Publicat de: Andra Bunea | 15/11/2014

Umerii Pietrei Craiului intr-o zi superba de 15 noiembrie 2014

Se anunta o vreme superba pentru astazi (sambata). M-am intalnit vineri seara cu Razvan la sala de catarare si mi-a spus ca are de gand sa iasa in Crai si sa faca pana la capat traseul Umerii Pietrei Craiului (sau Dunareanu, dupa numele celui care a facut premiera). Spun pana la capat pentru ca am mai avut o tentativa acum 2 saptamani, insa atunci nu am reusit sa terminam traseul. A ramas deci restant, insa nu pentru mult timp. Dintre persoanele anuntate, doar Traian si Simona au raspuns prezent. Ei au venit impreuna cu noi pana la intrarea in Umeri, dupa care au mai mers putin inspre Marele Grohotis. Au preferat sa profite de vremea buna, asa ca pana la urma pe Umeri am urcat doar eu si Razvan.

Iata cateva detalii tehnice despre traseu, preluate din cartea “Monografia Pietrei Craiului” de Emilian Cristea:
„Premiera (prima escaladǎ): 2 iulie 1939, Ion Ionescu-Dunareanu si 2 amici.
Grad de dificultate: 2B
Generalităţi. Fără să se înscrie în rîndul traseelor de mare dificultate, traseul Umerii Pietrei Craiului (sau Dunăreanu) reprezintă un itinerar în care căţărǎtorii vor întîlni o variată succesiune de obstacole, a căror trecere, în majoritatea cazurilor, o vor face prin escaladǎ liberă. Traseul are trei porţiuni distincte: Umărul de Jos (1820 m alt.), Umărul de Mijloc (1 920 m alt.) şi Umărul de Sus (2 040 m alt.). Cea mai dificila porţiune o întîlnim de-a lungul Umărului de Jos. Traseul este nepitonat.”

Trebuie sa spun de la bun inceput ca traseul nu mi s-a parut a fi un 2B, asa cum apare in descrierea lui Emilian Cristea. Nu am facut niciodata un 2B. Cel mai dificil traseu pe care l-am urcat pe munte a fost 2A si chiar am vazut atunci ce inseamna un 2A (am pus coarda de nenumarate ori ca sa cataram saritorile). Insa astazi am catarat totul la liber si nu am folosit deloc coarda. Chiar daca am fi vrut s-o folosim, tot nu puteam: cu exceptia unui singur piton, in rest nu erau asigurari. In afara intrarii in traseu (un bolovan surplombat) si a unei mici traversari la inceputul traseului, toate celelalte pasaje mi s-au parut de gradul 1A. Poate faptul ca are multe zone de catarare expusa ii mai creste putin gradul, deci ii acord gradul 1B.

Sa revin la descrierea turei de astazi. Vremea ne-a ajutat foarte mult. Nu doar ca a fost senin si cald, dar stanca era foarte uscata (nu a plouat in ultimele 2 saptamani). Am plecat destul de tarziu pe traseu: la ora 10:00 lasam masina in Plaiul Foii langa bariera pusa la intrarea spre Spirlea, la 11:40 porneam de la refugiul Spirlea dupa o pauza de 20 minute, iar la 12:40 intram pe traseul Dunareanu. Razvan prognozase inca de dimineata ca nu ne va lua mai mult de 7 ore sa urcam pe Dunareanu, sa iesim in creasta si sa coboram pe Lanturi. Anticipez putin spunand ca ne-am incadrat perfect in acest timp.

Plecarea tarzie pe traseu s-a dovedit pana la urma a fi un avantaj: am urcat pe Umeri mai tot timpul in soare, ceea ce a fost foarte placut. Vremea a fost neobisnuit de calda pentru jumatea lui noiembrie. Mai batea din cand in cand vantul, insa chiar si asa tot a fost suficient de cald.

Am abordat Umarul de Jos printr-un horn care debuteaza cu un bolovan incastrat, pe care l-am catarat prin stanga. A urmat inca un pas dificil (singurul de pe traseu dupa parerea mea), dupa care am urcat pe cateva portiuni de iarba amestecata cu stanci. Am ajuns apoi la cativa jnepeni prin care am trecut spre dreapta, iar de acolo am inceput urcarea unui perete expus, dar cu prize multe si bune. Am continuat catararea spre stanga si am intrat intr-un horn ingust si friabil, care imi amintea de Canionul Cioranga. Am ajuns apoi la locul numit Pridvor. Am urcat mai departe pe horn, dupa care am luat-o spre stanga si ne-am intersectat cu varianta care vine de la Pridvor si urca pe la Coroana. Cunoscatorii traseului vor recunoaste cu siguranta in poze locurile descrise mai sus. De la Coroana am continuat pe un horn foarte ingust si am ajuns la intersectia cu Braul de Mijloc. Am urcat creasta de deasupra Braului de Mijloc si cu asta am terminat de catarat Umarul de Mijloc. Ne-am miscat incredibil de repede: urcarea Umarului de Jos si a celui de Mijloc ne-a luat o ora si jumate.

Dupa ce am terminat cu Umarul de Mijloc, eu am facut o pauza, in timp ce Razvan a incercat catararea frontala a Umarului de Sus. Lucrul acesta nu a fost insa posibil, peretele fiind destul de spalat (putine prize). Razvan s-a retras si am luat-o amandoi spre stanga, unde se vedea o poteca. Am cotit apoi dreapta si am urcat pe un versant din imediata apropiere a Umarului de Sus. Desi un pic expusa, catararea pe acest versant nu ne-a pus probleme pentru ca stanca era uscata si erau suficiente prize. In 10 minute am fost in creasta. Era 14:30.

Vizibilitatea era destul de buna atat spre Iezer-Papusa, cat si spre Bucegi. Dupa cateva minute de delectare vizuala, am luat-o la stanga spre Vf. Grind. La ora 15 eram la Grind si incepeam coborarea pe Lanturi. Razvan a apreciat ca in 2 ore vom fi inapoi la masina si asa a fost. Coborarea pe Lanturi pana la Zaplaz ne-a luat o ora, am mai facut 15 minute pana la Spirlea si inca vreo 50 pana la masina (am mers alert si fara pauze). La 16:55 eram inapoi la masina, iar la 18 eram deja acasa (in Brasov). De mult nu m-am mai intors atat de devreme de pe munte ! Am avut astfel timp sa scriu si raportul de tura.

Desi traseul Dunareanu nu a fost atat de dificil cum se spune (am auzit atatea despre el, incat ma asteptam la ceva mai greu), mi-a placut foarte mult din trei motive: in primul rand peisajul de exceptie pe care il ofera; in al doilea rand placerea catararii la liber (nefiind pitonat, singura alternativa este sa-l cateri la liber); in al treilea rand si poate cel mai important, mi-a oferit posibilitatea unui antrenament excelent pentru Matterhorn. Asa cum am mai spus, catararea pe Matterhorn nu e dificila; in plus, acolo unde sunt zone abrupte, exista corzi fixe si pitoane. Dificultatea provine din faptul ca sunt multe zone expuse si friabile. Nu ai dreptul la nici o eroare. Insa acelasi lucru l-am simtit astazi pe Dunareanu. In zonele expuse am reusit sa ma concentrez la ce am de facut si nu la peretele vertical de sub mine. Pe langa asta, mi-am facut un obicei din a verifica tot timpul prizele si de a nu inainta decat atunci cand gasesc prize sigure. Aceste doua tehnici simple m-au ajutat astazi sa termin cu bine Dunareanu; tot ele ma vor ajuta si anul viitor sa catar Matterhornul pana la capat.

In concluzie: m-am bucurat foarte mult sa inchei sezonul 2014 cu Umerii Pietrei Craiului. 2014 a fost un an de exceptie nu doar datorita expeditiei pe Eiger si Matterhorn, dar si datorita numarului mare de trasee noi pe care am reusit sa le fac. Acesta este unul dintre obiectivele mele principale pe munte: sa descopar mereu trasee noi. Cred ca se cuvine sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru protectia pe care mi-a acordat-o si in 2014. Numai asa am reusit sa adun atatea trasee noi in palmares.

Va invit acum sa admirati pozele.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: