Publicat de: Andra Bunea | 02/06/2015

Inca un valcel inedit pe Bucsoiu (1 iunie 2015)

Stiam ca luni 1 iunie va fi vreme buna, dar nu aveam inca nici un plan. Sambata 30 mai am iesit la catarare la Belvedere, dupa care duminica am ramas in Brasov si m-am odihnit. Nu aveam de gand sa stau si luni in casa. Dar unde sa ies ? Cosmin si Victor hotarasera sa se odihneasca dupa 2 zile consecutive la catarare, Stix avea treaba, iar Adi si Dan (cu care am iesit la catarare in ultima vreme) nu puteau sa-mi dea un raspuns precis daca ies undeva. In aceste conditii, se prefigura din nou un solo. De fapt chiar imi plac ocaziile de genul acesta pentru ca imi permit sa explorez trasee noi. Mi-am amintit de proiectul meu mai vechi (din 2013) de „topografiere” a Bucsoiului: sunt foarte multe valcele paralele cu V. Bucsoiului, care nu apar in nici o carte de munte sau harta a Bucegilor. Pana acum am reusit deja sa explorez doua, care se afla in imediata apropiere a Vaii Bucsoiu (pe stanga in sensul de mers spre Malaiesti) si au intrare comuna. Pe primul am urcat singura in august 2013, iar pe al doilea am urcat cu Cornel in nov. 2013. Vazand ca mai sunt si alte vai care urca pe Bucsoiu, mi-am propus sa le iau pe rand la catarat, sa vad daca sunt accesibile si unde ies.

Din toamna lui 2013 si pana acum nu am mai ajuns in zona. Ocazia s-a ivit din nou ieri. Am urcat cu Suzuka pana la cabana Diham, de unde aveam un prim plan superb asupra masivului Bucsoiu. Fiind pline cu zapada, valcelele se puteau distinge usor de departe. In afara de cele doua fire pe care am urcat in 2013, se mai vedeau inca vreo trei: unul cam pe la jumatea masivului, care merge usor spre stanga si inca doua mai la dreapta cu intrare comuna, dupa care un brat se desprinde la stanga si unul la dreapta. Cel care mi-a atras atentia face parte din ultima grupa: cel care urca spre stanga, pentru ca era plin cu zapada pana sus in creasta. Dupa ce am luat in rucsac tot ce trebuie (coltari, piolet, casca, anouri, carabe, coarda de 20 m si 2 bucle – just in case), am pornit pe traseu la ora 9:00. Frumusetea Bucsoiului pe fundal de cer senin si cantec de pasarele imi taia rasuflarea. Venisem sa-mi iau doza (v-am spus doar ca sunt dependenta de munte 🙂 ) si eram fericita: doza se anunta consistenta. In 25 de minute am ajuns la Pichetul Rosu, dupa care am continuat imediat la dreapta pe Tache Ionescu. Dupa inca 10 minute „dadeam ochii” cu Valea Bucsoiului, abrupta si maiestoasa ca de obicei. Am urcat-o deja de mai multe ori, asa ca nu simteam nici o provocare sa o urc din nou. Prefer (atunci cand este posibil) sa fac trasee inedite si sa explorez variante noi. Am mers mai departe pe Tache Ionescu, atenta sa identific intrarea in valcelul care ma interesa. Dupa vreo 15 minute de mers de la intrarea in V. Bucsoiului, se vedea pe stanga un valcel bine conturat, din care se desprindea mai sus un brat spre dreapta. Am preferat sa urc pe valcelul din stanga, pentru ca asta imi propusesem mai devreme.

Am inceput sa ma catar mai intai pe stanci si prin vegetatie. Un pic mai sus am dat de zapada masiva pe fundul vaii, asa ca m-am oprit sa-mi pun parazapezile si coltarii. Am continuat apoi la coltari si piolet o ora si jumate pana la locul unde s-a terminat zapada. Cu mici exceptii in partea inferioara, toate saritorile erau acoperite. Odata ajunsa in partea superioara, am dat de o creasta. Mi-am imaginat ca este creasta Bucsoiului, pe care urca din dreapta (dinspre Prepeleac) traseul Friedrich Deubel. Imi era clar ca trebuie sa merg la stanga, pentru ca acolo este varful. Am luat-o asadar la stanga si dupa vreo 10 minute am iesit pe fata Bucsoiului. Am inceput sa recunosc zona, pe care am descoperit-o cu ocazia celor doua incursiuni precedente. M-am oprit sa-mi dau jos coltarii, dupa care am continuat urcarea. Ce nu stiam eu atunci este ca ma aflam abia pe la jumatea Bucsoiului (am realizat asta abia la intoarcere, cand am avut imaginea de ansamblu a traseului; tot la intoarcere am constatat ca nu am urcat pe valcelul plin cu zapada pana sus, ci pe cel din zona centrala a Bucsoiului). De acolo si pana pe varf am mai facut o ora. Zona este superba si ofera o perspectiva de vis: se vedea bine in plan apropiat peretele de catarare Belvedere (unde ma catarasem sambata), iar in plan mai indepartat zona de catarare din Cheile Rasnoavei, Postavaru si Piatra Mare. Mi-am dorit sa vad si cateva capre, dar nu am avut parte. Poate le-au alungat chiuiturile mele de pe valcel (faceam zgomot ca sa nu dau nas in nas cu vreun urs). Linistea din jur era intrerupta doar de cantecul pasarilor si de adierea vantului. Imi place atat de mult aceasta liniste a muntelui. Desi imi place sa merg pe munte si cu alte persoane, turele solo pe care le fac au totusi un farmec aparte. Este un timp special cand pot sa fiu mai atenta la natura din jurul meu si sa meditez la sensul sublim al vietii. Turele solo sunt o exceptie, dar atunci cand se intampla sa merg singura, este ceva special.

Pe vf. Bucsoiu (2492 m) m-am oprit pentru o pauza de masa si rehidratare. Intrucat era innorat si batea vantul, am mai pus ceva pe mine. Am vazut cum veneau din spate 3 tineri care urcasera probabil dinspre Prepeleac. Ocupata sa cotrobai prin rucsac, nu m-am uitat la ei, asa ca mare mi-a fost surpriza cand unul dintre ei m-a strigat pe nume: era un coleg de serviciu, maratonist si mare iubitor al muntelui. In grupul celor 3 l-am recunoscut de asemenea pe Catalin, un prieten de-al lui Stix. Baietii se grabeau sa ajunga la Omu’, dupa care trebuiau sa coboare la Malaiesti si sa se intoarca la Gura Diham, asa ca nu au stat prea mult pe varf. M-au rugat sa le fac 2 poze si au plecat. Pana sa termin eu pauza de masa, a mai ajuns pe varf un grup de 5 persoane care urcasera de la Malaiesti pe Brana Caprelor. M-am uitat la ei cu ingrijorare pentru ca nu erau echipati corespunzator (nu avea nici unul coltari sau piolet si doar unul dintre ei avea bete).

Dupa ce le-am facut si lor cateva poze, m-am pregatit si eu de drum. Planul meu initial era sa cobor pe Valea Morarului, pentru ca ma scoate relativ aproape de Diham. Dar pe masura ce urcam pe Bucsoiu, mi-am dat seama ca exista un traseu de coborare mult mai bun: Creasta Balaurului. Am preferat aceasta varianta din doua motive: in primul rand pentru ca ofera o priveliste superba asupra zonei si in al doilea rand pentru ca nu mai aveam chef sa-mi pun coltarii. Odata ajunsa pe Creasta Balaurului, mi-am zis „ce-ar fi sa incerc din nou ceva inedit ?!” Am coborat (si urcat) de mai multe ori Creasta Balaurului si ma cam enerveaza ultima portiune inainte de iesirea in V. Morarului pentru ca e mult de balaurit prin padure. De fiecare data cand coboram pe Balaur, admiram pantele si valcelele din stanga si ma intrebam daca exista vreo varianta de coborare spre Poiana Bucsoiu. Asa ca mi-am zis: „acum este momentul sa aflu !” Am avansat asadar pe creasta pana aproape de locul unde poteca o ia la dreapta si coboara abrupt spre V. Morarului. In loc s-o iau la dreapta, am luat-o la stanga si am coborat mai intai pe un valcel stancos. In vale se vedea deja poteca Tache Ionescu, asa ca nu m-am ingrijorat. „Uite ce aproape sunt !” In timp ce coboram, valcelul stancos s-a adancit si s-a transformat intr-o vale plina cu zapada. Intrucat nu voiam sa-mi pun din nou coltarii, am preferat sa ma descatar printre jnepeni si alti copacei din zona. Pe ultima portiune panta era foarte abrupta, dar nu mi-am facut griji pentru ca erau tot timpul copaci si jnepeni. M-am gandit ca daca nu mai am cum sa ma descatar, o sa pun coarda si o sa fac rapel. Am iesit cu bine chiar in Poiana Bucsoiu. De acolo am admirat din nou V. Bucsoiului si am constatat ca am coborat din Creasta Balaurului pe primul valcel care se desprinde spre stanga chiar la intrarea pe V. Bucsoiului. Putin mai sus (cam pe la jumatea flancului din stanga al vaii Bucsoiu) se afla Valcelul Portitelor, pe care am urcat odata acum vreo 7-8 ani.

Jos era foarte cald. De acolo si pana la Diham am facut vreo 45 de minute. La ora 16 eram la masina, insa nu m-am grabit sa plec. Mai intai m-am dezechipat, apoi m-am dus pana la cabana Diham sa iau apa. Am plecat pe la 16:40, iar la 17:00 a inceput sa ploua. Eu tocmai ieseam de pe drumul forestier si intram pe DN 73A spre Predeal. Auzisem mai devreme tunete in directia Postavaru, dar nu le luasem in serios. A plouat putin pe drumul pana la Brasov, dar cand am ajuns acasa nu mai ploua. Intrucat am ajuns asa de repede (am facut mai putin de o ora de la Diham pana in Brasov), imi era greu sa ma dezmeticesc. Aveam inca pe retina imaginea superba a Bucsoiului. M-am felicitat pentru initiativa de a face un traseu in zona aceea si mi-am propus sa ajung din nou ca sa explorez celelalte valcele care au mai ramas de „topografiat”.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: