Publicat de: Andra Bunea | 22/04/2015

Weekend prelungit in Garmisch (17-20 aprilie 2015)

Garmisch-Partenkirchen este unul dintre orasele mele preferate, un fel de paradis pe pamant. Obisnuiesc sa spun: „daca as putea sa aleg locul unde sa locuiesc, acesta ar fi Garmisch. Dar pentru ca nu este posibil, ma multumesc si cu Brasov !”. Relatia mea speciala cu Garmisch a inceput in mai 2010, cand l-am vizitat pentru prima data la recomandarea unui prieten (Andrei din Bucuresti). Am fost imediat cucerita de casele pictate si de culmile maiestoase ale muntilor. Se disting in mod deosebit vf. Zugspitze (2962 m – cel mai inalt varf din Germania) si vf. Alpspitze (2628 m), care apartin lantului muntos Wetterstein.

In mai 2010 nu am reusit nici o ascensiune notabila. Pe Zugspitze am ajuns cu trenuletul si apoi cu gondola. Tot cu gondola am urcat pana la 1600 m, apoi pe jos pana la 2000 m, de unde am admirat piramida superba numita Alpspitze. Inca de atunci mi-am dorit sa revin intr-o zi ca sa urc via ferrata de pe Alpizte. Aceasta ocazie s-a ivit in august 2011, cand am avut o vacanta de 5 zile in Garmisch. Probabil Garmisch-ul este unul dintre acele locuri pe care cu cat le vizitezi mai mult, cu atat iti doresti mai mult sa revii. Asa s-a intamplat si in cazul meu.

Anul acesta s-a ivit din nou ocazia datorita promotiei de la Tarom (100 euro pentru mai multe destinatii dus-intors, bagaj inclus). Am rezervat un loc pentru zborul Bucuresti-Munchen inca din februarie si am gasit si o cazare foarte convenabila la o pensiune din centrul orasului. Initial imi propusesem sa traversez faimoasa creasta dintre Zugspitze si Alpspizte (Jubiläumsgrat), insa la sfatul unui amic care locuieste in Garmisch (mai precis Robert, unul dintre nemtii cu care m-am intalnit anul trecut pe Matterhorn), am renuntat la acest plan pentru ca ar fi fost periculos sa fac acest traseu singura (are pasaje care necesita asigurare). In aceste conditii, mi-am fixat cateva obiective mai usor de atins: vf. Alpspitze si cheile Höllental (Höllentalklamm – in traducere literala Valea Iadului; detalii aici: http://www.grainau.de/en/leisure_and_activities/experience-nature/hoellentalklamm-gorge).

Am ajuns in Garmisch vineri 17 aprilie in jur de ora 13. Dupa ce m-am cazat, am iesit sa ma plimb prin oras, desi ploua si era frig. Aveam insa vesti bune de la meteo: sambata dupa-amiaza cerul urma sa se lumineze, iar duminica si luni va fi senin si cald. Prognoza s-a confirmat intocmai. Sambata dimineata fiind inca innorat, am iesit din nou la plimbare si la shopping. Am avut ocazia sa vad si masinile expuse in centrul orasului intr-o campanie de promovare a noilor modele. Dupa pranz cerul a  inceput intr-adevar sa se lumineze, asa ca am iesit cu gandul sa descopar traseul care urca prin cheile din Valea Iadului. Din zona in care ma aflam am mers in jur de 45 minute pana in localitatea Hammersbach (se gaseste la sud de Garmisch), unde incepe un drum forestier de 3 km, care urca domol pana la intrarea in chei. Dupa vreo 40 minute am ajuns la intrare.

Cheile nu sunt deschise oficial in aceasta perioada, dar pot fi totusi vizitate pe propria raspundere (sunt si zone periculoase). Eram singura pe-acolo, dar asta nu ma speria. Am vazut la un moment dat urme proaspete in zapada, ceea ce insemna ca mai urcase cineva in ziua aceea, deci erau practicabile. Nu m-am intalnit insa cu nimeni, probabil ca ceilalti vizitatori se retrasesera deja. Urcarea prin chei a durat in jur de 30 minute pentru o diferenta de nivel de aproximativ 150 m (incep la 1047 m si se termina la 1193 m). Sunt deosebit de spectaculoase si destul de lungi. Traseul merge mai mult prin tunelele sapate in stanca si traverseaza din cand in cand firul de apa care curge de sus. Din fericire am avut lanterna frontala la mine, altfel mi-ar fi fost greu sa inaintez.

La iesirea din chei valea se deschide foarte mult formand un amfiteatru imens la poalele varfului Zugspizte. Am continuat sa urc prin zapada inca vreo 40 minute pana la cabana Höllentalanger (1379 m), care se afla deocamdata in lucru (se va deschide in vara acestui an). Peisajul era coplesitor de frumos. Dupa o scurta pauza langa cabana, am inceput sa cobor. Am vazut pe indicatoare ca mai exista un drum de intoarcere spre Hammersbach care merge pe deasupra muntelui. Dar nevazand urme in zapada, nu am stiut exact pe unde s-o iau, asa ca am decis sa cobor tot prin chei (traseul cunoscut este intotdeauna cel mai scurt). Traversarea cheilor in sens invers a fost rapida, la fel si coborarea pana la Hammersbach si intoarcerea la Garmisch.

Sambata seara m-am intalnit cu Robert si am povestit despre aventura de pe Matterhorn de anul trecut si despre planurile montane pe care le are fiecare in acest an. Robert stia deja despre intentia mea de a escalada Alpspizte a doua zi. Mi-a dat cateva sfaturi pretioase si mi-a comunicat prognoza de avalansa din zona (risc moderat sau 2/5). Duminica la 7 si un pic eram deja in drum spre Alpspitze. Nu functiona nici un mijloc de transport pe cablu, asa ca am urcat pe jos de la 700 m (altitudinea la care se afla Garmisch) pana la 2100 m unde incepe via ferrata care urca pe Alpspitze. Era foarte cald si zapada se inmuiase deja considerabil. Erau momente cand innotam in zapada pana la brau, ceea ce mi-a incetinit foarte mult deplasarea.

Am ajuns la intrarea in via ferrata in jur de 11:30. Este mult spus intrare, pentru ca nu se distingeau corzile fixe si scarile metalice pe care am urcat atat de usor in august 2011. Odata ajunsa acolo am reevaluat situatia: are oare rost sa merg inainte in conditii de zapada moale si instabila ? In fata mea erau 2 tineri care urcarsera pana acolo pe schiuri de tura si care se angajasera deja in escaladarea peretelui aproape vertical pe unde merge via ferrata. Cei doi intentionau sa coboare pe schiuri pe cealalta parte a muntelui, care are o panta mult mai lina. M-am uitat la ei si am constatat ca avanseaza cu dificultate. Eu eram deja obosita dupa lupta cu zapada pana la 2100 m si ar fi trebuit sa urc inca vreo 500 m diferenta de nivel fara nici o asigurare. Desi mi-am dorit foarte mult sa ajung pe varf, de data asta am simtit ca este mai intelept sa renunt. Mai este timp, muntele ramane tot acolo, o sa vin alta data (cand este mai frig) si o sa-l escaladez in conditii de iarna. Acum nu se mai putea vorbi despre asa ceva.

Pentru ca era inca devreme, am decis sa mai stau un pic la soare in apropiere de Alpspix (2050 m), o constructie metalica suspendata deasupra Vaii Iadului (detalii aici: http://zugspitze.de/en/summer/mountain/garmisch-classic/alpspix). Am schimbat cateva cuvinte cu alti iubitori ai muntelui care se aflau in zona (majoritatea urcasera pe schiuri). La ora 14 am inceput coborarea spre Garmisch, unde am ajuns putin dupa ora 16.

Duminica seara am iesit din nou in oras. De data asta m-am plimbat spre Partenkirchen (la nord de Garmisch) si am ajuns aproape de stadionul olimpic cu faimoasa instalatie de sarituri cu schiurile. Luni dimineata am iesit din nou la plimbare si la shopping, iar la ora 15 am luat trenul spre Munchen (am avut avion spre Bucurersti la 19:50). Mi-a fost foarte greu sa ma desprind de Garmisch. Sunt atatea trasee interesante (cum ar fi via ferrata care urca de la cabana Höllentalanger pe Zugspitze si creasta dintre Zugspitze si Alpspitze), incat trebuie neaparat sa ma intorc si sa le fac. Sunt insa extrem de bucuroasa ca am avut ocazia sa revad Garmisch-ul si sa descopar un traseu nou (cheile Höllental).

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: