Publicat de: Andra Bunea | 13/09/2014

Valea Tapului pe uscat (13 sept. 2014)

Aveam aceasta vale pe lista inca din 29 martie a.c., cand am urcat-o pe zapada cu Mark (detalii aici https://andrabunea.wordpress.com/2014/03/30/urcare-pe-v-tapului-si-coborare-pe-schiuri-pe-v-priponului-29-martie-2014/). Mi-a placut atunci atat peisajul, cat si saritoarea mare (“Priponul Tapului”) si mi-am dorit sa ajung sa o catar si pe uscat ca sa vad cum arata.

Ocazia s-a oferit astazi. Dupa o saptamana fara precipitatii, mi-am zis ca este momentul sa atac V. Tapului pentru ca sunt mari sanse sa fie uscata. Din fericire m-a insotit Sebi, altfel nu m-as fi bagat solo pe acolo. Valea este cotata cu 1B si prezinta o succesiune de saritori inalte, care culmineaza cu “Priponul Tapului” (intre 25-30 m).

Am plecat pe traseu la ora 8 din drumul de Gura Diham. Am urcat pe valea Cerbului pana in momentul in care poteca traveseaza albia paraului spre stanga. De acolo am mers in sus si am intrat pe V. Tapului. Am recunoscut imediat amplasarea datorita celor 2 formatiuni stancoase din stanga vaii. Un alt reper: imediat in dreapta se afla V. Urzicii, marcata cu vopsea pe o stanca la intrare.

Prima portiune a constat dintr-o catarare lejera pe stanci. Am ajuns apoi la prima saritoare inalta si destul de spalata. Am incercat o abordare directa, dar stanca era foarte umeda, asa ca am renuntat. Am reusit s-o cataram prin stanga, insa cu mare atentie pentru ca terenul era foarte friabil. Am urcat mai intai eu – m-am strecurat ca o pisica, mai mult la echilibru si cu pasi marunti. Sebi a incercat mai multe variante, dar nu a reusit datorita terenului friabil. Am pus atunci anoul pe dupa o stanca, am improvizat o regrupare si l-am asigurat.

Dupa asta am urcat fara probleme urmatoarele saritori pana la “Priponul Tapului”. Odata ajunsi acolo, ne-am fixat mai intai cu zelbul in primul piton. Sebi a pus coarda in reverso ca sa ma asigure. Am pornit cu mare atentie. Din fericire stanca nu era uda, altfel ar fi fost probleme pentru ca acolo era pasul cel mai expus al intregii saritori. Am reusit sa trec cu bine de acel pas, dupa care am urcat pe o fisura si am asigurat la un piton cu inel. Distanta pana la primul piton este destul de mare. Mi-am amintit de catararea din martie si am putut sa inteleg prin ce a trecut atunci Mark, care a trebuit sa se catare pe stanca cu gheata si zapada. Tot din martie imi aminteam ca nu ajungea cordelina de 20 m pana sus – am facut atunci o regrupare intermediara. Avand tot o cordelina de 20 m, am procedat la fel si astazi: dupa ce am mai asigurat inca un piton, in care mi-am pus eu zelbul, l-am adus pe Sebi, care s-a asigurat si el cu zelbul in pitonul de sub mine. Am plecat apoi pe “a doua lungime”, pe care am mai asigurat inca 2 pitoane. Catararea nu a fost dificila, erau prize suficiente. Am avut insa emotii la iesirea din saritoare. Imi aminteam ca in martie Mark nu a gasit piton la iesire si m-a asigurat atunci la piolet. Terenul era destul de inclinat. Nu am putut sa ma duc prea sus ca sa caut un loc mai plat pentru ca nu-mi ajungea cordelina. M-am invartit un pic pe-acolo ca sa gasesc o stanca in care sa plasez anoul, dar nu am gasit nimic. Tot uitandu-ma in jur si cautand, am vazut pana la urma un piton – ce bine ca era totusi un piton acolo !! Probabil ca in martie nu l-am vazut pentru ca era acoperit de zapada. L-am adus rapid pe Sebi, dupa care am continuat urcarea pe vale.

De acolo si pana sus nu a mai fost nici o saritoare dificila pe care sa trebuiasca sa o asiguram cu coarda. La un moment dat am lasat rucsacii in firul vaii si ne-am dus putin spre stanga pentru ca voiam sa vedem valea din stanga. Ma asteptam sa dau de V. Malinului, dar era o vale care se termina sub un perete stancos (am aflat mai tarziu ca este V. Seaca a Costilei). Asa ca am mai mers un pic spre stanga prin jnepeni pana am ajuns la o creasta: de data asta se vedea V. Malinului si evantaiul de vai care se desprind din ea. Erau si cateva capre pe Malin.

Ne-am intors apoi la valea noastra si am continuat sa urcam pana la iesirea intr-o sa care ofera vedere directa spre Releul de pe Costila. Era 13:45, asa ca am decis sa facem pauza de masa acolo. Initial eu propusesem sa urcam pana la Releu, insa Sebi acuza o durere de genunchi; pe langa asta incepuse sa se innoreze, asa ca a trebuit sa gasesc o solutie favorabila pentru ambele probleme. Solutia era foarte aproape de noi (chiar la picioarele noastre) si se numea Brana Mare a Costilei (BMC). Aceasta ne permitea sa mergem pe curba de nivel pana aproape de Omu’ si sa ne miscam mai repede.

La ora 14 am pornit spre dreapta pe BMC. Dupa cateva minute de mers mi-am dat seama ca a fost cea mai buna alegere sa o luam pe acolo: peisajul este incredibil de frumos. O recomand din toata inima. Nu mai facusem BMC in directia Omu, deci era o premiera si pentru mine. Dupa putin timp, ne-am intersectat cu o vale foarte abrupta si umeda (mai ales deasupra BMC). Sebi m-a intrebat daca asta este V. Priponului, dar eu imi spuneam: “nu poate fi asta pentru ca n-as fi fost capabila sa cobor cu schiurile pe aici in martie”. Din fericire ne-am intalnit cu doua persoane care faceau BMC in sens invers si le-am intrebat pe ele unde e V. Priponului. Erau dotate cu o harta amanuntita a zonei si ne-au aratat imediat vaile care intersecteaza BMC. Valea umeda si abrupta de care tocmai trecusem era V. Urzicii, dupa care urma V. Caprelor si abia apoi V. Priponului. Ei ne-au sfatuit sa coboram pe Pripon pentru ca este mult mai larga, iar saritorile dificile pot fi ocolite. Am continuat asadar sa mergem pe BMC pana am ajuns in Pripon. Am recunoscut-o imediat pentru ca era foarte larga si de asemenea pentru ca era o stana acolo.

Coborarea pe Pripon nu ne-a pus mari probleme, desi era destul de spalata si ingusta pe alocuri. Am ocolit saritorile cat am putut de mult. Iesind din firul vaii, am avut sansa sa gasim afine, asa ca ne-am luat si portia de vitamine. Mai departe, coborarea pe V. Cerbului a fost usoara. Dupa ce am trecut de Poiana Costila, oboseala a inceput totusi sa-si spuna cuvantul, asa ca am cam tras de noi pe ultima bucata pana la masina, unde am ajuns la 17:40. Traseul a durat asadar aproape 10 ore cu tot cu pauze. A fost un traseu superb. Mi-a placut foarte mult catararea pe V. Tapului – este o vale inedita, nu prea seamana cu celelalte vai din Bucegi pe care le-am facut pana acum. Am fost de asemenea foarte incantata de BMC pe portiunea V. Tapului – V. Priponului pentru privelistea minunata pe care o ofera.

Va invit acum sa admirati pozele.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: