Publicat de: Andra Bunea | 10/05/2015

Festival pe Malin: Valea Verde si Valea Malinului (9 mai 2015)

Nu am mai iesit pe munte de cateva saptamani datorita precipitatiilor din ultima vreme. Ca de obicei, la inceput de saptamana urmaresc prognoza sa vad daca e vreme buna in weekend. Intrucat ziua de sambata 9 mai se anunta senina, mi-am propus sa urc pe V. Malinului, care ne-a ramas restanta din 13 aprilie, cand era risc de avalansa (am urcat atunci la Babele pe Piciorul Pietrei Arse). Din pacate nici unul dintre prietenii cu care ies de obicei nu a putut sa vina (Cosmin a participat la maratonul de la Moeciu, Sebi a fost in tura, iar Victor a avut treaba), asa ca am avut din nou de ales intre a sta acasa sau a merge singura. Desi am fost criticata in ultima vreme ca merg singura pe munte, cand nu am cu cine sa merg, prefer sa merg singura decat sa stau in casa. De vina este dependenta mea de munte: trebuie sa ma duc sa-mi iau doza 🙂 Pe langa asta, trebuie sa ma antrenez pentru Matterhorn.

Am plecat la 7:20 din Brasov, la 8:00 eram in drumul de Gura Diham (unde am lasat masina), iar la 8:10 porneam pe banda galbena spre Poiana Costilei. La intrarea in Poiana Costilei m-am oprit cateva minute sa admir maiestatea Bucegilor. Din punctul in care ma aflam aveam o vedere directa asupra acestei integrale uriase care este V. Malinului. Aveam cat de cat idee despre topografia zonei pentru ca am fost de 2 ori pe Malin anul trecut: prima data in iunie cu Alex si Cosmin, cand am intrat din V. Cerbului si am urcat la coltari si piolet saritorile din partea inferioara pana la confluenta cu Brana caprelor in dreapta si valcelul lui Teodoru (sau valcelul Ascuns) in stanga, si a doua oara in august, cand am intrat prin valcelul Ascuns si am urcat solo cele 3 saritori dificile pana la confluenta cu Hornul Pamantos. Pentru o mai buna situare in spatiu, redau descrierea pe care o face Walter Kargel in cartea „Muntii Bucegi: drumetie, alpinism, schi”:

„Valea Malinului- grad de dificultate 1B*. Timp necesar de parcurgere 3-4 h
Accesul se face din Poiana Costilei urcand pe Valcelul Poienitei, dupa care se coboara prin Hornul Mare de la Scara in firul vaii. Un acces mai comod este prin Valcelul lui Teodoru (Valcelul Ascuns) aflat la nord de Valcelul Poienitei, de care-l desparte o creasta stancoasa; intrarea in valcel se face din Poiana Vaii Cerbului. Accesul pe vale direct din Poiana Vaii Cerbului este dificil. Pe parcursul vaii, prima saritoare este cea mai dificila. In urcus se desprind pe stanga doua vai: a Coltilor si a Hornului, care urca in Creasta Strungilor, creasta ce desparte Valea Malinului de Valea Galbenelelor. Al treilea afluent, Valea Scorusilor, iese in Platou dupa ce intersecteaza Brana Mare a Costilei. Pe dreapta, prin Poiana Malinului, pe un hatas se face legatura cu Valea Verde si Valea Seaca a Costilei iar mai sus o brana urca in Creasta Malinului. Mai sus Valea Malinului se ingusteaza formand „Canionul Malinului”, intersecteaza Brana Mare a Costilei si iese in Platou.”

Intrucat ieri dimineata nu stiam unde este intrarea in Valcelul Poienitei si Hornul Mare de la Scara, aveam urmatoarele optiuni: sa intru din nou prin valcelul Ascuns ca in august anul trecut, sa incerc sa intru direct pe firul vaii din V. Cerbului sau sa intru din drepta prin Valea Verde. Mi-am zis “hai sa merg mai intai sa vad cum arata firul vaii; poate este suficienta zapada pe fir ca sa acopere saritorile de la intrare; daca vad ca nu se poate, ma intorc si intru prin valcelul Ascuns”. In 10 minute eram la intrarea pe Malin din V. Cerbului. Ca de obicei, prima saritoare (inalta si spalata) nu putea fi catarata. Stiam ca se poate ocoli prin dreapta prin padure (asa am intrat in iunie anul trecut). Mi-am scos pioletul si am trecut la asalt. Intre timp am observat ca in dreapta Vaii Malinului mai este o vale plina cu zapada si mi-am imaginat ca aceasta este Valea Verde, care permite ocolirea saritorilor prin dreapta si jonctiunea cu firul Malinului putin mai sus.

Odata ajunsa in firul Malinului, mi-am stabilit ca regula sa nu avansez dacat daca pot sa si cobor pe unde urc. Stiam ca saritorile sunt foarte dificile: de-abia le-am urcat in iunie anul trecut, asta in conditiile in care a urcat mai intai Alex si ne-a asigurat cu coarda. Imi era clar ca va fi imposibil sa le urc acum singura daca nu este zapada suficienta ca sa le acopere. Ceva zapada era, dar nu suficienta. Am reusit sa trec cu greu si cu mare atentie de prima saritoare, insa la a doua am avut deja emotii: foarte spalata (fara prize) si aproape verticala, necesita o catarare la echilibru. M-am uitat cu atentie sa vad daca as avea de unde sa fac rapel in caz ca vreau sa ma intorc. Stiam ca saritorile de mai sus sunt si mai dificile, asa ca trebuia sa ma asigur ca ma pot intoarce daca nu reusesc sa ma catar mai departe. Am observat ca nu am nici un punct de rapel, deci mi-a fost clar ca trebuie sa renunt. M-am descatarat cu atentie si am ajuns cu bine inapoi la intrarea dinspre V. Cerbului.

Valea pe care o vazusem mai devreme in dreapta parea destul de abordabila (conform descrierii lui Kargel, aceasta este Valea Verde). Mi-am zis ca nu are rost sa mai pierd timpul si sa ma intorc la valcelul Ascuns. Asa ca am inceput sa urc pe aceasta vale, pe care nu mai urcasem inainte. La inceput am urcat usor pentru ca era plina cu zapada. Dar pe masura ce urcam, am vazut ca se apropie o saritoare. Nu parea dificila, asa ca am continuat cu incredere. Insa cand am ajuns la ea, am constatat ca este destul de urata. Am incercat s-o catar mai intai prin dreapta, pe sub peretele stancos care formeaza o surplomba deasupra ei. Cadeau din cand in cand pietre in zona aceea (nu stiu daca le dadeau caprele sau cadeau singure), asa ca mi s-a parut mai ferit sa ma catar pe acolo pentru ca surplomba de deasupra constituia un adapost excelent. Saritoarea era insa uda si friabila. M-am catarat pana la jumate, dupa care mi-am dat seama ca era foarte riscant sa ma catar mai departe. M-am uitat in jur sa vad daca mai exista vreo posibilitate si am vazut ca flancul din stanga este pamantos si inierbat. Mi-am zis “hai sa incerc sa urc pe acolo; daca nu se poate, cobor inapoi in Valea Cerbului si intru pe Malin prin valcelul Ascuns”. Nici flancul pamantos nu a fost usor de urcat pentru ca era foarte abrupt. M-am folosit cat am putut de coltari si piolet, insa la un moment dat am ajuns la un pas dificil, care necesita o miscare la echilibru. Aveam foarte putin loc pentru picioare si trebuia sa fiu atenta sa nu ma impiedic in coltari. In momentul in care trebuia sa fac pasul de echilibru, am simtit putina teama. Dar am ramas calma, m-am rugat la Dumnezeu sa ma pazeasca si am trecut. Din fericire, experienta de la sala si de la stanca cu pasii de echilibru m-a ajutat foarte mult. Daca nu as fi exersat asta inainte, nu as fi stiut cum sa trec acolo. I-am multumit lui Dumnezeu pentru protectie si am plecat mai departe.

Mai departe a insemnat inca vreo ora de urcare. Aveam impresia ca nu se mai termina. Incepeam deja sa vad creasta Morarului in dreapta, ceea ce insemna ca eram destul de sus. Tot urcand, am vazut ca valea se termina pe o muchie acoperita cu jnepeni. Eram foarte curioasa sa vad ce este dincolo de muchie. M-am catarat printre jnepeni si am vazut deodata cum se deschide in fata ochilor mei o priveliste superba: eram pe creasta Malinului si aveam in fata Valea Scorusilor, Releul de pe Costila si Canionul Malinului. A fost un soc pentru mine pentru ca nu ma asteptam sa fiu asa de sus. Am vrut eu sa ocolesc saritorile de la intrarea in Malin, dar nici chiar in halul asta – le-am ocolit de tot ! Din fericire se putea cobora in firul Malinului cu descatarare printre jnepeni. Din punctul in care ma aflam am observat cativa tineri care coborau pe Malin cu schiurile si cu placa; putin mai sus erau alti tineri care se odihneau, dupa care au luat-o in sus cu schiurile in spinare. Mi-am zis: “suntem in plin sezon de schi pe Malin !”

Daca tot am ajuns pana aici, m-am gandit sa urc pana la Releu, dupa care sa cobor tot pe Malin pentru ca vreau sa vad cum arata saritorile pe care le-am catarat anul trecut in august (daca este zapada pe ele). Mi-a luat vreo 20 minute sa ma descatar printre jnepeni. Odata ajunsa in firul vaii, am inceput urcarea. Zapada era ok: desi putin moale la suprafata, nu ma afundam mai mult de glezne. Pe deasupra, aveam si urme facute de baietii care urcau inaintea mea. De acolo si pana la Releu am facut o ora jumate. I-am ajuns din urma pe 4 dintre cei 6 temerari care urcau cu schiurile in spate. Ceilalti 2 mergeau mai repede si erau deja mult in fata. Am aflat ca au coborat pe schiuri pe Malin, iar acum urcau inapoi in platou ca sa mearga spre Valea Alba si sa coboare si pe acolo. Voiau sa profite la maxim de vremea frumoasa si de zapada buna de pe vai. I-am admirat pentru hotararea lor. Am schimbat cateva vorbe si am aflat ca sunt din Bucuresti si din Constanta. La 2 fara un sfert am ajuns in platou. Dupa o scurta pauza de apa si biscuiti, eu am luat-o la vale inapoi pe Malin, iar ei s-au indreptat cu entuziasm spre V. Alba. La coborare m-am intalnit cu alte doua grupuri (unul de 6 si celalalt de 8-9 persoane). Am schimbat si cu ei cateva vorbe, dupa care mi-am vazut de drum. M-am bucurat sa vad ca este asa de multa lume pe Malin, in felul acesta nu m-am simtit deloc singura. Chiar am exclamat la un moment dat: “Parca ar fi festival pe Malin !”

Malinul era plin cu zapada pana in punctul unde coteste la stanga, in timp ce spre dreapta se desprind Valea Coltilor si Valea Tancului; tot acolo se afla si intrarea in Hornul Mare de la Scara. Asa cum spuneam, nu stiam de existenta acestui horn. Abia ieri l-am descoperit pentru ca se vedeau poteca si urmele celor care trecusera pe acolo. Nu am intrat imediat pe horn, ci m-am dus mai jos sa vad cum arata valea. Nu se putea cobora mai departe pentru ca urmau cele 3 saritori horror pe care le-am catarat in august anul trecut. M-am uitat sa vad daca exista macar posibilitatea sa fac rapel pe ele, ca sa cobor mai departe pe firul vaii. Nu se putea face rapel. M-am intors atunci la poteca, am urcat cu atentie pe terenul foarte friabil si am ajuns intr-o sa. De acolo am aruncat o ultima privire jumatatii superioare a Malinului, dupa care am coborat spre Poiana Costilei prin Hornul Pamantos. Dupa cateva minute am auzit behait de oi si latrat de caini, asa ca mi-a fost usor sa ma localizez: eram deasupra stanei din Poiana Costilei. Am luat-o spre stanga ca sa nu ies la stana (poate nu stiati, dar mie pe munte imi este cel mai teama de cainii de la stana 🙂 ) si am ajuns in poteca marcata cu triunghi rosu.

Am ajuns la masina la 16:40, foarte incantata de traseu si de descoperirile facute. Cu alte cuvinte, mi-am luat din nou “doza” (am simtit extazul pe care mi-l procura catararea si frumusetea crestelor). Pana la doza de saptamana viitoare trebuie sa ma multumesc cu amintirile si pozele de ieri.

Această prezentare necesită JavaScript.


Responses

  1. Frumoasa tura Andra, felicitari ! Am urcat impreuna o bucata din vale (sunt unul din cei cinci schiori). Am admirat tonusul si energia pe care le emani, iti doresc multe ture la fel de frumoase ! A, si mi-a placut si sintagma „festivalul Malinului”, chiar parea sa fie sarbatoare pe Vale !

    • Multumesc pentru mesaj Snow ! Muntele este oaza mea de libertate. In loc sa-mi manance energia, ma umple de energie de fiecare data. Este ca o terapie. Te invit sa citesti si celelalte aventuri recente: urcarea pe V. Tapului pe 16 mai si pe V. Seaca a Caraimanului pe 23 mai.

      Mult succes in tot ce faci,
      Andra

  2. Frumos blog ! Frumoasa pasiune ! Am citit rubrica „About” . Ma bucur sa aflu ca Altcineva decat muntele este centrul vietii tale ! Sper sa ne mai intalnim pe munte.

    Succes in alergarea spre tinta !
    Razvan – unul din cei 4 schiori (probabil cel mai obosit din cei 4)

    • Salut Razvan,

      multumesc pentru mesaj si pentru faptul ca ai „rasfoit” paginile acestui blog. Daca vrei sa ne mai intalnim, stii unde ma gasesti: in Bucegi, aproape weekend de weekend 🙂

      Andra


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: