Publicat de: Andra Bunea | 22/03/2015

Schi de tura pe V. Priponului si V. Cerbului (21 martie 2015)

Ca de obicei, am urmarit prognoza meteo inca de la inceputul saptamanii. Dupa cateva zile de precipitatii (care la 2000 m s-au transformat in zapada), se anunta vreme frumoasa pentru sambata si duminica. Initial as fi vrut sa fac o iesire pe schiuri de 2 zile, dar asta ar fi insemnat sa car un rucsac foarte greu. Pe langa asta, efortul pentru muschi este destul de mare, asa ca m-as fi resimtit dupa prima zi. Am hotarat pana la urma ca o singura zi de schi de tura in Bucegi imi ajunge. Mai ramanea doar sa aleg traseul.

Oscilam intre V. Priponului si V. Cerbului, cu preferinta pentru prima pentru ca este mai usor de ajuns dinspre platou. Discutasem deja cu Radu din Bucuresti (coleg la cursul de ghizi) sa urcam cu telecabina pana la Babele, ca sa castigam timp, apoi sa urcam pe schiuri pana la Releu, iar de acolo, in functie de starea zapezii, sa schiem pe V. Priponului sau pe V. Cerbului. Daca zapada nu ar fi fost ok pe Pripon, am fi putut sa mergem pana la intrarea in V. Cerbului. Intrucat urma sa ne retragem pe V. Cerbului (fie ca schiam pe Pripon, fie ca intram de sus pe Cerbului), am gandit o strategie optima si pentru finalul turei: am lasat o masina la Caminul Alpin, iar cu cealalta am mers pana la telecabina. Radu a venit cu Monica (prietena lui), care a mai participat la cateva iesiri pe schiuri de tura impreuna cu Radu.

La 8:40 eram deja la telecabina (primii sositi). Telecabina nu mergea inca pentru ca batea vantul destul de tare pe sus. Totusi, prognoza arata ca vantul se va calma in cursul zilei de sambata, de aceea noi eram optimisti ca vom putea urca pana la urma. Intre timp au mai venit si alti tineri cu schiurile de tura in spate, ceea ce ne-a mai dat putin curaj: „deci nu suntem noi singurii temerari pe-aici !” A fost trimisa mai intai o telecabina de proba, dupa care ne-au spus ca o sa-i dea drumul pentru turisti, dar nu ne-au spus exact cand. Am asteptat astfel pana la ora 10:00, facandu-ne tot felul de planuri secundare (oare nu ar fi mai bine sa mergem la telecabina din Sinaia ? Sau poate ar fi fost mai bine sa urcam pe schiuri pe V. Cerbului ?). Din fericire la 10:10 au deschis usile. Am intrat in primul transport si am „decolat” spre Babele la 10:15. Dupa numai 10 minute eram deja sus, iar dupa alte 5 minute eram la Babele. Dupa o scurta pauza „tehnica”, ne-am echipat si am pornit pe platou spre Releul Costila.

Asa cum se vede si din poze, am avut parte de o vreme superba. Cu exceptia unor rafale de vant sporadice, a fost cald si placut, fara nici un nor pe cer. Cerul era de un albastru ireal, cum numai prin poze mai vezi. Ne-am felicitat pentru initiativa de a iesi pe munte intr-o astfel de zi. Mai ramanea de rezolvat problema esentiala: oare vom putea schia ? Oare nu este pericol de avalansa pe vai ? Dimineata (cand asteptam la telecabila), am sunat la Salvamont Babele si am intrebam care este starea meteo pe sus, cat de mult a nins si daca este pericol de avalansa. Mi s-a spus ca a nins vreo 15-20 cm, dar ca vantul a viscolit foarte mult zapada; in platou nu se vede multa zapada, ceea ce inseamna ca vantul a bagat-o pe vai. Nu a putut sa ne spuna care vale e sigura si care nu, pentru ca situatia poate sa difere in teren chiar si pe aceeasi vale de la o portiune la alta. Ne-a recomandat asadar sa fim vigilenti. Pe de alta parte, aveam in minte raportul publicat de ANM vineri, in care se specifica un risc de avalansa de 2 pe o scara de 5 la peste 1800 m. Asta insemna ca riscul scazuse fata de saptamanile trecute, cand a fost 3/5. Cu un risc de 3/5, nu m-as fi aventurat sub nici o forma pe o vale din Bucegi. Dar 2/5 mi-a dat curaj sa incerc, cu conditia sa testez mai intai starea zapezii la fata locului.

In timp ce mergeam pe platou catre Releul Costila, am constatat imediat ca s-au format placi de vant, care aveau insa o stabilitate destul de buna. Am mers pana la intrarea in V. Priponului, care este la stanga fata de Releu cand vii dinspre Babele, orientata spre Omu’. Tot la stanga de Releu, dar pe partea cealalta a muntelui se afla V. Malinului (ne-am uitat si la ea, am pozat intrarea unde se afla o cornisa imensa, insa aceasta vale nu este deocamdata pe lista nostra). Ne-am echipat de coborare. Am testat mai intai zapada, asa cum am invatat recent in tabara de iarna din Fagarasi (daca tine atunci cand punem presiune pe ea). Am sarit cu schiurile pe zapada cat am putut si am vazut ca nu o ia la vale. Se tine bine, deci putem sa incercam coborarea primei portiuni. Am respectat apoi un alt principiu recent invatat: coboara cate unul, iar ceilalti supravegheaza si sunt gata sa intervina in caz de avalansa. A pornit mai intai Radu, apoi eu si apoi Monica (dupa aceasta prima portinue, am schimbat ordinea: Radu primul si eu ultima, ordine pe care am mentinut-o pe toata durata turei).

Starea zapezii alterna: erau portiuni cu zapada mai inghetata si zone unde zapada se acumulase mai mult, ceea ce ne-a prilejuit si cateva trante spectaculoase 🙂 Din fericire, fara urmari, pentru ca zapada pulver este foarte ingaduitoare in caz de cadere. Am repetat schema pana la jumatea vaii (coboram pe rand cate unul). In acel loc, am dat de o zona abrupta, cu multe stanci, unde nu se putea cobora pe schiuri. Fata de anul trecut pe 29 martie, cand am coborat prima data pe schiuri aceasta vale (dupa memorabila urcare pe V. Tapului impreuna cu Mark), acum era mai putina zapada. Imi amintesc ca anul trecut nu a trebuit sa imi dau jos schiurile pana aproape de iesirea in V. Cerbului, unde am ocolit pe poteca spre stanga.

In acel moment, am luat decizia sa mai urcam o data pe schiuri si sa coboram din nou. Zis si facut: in 35 minute am fost inapoi langa Releu. Coborarea a decurs mai bine a doua oara. Eu mai aveam chef de inca o urcare, insa Radu si Moni nu mai erau interesati de asa ceva. Mi-au spus ca daca vreu sa mai urc o data, ei ma asteapta putin mai jos. Am urcat din nou, de data asta fara rucsac, si am coborat foarte repede. Am constatat ce diferenta enorma face lipsa rucsacului: am coborat mult mai usor si fara nici o tranta !

La ora 15:10 am ajuns la locul unde ma asteptau Radu si Moni. Urma sa atacam partea inferioara a vaii, care coteste spre dreapta in unghi de aproape 90 grade fata de prima portiune si care devine mai ingusta si mai abrupta. De fapt, abia de-aici incepea cu adevarat greul. Nu doar ca panta era mult mai mare, dar zapada intarita alterna cu cea pulver, ceea ce ne facea coborarea destul de dificila. Nu prea stiam cata presiune sa punem pe schiuri: daca puneam prea multa presiune intr-o zona cu zapada pulver, ne afundam si cadeam. Pe masura ce coboram, ne-am obisnuit un pic cu situatia si am invatat sa ne redresam rapid cand intram in zapada moale.

Cei care au coborat pe schiuri pe V. Priponului stiu ca ultima portiune inainte de poteca spre V. Cerbului este foarte abrupta si ingusta, ca un jgheab pe care cu greu reusesti sa faci cateva viraje. Am urcat toamna trecuta aceasta portiune si stiu ce inalte sunt saritorile din zona asta. Acum erau complet acoperite cu zapada. A fost o experienta utila sa coboram acest jgheab. Chiar ne-am felicitat la sfarsit ca am avut macar curajul sa coboram o astfel de portiune pe schiuri. Dupa asta, am ajuns in sfarsit la bifurcatie: daca mergi inainte pe firul vaii, urmeaza cateva saritori inalte, care nu pot fi trecute; de aceea, se ocolesc prin stanga pe o poteca ingusta flacanta de un perete stancos. Poteca respectiva nu arata deloc bine: nu doar ca era ingusta, dar zapada nu prea avea stabilitate. Am trecut din nou pe rand: Radu a plecat primul, urmat de Moni, apoi eu. Pot sa spun ca poteca respectiva mi s-a parut cea mai periculoasa din tot traseul. Dar nu aveam alta varianta, trebuia sa trecem pe acolo. Nu doar ca trebuia sa traversam poteca aceea suspendata deasupra unei caderi verticale de cativa metri, dar trebuia sa facem asta cu schiurile in mana, ceea ce ingreuia si mai mult traversarea. M-am rugat intens la Dumnezeu sa ne pazeasca, ceea ce mi-a dat calmul necesar sa ma pot concentra la fiecare pas. Din fericire s-a terminat totul cu bine. In cateva minute eram deja in V. Cerbului, unde ne-am intalnit mai intai cu un tip care venea de la Omu’ (urcase pe Bucsoiu dinspre Prepeleac la coltari si piolet) si apoi cu 2 tineri care coborasera pe schiuri pe V. Cerbului.

Am continuat sa coboram pe schiuri pe firul vaii, luandu-ne dupa urmele facute de ceilalti doi schiori. Am traversat apoi poteca spre stanga in dreptul Vaii Urzicii si am mai continuat o bucata tot pe schiuri, pentru ca era zapada suficienta. Cand am ajuns aproape de Plaiul Fanului, ne-am pus din nou pieile pentru ca aveam de urcat. Ultima portiune (pana la Caminul Alpin) mi s-a parut foarte lunga pentru ca eram deja obosita. Am ajuns la masina la 19:40 foarte incantati de tura frumoasa si vremea de exceptie de care am avut parte. Din pacate, nu am facut multe poze pentru ca nu am avut timp (e cam greu sa faci poze in timp ce schiezi !!). In jur de ora 21 am ajuns acasa, obosita dar bucuroasa ca tura noastra s-a terminat cu bine.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: