Publicat de: Andra Bunea | 12/08/2014

Obiectivul nr. 2: Matterhorn – Solvay (4003 m) – 7 August 2014

Am ajuns in Tasch miercuri in jur de ora 13:30 (nu se poate intra cu masina in Zermatt; se lasa masina in Tasch – o localitate la vreo 5 km de Zermatt, si de acolo se ajunge cu trenul). Ne-am dus in camping, unde am lasat masina, ne-am echipat cu tot ce ne trebuia pe Matterhorn si am pornit spre gara. In jur de ora 15:30 eram deja in Zermatt si luam telecabina spre Schwarzsee (2583 m), iar la ora 16 porneam in sus spre refugiul Hornli (3260 m). In timp ce urcam, vedeam din loc in loc anuntul “Camparea interzisa”, ceea ce ne ingrijora, pentru ca noi aveam de gand sa campam in apropierea refugiului. Dupa vreo ora de urcat, am ajuns la Base Camp 2880 m. M-am mirat sa vad un Base Camp la 2880 m, nu citisem nicaieri despre asta. Abia dupa ce am vorbit cu cineva de la receptie, am aflat cum stau lucrurile: intrucat anul acesta refugiul Hornli este in renovare (stiam asta), municipalitatea din Zermatt s-a gandit sa construiasca un « base camp » care sa inlocuiasca refugiul, doar ca mult mai jos decat acesta (cu 380 m mai jos). Au fost instalate acolo cateva corturi metalice de 2 persoane, prevazute cu saltele si cu saci de dormit Mammut pentru temperaturi de -20 grade. Pana aici toate bune si frumoase, dar ne-a cam pierit entuziasmul cand am aflat si pretul unui loc in cort: 80 franci elvetieni fara mic dejun si cina (cu astea costa 160 franci elvetieni de persoana).

Nu prea stiam ce sa facem. Pana una alta, am lasat rucsacii in zona Base Camp si am urcat eu, Alex si Cosmin pana la Hornli ca sa descoperim intrarea in traseu de acolo. Inca de la Base Camp baietii imi spusesera ca ei nu au de gand sa urce pe Matterhorn pentru ca nu se simt in forma (nu sunt suficient de antrenati). Cand am auzit asta, m-am cam intristat. Pai cum adica, am venit pana aici doar ca sa ma uit la el ?? Mi se parea inadmisibil. In aceste conditii trebuia sa gasesc o solutie. Solutia cea mai plauzibila mi s-a parut sa urc eu singura pana la refugiul Solvay (4003 m). Ca sa fac asta, aveam nevoie sa descopar intrarea in traseu mai sus de Hornli. Alex si Cosmin au fost mai rapizi decat mine si au ajuns inaintea mea la intrarea in traseu, care debuta cu cateva corzi fixe. Insa ei nu au mers mai departe de acele corzi fixe, in timp ce eu am mai urcat putin pe traseu ca sa vad care este nivelul tehnic si sa ma hotarasc daca ma duc singura sau nu. Ceea ce am vazut acolo nu m-a speriat deloc. Mi-am zis : « pai eu am urcat la liber vai mai abrupte decat creasta asta, asa ca nu ar trebui sa am probleme pe-aici ». Am luat asadar decizia de a urca singura a doua zi. Cand le-am comunicat-o baietilor, ei s-au aratat destul de ingrijorati. Le-am spus ca apreciez ca se ingrijoreaza pentru mine, dar eu consider ca pot sa urc solo pana la 4003 m si apoi sa cobor. Mai ramanea insa de rezolvat o problema: unde voi dormi peste noapte ? Nu aveam la mine 80 franci elvetieni ca sa platesc cazarea la cort in Base Camp. Dupa o discutie cu baietii pe tema cazarii, Alex mi-a zis ca daca vreau sa raman acolo peste noapte, ma imprumuta el cu banii care imi lipsesc. Am acceptat imediat, desi suma mi se parea destul de piperata (echivalentul a 67 euro). Dar mi-am zis « o data in viata pot sa fac si eu asta », asa ca am rezolvat si problema cazarii. Baietii au plecat spre Zermatt (aveau de gand sa coboare in oras chiar in seara aceea), iar eu m-am instalat in cort si mi-am pregatit rucsacul pentru a doua zi. Am decis sa ma trezesc la 4:30 si sa vad cum e vremea: daca la ora aceea ploua, atunci ma culc la loc, ma trezesc la ora 8 si o iau si eu la vale. In schimb, daca e vreme buna, ma echipez si pornesc pe traseu.

Nu prea am dormit bine in noaptea aceea. Nu am avut cosmaruri, dar eram oarecum ingrijorata. Eram constienta ca nu era o joaca sa fac solo bucata de la 3260 m la 4000 m. Citisem despre atatea accidente, mai ales in cazul celor care au urcat solo. Dar nici nu puteam sa renunt la batalie atat de usor, fara sa incerc macar. Asa cum spune o vorba celebra, esecul inseamna sa nu incerci. Nu aveam de gand sa accept din start un esec – trebuie macar sa incerc. Nu ma tem de moarte (stiu unde voi merge – intr-un loc mult mai bun), deci nu asta era ceea ce ma ingrijora. Ideea este ca nu vreau sa mor pe munte, sa ma zdrobesc de stanci si sa ma adune apoi bucati. M-am rugat de multe ori (si continui sa ma rog) ca Dumnezeu sa ma pazeasca sa nu mor pe munte si nici in accident de masina. Pana acum Dumnezeu a fost atat de bun si m-a pazit, si am incredere ca ma va pazi si in viitor. In timp ce ma framantam eu cu gandurile astea, mi-a venit ideea sa ma rog asa: « Doamne, daca ai de gand sa-mi iei viata, te rog s-o faci in noaptea asta aici in cort. Ce rost are sa ma duc maine pe munte si sa mor acolo, sa se chinuie oamenii de la Salvamont sa ma gaseasca, sa ma stranga bucati si apoi sa ma predea astfel familiei mele. Mai bine sa mor aici, fara sange si oase rupte ».

Am reusit intr-un tarziu sa adorm si m-am trezit brusc la 4:30 cand a sunat alarma. Am iesit afara si am vazut ca cerul este instelat. Gata – ma duc. M-am echipat cat am putut de repede, am mancat ceva si am pornit la drum. Se facuse deja 5 dimineata. Pana la Hornli am urcat la lumina frontalei si am facut o ora. Cand am ajuns la Hornli incepeau sa se iveasca zorii. Cerul era luminat de pete roz-violacee. Ceata ramasese pe vale, in schimb vizibilitatea era buna unde ma aflam eu. Era atat de frumos – imi venea sa plang de bucurie. Intr-adevar a meritat sa vin pana aici, sa platesc 80 franci elvetieni ca sa stau in acel cort si acum sa urc pe Matterhorn luminata de primii zori. Ce spectacol grandios al naturii, iar eu platisem atat de putin ca sa ma bucur de el !

Am ajuns la corzile fixe pe care le descoperisem in seara precedenta. Am trecut rapid de ele si am continuat urcarea. In prima parte a traseului erau multe momai, asa ca mi-a fost usor sa gasesc drumul. Am mai urcat un pic si am auzit o voce. Cand m-am intors in directia aceea, am vazut 2 barbati care tocmai se trezisera (au facut bivuac pe creasta) si se pregateau sa porneasca spre varf. Am intrat in vorba cu ei si am aflat ca sunt nemti (Robert si Christoph). M-au intrebat ce fac pe-acolo singura si le-am zis ca incerc un solo pana la refugiul Solvay. Mi-au zis ca daca astept 5 minute, vor porni si ei asa ca voi putea urca impreuna cu ei. Mi s-a parut o idee foarte buna sa nu fiu complet singura pe acel munte, asa ca i-am asteptat. Ei stiau urmatoarea bucata de traseu pentru ca o descoperisera cu o seara inainte. Au mers intr-un ritm care imi convenea (nu m-au alergat). La un moment dat au trecut dincolo de portiunea cunoscuta si acolo s-a mai intamplat sa piarda putin poteca, dar aveau un simt al muntelui bine dezvoltat, asa ca o regaseau destul de repede. Am urcat toti la liber pana la refugiul Solvay (4003 m), inclusiv ultima portiune care este perfect verticala, dar este prevazuta cu pitoane. Robert s-a oferit sa ma asigure acolo, dar i-am spus ca as vrea sa incerc sa ma catar singura, si daca nu reusesc, accept sa ma asigure. Pana la urma nu a fost nevoie de asigurare pentru ca m-am catarat singura. Insa in acel moment am devenit constienta ca dificultatea abia acum incepe: cum o sa cobor eu portiunea aceea ? Si celelalte portiuni de pe traseu care sunt destul de abrupte ? Eu nu mai luasem semi-coarda de 50 m cu mine ca sa nu mai car ceva in plus, insa acum imi dadeam seama ca ar fi fost nevoie de coarda. M-am bazat pe faptul ca se poate catara la liber pana la Solvay (stiam asta de la Mark), ceea ce era adevarat (tocmai o facusem si eu), dar ce o sa fac la coborare ?

Am ajuns la Solvay la 10:25. Pentru mine asta insemna 5 ore jumate de la Base Camp (2880 m). Am intrat in refugiu ca sa ne odihnim putin si sa mancam ceva. Refugiul este destul de mic (vreo 10 metri patrati) si de murdar; are 2 saltele pe care ar incapea ingramaditi 6 oameni, o masa si o banca. Mai erau acolo diverse obiecte lasate de cei care au trecut (o cana, o conserva). Era si un caiet in care isi puteau trece numele cei care ajungeau acolo. Mi-am trecut si eu numele si apoi mi-am adus aminte de Nusa (imi spusese Catrinel ca si mama ei avea de gand sa urce pe Matterhorn cu baietii unor prieteni). Ea urma sa ajunga in Zermatt luni si ar fi putut urca miercuri, cand a fost vreme buna. Totusi nu-i gaseam numele in caiet. Oare sa fi ajuns aici dar sa nu fi scris in caiet ? Sau sa nu fi ajuns deloc ? Nu aveam de unde sa stiu.

Robert si Christoph aveau de gand sa continue pana pe varf, asa ca nu au stat prea mult la refugiu. Eu ma gandeam deja la solutiile posibile pentru coborare: una era sa astept un grup care a urcat pe varf dis de dimineata si sa ii rog sa ma lase si pe mine sa folosesc coarda lor la coborare. Dar asta insemna sa stau si sa astept destul de mult la refugiu (putea dura si 2 ore pana cobora primul grup care a urcat). Nu doar ca as fi inghetat de frig daca stateam 2 ore nemiscata in refugiu, dar trebuia sa ajung inapoi la Base Camp cel tarziu la ora 16, ca sa am timp sa-mi strang lucrurile si sa cobor pana la ora 17, cand era ultima telecabina spre Zermatt. Asadar nu imi permiteam sa astept. O alta solutie era sa gasesc vreo cordelina prin refugiu. M-am uitat dupa asa ceva, dar nu am gasit nimic. Insa mintea romanului este inventiva si gaseste solutii unde nu te astepti. Am observat ca refugiul avea in exterior o balustrada construita dintr-o coarda pe 2 nivele: un nivel chiar langa temelia de beton a refugiului si celalalt la inaltimea soldului. Atunci mi-a venit ideea salvatoare: ce nevoie este de balustrada la nivelul solului ?! Daca tai coarda asta de jos, nu are nimeni nimic de pierdut. O sa ramana balustrada de la nivelul soldului, singura care e cu adevarat de folos. Zis si facut: am scos proaspat cumparatul meu briceag Victorinox si am taiat coarda din partea de jos. Nu era mare lucru (avea vreo 6 m), dar era mai mult decat nimic. Vreau sa va spun ca aceasta coarda de 6 m, care imi permitea sa cobor doar 3 m odata pentru ca o puneam in doua, mi-a facut coborarea mai usoara si poate mi-a salvat chiar viata.

Am trecut deci la actiune: la 11 fara un sfert incepeam coborarea. Am pus coarda pentru primul rapel (am facul rapel cu mainile, nu avea rost sa pun reverso pentru 3 m de coarda), apoi m-am mai descatarat putin, apoi iar am coborat pe coarda, apoi iar descatarare, pana am terminat cu zona abrupta de sub refugiu. Mai departe m-am descatarat pe stanci sau am coborat pe zapada la coltari si piolet (mi-am pus coltarii abia la refugiu inainte de coborare; la urcare nu am simtit nevoia). De mare ajutor mi-au fost urmele in zapada, care m-au ajutat sa gasesc mai usor drumul de intoarcere. Dupa ce s-a terminat zapada si am ajuns la stanci, mi-a fost putin mai greu sa gasesc drumul pentru ca totul parea identic. Incercam sa imi aduc aminte cateva repere, dar era greu de gasit drumul acolo unde nu erau momai. Mi s-a intamplat de vreo 2 ori s-o iau in alta directie, dar de fiecare data uitandu-ma in jos vedeam cate un semn care imi aducea aminte de traseul pe care am urcat, astfel ca pana la urma reuseam sa revin la poteca. Pe ultima bucata am ajuns din urma 2 persoane cu care ma intalnisem la urcare (ei coborau deja in acel moment), asa ca m-am tinut dupa ei si am ajuns cu bine pana la Hornli. Nu m-am oprit deloc, ci am luat-o mai departe la vale pentru ca eram contra cronometru. Mare mi-a fost surpriza si bucuria ca pe portiunea dintre Hornli si Base Camp sa ma intalnesc cu Nusa ! Era cu cei 2 tineri cu care urma sa urce pe Matterhorn. Am schimbat cateva cuvinte (le-am povestit ce am facut eu si cum e pe sus). Mi-a spus ca intentioneaza sa urce a doua zi (vineri 8 august). Le-am spus ca va fi vreme buna vineri si le-am urat mult succes, apoi am luat-o repede la vale ca sa prind ultima telecabina. Am ajuns la Base Camp in jur de 15:30 (in total 10 ore si jumate de traseu), ceea ce mi-a permis sa ajung la telecabina in jur de 16:30. La ora 17:30 eram deja in Tasch, unde m-am dus repede in camping. Baietii nu erau acolo, dar imi lasasera cheia de la masina intr-un loc deja stabilit. Imi era o foame de lup, asa ca am inceput sa mananc, timp in care au sosit ei si s-au bucurat sa ma vada intreaga.

A doua zi (vineri) am strans toate lucrurile si am pornit spre casa. La intoarcere am urcat prin Furka Pass (2436 m) in drum spre Lichtenstein, dupa care am urmat acelasi traseu ca la venire. Din pacate am prins 2 blocaje pe autostrada din cauza lucrarilor: o data inainte de iesirea din Austria si o data pe centura Budapestei. De fiecare data am stat cate o ora in trafic, timp in care am inaintat cate 5 km. Asta a fost partea cea mai neplacuta a calatoriei, pentru ca eram deja obositi si voiam sa ajungem cat mai repede. Am ajuns in cele din urma in Brasov sambata seara la ora 22:00, obositi dar fericiti sa fim din nou acasa.

In concluzie pot spune ca ma bucur ca am reusit sa urc macar partial pe Matterhorn. A fost o experienta foarte faina. Mi-a placut foarte mult catararea pana la Solvay. Nivelul tehnic nu este dificil (am urcat fara nici o asigurare). Dificultatea vine din diferenta de nivel care trebuie cucerita, ceea ce necesita o mare rezistenta la efort. Din cate am vazut la fata locului si citit in alte RT, partea superioara (de la Solvay pana pe varf) are cam acelasi grad de dificultate si este mult mai bine echipata cu corzi fixe si ancore/pitoane. Daca Dumnezeu va ingadui, sper sa reusesc intr-o zi sa urc pana pe varf. Insa deocamdata sunt bucuroasa ca am urcat pana la Solvay, este un inceput bun.

Va invit sa vizionati pozele si filmuletul pe care l-am facut la refugiul Hornli: http://www.youtube.com/watch?v=vAWDTPnhp2A

Update 2016: pana la urma am reusit sa „imbratisez” Uriasul ! Detalii aici:

https://andrabunea.wordpress.com/2016/08/02/imbratisarea-uriasului-din-a-treia-incercare-ascensiune-pe-matterhorn-28-29-iulie-2016/

 


Responses

  1. Superba aventura ta, am citit totul cu sufletul la gura, bravo!! daca se poate un contact de la tine, anul acesta as dori sa merg si eu si poate imi oferi ceva informatii, ms mult!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: