Publicat de: Andra Bunea | 25/05/2015

Valea Seaca a Caraimanului si Spintecatura ei (23 mai 2015)

Sambata trecuta le-am propus lui Cosmin si Victor sa urcam pe Valea Seaca a Caraimanului (VSC) si sa coboram pe Valea Alba. Cosmin mi-a spus ca ar vrea s-o ia si pe Anca (prietena lui) intr-o tura la coltari si piolet, asa ca ni s-a alaturat si ea, dornica de aventuri in Bucegi. A avut parte din plin, deci nu am dezamagit-o ! 

La ora 8:00 plecam deja pe traseu de la baza partiei Kalinderu. Am mai urcat pe VSC (1B) atat in conditii de vara, cat si la coltari si piolet, asa ca stiam intrarea in traseu: dupa al treilea pilon de la telescaun se mai merge putin (50-100 m) si se face dreapta; se merge apoi vreo 10 minute prin padure pe o potecuta (marcata cu o cruce rosie) care duce la intrarea in vale. In prima parte valea era uscata, dar dupa vreo 10 minute de catarare pe stanci am ajuns la zapada. Ne-am echipat acolo cu ham, coltari si casca si am pornit mai departe vrajiti de frumusetea salbatica a locurilor. Chiar in fata noastra se vedea creasta Picaturii pe fundal de cer senin cristal. Desi era destul de multa zapada pe firul vaii, unele saritori erau deja descoperite total sau partial. Pe unele le-am trecut urcand direct de pe podul de zapada format in apropierea lor, pe altele a trebuit sa ne cataram. Am pus la un moment dat coarda ca sa asiguram o saritoare inalta, pe jumatate descoperita. Am trecut mai departe si am ajuns intr-o zona in care curgea apa pe mijlocul vaii. Am ocolit prin stanga printre jnepeni si copaci uscati. Am boschetarit vreo 10 minute pana am ajuns intr-o zona de unde am putut reveni in firul vaii. Zapada continua sa umple firul pana la intersectia cu Valcelul Mortului.

Am profitat de ocazie si le-am aratat celorlati caracterizarea VSC si schita lui Walter Kargel din cartea „Muntii Bucegi: drumetie, alpinism, schi”. Conform schitei, lasasem deja in urma noastra pe stanga Valea lui Zangur (1B) si Valcelul Uriasului (1B); urma acum -tot spre stanga- Valcelul Mortului (1B), in timp ce firul principal al VSC mergea inainte prin Hornurile Vaii Seci (1B), intersectate amandoua de Brana Portitei care duce catre Portita Caraimanului; spre dreapta urca semeata si aproape intangibila Spalatura Vaii Seci (2A). Schita arata ca din Hornurile Vaii Seci se mai desprinde spre stanga un valcel paralel cu Valcelul Mortului, care se numeste Spintecatura Vaii Seci. W. Kargel precizeaza de asemenea ca ultimul horn poate fi ocolit spre stanga prin Braul de Sus. Inarmati cu aceste informatii si vazand ca saritorile din Valcelul Mortului erau in cea mai mare parte descoperite, am luat decizia sa continuam urcarea prin Hornurile Vaii Seci si sa evitam hornul final prin Braul de Sus.

Prima saritoare din Hornuri era complet inabordabila (foarte inalta si umeda). Podul de zapada se termina cam pe la jumatea ei si se afla destul de departe de stanca, asa ca nu se putea catara saritoarea direct de pe zapada. Din fericire, se putea ocoli prin dreapta pe un tapsan cu iarba si jnepeni. Am ocolit pe acolo si am incercat sa intram din nou in firul vaii, insa scenariul descris inainte se repeta: saritoare inalta, umeda si la mare distanta de podul de zapada. Am continuat sa ocolim prin dreapta, am intrat din nou in firul vaii si am observat o poteca spre stanga. Nestiind exact unde e situat Braul de Sus, am crezut ca incepe de acolo. Am mers pe poteca la stanga si am iesit foarte repede in Valcelul Mortului, pe care poteca il traversa. Ne-am dat seama ca asta este de fapt Brana Portitei si nicidecum Braul de Sus, asa ca am intrat inapoi in firul vaii. Ne-am pus din nou coltarii (pe care ii scosesem intre timp) si am continuat sa urcam pe un pod de zapada foarte abrupt care umplea Hornurile. Am ajuns din nou la o aparenta poteca spre stanga si am crezut din nou ca este Braul de Sus. Intrucat urcarea mai departe pe firul vaii nu era foarte tentanta (aceleasi saritori inalte si umede), am preferat sa urcam pe acolo. Poteca parea sa mearga spre stanga, unde se afla o creasta, dar apoi se pierdea. Nu se putea avansa direct pe creasta (foarte abrupt), asa ca a trebuit sa facem mai intai o traversare spre dreapta si sa intram in firul acestui valcel. Anca m-a intrebat daca stiu ce valcel este asta, insa atunci nu mi-a picat fisa ca suntem pe Spintecatura Vaii Seci.

Anca si Cosmin au urcat putin pe firul valcelului (umed si abrupt si asta), in timp ce eu ma cataram cu ajutorul pioletului pe flancul din stanga. Intre timp Victor, care urcase deja prin firul valcelului pana sus, ne-a strigat ca e destul de nasol de urcat. Prin urmare, nu ne-a mai ramas decat sa urcam spre stanga si sa iesim in creasta care ne separa de Valcelul Mortului. Odata ajunsi in creasta, am inaintat usor pentru o vreme. Vazand cat de abrupta este creasta, am decis s-o asigur pe Anca cu „short rope”. Cosmin a luat-o inainte ca sa vada care este cea mai buna varianta de avansare. Am ajuns intr-un loc unde nu era posibil sa ne cataram pe muchia matematica a crestei si a trebuit sa ocolim prin stanga. Insa si acolo era foarte abrupt si friabil. Am reusit sa trecem cu bine si cu mare atentie. Am mai urcat un pic si am dat de jnepeni, care ne-au facilitat avansarea. Intre timp am reusit sa restabilim contactul sonor cu Victor (inca nu-l vedeam), care ne astepta – ghici unde ?! In Braul de Sus ! Odata regrupati acolo, m-am dus si eu inapoi in firul Hornurilor Vaii Seci ca sa vad de unde porneste acest brau. Abia atunci mi-am dat seama ca noi am urcat pe Spintecatura Vaii Seci. De fapt doar Victor a urcat-o integral, in timp ce eu, Cosmin si Anca doar partial, dupa care am urcat pe creasta din stanga ei. Ne-am bucurat foarte mult ca am iesit intregi din aceasta aventura. Pentru noi trei nu era cine stie ce, am mai facut chestii de-astea, insa pentru Anca a fost un „hard core” absolut in materie de catarare. Au fost pasaje unde ii tremurau picioarele, insa a perseverat si a facut fata cu brio. Chiar am felicitat-o pentru aceasta performanta.

De acolo am urcat pe iarba si am ajuns repede la Cruce, unde am facut mult dorita pauza de masa. Era 5 fara ceva. Aventura noastra a durat asadar in jur de 8 ore (la 9:00 intram pe zapada si ne puneam coltarii). Nu stiu cand au trecut. De la Cruce am putut sa admiram cu satisfactie traseul pe care am urcat. In platou era destul de rece. Batea vantul si era putin innorat, ba chiar a inceput sa ploua la un moment dat. Din fericire s-a terminat repede si a iesit din nou „dogorel” (vorba lui Cosmin). Pe la 5:20 am pornit spre Valea Alba. Am incercat mai intai sa intram prin Brana Vaii Albe, insa poteca nu era bine conturata. Nu am vrut sa mai pierdem timpul si sa riscam intr-o zona dificila, asa ca am urcat in platou si am intrat de acolo in firul Vaii Albe. Zapada incepea cam la 100 m de platou. Ne-am pus din nou coltarii si am luat-o la vale. Eu si Victor am mers in fata, in timp ce Cosmin si Anca erau mai in urma. Firul Vaii era plin cu zapada pana la saritoarea Carnului, unde se vedea o crevasa. Am decis sa ocolim prin stanga, pentru ca stiam de data trecuta (din dec. 2014, cand am urcat si coborat V. Alba) ca s-au fixat corzi pe varianta ocolitoare.

Din pacate, coarda metalica era desprinsa pe prima portiune (iesise pitonul), asa ca a trebuit sa ne descataram vreo 3 m pe o portiune abrupta. Nici mai departe nu a fost prea usor, desi ne tineam de coarda. Am iesit apoi intr-un horn abrupt, plin cu zapada. Am coborat cu fata la panta vreo 20 m si am ajuns inapoi in firul principal al Vaii Albe. Vazut de acolo, podul de zapada care urca prin stanga Carnului (adica zona pe care o evitasem noi la coborare) nu arata chiar asa de rau. Mi-am zis: „sa vezi ca se poate cobora mai usor pe aici”. M-am dus sa vad cum stau lucrurile. Am reusit sa urc fara probleme, iar acolo unde se afla crevasa pe care o vazusem de sus, am ocolit prin dreapta pe langa stanca. Am iesit astfel foarte rapid deasupra Carnului, unde i-am asteptat pe Anca si Cosmin ca sa le spun ca se poate cobora Carnul prin dreapta. Au trecut si ei cu bine de aceasta bucata, dupa care zapada a fost continua pe vale pana La Verdeata. Ultima portiune (drumul prin padure) a fost nasoala – ca de obicei, adica nu se mai termina. Insa cum totul e bine cand se termina cu bine, am ajuns si noi acasa pe la 22:30 fericiti si multumiti. Sambata dimineata Cosmin lansase propunerea sa iesim duminica la catarare in Prapastia Ursului din Piatra Mare, dar vazand cum ne simtim dupa o tura atat de lunga, ne-am exprimat rezervele fata de catararea de a doua zi. Pana la urma am ramas toti la sol duminica, adica am stat acasa si ne-am odihnit.

In concluzie: a fost o tura superba, plina de aventura si de inedit, inclusiv pentru mine, desi mai fusesem prin zona. Tura m-a ajutat sa topografiez complet partea superioara a VSC, inclusiv Spintecatura. Ma bucur ca am gasit solutii pentru situatiile dificile cu care ne-am confruntat. Mai departe las pozele sa vorbeasca.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: