Publicat de: Andra Bunea | 21/09/2015

Albisoara Crucii (19 sept. 2015)

Nu am mai iesit pe munte de cand m-am intors din Elvetia (22 august). In primele 2 weekenduri dupa intoarcere am fost obosita, dupa care a plouat. Nu aveam insa de gand sa stau in casa si weekendul acesta. Am urmarit prognoza inca de la inceputul saptamanii si am observat ca se anunta senin dupa o saptamana caniculara. Initial am planificat o iesire de 2 zile in Fagarasi, dar negasind doritori, m-am multumit cu o iesire de o zi in Bucegi. I-am anuntat ca de obicei pe Cosmin, Victor si Sebi, insa dintre toti, numai Cosmin a fost liber si dornic de o tura in Bucegi. Intrucat aveam pe lista inca din vara Albisoara Crucii (2A), a fost usor sa ne decidem ce traseu vom face. M-am bucurat sa constat ca intentiile noastre coincid: faptul ca eram motivati sa facem acest traseu a contat foarte mult in desfasurarea ulterioara a turei.

Sambata dimineata la 7:10 am plecat din Brasov, iar la 8 fara 10 am inceput urcarea de la Caminul Alpin. Urcand prin padure pana la intrarea pe poteca de V. Alba, ne-am intalnit cu un grup de 3 persoane, intre care l-am recunoscut imediat pe Croc (instructor AGMR), care era cu 2 tineri. Am schimbat cateva vorbe – le-am spus ce avem de gand sa facem, iar ei ne-au spus ca sunt la o plimbare si ca vor urca probabil pe V. Galbinelelor. Ne-am luat ramas bun si am mers mai departe. La 9:10 eram deja in V. Alba. Dupa o scurta pauza la “Verdeata”, am continuat urcarea. Ne-am oprit aproximativ 60-70 m mai sus. Pe versantul din stanga se vedeau doi baieti angajati in escaladarea unei Albisoare. Albisoarele sunt vai inguste si abrupte care urca versantul nordic al Caraimanului; cele mai multe se termina in Creasta Picaturii. In schimb, Albisoara Crucii (AC), penultima dintre Albisoare (se pare ca ultima este Albisoara Rasucita) iese chiar la Cruce (putin in dreapta). Intrarea in AC este comuna cu Albisoara Gemenelor (AG); cele doua se despart putin mai sus: AG merge la stanga iar AC la dreapta.

Cosmin s-a uitat cu atentie la versantul pe care se catarau cei doi si a spus: „asta este intrarea in Albisoara Crucii”. Eu l-am contrazis: „nu, intrarea in AC este mai sus. Nu cred ca este asa de jos, adica asa de aproape de Verdeata”. Citisem fiecare cateva rapoarte de tura, dar se pare ca aveam repere diferite in minte. Majoritatea rapoartelor descriu ture facute iarna, cand peisajul este diferit. In nici un raport nu am gasit explicatia clara ca intrarea in AC este putin mai sus de locul „La Verdeata”. Multi dintre cei care au facut AC au intrat mai intai pe alta Albisoara si au balaurit un pic pana au gasit adevarata AC. Asadar nu eram primii care aveam probleme cu localizarea intrarii. Intre timp aparuse la “Verdeata” si Croc cu cei 2 tineri (si-au schimbat itinerariul), asa ca m-am dus sa-l intreb si pe el. Aveam la mine cartea lui Kargel (“Muntii Bucegi: drumetie, alpinism, schi”) si i-am aratat schita cu V. Alba si traseele din zona. A fost si el de parere ca intrarea in AC nu poate sa fie atat de jos. Probabil e mai sus, undeva in zona saritorii Carnului.

Inarmata cu aceasta informatie, m-am intors la Cosmin si l-am convins sa mai urcam putin. El insista ca intrarea este acolo, dar pana la urma a venit si el. In urcare spre Carn nu am vazut nici un valcel in stanga care sa semene cu o intrare intr-o Albisoara. Am urcat astfel pana deasupra Carnului ca sa vedem daca acolo ar fi vreo intrare. Nu era. Ne-am cam dezumflat pentru ca pierdeam astfel timp pretios. Am decis sa coboram si sa inspectam cu mai multa atentie versantul din dreapta de data asta. As vrea sa mentionez ca la urcare am vazut un bloc imens de stanca prabusit recent din versantul drept (am pus o poza in galeria foto).

Cosmin era in continuare foarte convins ca intrarea era totusi acolo unde ne-am oprit prima data. Ne parea rau ca nu am strigat la cei 2 baieti sa-i intrebam pe ce Albisoara urca. Ne-ar fi putut ajuta. Dar acum nu mai conta asta; conta sa gasim intrarea si sa luam o decizie corecta. In timp ce coboram, ne-am intalnit cu foarte multe echipe (6-7) care urcau pe V. Alba. Am cerut parerea unora, dar nici ei nu stiau exact unde e intrarea. Ne-am intalnit din nou cu Croc si cei 2 baieti si ne-am sfatuit si cu ei. Unul dintre baieti a deschis telefonul si a incarcat o poza faina cu versantul Albisoarelor; poza era facuta dinspre Brana Aeriana prin aprilie-mai pentru ca se vedeau foarte clar Albisoarele ca fire albe pe fond de stanca gri. Intrucat AC iese chiar la Cruce (spunea el), trebuie sa plece din partea de jos a Vaii Albe si nu asa de sus (unde eram noi).

Singura concluzie logica era ca intrarea este acolo unde a spus Cosmin de la inceput. Ramanea acum de vazut daca ne intoarcem, sau daca o luam pe Braul Albisoarelor, care era aproape de noi. Cosmin a spus ca prefera sa coboare inapoi la intrarea pe care am vazut-o mai devreme pentru ca altfel riscam sa nu stim in ce valcel ne bagam. Am decis astfel sa coboram. La 12 fara 10 eram inapoi in locul unde ii vazusem pe cei 2 baieti catarandu-se. Am pierdut deci 2 ore si jumate balaurind pe V. Alba in cautarea intrarii. Dupa scuzele de rigoare ca am pierdut atata timp, ne-am echipat si am inceput catararea.

M-am bucurat sa constat ca si Cosmin este la fel de motivat ca si mine sa catere AC, chiar daca incepeam traseul atat de tarziu. Dar ne-am facut un calcul simplu: in vreo 3 ore o sa fim sus la Cruce, dupa care avem timp berechet sa coboram pana se lasa intunericul. In realitate am facut 3 ore jumate pana la Cruce, dar tot ne-a ramas timp suficient pentru coborare, asa ca a meritat sa nu renuntam.

Asa cum se vede si din poze, intrarea consta dintr-un perete stancos destul de spalat, cu o fisura imesa pe mijloc. Am urcat direct prima parte, dupa care am ocolit prin dreapta pe o potecuta prin padure. Dupa ce am revenit in firul vaii, am ajuns la jonctiunea celor 2 fire. Am luat-o spre dreapta si am continuat sa urcam relativ usor o bucata. Pe masura ce urcam, vedeam cum se deschide in spatele nostru un peisaj uimitor de frumos: peretele V. Albe cu Fisura Albastra, iar putin mai sus Blidul Uriasilor. Am pus o poza in care am incercuit Fisura Albastra (traseu celebru de catarare din peretele V. Albe de grad 6A/6B) si apoi am facut zoom pe ea. Era o echipa in Fisura, ii auzeam cum striga unul la altul ca sa se auda. Am pus si o poza (prima) cu versantul Nordic al Caraimanului facuta in iulie din Creasta Vaii Albe si am insemnat cu rosu AC.

Am continuat sa urcam si am ajuns la o portiune abrupta, care nu se putea ocoli prin dreapta sau stanga. Nu se putea urca nici prin jgheabul sapat de apa si zapada (firul propriu-zis al vaii) pentru ca era foarte inalt si spalat. La o privire mai atenta, am observat un piton pe flancul drept al jgheabului; eram deci pe drumul bun. Cosmin s-a asigurat in acel piton si m-a luat pe coarda. Erau 2 variante de catarare: una mai aproape de jgheab, cealalta mai la dreapta. Dupa ce am constatat ca varianta din dreapta e aproape imposibila, m-am indreptat spre cea din stanga. Din fericire, am vazut o linie care putea fi urcata, doar ca prizele erau foarte mici. Ne pusesem deja espadrilele, altfel nu as fi putut sa catar bucata aceea in pantofii de trekking. Am mers cu mare atentie, mai mult la echilibru. Am trecut cu bine de prima portiune foarte abrupta, insa deasupra stanca era la fel de abrupta si saraca in prize. Am mai urcat putin pana la un punct unde puteam sa stau bine pe picioare si m-am uitat in jur ca sa vad ce e de facut. Eram deja la 4-5 m de Cosmin si nu mai puteam continua mult fara sa asigur. Sa continui pe flancul drept nu era o optiune pentru ca peretele era abrupt si nu se vedea nici un piton.

Imi puneam intrebarea “unde sa asigur ?” Ma gandeam ca va trebui sa cobor in jgheab si sa caut acolo vreun bolovan, dar nu puteam sa cobor pentru ca jgheabul era ingust si inalt. Tot cautand in jur, am vazut putin mai sus un punct de asigurare (piton cu mai multe cordeline in el) pe partea stanga a jgheabului. Dar cum sa ajung la el ? Am observat pe partea stanga a jgheabului o platforma de vreo 50×30 cm putin mai jos de locul unde eram eu. M-am apropiat cu atentie de buza jgheabului si am incercat sa vad daca se poate sari. Distanta nu era mare, se putea sari, dar teama m-a oprit sa sar din prima. Am simtit ca ezit si nu am vrut sa sar pana nu sunt sigura de mine. Faptul ca pe cand eram copil saream foarte mult (de pe casa, din copaci etc.) m-a ajutat sa-mi fac curaj sa sar. L-am anuntat pe Cosmin ca o sa sar, mi-am luat o bucata de coarda de rezerva pentru distanta respectiva, m-am rugat la Dumnezeu sa ma pazeasca si am sarit. A fost mai usor decat ma asteptam. Teama ne face de multe ori sa consideram unele actiuni mai grele decat sunt in realitate. Ce bine ca mi-am invins teama ! De acolo pana la asigurare a fost usor. Mi-am infipt imediat zelbul si am tras coarda, apoi l-am asigurat pe Cosmin, care a urcat pe acelasi traseu ca si mine (a sarit si el peste jgheab). M-am bucurat foarte mult ca am trecut cu bine de aceasta saritoare. Daca nu treceam, ar fi trebuit sa ne intoarcem.

Dupa ce ne-am odihnit putin, am pornit mai departe. Eu mi-am pus din nou pantofii de trekking pentru ca espadrilele ma strangeau ingrozitor. Din fericire, de acolo pana sus nu ne-au mai fost necesare espadrilele. Urma o saritoare si mai inalta, care de data asta era si umeda. Din fericire, se putea ocoli prin dreapta pe un tapsan de jnepeni. Ne-am intersectat acolo cu o poteca (probabil Braul Albisoarelor) care venea din dreapta, traversa valea si continua pe langa Creasta Picaturii, care era in stanga noastra. Mi-a venit la un moment dat gandul s-o luam pe acolo, dar l-am alungat repede din dorinta de a face valea pana sus ca sa vad daca iese la Cruce. Luasem deja destul de mult in altitudine, deci nu mai era mult. Ultima treime a vaii nu mi s-a mai parut dificila. Am urcat mai mult pe firul vaii, iar acolo unde era prea umed, ocoleam prin dreapta sau stanga. Cu putin inainte sa iesim la Cruce, i-am zis lui Cosmin: “nu mai e mult, ajungem imediat” si i-am aratat “urmele civilizatiei” care se vedeau tot mai des (cutii si sticle goale). Intr-adevar, nu am mai urcat mult si am ajuns. Era 15:15 (am facut deci 3 ore si 25 minute). Observatie: mi s-a parut ca AC seamana foarte mult (mai ales in a doua parte) cu V. Tapului.

Cand am vazut Crucea in stanga, am avut confirmarea ca am urcat intr-adevar pe AC. Am inceput sa chiuim, dupa care vedem 2 tipi care apar in buza de sus a vaii si ne zic: “deci ati urcat-o pana la urma !” Erau cei doi pe care ii vazusem de jos. Ne-am bucurat foarte mult de aceasta intalnire surpriza. Ne-au spus ca ei au urcat direct toate saritorile (au folosit mobile), dar s-au cam saturat pentru ca erau foarte dificile, asa ca la intersectia cu Braul Albisoarelor au decis s-o ia pe Brau, au traversat Albisoara Gemenelor si au urcat apoi la Cruce pe Creasta Picaturii.

Dupa o scurta pauza de masa si poze, am luat-o si noi la vale pe Brana Caraimanului catre Jepii Mici. Initial ma gandeam sa coboram (sa ne descataram) pe Valcelui Mortului, sa intram pe Brana Portitei si sa continuam apoi pe Jepii Mici (am mai coborat o data pe V. Mortului, deci stiam ca se poate; stiam si Brana Portitei, pe care am facut-o o data in sens invers). Insa in starea de oboseala in care ne aflam, nu era o optiune buna. Nu mai aveam chef de un traseu dificil, care sa ma tina concentrata la fiecare pas, asa ca am ales varianta cea mai usoara (Jepii Mici). Ne-am miscat destul de repede: la 4 fara cateva minute eram la cabana Caraiman, iar la 6 fara un sfert la telecabina din Busteni. Am mers pe jos pana la masina, pe care am avut inspiratia s-o las aproape de gara. La ora 7 eram deja acasa. Am avut deci timp suficient sa facem tura, chiar daca am intrat atat de tarziu pe AC. Ar fi fost pacat sa renuntam. A fost un traseu superb, cu exercitii de catarare diverse. Curajul si tenacitatea noastra au fost rasplatite cu un peisaj fantastic (nu mai vazusem niciodata peretele Vaii Albe din unghiul acesta). Si mai ales: am reusit sa identificam intrarea in AC si sa topografiem valea pana sus pentru ca avem de gand s-o facem la iarna pe zapada. De fapt, asta a fost intentia noastra de la bun inceput: sa descoperim cum este, ca s-o facem si iarna.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: