Publicat de: Andra Bunea | 27/07/2015

Acele Morarului ed. 2015 revizuita cu acces prin V. Bujorilor (26 iulie 2015)

Revin pe blog cu noutati dupa o pauza de o luna. In aceasta perioada am iesit mai mult la catarare si am facut o urcare pana in Postavaru. A trebuit sa iau aceasta pauza ca sa-mi menajez genunchiul stang, care m-a durut foarte tare dupa ultima tura din Bucegi (cea din 27 iunie). Din fericire nu a fost nimic grav, a trecut dupa o saptamana de tratament cu anti-inflamatoare. Dupa aceea, am reluat putin cate putin antrenamentul, mai intai cu jogging, apoi cu iesire la catarare si in cele din urma cu o iesire in Postavaru pe 18 iulie. Intrucat nu mi-a mai facut probleme, am avut curajul sa ies din nou la o tura pe munte in Bucegi.

Poate va intrebati de ce am mers din nou pe Acele Morarului. Raspunsul este simplu: am mers ca sa ne antrenam. Intre timp s-a clarificat componenta echipei Matterhorn de anul acesta: pe langa Mihai (alias Stix), care mi-a confirmat pana la urma faptul ca vine pe Matterhorn (nu a fost sigur de la inceput), s-a alaturat echipei si Catalin, un prieten de-al lui Stix pe care il stiu de anul trecut din Piatra Craiului. Catalin este un tip foarte sportiv, asa ca l-am “adoptat” imediat in echipa la propunerea lui Stix. Saptamana trecuta ne-am vazut toti intr-o seara si am pus la punct un plan aproximativ de antrenament pana la plecare (care va fi in jur de 14 august). Primul obiectiv pe lista a fost Acele Morarului, cel mai bun traseu de antrenament pentru ceea ce vrem noi sa facem. Desi tocmai m-am “intors” de pe Ace pe 27 iunie, mi-a facut o mare placere sa le revad ieri.

Am decis ca de data asta sa intram pe Ace prin V. Bujorilor si asta din 2 motive: pe de o parte pentru ca tocmai urmasem calea de acces prin V. Cerbului si Brana Mare a Morarului acum o luna, si pe de alta parte pentru ca accesul prin V. Bujorilor este mult mai rapid si mai comod. Daca urcam prin V. Cerbului, ar fi trebuit sa lasam masina in drumul de Gura Diham, sa urcam pana in Poiana Costilei, sa intram pe V. Cerbului si apoi sa facem dreapta spre Brana Mare a Morarului. Este un traseu de acces foarte lung si foarte obositor, pe care l-am fi facut in cea mai mare parte in soare – prin urmare, ceva de evitat. Intrucat stiam ca se poate ajunge la baza Acelor si dinspre V. Bujorilor (am mai urcat o data pe acolo), am ales aceasta cale de acces pentru ca puteam urca cu masina pana la Diham; la intoarcere aveam de gand sa coboram pe V. Morarului, cea mai buna optiune de retragere cu iesire aproape de masina.

Zis si facut: duminica dimineata la 7:15 am plecat din Brasov. In jur de 8:10 eram la Diham, iar la 8:25 am pornit pe traseu. Dupa 50 minute eram deja la intrarea in V. Bujorilor, care este prima vale la dreapta dupa V. Morarului cand mergi spre Poiana Costilei pe triunghi rosu. Ma asteptam ca V. Bujorilor sa fie mai uscata dupa atatea zile de canicula, dar m-am inselat. In partea inferioara era foarte umeda. Nici nu am putut catara prima saritoare inalta pentru ca era umeda si plina de mazga. Din fericire am putut s-o ocolim prin stanga prin padure. Am intrat din nou pe firul vaii si am mai avut de trecut cateva saritori umede. Partea buna era ca ne aflam la umbra si nu am suferit prea mult de cald. Valea nu mi se pare dificila pe uscat (maxim 1B), dar conditiile in care se afla ieri ii sporeau dificultatea cu cel putin un grad. Chiar ii spuneam lui Catalin: daca ne descurcam aici, nu vom avea probleme pe Matterhorn pentru ca acolo sunt prize din belsug. In a doua jumatate valea se largeste si este mult mai accesibila. Saritorile erau uscate si a fost o placere sa ne cataram pe ele. In partea superioara valea se desprinde in mai multe fire. Noi am luat-o pe firul din dreapta, care ne-a scos la baza Crestei Ascutite (cale de acces spre Acul Mare). Am facut in jur de 2 ore pe V. Bujorilor, un timp excelent avand in vedere conditiile in care se afla.

Dupa o scurta pauza de masa si admirat peisajul, am pornit cu avant spre Creasta Ascutita, in spatele careia se vedea Acul Mare. Odata ajunsi la baza Acului Mare, ne-am echipat cu ham, bucle, carabe si anouri. Ca de obicei, am urcat si traversat Acul Mare fara asigurare. Senzatia de fluturi in stomac este prezenta, dar poate fi depasita daca te concentrezi la ce ai de facut. Am ajuns cu bine la punctul de rapel. I-am dat cateva instructiuni lui Catalin cu privire la rapel (mai facuse rapel, dar nu recent) dupa care am coborat pe rand in Saua Acului Mare. Am ocolit apoi prin stanga Acul Rosu, am lasat rucsacii langa punctul de rapel si am catarat partea superioara la liber. Dupa cateva poze, am coborat in rapel pana la rucsaci si apoi intr-un alt rapel pana in Saua Acului Rosu. Am ocolit cel de-al treilea Ac (pe care nu prea e de catarat) si ne-am indreptat spre Acul Crucii, pe care am urcat asigurati. Am pornit eu cap pentru ca stiam unde se gasesc pitoanele si punctul de rapel. Dupa un rapel scurt am ajuns la baza ultimului Ac (Degetul de Sus), pe care l-am urcat prin stanga pe brana de iarba. Dupa ce s-a terminat brana, ne-am mai catarat inca vreo 3 m pana pe varful lui si am admirat cu nesat peisajul din jur.

Norii de pe Bucsoiu ne cam ingrijorau, asa ca am luat-o repede din loc. Am mai mers putin pe creasta Morarului, dupa care am ocolit spre dreapta si am intrat pe versantul V. Morarului. Planul nostru era sa cautam un valcel pe care sa coboram pana in firul Morarului. Dupa vreo 10-15 minute de mers pe curba de nivel, am gasit o vale seaca destul de abordabila si am coborat pe langa ea. La un moment dat terenul a devenit mai stancos si mai abrupt, dar ne-am descatarat cu grija si am ajuns cu bine pana in firul vaii. Intre timp cerul s-a intunecat si a inceput sa ploua. Din fericire, eram deja aproape de firul vaii cand a inceput ploaia. Ar fi fost periculos sa ne prinda in partea superioara (pe creasta Morarului sau la descatarare pe portiunile abrupte). Nu a plouat foarte tare, doar ne-a stropit putin. Ne-am miscat foarte repede la intoarcere: din creasta Morarului si pana la intersectia cu poteca marcata am facut in jur de o ora si jumate, iar din acel punct si pana la masina inca 50 minute. Am scos astfel un timp total foarte bun: 10 ore (timpul minim la care ma asteptam pe acest traseu).

Ne-am aratat toti foarte incantati de traseul realizat. L-am felicitat pe Catalin pentru modul in care s-a descurcat pe tot parcursul turei. I-am spus de asemenea ca pe Matterhorn este mai usor din punct de vedere tehnic, singura dificultate acolo fiind expunerea mare (te cateri la mare inaltime). Pana la plecare mai avem 2 weekenduri, in care vom continua sa ne antrenam pe trasee dificile, astfel incat sa fim complet pregatiti pentru marea provocare.

Această prezentare necesită JavaScript.


Responses

  1. Deja cunosti Acele cu ochii inchisi!

    • Aproape ! Iti amintesti ca prima data am fost pe Ace cu tine, Razvan si Iosif ? M-au cucerit la prima vedere si de atunci ma tot intorc. Acum a fost a sasea oara. Pe la 100 o sa ma opresc 🙂 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: