Publicat de: Andra Bunea | 22/02/2016

V. Galbinele – Hornul Coamei – Brana Mare a Costilei – V. Malinului (20 febr. 2016)

Ca de obicei, am urmarit cu atentie prognoza meteo inca de la inceputul saptamanii. Se anuntau precipitatii pentru weekend, dar pe masura ce s-a apropiat ziua de sambata, prognoza s-a ameliorat. M-am bucurat ca voi putea iesi din nou pe munte. Mai ramanea de stabilit traseul. Initial vorbisem cu Razvan, Dan si Ionut sa iesim impreuna si sa urcam pe V. Alba. Insa Razvan a fost retinut „la sol” (a trebuit sa mearga la serviciu), asa ca am reconfigurat atat echipa, cat si traseul. Sebi m-a anuntat ca este liber si ca poate sa vina. Intrucat Sebi fusese deja pe V. Alba si pe V. Costilei in conditii de iarna, m-am gandit la un traseu nou pentru el. Am propus V. Galbinele (pe care eu nu am mai fost de mult timp in conditii de iarna), cu continuare eventual pe Hornul Coamei daca zapada este buna, apoi Brana Mare a Costilei (BMC) si coborare pe V. Malinului.

Cu acest plan in minte, am plecat sambata dimineata din Brasov la 6:30 eu, Sebi, Dan si Ionut. La 7:25 eram gata sa pornim pe traseu de la Caminul Alpin, cand vedem 3 baieti debarcand dintr-o masina cu nr. de Bacau. Curioasa din fire, ma duc sa-i salut si ii intreb ce au de gand sa faca. Mi-au spus „Hornul Coamei”. Le-am spus ca noi urcam pe V.Galbinele si ca avem ca varianta si Hornul Coamei daca zapada este buna. Ei mi-au raspuns foarte fermi: „zapada este buna, nu exista nici o indoiala”. Cand i-am auzit atat de hotarati, am inceput sa iau si eu in considerare aceasta varianta de iesire in BMC (mi-am zis ca merita sa incercam). Despre Hornul Coamei in conditii de iarna nu stiam prea multe, in afara de faptul ca este este un traseu dificil. Este un valcel abrupt si ingust, adica un horn – exact asa cum ii spune numele. Vara este cotat cu 1B, dar iarna este cu totul altceva. L-am facut o singura data vara (in iulie 2007): atunci nu mi s-a parut greu (m-am catarat complet la liber).

Am ajuns destul de repede la refugiul Costila; am facut o pauza de 25 minute, in care ne-am si echipat. La 9:15 porneam de la refugiu, moment in care l-am vazut aparand pe primul dintre cei trei alpinisti din Bacau. Nu stia unde este intrarea in Galbinele, asa ca i-am aratat pe unde o luam noi (cararea care urca spre creasta Costila-Galbinele). Dupa ce am trecut in partea cealalta a crestei, am mers spre dreapta si am cautat un loc pe unde sa coboram in Galbinele. Ne-am pacalit putin (se pare ca intrarea era putin mai sus) si a trebuit sa ne descataram printre brazi si zade ca sa ajungem in firul vaii. Odata ajunsi in vale (la 10 fara 10), ne-am bucurat imediat de peisaj si de starea zapezii (excelenta pentru coltari). Vorba lui Sebi: „de mult nu am mai prins o zapada asa buna de coltari”. Ceata a inceput sa se ridice, lasand loc unui cer senin superb. Soarele si-a facut si el simtita prezenta, asa ca am inceput sa dau jos de pe mine si am ramas in tricou. Am urcat intr-un ritm destul de lejer pana la bifurcatia intre Hornul Coamei (spre stanga) si firul principal al V. Galbinele, care merge spre dreapta. Intre timp, am admirat creasta Costila-Galbinele, pe care urcasem acum 2 saptamani. Se distingea bine platforma pe care am stat cand l-am asigurat pe Cosmin in LC4.

Inainte sa intram pe horn, am facut o scurta pauza. Cerul se luminase de-a binelea si era din ce in ce mai cald. Frumusetea peisajului ne taia rasuflarea. M-am bucurat foarte mult ca nu am ratat aceasta zi superba. Spectacolul insa de-abia acum incepea. La 11 fara un sfert am inceput catararea. Prima portiune consta dintr-un horn ingust (unul din multele pe care le-am catarat pana sus) destul de descoperit, in care ne-am folosit mai mult de maini. Am dat apoi de zapada, care umplea firul hornului. Am mers fara dificultate inca vreo 20 minute, moment in care am dat de gheata pe o lungime de aproximativ 3 m. Era o gheata lucie, in care pioletii nostri de tura nu prindeau mai deloc. Ionut si Sebi au trecut relativ usor fata de mine si Dan, care ne-am chinuit un pic. Dar cel mai mult m-am chinuit eu. Abordasem saritoarea plina cu gheata pe versantul stancos din dreapta, dupa care trebuia sa ma deplasez spre stanga si sa continui avansarea pe gheata.

Catararea pe gheata nu este specialitatea mea, asa ca nu mi-a fost deloc usor. Nici bucata de stanca pe care stateam nu era foarte bogata in prize, ceea ce a sporit senzatia de expunere (eram pe o panta destul de abrupta). In aceste conditii trebuia sa traversez spre stanga ca sa intru in hornul acoperit cu gheata, pe care trebuia sa ma catar. In acel moment am inceput sa simt teama. Am stiut imediat ca trebuie s-o „strang de gat” inainte ca ea sa puna stapanire pe mintea mea, altfel nu voi mai fi lucida ca sa fac miscarile necesare. Am respirat adanc, m-am rugat la Dumnezeu („Doamne, te rog sa nu ma lasi sa cad aici; te rog sa ma ajuti sa fiu calma si sa gasesc prize bune”) si m-am concentrat la ce am de facut. I-am spus lui Sebi: „ai putea sa ma asiguri in vreun fel ?” Sebi s-a mirat sa auda asta; cred ca s-a gandit: „daca cere Andra asigurare, inseamna ca e nasoala treaba”. M-a intrebat: „chiar ai nevoie de asigurare aici ?” I-am zis „da Sebi, ma simt foarte expusa si nu vreau sa risc”. Sebi m-a intrebat daca imi pot pune hamul ca sa ma asigure la punct fix, sau doar imi da o cordelina de care sa ma tin cu mainile. Nu aveam hamul pe mine; de fapt, nici unul dintre noi nu isi pusese hamul pentru ca nu stiam ca exista pitoane pe acest traseu (asta a fost o greseala – trebuia sa ne punem hamurile). Insa din fericire erau pitoane. In locul unde era Sebi (deasupra bucatii de gheata) erau chiar 2 pitoane, asa ca Sebi a putut sa fixeze o cordelina pe care mi-a aruncat-o. Am reusit sa ma prind de ea si mi-a fost de mare folos: am folosit-o efectiv ca priza la mana stanga, pentru ca pe peretele din stanga al hornului nu aveam prize.

Am reusit astfel sa trec cu bine de cel mai greu pasaj al traseului. Daca am fi vrut sa ne intoarcem, nu am fi putut s-o facem decat prin rapel. Dar nu a fost nevoie. Mi-am zis ca daca tot am ajuns pana aici (eram deja la jumatatea traseului), ar fi pacat sa renuntam. De acolo si pana sus am mai intalnit un singur obstacol, insa nu asa de greu cum a fost bucata cu gheata: un bolovan incastrat in horn, care nu putea fi catarat decat prin stanga printr-o fisura. Dan, fiind mai inalt, a reusit sa treaca destul de usor. Dar noi ne-am cam blocat acolo. Cand am vazut cum se chinuie Ionut sa se catare, mi-a fost clar ca aceasta fisura nu se poate catara cu rucsacul in spate, asa ca i-am sugerat sa-si dea rucsacul jos si sa incerce fara. A reusit sa treaca, dupa care a tras rucsacul. I-am dat si rucsacul meu, apoi am abordat fisura din lateral (cu umarul stang inainte), ridicand piciorul drept pe 2 praguri de stanca. Am infipt pioletul un pic mai sus si m-am tras in el, dupa care am reusit sa ies din fisura. Intre timp, Ionut observase ca este un piton deasupra bolovanului in dreapta. Dar nu ne-am mai folosit de el. Sebi a urcat si el destul de repede, tot fara rucsac (l-a tras Ionut cu coarda). Odata trecuti de acest obstacol, se vedea deja brana, pana la care am mers destul de usor pe picioare. Am facut stanga si am ajuns in saua de la iesirea din creasta Costila-Galbinele. Era 12:30 si un soare superb. Sebi chiar a profitat de caldura si a stat cateva minute la bustul gol. Dan era deja acolo de 10-15 minute. Intrucat era destul de devreme, ne-am rasfatat cu o pauza mai lunga la soare. Cerul era brazdat doar de cativa norisori albi, cat sa sporeasca si mai mult splendoarea peisajului. Curajul si perseverenta noastra au fost rasplatite din plin.

Ramanea acum sa decidem ce traseu vom urma la coborare. Planul A era sa mergem pe BMC spre dreapta si sa coboram in V. Malinului. Nu am exclus nici posibilitatea de a merge pe BMC spre stanga, de a iesi in platou si de a cobora spre V. Alba. Era insa mai mult de mers pana la intrarea in V. Alba. Le-am spus baietilor ca ma duc spre dreapta sa vad cum arata BMC spre Malin. Arata bine si pe deasupra, erau si urme. Cand m-am intors sa le spun cum stau lucrurile, ieseau din Horn cei 3 baieti din Bacau. Am mai stat sa povestim putin cu ei. Baietii au facut treaba in mod super-profesionist: erau legati in coarda, aveau pioleti tehnici si coltari de gheata. „Asa da !” mi-am zis eu. I-am intrebat daca se antreneaza pentru ceva mai serios. Unul dintre ei mi-a spus ca anul acesta nu are obiective deosebite, insa la anul ar vrea sa incerce fata nordica a Matterhornului. I-am urat mult succes. El ne-a intrebat: „Voi pentru ce va antrenati ? Banuiesc ca nu pentru Mont Blanc ?!” Am sesizat mirarea lui – in sensul ca nu e nevoie de ceva asa de dificil ca antrenament pentru Mont Blanc. I-am zis ca eu si Dan am fost deja pe Mont Blanc si ca avem obiective mai indraznete pentru la vara. Inainte sa ne despartim, i-am intrebat pe unde coboara. Mi-a spus ca merg putin pe brana, dupa care vor sa intre pe V. Scorusilor si de acolo inapoi in Galbinele. Zicea ceva de un piton de rapel pentru coborarea partii superioare a Scorusilor. Eu nu stiam exact care este V. Scorusilor, dar mi-am zis ca suna bine si varianta asta. Daca mi se pare ok, o sa coboram si noi pe Scorusi.

I-am lasat sa-si savureze pauza, iar noi am luat-o la dreapta pe Brana (era 13:20). Prima portiune nu ne-a pus probleme (era putina zapada). Insa mai departe am dat de zapada tare si de o panta inclinata, pe care nu se putea merge decat in lateral. Am ajuns la o vale care mi s-a parut foarte abrupta (era V. Scorusilor, insa nu m-a convins sa cobor pe acolo), asa ca am mers mai departe pe Brana cu atentie maxima. Gradul de inclinare al pantei ne trezea cativa fluturi in stomac, dar in realitate nu era asa de dificil: daca te concentrai la ce ai de facut, nu era nici un pericol. Zapada era excelenta (tinea foarte bine la coltari si piolet). Cu putina atentie se putea inainta foarte usor, ceea ce Sebi a si facut – el era cu cel putin 100 m in fata noastra. Si cand ma gandesc ca imi spusese vineri ca nu prea e in forma. Sebi – ce bine ca nu ai fost in forma (si asa ne-ai alergat un pic); daca erai in forma, chiar nu stiu ce ne faceam !! 🙂

In aproximativ jumate de ora am terminat cu Brana si am coborat in Malin. Am vazut un grup de 11 persoane (i-a numarat Sebi) care urcau pe Malin si ajunsesera deja aproape de Releu. M-am bucurat sa vad ca mai este lume pe munte. Dupa o pauza scurta, in care ne-am regrupat, am pornit la vale. Si pe Malin era excelenta zapada. Era o placere sa cobori pe coltari. Ne-am miscat foarte repede, astfel ca la 15:30 coboram deja saritoarea cu cablu (ultima) si ne indreptam spre Valcelul Pamantos. In urma noastra cerul se intuneca tot mai mult. Cand am ajuns in Poiana Costila (la 16:00), norii acopereau deja padurea. Imi ziceam „iar am dat lovitura cu vremea” (am profitat de fereastra favorabila de vreme buna). La ora 17 am fost la masina, obositi dar super-incantati de tura. Baietii din Bacau nu se intorsesera inca. Probabil ca le-a luat ceva timp sa faca rapel la coborarea pe Scorusi. Mi-ar fi placut sa aflu cum a fost coborarea lor.

In concluzie: a fost o tura de mare exceptie, plina cu de toate din punct de vedere tehnic si condimentata cu soare si un peisaj magnific. Un mare plus este faptul ca am reusit sa ne antrenam in conditii mai dificile decat ce ne asteapta la vara; asa se si recomanda: sa te antrenezi pe ceva mai dificil decat ce ti-ai propus sa faci. I-am multumit lui Dumnezeu pentru protectia acordata. Personal am simtit aceasta protectie prin capacitatea de a ramane calma si concentrata in momentele dificile. De fapt, exact asta face diferenta. Degeaba esti pregatit din punct de vedere tehnic, daca psihic esti slab. Iar pregatirea psihica nu se realizeaza decat la fata locului – ca un muschi pe care il antrenezi prin folosire.

Va invit acum sa admirati peisajul superb de care am avut parte. Am pus la sfarsit si 2 poze facute in iulie 2007, ca sa vedeti cat de inclinata e panta pe Hornul Coamei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: