Publicat de: Andra Bunea | 29/02/2016

Albisoara Crucii iarna – un vis implinit (27 febr. 2016)

“Albişoara Crucii, 2A, 3-4 ore
Este cea mai lungă şi mai interesantă dintre Albişoare. Ea se parcurge destul de des atât vara cât şi iarna; ia sfârşit în Şaua Mare a Caraimanului, în apropierea Crucii.” Walter Kargel, “Muntii Bucegi – drumetie, alpinism, schi”, p. 58

Dupa ascensiunea pe uscat din sept. 2015 (detalii aici: https://andrabunea.wordpress.com/2015/09/21/albisoara-crucii-19-sept-2015/), cand am urcat-o impreuna cu Cosmin, Albisoara Crucii (AC) iarna a devenit unul dintre obiectivele mele pentru sezonul actual. Am vrut sa mergem acum 3 saptamani, insa nu aveam inca tot ce ne trebuia (asigurari mobile). Intre timp, Victor si-a comandat un set de nuci, asa ca dispuneam acum de tot arsenalul. Cosmin m-a anuntat inca de miercuri ca el si Victor au de gand sa urce AC in weekend. M-a intrebat daca sunt interesata. Am raspuns da fara ezitare – de cand visez la ea !! Nu era vorba doar de a face inca o tura cu catarare, era vorba despre primul meu traseu 2A in conditii de iarna. Mai facusem trasee 2A pe uscat, insa niciodata in conditii de iarna.

Cosmin vorbise si cu Jan sa vina in tura. Ne-am vazut toti trei vineri seara la sala de catarare si am stabilit ultimele detalii. Vineri prognoza era ok, dar sambata dimineata se anuntau ploi in Busteni (deci ninsoare pe munte), nu foarte multe – suficient cat sa ne strice vizibilitatea. Dar nu am luat in considerare vestile rele. Eram atat de motivati sa facem acest traseu, incat voiam sa mergem chiar daca nu va fi perfect senin. Stiam ca nu ne putem rataci. Singurul risc era sa nu iasa pozele frumoase 🙂

Sambata dimineata am plecat din Brasov la 6:40. Am lasat masina la Caminul Alpin, ne-am echipat cu tot ce trebuie, iar la 7:20 am pornit pe traseu. In padure ningea, asta dupa ce plouase aproape tot drumul de la Brasov la Busteni. Victor era foarte bucuros ca va putea inaugura setul lui de asigurari mobile (nuci), pe care si le-a prins pe ham. Atunci cand mergea, se loveau intre ele si faceau zgomot de talanga. Cosmin a glumit pe seama asta: “daca Victor o ia prea tare in fata si nu-l mai vedem, o sa stim unde este dupa zgomot !”. La 8:30 am ajuns la Verdeata, unde am facut o pauza sa mancam si sa ne echipam.

La 9 si cateva minute am pornit. Trebuie sa mentionez ca urcarea AC in conditii de iarna era pentru toti o premiera. Faptul ca eu si Cosmin am facut-o o data pe uscat s-a dovedit a fi un avantaj. Cand am ajuns in V. Alba, era ceata si nu am fi stiut sa ne orientam daca nu am fi avut deja repere. Chiar si asa, n-am fost siguri de la inceput ca aceea este intrarea, pentru ca peisajul era complet schimbat fata de septembrie. Ne-a fost de asemenea util sa cunoastem topografia vaii, unde sunt saritorile dificile, durata aproximativa a ascensiunii, etc. Nu degeaba se recomanda sa faci un traseu in conditii de vara inainte sa-l faci iarna.

La vreo 70-80 m mai sus de Verdeata am vazut in partea stanga un valcel plin cu zapada. Intre timp, ceata se mai ridicase putin. Degeaba ne-am uitat noi dupa peretele stancos cu fisura la mijloc (care reprezinta intrarea in conditii de vara), nu se vedea nimic de genul acesta. Cosmin a sugerat sa incepem urcarea pe valcelul cu zapada pentru ca oricum in zona asta este intrarea. Simtul lui de orientare s-a dovedit corect. Dupa ce am urcat panta aceea de zapada, am intrat intr-un fel de canion. Am mers putin spre stanga, dupa care am ajuns la o bifurcatie si am facut dreapta (stiam ca AC merge spre dreapta, in timp ce Albisoara Gemenelor o ia la stanga). Am mai inaintat putin, dupa care valea a inceput sa se contureze tot mai bine. Nu mai incapea nici o indoiala: eram pe AC (am inceput sa recunoastem locurile). In prima parte am urcat pe zapada, insa am avut de catarat si zone cu stanca acoperita de gheata. Ne-am descurcat fara coarda. Am mai mers putin, dupa care am ajuns la primul obstacol: un horn ingust si abrupt, plin cu zapada si gheata. Primul s-a catarat Victor, urmat de Cosmin. Am observat ca s-au luptat putin cu hornul. M-am gandit ca daca lor le-a luat ceva timp sa urce, inseamna ca e dificil. Cand am ajuns si eu in horn, am inteles in ce consta dificultatea: trebuia sa te careti printr-un spatiu foarte ingust. Jan, care tocmai se catarase inaintea mea, m-a intrebat daca vreau sa-mi dea o cordelina de care sa ma tin cu mana. I-am spus ca nu e nevoie, insa as aprecia daca mi-ar lua rucsacul. Am prins rucsacul de cordelina pe care mi-o aruncase mai devreme, dupa care am urcat mult mai usor.

Am mai inaintat putin si am ajuns la prima saritoare adevarata. Zona se prezenta cam asa: in stanga era un horn, pe mijloc o fisura care se termina intr-un tapsan cu iarba, iar in dreapta un jgheab destul de abrupt. Si mai in dreapta erau niste jnepeni, pe care am urcat eu si Cosmin in sept. 2015 (am ocolit atunci saritoarea). Daca zona s-ar fi dovedit complet inaccesibila pe oricare dintre caile descrise mai sus, am fi putut sa recurgem din nou la jnepeni. Insa Victor nu gandea deloc asa. El venise sa-si incerce setul de nuci, asa ca nu avea de gand sa lase sa-i scape ocazia.

Victor si Cosmin au ajuns primii la saritoare. Din fericire, au observat un piton in partea centrala, in care s-au si asigurat. Avand asigurare in acel loc, parea cel mai logic sa catere fisura din mijloc. Victor a plecat cap, asigurat de Cosmin. A urcat vreo 3 m folosindu-se de pioletii tehnici, dar nu mai putea continua fara sa asigure. Intrucat nu era nici un piton in zona, a cautat un loc unde sa plaseze o nuca. Pana la urma a gasit o crapatura, a montat nuca si a asigurat. A continuat apoi spre dreapta pe o fata de iarba. Din fericire, a gasit acolo un piton, care dovedea ca si jgheabul din dreapta putea fi catarat. Cu miscari foarte precise, a iesit in partea superioara si a cautat un loc unde sa asigure. Negasind nici un piton, a improvizat o regrupare in 2 puncte cu ajutorul nucilor.

O scurta paranteza aici ca sa explic partea de logistica: am avut la noi cordelina de 30 m a lui Cosmin si semi-coarda de 60 m a lui Jan. Victor a urcat cu cordelina de 30 m, insa in spatele lui mai eram inca 3 oameni care urmau sa urce. Ca se rezolvam aceasta ecuatie cu multe necunoscute, Jan a decis ca va urca el al doilea, asigurat de sus de Victor, si va trage dupa el coarda lui de 60 m, pe care ne vom lega apoi eu si Cosmin. Planul a functionat perfect. Jan a ajuns cu bine la Victor si l-a ajutat in regrupare. Am plecat apoi eu, asigurata de sus de Victor si de jos de Cosmin. Am reusit sa trec cu bine de fisura, insa am inaintat mai greu pe portiunea cu iarba. Trebuia sa schimb des picioarele (spatiul de manevra era foarte ingust) si trebuia sa am grija sa nu calc pe coarda. Din fericire, totul s-a terminat cu bine. Am trecut apoi mai departe si i-am lasat pe baieti sa se ocupe de Cosmin.

Se vedea deja braul care traverseaza AC. Pentru ca mai dura ceva pana strangeau baieti corzile, m-am dus spre dreapta pe brau ca sa vad mai bine peisajul. Ceata se ridicase de-a binelea in cea de-a doua jumatate a V. Albe. Aveam parte de un spectacol superb, ai carui protagonisti erau partea superioara a V. Albe, Blidul Uriasilor si peretele V. Albe. Am observat oameni in V. Alba. Le-am facut cu mana, dar ei nu m-au vazut.

Dupa ce au venit si baietii, am continuat urcarea. Era 12 fara un sfert si facusem abia o treime din AC. Este adevarat ca ne-a luat foarte mult saritoarea buclucasa, dar eram bucurosi ca am reusit s-o depasim; altfel, ar fi trebuit sa ne intoarcem. De acolo pana sus am urcat aproape exclusiv pe zapada si am avut doar cateva hornuri usoare de catarat. Insa panta era foarte mare si ne forta sa ne oprim din loc in loc sa ne odihnim. Am luat destul de mult in inaltime, dar parca nu se mai termina. Stiam ca e gata atunci cand o sa vedem Crucea in stanga. Insa noi ne apropiam de buza superioara a vaii (care consta dintr-o cornisa imensa) si nici urma de Cruce. La un moment dat, cand mai aveam vreo 2 m de urcat, am vazut cum apare din ceata partea de sus a Crucii. Am chiuit atunci de bucurie – gata, am ajuns ! Era 13:05, ceea ce insemna 4 ore de mers pe AC. In platou batea foarte tare vantul, asa ca am decis sa reintram pe vale ca sa ne adapostim in timp ce mancam ceva. Desi batea vantul si era ceata, eram bucurosi sa fim acolo. Cosmin a exprimat asta cel mai bine: “Nu mi-as dori sa fiu in niciun alt loc acum”. Exact asa gandeam si eu. Eram acolo pentru ca ne-am dorit asta. A meritat efortul pentru ca muntele este frumos in toate starile lui (atat pe cer senin, cat si pe ceata).

La 13:30 am inceput urcarea spre vf. Caraiman (2379 m), care se afla chiar in fata Crucii, pentru ca de acolo sa facem dreapta si sa intram pe V. Alba (traseul cel mai indicat la coborarea din platou). Cand am ajuns in buza V. Albe, ne-am intalnit cu 3 barbati care tocmai iesisera si care asteptau inca 2 persoane. Am schimbat cateva cuvinte cu ei, timp in care au sosit si tovarasii lor. Spuneau ca intentioneaza sa coboare pe Piciorul Pietrei Arse. Este ceva de mers – ne-am gandit noi. N-ar fi fost asta cea mai mare problema. Partea neplacuta era ca ceata pusese stapanire pe platou si era destul de greu sa te orientezi. Singura solutie era sa urmezi stalpii cu marcaj, dar si acestia se distingeau greu prin ceata. La 14:10 ne-am luat ramas bun de la ei si am intrat pe V. Alba. In platou batea foarte tare vantul, insa pe vale era calm.

Am coborat foarte repede, desi nu ne-am grabit deloc: am facut o ora si 20 minute pana la Verdeata. Din fericire, cerul s-a mai deschis putin, asa ca am putut sa ne bucuram din nou de peisaj. La coborare ne-am intalnit cu cateva grupuri care urcau. La 15:30 eram la Verdeata. Ne-am oprit ca sa ne dezechipam, timp in care ne-au ajuns din urma 2 baieti. Am povestit putin cu ei (urcasera pe V. Coltilor – Galbinele – Scorusi). Sambata a fost deci trafic intens pe V. Alba ! Mi se pare normal: este un traseu sigur in caz de ceata.

De la Verdeata am mai facut o ora pana la masina. La 16:50 plecam deja spre Brasov, foarte incantati de traseul frumos si peisajul superb de care am avut parte. Daca ne-am fi luat dupa prognoza, am fi ratat tura. Mai bine ca nu ne-am luat. Am avut astfel parte de cer senin in jumatatea superioara a vaii.

In concluzie: acum este momentul potrivit pentru a urca AC. Exista si urme, incurajam doritorii sa profite !!

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 


Responses

  1. Foarte faina tura Andra, felicitari!
    Nu stai o clipa in loc!

    • Multumesc Traian. Imi respect principiul de a nu sta nici o sambata in casa !


Lasă un răspuns la Traian Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: