Publicat de: Andra Bunea | 10/08/2015

Antrenament pe creasta Costila-Galbinele (8 august 2015)

Sambata asta ne-am catarat pe creasta Costila-Galbinele (CCG – 3A, 10 LC) ca antrenament final inainte de plecarea spre Elvetia. A fost un fel de reeditare a turei de anul trecut (5 iulie 2014): dintre cei 6 participanti de atunci, am fost prezenti acum 4: eu, Mihai, Cosmin si Victor. Vorbisem de cateva saptamani cu Mihai si Catalin sa facem CCG in cadrul programului nostru de antrenament pentru Matterhorn. Insa povestind cu Cosmin despre asta, mi-a spus ca si-ar dori sa vina si el din nou pe acest traseu ca sa urce cap de coarda (Cosmin a urcat anul trecut secund). Am pornit asadar sambata dimineata 5 oameni spre Busteni: Cosmin si Victor urmau sa urce primii, in timp ce eu, Mihai si Catalin am fost a doua echipa (Mihai a urcat cap cu 2 secunzi).

Vremea a tinut cu noi de data asta si ne-a permis sa admiram peisajul superb pe care il ofera CCG. Anul trecut nu am vazut prea mult pentru ca am urcat in ceata pana in partea superioara. Am plecat la 8:00 de la Caminul Alpin. Dupa o scurta pauza la refugiul Costila, am luat-o in sus pe poteca de V. Galbinele. La un moment dat poteca merge spre dreapta si intra in firul Galbinelelor. Acolo trebuie mers in sus pe langa creasta din stanga. La ora 10:00 eram la intrarea in traseu, care incepe cu o fata cazuta. Anul trecut am urcat asigurati aceasta prima lungime de coarda (LC), poate si pentru ca era ceata si nu se vedea mare lucru. Insa de data asta, avand vizibilitate perfecta, am preferat sa ne cataram la liber pe prima lungime. Am urcat asigurati a doua LC, in care se ocoleste spre stanga, se coboara putin, apoi se regrupeaza imediat in dreapta.

Trebuie sa mentionez ca fost aglomeratie mare pe CCG sambata: in afara de noi, mai erau inca 2 echipe care doreau sa faca acest traseu. Una dintre ele a fost mai iute de picior si a urcat pe poteca inaintea noastra. Intrucat nu voiam sa “stam la rand” prea mult, ne-am grabit un pic si am depasit cealalta echipa. Am urcat astfel in urmatoarea ordine: prima echipa (doi tipi), a doua echipa Cosmin si Victor, a treia echipa eu, Mihai si Catalin, si a patra echipa un baiat si o fata din Bucuresti.

Cea de-a treia LC consta dintr-o balaureala printre jnepeni pe o potecuta vizibila din a doua regrupare. In timp ce urcam pe acea potecuta, am auzit la un moment dat un zgomot puternic de aer dizlocat de o masa imensa. M-am speriat putin pentru ca semana cu zgomotul unui avion care se prabuseste. Din fericire nu era un avion in picaj, ci o persoana in wingsuit care plana peste V. Galbinele (intentiona probabil sa aterizeze in Poiana Costila). A fost prima data cand am vazut pe viu un astfel de zbor. Am comentat apoi cu baietii despre acest eveniment (ca trebuie sa ai foarte mult curaj ca sa faci asta si ca ceea ce facem noi este mult mai safe 🙂 ).

Am urcat tot pe picioare si a patra LC (de fapt ne-am catarat pe stanci pana in punctul de regrupare). Odata ajunsi acolo, ne-am odihnit putin la umbra si am asteptat ca Victor sa termine de asigurat si sa plece in a cincea LC. Acolo ne-am pus si noi papucii de catarare (pana acolo ne-am descurcat fara). A cincea LC este usor de catarat, asa ca nu ne-a pus deloc probleme. Am continuat apoi printre jnepeni pana la urmatoarea regrupare (asta a fost a sasea LC). Ne-am oprit din nou inainte de a saptea LC (cea mai difcila din traseu) pentru ca prima echipa nu iesise inca din ea. Intrucat urcau cu asigurari mobile, baietii din fata se miscau mai greu. Acolo am facut cea mai mare pauza de asteptare intre LC, dar nu ne-am suparat pentru ca aveam la picioarele noastre un peisaj superb.

Incepand cu a saptea LC, eu si Catalin am mers simultan ca sa ne miscam mai repede (dupa ce Mihai regrupa, pleca mai intai Catalin, iar la vreo 5 m in urma lui plecam si eu). Lungimile opt si noua au fost si ele destul de tehnice (catarare verticala), dar mai usoare decat LC 7. In partea superioara ne-am miscat foarte repede pentru ca mergeam simultan. Am ajuns astfel la ultima LC, unde ne-am pus pantofii de trekking pentru ca trebuia sa urcam din nou printre jnepeni. Am continuat sa ne caratam apoi pe creasta pana la baza unei stanci unde se termina traseul. Era 15:40 cand am ajuns acolo, ceea ce inseamna 5 ore si 40 minute pe creasta. Am scos un timp mai bun decat anul trecut (cand am fost 3 echipe), dar se putea si mai bine daca nu ar fi fost “traffic jam” pe creasta !

Dupa o pauza bine-meritata, am pornit la stanga spre Creasta Vaii Albe. Desi tocmai coborasem duminica trecuta pe Brana Aeriana, am ales tot acest traseu de retragere pentru ca este cel mai rapid. In 2 ore si ceva am fost jos la Caminul Alpin, obositi dupa coborarea abrupta de pe Valcelul Pamantos, dar foarte incantati de traseul superb pe care ne-am catarat.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: