Publicat de: Andra Bunea | 12/03/2015

Tabara de iarna AGMR – Valea Sambetei, 7-11 martie 2015

In perioada 7-11 martie am fost plecata in Fagarasi, unde a avut loc tabara de iarna organizata de AGMR. Am fost cazati la refugiul Salvamont de langa cabana Valea Sambatei (1401 m). Nu am mai fost pana acum in Fagarasi pe aceasta ruta, asa ca a fost foarte interesant sa o descopar. Am plecat din Brasov sambata dimineata la 7 impreuna cu Bogdan si Istvan, iar pe Vlad l-am luat din Voila. Din Sambata de Jos am urcat spre Sambata de Sus, apoi pe un drum forestier care avanseaza destul de mult in padure. Am lasat masina foarte aproape de locul unde incepe poteca marcata cu triunghi rosu.

La 10 fara ceva am inceput urcarea prin padure, incarcati ca niste serpasi pe Everest 🙂 Drumul pana la cabana nu este nici lung si nici greu, dar incarcati cum eram, am facut aproape 2 ore. Refugiul Salvamont este putin mai sus de cabana. Cand am ajuns noi acolo, cei trei colegi care ajunsesera de vineri seara plecau deja in teritoriu pentru construirea de adaposturi in zapada si exercitii de cautare in avalansa. Dupa ce au ajuns toti cursantii, am plecat si noi spre zona unde erau colegii nostri. Pana dupa-amiaza am lucrat cu kitul de avalansa si am exersat cautarea victimelor cu ajutorul aparatului de emisie-receptie numit DVA. In fiecare seara am avut prezentarea masurilor de prim ajutor si „sinteza zilei” (discutarea lucrurilor pe care le-am invatat in ziua respectiva).

A doua zi (duminica) am fost impartiti in doua grupe si am urcat pe schiuri de tura. Grupa mea a urcat pana la Crucea Ciobanului (aproximativ 1800 m), dupa care am coborat pe schiuri prin zapada pufoasa care tocmai se asezase cu cateva zile in urma. Trebuie mentionat ca am avut parte de o vreme superba, care a contribuit foarte mult la succesul actiunilor: cu 2 zile inainte sa ajungem noi a nins vreo 30 cm, sambata vremea s-a indreptat, iar de duminica pana miercuri a fost soare. In aceste conditii nu este de mirare ca ne-am intors toti bronzati.

In cea de-a treia zi (luni) am fost impartiti din nou in 2 grupe: cei avansati la schi de tura au mers intr-o tura de catarare pe Muchia Slaninei; ceilalti au mers din nou pe schiuri de tura. Am urcat pe alt traseu decat in ziua precedenta si am ajuns de data asta pana aproape de Caldarea Buna de sub Fereastra Mare a Sambetei. Urcarea pe schiuri a fost destul de dificila datorita pantei abrupte, dar odata ajunsi sus, ne-am bucurat din plin de peisajele de vis, puse si mai mult in evidenta de vremea splendida. Coborarea a fost destul de amuzanta datorita cazaturilor spectaculoase in zapada inmuiata de soare.

Cei 4 colegi si 2 instructori care au fost pe Muchia Slaninei au facut pana la urma 3 echipe in loc de 2, asa cum se stabilise initial. Urcarea le-a luat destul de mult pentru ca trebuiau sa astepte ca echipa din fata sa inainteze cel putin o lungime de coarda, dar si datorita faptului ca au profitat de vremea superba si au stat un pic la soare. La ora 18:30 de-abia se intorcea prima echipa, iar celelalte 2 au ajuns dupa vreo ora si ceva. In aceste conditii, instructorii au spus ca a doua zi nu se mai urca pe Muchia Slaninei pentru ca dureaza prea mult si nu se mai respecta programul de seara (lectiile de prim ajutor). M-am necajit cand am auzit ca nu se mai merge pentru ca imi doream foarte mult sa catar acest traseu in conditii de iarna. Dupa ce membrii celor 3 echipe au povestit cum a fost (relativ dificil dupa parerea lor), colegii mei s-au cam speriat, asa ca ramasesem doar eu interesata de Muchia Slaninei. Cand am vazut ca am ramas singura contra tuturor, m-am resemnat la ideea ca nu voi putea face acest traseu. Dar spre surprinderea si bucuria mea, instructorii au decis ca a doua zi sa facem 2 grupe astfel incat sa se dea ocazia celor care vor sa urce pe Muchia Slaninei sa faca asta, in timp ce ceilalti vor urca pe Cheia Bandei (2381 m). In afara de mine, s-au mai aratat interesati de traseu Felix si Alina.

In cea de-a patra zi (marti) am facut doua echipe (eu cu Nusu, iar Felix si Alina cu Adi Cernea) si am pornit de la refugiu la ora 8:10. La 10 fara ceva  eram aproape de intrarea in traseu, unde ne-am oprit sa ne echipam si sa mancam ceva. Nusu a propus sa intram pe traseu de la baza crestei si sa urmam muchia matematica (un fel de direttissima). Ideea aceasta mi-a placut foarte mult. Au fost in total 10 lungimi de coarda; ar fi fost mai multe, dar am mers de cateva ori simultan pentru ca aveam o semicoarda de 50 m (daca am fi avut una de 60 m, nu ar fi fost nevoie). Nusu a plecat pe prima lungime, dupa care am urmat eu (ne-am catarat cap schimbat). Traseul nu a fost greu (desi au fost cativa pasi dificili), insa a fost foarte spectaculos. Ar fi foarte multe de povestit si nu am timp acum. Ce ar fi de notat este ca a treia lungime mi s-a parut cea mai dificila (abrupta); din fericire, a catarat-o Nusu. In rest, nu am avut probleme serioase. In partea superioara (pe ultima lungime), unde era un pas mai special (urcarea printr-un mic horn, apoi catararea spre dreapta pe o lespede), am facut greseala sa avansez vreo 8 m fara sa asigur pentru ca nu gaseam puncte de asigurare. Insa Nusu a strigat la mine sa nu merg mai departe fara sa asigur, asa ca am gasit pana la urma un colt de stanca unde am pus o asigurare. Pe ultima portiune (o fata destul de lata) nu ne-am mai asigurat, ci am mers simultan legati in coarda (short rope). In jur de 13:30 am ajuns pe varful Slanina (2268 m), dupa 3 ore de catarare. Adevarul este ca nu am facut deloc pauze pe traseu, iar in regrupari am stat foarte putin pentru ca ne-am catarat cap schimbat.

Peisajul de care am avut parte de pe Vf. Slanina era foarte spectaculos. Se vedeau toate varfurile din jur, si mai ales trapezul Vistea Mare – Moldoveanu. Aveam de asemenea o perspectiva superba asupra Coltului Balaceni (2285 m), veritabil Matterhorn al Fagarasilor prin forma lui piramidala. Sunt acolo cateva trasee de catarare interesante, pe care mi-am propus sa le fac in viitorul apropiat.

Dupa o scurta pauza pentru strangerea echipamentului si ceai cald, am inceput coborarea spre Fereastra Mare a Sambetei. I-am ajuns din urma pe colegii care urcasera pe Cheia Bandei si am coborat impreuna cu ei pana la refugiu. Seara a avut loc „analiza etapei” ca de obicei. Am fost invitata sa-mi spun parerea despre traseu. Mi-am exprimat gratitudinea pentru sansa de a catara acest traseu, dupa care am explicat cat de important a fost pentru mine sa fac un traseu de alpinism hivernal asigurata in coarda (am inteles importanta catararii asigurate) alaturi de un instructor AGMR de la care am foarte multe de invatat. Cand ne-am intors, colegii m-au intrebat cum a fost si le-am spus ca exista un singur cuvant care rezuma totul: extaz. Am simtit din nou extazul pe care mi-l procura catararea. Cu alte cuvinte: mi-am luat doza 🙂

Ca sa scurtez povestea, mai adaug ca in ultima zi (miercuri) am facut exercitii de salvare din crevase si evaluarea la salvarea din avalansa. In jur de ora 14 am terminat toate activitatile, dupa care a avut loc pregatirea bagajelor, curatenia la refugiu si discutia finala. La ora 16 am inceput coborarea spre locul unde am lasat masinile, iar pe la 17 am plecat spre casa. Am ajuns cu bine la Brasov la ora 19, obosita si bronzata. Ca de obicei, dupa un timp atat de fain pe munte, „aterizarea” este cea mai grea (reluarea activitatilor obisnuite). Dar ma consolez la gandul ca weekendul este aproape: in scurt timp voi evada din nou pe munte.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: