parut destul de urata. Am propus atunci sa revenim in firul Vaii Malinului si sa incercam sa ne retragem prin hornul din stanga. Macar despre acesta stiam ca este cale de acces si de retragere pentru V. Malinului.

Am ajuns asadar la baza lui si am inceput o urcare foarte abrupta. Din fericire mai erau cateva stanci si radacini de copaci de care sa ne tinem. Odata ajunsi in saua hornului, ne-am oprit putin sa ne odihnim si sa facem poze cu partea superioara a V. Malinului. Peisajul era ametitor de frumos. Am pornit apoi la vale cu mare atentie pentru ca terenul era foarte friabil. In doar jumate de ora am coborat Hornul Pamantos si am iesit in traseul de V. Cerbului, unde am construit o momaie care sa indice accesul spre horn. De acolo si pana la masina am mai facut vreo 50 de minute.

Desi nu am realizat obiectivul initial, ne-am declarat toti foarte incantati de aceasta tura. A fost in primul rand un excelent antrenament tehnic: din moment ce am putut urca astfel de saritori cu coltarii in picioare, nu ar trebui sa avem probleme pe Matterhorn. In al doilea rand, a fost o ocazie excelenta sa ne sudam ca si echipa, sa ne ajutam, sa ne sfatuim, sa comunicam. Din acest punct de vedere consider ca a fost chiar mai bine ca s-a intamplat asa (ca a fost greu si ca nu am realizat obiectivul initial), pentru ca asta ne-a ajutat sa vedem cum reactionam in conditii de stres. Am reactionat foarte bine: am ramas uniti, calmi si optimisti.

Citez aici un pasaj care ii apartine lui Dorin Dragoi (citat de Dinu Mititeanu) si care este valabil si pentru noi: „Pentru un traseu ca Santinela, nu este de ajuns sa fii antrenat fizic, iti trebuie si o pregatire psihica si morala…” (www.dinumititeanu.ro/Atarnand-in-coarda).

I-am felicitat pe baieti pentru modul in care s-au comportat si le-am spus ca in aceste conditii chiar am curaj sa merg cu ei pe Eiger si pe Matterhorn. Cel mai mult l-am felicitat pe Alex, caruia i-am spus (in gluma): „gata, m-ai convins (ai trecut testul), te angajez !” Nu in ultimul rand: un mare multumesc lui Dumnezeu, care ne-a protejat din nou in mod exemplar.

Dar iata ca m-am luat cu povestitul si am scris din nou un raport de tura kilometric, asa ca ma opresc aici. Am vrut totusi sa consemnez aceste detalii care mi se par importante. Este bine cunoscut faptul ca succesul unei expeditii nu depinde doar de calitatile tehnice ale membrilor, ci si de caracterul si spiritul lor de echipa. Dupa experienta de ieri sunt foarte optimista cu privire la expeditia noastra din august. Pana atunci vom continua seria antrenamentelor cu Valea Seaca a Caraimanului & Hornurile Vaii Seci si Creasta Costila-Galbinele.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: