Publicat de: Andra Bunea | 14/12/2015

Padina Lancii dus-intors (12 dec. 2015)

Am urmarit ca de obicei prognoza pentru weekend inca de la inceputul saptamanii. Vremea se anunta buna pentru sambata, asa ca mi-am propus din nou sa ies pe munte. Initial am propus o tura in Bucegi, dar pentru ca Victor, Cosmin si Anca voiau sa mearga in Crai, am renuntat la Bucegi. Ei aveau de gand sa urce pe Lanturi, asa ca m-am alaturat si eu pentru ca nu mai urcasem pe Lanturi iarna. Aveam totusi o oarecare indoiala cu privire a starea traseului dupa ce am vazut sambata trecuta ce multa zapada este pe munte.

Vineri seara am fost la sala de catarare. Printre cei prezenti mi s-a parut ca-l zaresc pe Ciprian Lolu de la Salvamont Zarnesti. Dupa putin timp, a terminat catararea si a plecat spre vestiar. In mintea mea continua sa ruleze intrebarea “oare cum o fi zapada pe Lanturi ?” Si dintr-o data mi-a picat fisa: “ce-ar fi sa-l intreb pe Lolu, el stie cel mai bine cum stau lucrurile cu zapada in Crai”. I-am spus ca suntem 4 persoane care vrem sa urcam sambata pe Lanturi; avem tot echipamentul necesar pentru o tura de iarna si am vrea sa stim care e starea zapezii pe Lanturi. Lolu s-a uitat la mine lung si m-a intrebat “chiar pe Lanturi v-ati gandit si voi sa urcati ? Pai este vale nordica pe care nu bate deloc soarele. E multa zapada nestabilizata si exista riscul s-o ia la vale, mai ales la intersectia cu Braul de Mijloc”. A fost destul de convingator, asa ca m-am gandit la alt traseu: “Crezi ca e mai bine pe Padina Lancii ?”. El a zis “da, Padina Lancii este ok pentru ca fiind foarte ingusta, zapada a cazut deja de pe versanti”. Ne-a recomandat sa coboram pe Marele Grohotis, dupa care fie o luam inapoi pe poteca pe care am venit de la Spirlea, fie coboram pana in Tamasel si de acolo spre Plaiul Foii. Variantele de retur sunau destul de bine si erau oricum mult mai bune decat optiunile pe care le aveam daca urcam in creasta pe Lanturi (fie stanga cu coborare pe Padina lui Calinet, insa valea este foarte deschisa si este pericol de avalansa; fie dreapta cu mers pe creasta pana la vf. Lespezi, dupa care coborare pe Marele Grohotis).

Avand deci avizul favorabil al lui Lolu pentru Padina Lancii, ne-am schimbat imediat planul. Sambata dimineata la ora 9 am plecat din Plaiul Foii spre Spirlea. Erau deja urme, ceea ce ne-a usurat destul de mult avansarea. Era si frig (-6 grade in Plaiul Foii), dar ne-am incalzit imediat ce am inceput sa urcam. Dupa o scurta pauza la Spirlea, am luat-o spre creasta. Am mers vreo 10-15 minute pe banda rosie, apoi am lasat traseul de Lanturi in stanga si am continuat spre dreapta pe triunghi albastru. De acolo si pana la intrarea in Padina Lancii (care se afla chiar inainte de Marele Grohotis si este marcata pe stanca cu vopsea albastra) am mai mers in jur de o ora.

Dupa o scurta pauza la intrare, am inceput sa innotam prin zapada ca sa ne facem drum spre firul vaii. Am mai urcat de cateva ori pe Padina Lancii, insa niciodata in conditii de iarna. Vara pe uscat se urca usor, nu mi se pare mai grea decat Valea Alba (deci 1A). Am urcat-o o data si in noiembrie, cand avea un pic de gheata si zapada; atunci mi s-a parut putin mai grea (1B). Acum insa era cu totul altceva. Zapada umpluse destul de mult firul vaii, asa ca mi-a fost destul de greu sa recunosc saritorile. Erau toate acoperite total sau partial. Consistenta zapezii alterna din loc in loc: pe unele portiuni era asa de tare, incat nu intra decat varful bocancului; pe altele insa era moale si trebuia sa innotam pana la genunchi sau pana la brau. Am trecut cu bine toate saritorile majore (la cateva dintre ele am pus coarda pentru Anca), inclusiv hornul prevazut cu cablu. Acum se vedea putin cablul doar in partea de sus, restul hornului fiind plin cu zapada. Din cand in cand, vantul sufla cu putere; zapada viscolita era aruncata in firul vaii si ne cadea in fata. Ne simteam ca pe Everest !

Stiam ca dupa hornul prevazut cu cablu se termina saritorile si este mult mai usor, insa chiar acolo ne-am impotmolit. Am ajuns la o zona cu stanca verticala urmata de pante foarte inclinate. Pur si simplu nu-mi aminteam de asa ceva, pentru ca vara exista acolo o puzderie de prize pe care te poti catara lejer. Dar “iarna nu-i ca vara”, asa ca a trebuit sa facem fata unei provocari noi. Portiunea aceea nu se putea catara nici pe dreapta, nici pe stanga (pantele erau foarte inclinate), asa ca a trebuit sa o abordam frontal (prin mijloc). Am avut ocazia sa testez precizia noilor mei coltari (Petzl Sarken). Cu ajutorul pioletului si cu sprijin bun pe picioare, am reusit sa urc o saritoare de grad 5c spre 6a in escalada. Am ajuns apoi la un prag de zapada, unde am facut greseala sa o iau la stanga. Am facut asta din 2 motive: pe de o parte mi s-a parut ca in stanga panta este mai domoala si se poate urca pe acolo pentru a reveni in firul vaii (care continua spre dreapta); pe de alta parte, in stanga era un brad unde puteam pune coarda ca sa o asiguram pe Anca. Dupa ce am ajuns la brad, eu si Victor am continuat spre stanga in cautarea unui pasaj mai accesibil spre partea superioara. Cosmin a ramas in urma noastra ca sa o asigure pe Anca.

Am innotat acolo in zapada pana la brau. Am iesit intr-o mica sa, de unde puteam s-o luam doar la dreapta in sus pe o muchie. Am incercat sa urcam pe muchia aceea, dar fara success. Zapada era de vreo 40-50 cm, insa nu avea stabilitate (pleca la vale imediat ce puneam piciorul) si nici consistenta (nu aveam in ce infige pioletul). Mi-am dat seama ca eram pe stanca neteda, fara nici un punct de stabilitate. Ii spuneam lui Victor: “nu inaintez decat daca simt ca am prize sigure atat la maini, cat si la picioare”, dar dupa vreo 2 m pe muchia respectiva, mi-am dat seama ca nu mai am prize sigure. Din toata tura de sambata, acolo a fost singurul loc unde m-am simtit in pericol. Aveam sub mine un valcel foarte abrupt, care dadea in firul secundar al Padinei Lancii. Daca o luam la vale, nu ma mai puteam opri. Din fericire, Dumnezeu m-a pazit si nu am cazut. Am decis sa ne intoarcem, sa coboram la pragul de zapada si sa incercam sa reintram in firul vaii prin dreapta.

Am ajuns cu bine inapoi la Cosmin, care o adusese deja pe Anca la bradut. Le-am spus ca nu se poate avansa prin stanga si ca trebuie sa facem rapel inapoi (bine ca aveam de ce sa ne asiguram la rapel), dupa care sa incercam varianta din dreapta. A pornit Cosmin, care a mers cat a putut de mult spre dreapta pe pragul de zapada. De acolo a reusit sa vada urmatoarea saritoare, care avea vreo 2 m si era acoperita cu gheata. A ezitat cateva clipe daca poate fi urcata sau nu, dupa care si-a manifestat scepticismul in acest sens. Avand in vedere ca era deja tarziu (3 si ceva) si ne luase un pic frigul, am decis ca este mai bine sa ne intoarcem pe unde am venit. Mai era inca destul de mers pana in partea superioara a Poienii Inchise (care se afla deasupra saritorii cu gheata), si nu stiam cum stau lucrurile nici la coborarea in Marele Grohotis. Vara este usor, dar acum riscam sa dam de un versant abrupt cu zapada instabila. Nu stiu daca am fi avut timp sa intram in Marele Grohotis pe lumina, asa ca ne-am zis ca e bine sa nu fortam. Daca ne intoarceam pe unde am venit, erau sanse sa ajungem inapoi in poteca pe lumina. Am pus siguranta pe primul plan, asa ca ne-am intors. Am facut rapel inapoi in firul vaii, dupa care am descatarat fara probleme toate saritorile si am asigurat-o pe Anca la cateva dintre ele. La ora 17 am ajuns inapoi in poteca. Intre timp vremea se stricase (fulguia si batea vantul). De acolo si pana la masina am mai facut 2 ore jumate la frontala. La 19:40 am plecat spre Brasov si am ajuns cu bine acasa la 20:30.

Desi nu ne-am atins decat partial obiectivul, am fost foarte incantati de tura. Atat catararea, cat si descatararea ne-au dat ocazia sa exersam mai multe tehnici de alpinism: asigurare la colt de stanca, dar si la piolet, rapel cu nod semi-cabestan, etc. Este demn de mentionat episodul cu nodul semi-cabestan: noi eram 4, dar nu aveam decat 3 dispozitive de rapel (reverso). Unul dintre noi trebuia sa improvizeze ceva. Pana la urma, am decis sa fac eu rapel cu semi-cabestan (nod mobil, care permite atat asigurarea secundului la urcare, cat si rapelul atunci cand nu ai dispozitiv de asigurare/rapel; ai nevoie totusi de o caraba cu filet). Nu mai facusem niciodata rapel cu semi-cabestan, dar imi doream sa incerc. Invatasem de curand sa fac acest nod cu o mana pe un singur fir de coarda, insa acum coarda era pusa in 2 si mi-a fost greu sa-l fac. Asa ca am recurs la varianta clasica in care faci nodul cu 2 maini si mi-a iesit imediat. Dupa ce am fixat pe ham caraba cu nodul si am inchis filetul, mi-am pus un nod prusic pe coarda deasupra carabei si am inceput rapelul. Incredibil cat de bine a mers, chiar mai bine decat cu reverso. O sa mai incerc asta pentru ca mi-a placut.

A fost asadar o tura de antrenament completa, al carei farmec a fost sporit de frumusetea salbatica a locurilor. Ne-am promis ca vom reveni iarna asta sa facem valea pana sus dupa ce mai ninge putin si se mai intareste zapada.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: