Publicat de: Andra Bunea | 01/01/2016

Tura de Revelion (si de supravietuire) in Bucegi: Malaiesti, Hornu Mare, Vf. Scara, Tiganesti (31 dec. 2015 – 1 ian. 2016)

De aproape 10 ani mi-am facut un obicei din a iesi pe munte in preajma Anului Nou (numesc asta tura traditionala de Anul Nou). Insa anul acesta am dorit sa fac ceva diferit: sa petrec noaptea de Revelion pe munte. Nu la o cabana, ci chiar pe munte (la un refugiu sau o stana), departe de forfota civilizatiei. Din fericire, Cosmin, Anca si Victor (prietenii cu care ies cel mai des pe munte) aveau acelasi obiectiv pentru Revelionul 2015-2016.

Am inceput sa discutam despre asta acum vreo 2 luni, cand Cosmin si Anca mi-au propus sa mergem in Retezat. Le-am spus atunci ca trebuie sa asteptam sa vedem daca vremea ne permite. Intre timp, am ajuns la concluzia ca este prea departe, asa ca le-am facut o contraoferta: sa mergem in masivul Iezer-Papusa. Ei au acceptat imediat, mai ales ca nu mai fusesera acolo, asa ca aveam deja un plan A la indemana. Planul A a stat in picioare destul de mult timp (pana acum cateva zile). Abia la inceputul acestei saptamani (luni 28 decembrie) am inceput sa am dubii cu privire la el pentru ca s-a anuntat un val de aer foarte rece. Daca mergeam in Iezer, am fi petrecut noaptea de 31 dec. la o stana de pe Plaiul lui Patru. Dar acea stana nu s-ar fi pretat la asa ceva decat in cazul in care vremea ramanea blanda, asa cum a fost pana la Craciun. In caz de ger, nu puteam sta acolo pentru ca nu aveam decat un sopron deasupra capului. Am trecut imediat la planul B, pentru ca noi tineam neaparat sa fim pe munte in seara de 31 dec. Acest plan a fost propus de Anca sambata trecuta cand am facut o plimbare pana la Malaiesti si Tiganesti. Ea a spus atunci: “daca nu ne ducem in Iezer, ar fi fain sa venim aici pentru ca avem o priveliste superba in toate directiile”. In momentul in care am renuntat la Iezer (mai precis marti 29 dec.), ne-am orientat imediat catre planul B. Insa nu ne multumeam cu o simpla urcare la Tiganesti, ci doream sa facem si un traseu in zona, pe care nu am reusit sa-l facem sambata trecuta (atunci intentionam sa-l facem in sens invers, adica sa urcam dispre Malaiesti spre vf. Scara si sa coboram inapoi la Malaiesti prin Hornul Mare. De aceasta data insa am decis sa urcam prin Hornul Mare, sa o luam la dreapta spre vf. Scara si sa coboram apoi spre refugiul Tiganesti pe langa Turnurile Tiganesti.

Intrucat ne-am propus sa petrecem noaptea de Revelion la refugiul Tiganesti, ne-am luat cu noi tot ce ne trebuia pentru o asemenea aventura: sac de dormit si izopren, haine groase, primus, vase pentru ceai si mancare. Incarcati fiecare cu cate un rucsac foarte greu, am plecat joi dimineata din Brasov. Echipei initiale (eu, Victor, Cosmin si Anca) s-a mai alaturat un prieten (Dani, zis Micutu). La ora 12 am ajuns la cabana Malaiesti, unde am facut o pauza de o ora. Ne-am intalnit cu foarte multa lume cunoscuta, semn ca oamenii de munte prefera sa petreaca Revelionul la o cabana.

La ora 13 am pornit mai departe spre Hornul Mare. Erau deja urme, asa ca intr-o ora si 30 minute am ajuns la baza lui, iar in alte 45 de minute am urcat pana in Saua Hornurilor. Ne-a ajutat foarte mult faptul ca zapada era foarte buna in horn: era intarita si acoperea toate saritorile. Dupa cateva poze la iesirea din horn, am luat-o la dreapta catre vf. Scara (2422 m). Trebuie mentionat faptul ca am urcat pe o vreme foarte geroasa (-20 grade, dar temperatura resimtita ajungea si la -25 grade cand batea vantul). Pana la Hornul Mare au fost reprize in care vantul batea si apoi se potolea. In horn nu a batut deloc vantul, insa dupa iesirea in platou, vantul ne-a luat in primire si nu ne-a mai lasat pana am ajuns la Tiganesti. La vreo 15:45 eram deja pe vf. Scara. De acolo pana la refugiu am mai facut o ora si un sfert, dupa o coborare destul de dificila pe la Turnurile Tiganesti. Acolo am avut de coborat cateva pante abrupte cu zapada instabila (in zona cu lanturi). Am mers cu mare atentie si am trecut cu bine. Pe masura ce ne apropiam de refugiu, vantul se intetea tot mai mult. Era un ger aspru, care musca din noi. Nu am mai mers niciodata pe un asemenea ger.

La ora 17 cand am ajuns noi la refugiu, am avut parte de un apus de soare magnific. Imediat ce soarele a alunecat dincolo de linia orizontului, temperatura a mai scazut cu cateva grade. Din fericire, eram acum in siguranta. Odata intrati in refugiu, ne-am schimbat imediat cu haine uscate si am preparat ceai cald. Refugiul nu era deloc incalzit (a se citi – era glacial), dar noi ne bucuram sa fim acolo pentru ca tocmai pentru asta venisem: sa fim undeva sus pe munte, doar noi si natura, rupti de civilizatie si de zgomotul inerent din ultima seara a anului. Victor povestea ca in momentul in care mama lui l-a auzit ce are de gand sa faca, i-a zis: “esti nebun”. Dani mi-a zis ca la fel i-a spus si mama lui. In realitate insa, noi eram cei normali, care fugim de consumerismul si tendinta spre alcool in care imbraca lumea aceasta sarbatoare. Le-am spus aceasta fraza de mai multe ori, astfel incat a devenit deviza serii: “Noi suntem normalitatea !” Ni s-a parut mult mai intelept sa petrecem aceasta seara pe munte (si nu oriunde, ci la altitudinea de 2100 m !).

Dupa ce am mancat si am baut ceai cald, ne-am bagat in sacii de dormit ca sa ne incalzim. Era abia 6 seara. Distanta de 6 ore pana la miezul noptii ni se parea o vesnicie. In acest interval am povestit, am mancat din nou, am facut vin fiert si am topait ca sa ne incalzim in ideea ca la 12 noaptea voiam sa iesim afara ca sa vedem focurile de artificii dinspre Bran, Predeal si Poiana Brasov. Anca avea cu ea aparatul foto si trepiedul. A fixat aparatul sa faca poze cu expunere prelungita si a prins cateva imagini superbe cu stelele si artificiile. Ne-am bucurat acolo de o frumusete ca din alta lume: cerul senin cristal plin de stele, luna care lumina puternic crestele muntilor, luminile oraselor in vale. La ora 12 au inceput artificiile, iar noi aveam o vedere excelenta asupra lor. Se vedeau focuri de artificii pana departe in zare. Topaiam de entuziasm ca suntem acolo si ne spuneam unii altora la nesfasit cat de bucurosi suntem ca am venit pana acolo si cat de special este acest moment. Desi era foarte frig, am stat afara vreo 20 minute si ne-am bucurat de spectacolul de lumini de deasupra (stelele) si de dedesupt (luminile oraselor si artificiile). Nu-mi venea sa mai intru in refugiu: era un moment magic. Era atata frumusete, incat eram coplesita. I-am multumit lui Dumnezeu ca m-a pazit atat de mult in 2015 si ca imi oferea acum sansa sa intru intr-un nou an. Era pentru toti primul Revelion petrecut efectiv pe munte, asa ca ne intrebam “oare de ce a trebuit sa treaca atat de multi ani pana sa ne vina ideea asta ?!” Acum ca ne-a venit si am si pus-o in practica, ne-am propus sa petrecem si anul viitor Revelionul in acelasi fel (dar in alt loc).

Odata intrati in refugiu, ne-am pregatit de culcare. Se anunta o noapte foarte geroasa, fapt confirmat de vantul care a inceput sa sufle cu si mai mare putere dupa miezul noptii. Partea mai putin placuta este ca nu prea am putut sa dorm din cauza zgomotului pe care il facea vantul. Pe langa asta, s-a facut foarte frig in refugiu (intre -10 si -15 grade), asa ca am dardait toti catre dimineata. Aveam impresia ca suntem in congelator. De altfel, mancarea pe care nu o consumasem seara era congelata a doua zi. Insa am rezistat conditiilor aprige si chiar ne spuneam ca asta nu a fost doar o tura de Revelion pe munte, ci si una de supravietuire. Am trecut cu brio testul si credem ca experienta pe care am trait-o acolo a meritat din plin tot efortul si tot frigul. Tot raul este spre bine, pentru ca de fiecare data cand te intorci acasa dupa o astfel de expeditie, apreciezi mult mai mult ceea ce ai acasa. Muntele te face astfel mai multumitor pentru tot ce ai, ceea ce reprezinta de altfel reteta foarte simpla a fericirii. Nu trebuie sa te duci la capatul lumii si nici la un hotel de 5 stele ca sa gasesti fericirea. Este suficient sa faci o tura de genul acesta, iar la intoarcerea acasa te vei considera foarte fericit sa faci un dus fierbinte si sa dormi in patul tau confortabil. Daca stati prost la capitolul fericire, va recomand acest exercitiu !

A doua zi (pe 1 ian.) ne-am trezit la 7:30 si am inceput sa topim zapada pentru ceai. Nu doar mancarea era congelata, dar si apa pe care o mai aveam in sticle. Dupa ce am baut ceai si am mancat ceva, am inceput sa strangem bagajele. La ora 10:00 am plecat spre Malaiesti, unde am ajuns la 11:30 si am facut o pauza. La ora 12:00 am luat-o la vale catre masina. La 13:30 eram la masina, iar la 14:20 acasa. Am avut astfel timp sa scriu si raportul de tura. De fapt, m-am gandit ca ar fi bine sa-l scriu de astazi pentru ca maine ma duc in Crai si nu vreau sa amestec impresiile 🙂

In concluzie: noaptea de Revelion petrecuta pe munte a trecut, dar amintirile prilejuite de ea vor ramane multa vreme in memoria noastra. A fost cel mai frumos Revelion de pana acum, poate si pentru ca a fost petrecut la mare inaltime.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: