Publicat de: Andra Bunea | 27/03/2016

Rapa Zapezii si Rapa Crucii (26 martie 2016)

Nu am mai iesit pe munte de 2 saptamani. Ati putea spune: “Dar nu este mult !” Pentru mine este. Sunt atat de dependenta de munte, incat daca nu ies un weekend, simt acut lipsa naturii si a miscarii. Sambata trecuta nu am putut sa ies din cauza vremii. Mi-am propus asadar sa recuperez sambata asta (26 martie). Initial vorbisem cu cativa prieteni sa facem o tura fulger de un weekend in Fagaras (Moldoveanu cu plecare de la Sambata de Sus), dar prognoza ne-a facut sa amanam aceasta iesire (se anuntau ninsori insemnate cantitativ). M-am reorientat spre Bucegi, unde se anunta senin sambata. Dar si aici urma sa ninga in timpul saptamanii. Am stat din nou cu ochii pe prognoza, sperand ca centimetrii de zapada anuntati de meteorologi nu se vor adeveri. Intrucat ninsoarea s-a oprit joi noapte, mi-am facut curaj sa propun o iesire pentru sambata.

Data trecuta cand am fost in Bucegi (acum 2 saptamani), am urcat pe Creasta Balaurului si am coborat pe Morar. Am admirat atunci cu nesat valcelele care urca versantul nordic al Crestei Morarului: Valea Poienii, Rapa Zapezii si Valea Adanca. Nu am urcat pe nici unul in conditii de iarna. Insa vazand ca este asa de multa zapada pe ele, mi-am promis ca voi veni cu prima ocazie sa le explorez. Aceste valcele nu imi sunt complet necunoscute. Am avut ocazia sa catar pe uscat 2 dintre ele: V. Adanca (1A) in toamna lui 2006 (la inceputurile catararii mele pe vai abrupte) cu Razvan (Luminosu’) si Lucia; si Rapa Zapezii (2A) in septembrie 2011 cu Luminosu’ si Iosif. Aveam atunci intentia de a face Acele Morarului si alesesem Rapa Zapezii drept cale de acces spre Ace, dar a fost un traseu atat de greu, incat dupa ce am ajuns in Brana Mare a Morarului (pe la 6 seara), am mers la Omu’ si am lasat Acele pe alta data. Avand deja un prim contact cu valcelele de pe versantul nordic al Crestei Morarului, si vazand cum arata in conditii de iarna, mi-am fixat ca obiectiv imediat sa fac o incursiune pe zapada in zona.

Dar cu ce sa incep ? Eu mi-as fi dorit sa ma bag direct pe Rapa Zapezii, dar pentru ca urma sa vina si Anca in tura, am propus un traseu mai usor: sa urcam pe Valea Adanca, sa continuam pana la Omu’, si daca zapada nu ne permite sa coboram pe Morar, sa traversam saua Bucsoiului si sa coboram pe Creasta Balaurului. Am vorbit despre asta cu Cosmin, Anca si Victor. Li s-a parut un traseu interesant pentru ca nici unul dintre ei nu mai facuse V. Adanca. Cu Sebi vorbisem deja: mi-a spus ca vine sambata pe orice traseu pentru ca este foarte dornic de munte. Ramasese sa ne vedem sambata dimineata la 7:00 la Petrom.

Insa Cosmin a aflat vineri seara ca are ceva de rezolvat sambata si nu a mai putut sa vina in tura. In aceste conditii, Anca a renuntat, dupa care m-a anutat si Victor ca se retrage din tura pentru ca este ingrijorat de riscul de avalansa anuntat de ANM pentru Bucegi (3/5 la peste 1800 m). Vazusem si eu buletinul de avalansa. Riscul de avalansa este un indicator general, calculat pe baza unor masuratori in anumite zone; situatia specifica poate sa difere de la o zona la alta in functie de expunerea la soare*, de vant si de alti factori. Tot 3/5 era riscul prognozat de ANM si acum 2 saptamani si am putut totusi sa coboram in siguranta pe V. Morarului pentru ca zapada era stabila. Stiam asadar ca cel mai mult conteaza analiza zapezii la fata locului (testarea stabilitatii prin presiunea pe care o pui asupra ei). Este ceea ce urma sa fac si eu sambata. Deci asta nu m-a impiedicat sa ies din casa. Chiar ma gandeam: daca nu pot urca pe nici o vale, macar ma plimb pe potecile de la baza muntelui, dar tot nu stau in casa.

Cand am aflat ca voi merge in tura doar cu Sebi, m-am bucurat. Mi-am zis: “ce bine, o sa pot aborda direct Rapa Zapezii” (ceea ce imi doream initial) – bineinteles, daca si zapada ne va permite asta. Studiasem deja cateva jurnale pe net si aveam la mine cartea lui Kargel pentru a fi sigura ca voi identifica corect intrarea pe Rapa Zapezii.

Sambata dimineata am lasat masina la Gura Diham, ne-am echipat pentru traseu si am pornit la 8:20. Cunosteam destul de bine zona si caile de acces catre Morar. Stiam ca este o poteca nemarcata care duce la casa de vanatoare, iar de acolo se iese in traseul marcat cu triunghi rosu, se face dreapta, se traverseaza V. Bujorilor, dupa care prima la stanga este V. Morarului. Am mai mers pe aceasta poteca de multe ori, insa de fiecare data insotita de cineva care o cunostea, asa ca nu am fost suficient de atenta ca sa retin detaliile (unde este intrarea). Am pornit pe ceva ce semana cu poteca spre Morar, insa dupa putin timp, am iesit in poteca marcata (triunghi albastru). Stai ca nu e bine. Hai inapoi si mai la stanga. Am urcat pe un picior de deal si am luat destul de mult in altitudine, incat se vedeau deja V. Cerbului si V. Morarului, precum si versantii care le separa. “Uite – acolo este V. Morarului” ii aratam eu lui Sebi. “Hai sa mergem in directia aceea”. Asa ca am luat-o de-a dreptul prin padure. Nu stiam ca va trebui sa traversam multe vai in progresul nostru spre V. Morarului. Din fericire Sebi nu s-a plans de nimic. Se bucura ca un copil de zapada care impodobea copacii si brazii. Intr-un tarziu am ajuns in poteca marcata cu triunghi rosu si de acolo am facut dreapta spre Morar. Ne-am oprit in Poiana cu Urzici sa mancam ceva. Era in jur de 11:30. Nu mi-a venit sa cred ca am putut sa balaurim 3 ore pe varianta noastra directa. “Mai bine mergeam pe marcaj, sigur ajungeam mai repede” am recunoscut eu in cele din urma. Dar Sebi nu era suparat. El se bucura la maxim de natura si peisaj.

Dupa ce am mancat si ne-am imbracat cu haine groase (se facuse foarte frig, batea si vantul), am scos cartea lui Kargel si ne-am uitat la schita cu valcele din zona (p. 134). I-am spus lui Sebi ca banuiesc ca valcelul din stanga (cel cu o saritoare imensa care se vede de departe) este fie Valea Poienii (2A), fie Valcelul Tancurilor (2A), dar in nici un caz Rapa Zapezii – asa cum apare intr-un jurnal de pe net. Schita lui Kargel arata ca Rapa Zapezii este mai in dreapta si are intrare comuna cu V. Adanca. Dar daca tot suntem acolo, hai sa mergem si sa vedem ce e cu saritoarea aceea imensa – exista vreo posibilitate de catarare ? Intrucat zapada era moale (erau in jur de 20-30 cm de zapada proaspata), nu ne-am pus coltarii. Am urcat pe conul imens de zapada de la baza saritorii. Cand ne-am apropiat de ea, am constatat ca este complet inabordabila (inalta, fara prize, cu un pic de gheata in partea stanga). Cred ca vara arata si mai ingrozitor. Cand mai aveam putin pana la saritoare, am auzit voci in spatele nostru. M-am intors si am vazut vreo 8-10 persoane in poienita unde ne oprisem mai devreme sa mancam. I-am salutat si i-am intrebat daca sunt cumva in tura lui Gabi (alias Macaz). Vazusem pe carpati.org ca se organiza o tura de plimbare la poalele Bucegilor si m-am gandit ca numai ei pot fi asa de numerosi. Le-am spus ca nu intentionam sa urcam saritoarea, ci doar sa o vedem mai de aproape.

Dupa ce am facut cateva poze, ne-am intors in poienita. Am schimbat cateva vorbe cu Gabi si i-am aratat si lui schita lui Kargel. Mi-a spus ca acesta este de fapt Valcelul (sau Valea) Poienii, cel mai greu valcel de pe versantul nordic al Crestei Morarului. Mi-a confirmat si el ca Rapa Zapezii este un pic mai sus, la stanga fata de V. Adanca (care se vedea din locul unde eram noi). I-am spus ca vrem sa descoperim cum e intrarea, ce saritori sunt si daca se poate catara, o sa ne bagam pe ea. Dupa ce ne-am luat ramas bun de la Gabi si colegii lui de tura, am pornit spre conul de zapada care marca intrarea spre V. Adanca. Am mai urcat putin si am vazut ca se desprinde spre stanga un alt valcel – aceasta era Rapa Zapezii. Era foarte multa zapada la baza ei, asa ca eu nu mai recunoasteam nimic din ce am vazut cand am catarat-o pe uscat. Am incercat sa urcam cat mai mult pe urmele unor avalanse mai vechi, pentru ca acolo zapada era mai tare. In rest, zapada era destul de moale (netasata).

Inca de la intrarea pe Rapa Zapezii se vedea o saritoare destul de inalta, care putea fi abordata prin stanga. Pana acolo nu am avut nevoie de coltari. Insa odata ajunsi la baza saritorii, Sebi m-a anuntat “e zapada tare aici”. “Good news” i-am raspuns eu. Ne-am oprit sa ne punem hamul si coltarii, asta dupa ce ne-am facut fiecare o platforma in zapada, ca sa stam in siguranta. Sebi a urcat primul. S-a chinuit putin sa treaca pentru ca nu prea erau prize. A reusit pana la urma prin ramonaj. L-a ajutat si faptul ca este inalt si a putut astfel sa se impinga in peretele din stanga saritorii. Am incercat sa ma catar si eu, dar nu reuseam deloc sa avansez. Trebuia sa fac cateva miscari la echilibru si prin ramonaj, insa expunerea foarte mare ma cam retinea. Atunci l-am intrebat pe Sebi daca vede ceva care i-ar permite sa ma asigure. Intr-o prima faza mi-a spus ca nu exista nimic, dar apoi a iesit putin in dreapta, a mai urcat vreo 2-3 m pe zapada si a vazut un punct de asigurare pe peretele din stanga. Inainte de asta il intrebasem cum arata valea mai sus, daca mai sunt saritori dificile (adica daca are rost sa mai continuam). Mi-a spus ca e doar zapada. Asigurata de Sebi, am reusit sa fac miscarile dificile de care era nevoie ca sa urc saritoarea. I-am multumit pentru ajutor – fara de care nu as fi putut sa trec.

De acolo am urcat numai pe zapada. Erau zone cu zapada mai tare, in care intra doar varful bocancului, si zone cu zapada fina, in care intram pana la genunchi. Un lucru important pe care l-am constatat inca din partea inferioara a vaii: chiar daca intram in zapada pana la genunchi (si chiar pana la brau pe Rapa Crucii), zapada era stabila si nu pleca in momentul in care urcam. Asta ne-a dat incredere sa continuam. Dupa ce am trecut de saritoare, am ajuns destul de repede la intersectia dintre Rapa Mare (care merge in sus si iese in Strunga Acului Mare) si Rapa Crucii (care merge spre dreapta si iese in Strunga Acului de Sus – ultimul Ac, poate fi ocolit). Intrucat nu venisem cu gandul sa cataram Acele in conditii de iarna (le-am catarat pe uscat), am decis sa facem dreapta pe Rapa Crucii, sa ocolim Acul de Sus, sa mergem putin pe Creasta Morarului si apoi sa coboram pe V. Adanca. Acesta era planul ideal, a carui realizare depindea insa de viteza cu care ne miscam (mai precis innotam) prin zapada de pe Rapa Crucii.

In jur de 15:00 am intrat pe Rapa Crucii. Aici zapada era mult mai mare decat pe Rapa Zapezii. Sebi mergea in fata mea si intra in zapada pana la brau. Cand am vazut asta, i-am sugerat sa ne cataram pe creasta din dreapta, poate ca zapada nu e asa de mare acolo si o sa inaintam mai repede tinandu-ne de jnepeni. Am facut asta, dar nu a fost mai usor (zapada era la fel de mare), iar innotatul prin zapada mare printre jnepeni este un sport ingrozitor. Vazand ca nu prea progresam, am coborat din nou in firul vaii si ne-am dus spre versantul din stanga, unde se vedeau cateva smocuri de iarba. Macar sa mergem pe versantul stang al vaii, infigandu-ne pioletul in pamantul inghetat. Am mers mai usor o bucata, dupa care ne-am trezit iar ca trebuie sa innotam prin zapada. Sebi mi-a spus ca nu prea mai este motivat sa continue pentru ca avansam foarte greu. Eram si eu constienta de asta, dar parca nu-mi venea sa renunt. Mi-as fi dorit sa continuam pana sus ca sa vad unde iesim in Creasta. Am mai inaintat putin, dar in cele din urma mi-am dat seama ca ne ia foarte mult timp. Era deja in jur de 16:30. Am calculat cat ne-ar mai lua fiecare etapa si am inteles ca nu vom termina pe lumina. In plus, vremea era foarte schimbatoare (incepuse sa ninga la un moment dat). Asa ca am sunat retragerea.

Coborarea a mers destul de repede. Am coborat cu fata la panta ca sa avem cat de cat un sprijin in piolet. In jumate de ora am fost inapoi la saritoare (pe care am coborat-o in rapel) si dupa alte 30 de minute ajungeam in Poiana cu Urzici. Am facut o scurta pauza pentru dezechipare. La 6 fara un sfert am plecat din poienita si la 7 am fost la masina (am mers pe triunghi rosu pana la Plaiul Fanului, unde am facut stanga si am continuat pe banda galbena; dupa ce am lasat in spate Poiana Costila, am urcat povarnisul, am mai mers putin, apoi am luat-o la stanga si am coborat abrupt printre copaci; am iesit astfel in drumul forestier din spatele cabanei Gura Diham).

Pe drumul spre casa ne-am exprimat incantarea pentru traseu si peisaj si ne-am felicitat ca am luat decizia de a ne retrage la timp. I-am multumit lui Dumnezeu pentru protectie si mai ales pentru stabilitatea zapezii. Ne-am propus sa ne intoarcem peste 2-3 saptamani ca sa facem Valea Adanca.

* Vaile cu expunere sudica si sud-estica sunt cele mai amenintate in aceasta perioada. Ca dovada, sambata 26 martie au avut loc 7 scurgeri (avalanse locale) pe V. Caraimanului (Jepii Mici), in timp ce pe versantul nordic al Crestei Morarului zapada era foarte stabila.

Această prezentare necesită JavaScript.

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: