Publicat de: Andra Bunea | 03/04/2016

Moldoveanu dus-intors in conditii de iarna (2 aprilie 2016)

Sa urc pe Moldoveanu (cel mai inalt varf din Romania: 2.544 m) in conditii de iarna era de mult timp pe lista mea. Vara l-am facut de 4 ori, insa nu reusisem inca si iarna. Am avut o incercare in dec. 2011, cand am urcat pana la Podragu pe Muchia Taratei, cu intentia ca a doua zi sa ajung pe Moldoveanu. Dar a doua zi s-a stricat vremea, asa ca l-am lasat pe alta data. Proiecte au fost multe de-a lungul anilor, dar nici unul nu s-a realizat fie din cauza vremii, fie din lipsa de coechipieri. In ultimele saptamani am reluat ideea si am discutat cu cativa prieteni care erau si ei interesati.

Chestiunea principala care trebuia rezolvata era una de ordin logistic: de unde pornim si cat timp alocam (tura de 2 zile cu dormit la refugiu sau tura rapida de o zi cu bagaj minim ?). Dupa tentativa precedenta (urcare dinspre Podragu), incepand din martie anul trecut mi-am schimbat strategia. In martie 2015 am petrecut 5 zile la Valea Sambetei in tabara de iarna AGMR. Nu mai fusesem pana atunci la Valea Sambetei. Am fost cucerita imediat de farmecul zonei si de perspectivele pe care le ofera in termeni de trasee montane si de catarare. Mi-am promis sa revin in zona si sa incerc un Moldoveanu in conditii de iarna cu plecare de la cabana Valea Sambetei (1400 m).

In ultimele saptamani m-am gandit serios la acest traseu si am discutat despre o astfel de abordare cu cativa prieteni. Ne planificasem deja pentru weekendul trecut (26-27 martie) o abordare clasica in 2 zile, dar vremea nu ne-a ajutat deloc (a nins abundent). Am fost nevoiti sa amanam. Saptamana aceasta Cosmin a fost cel care a reluat discutia si a lansat o provocare: “avand in vedere vremea buna care se anunta pentru weekendul 2-3 aprilie, am putea incerca un Negoiu sau un Moldoveanu”. Intrucat weekendul acesta nu puteam iesi pe munte decat sambata, mi se parea imposibil de facut o tura pe Moldoveanu cu plecare de la Valea Sambetei. Insa dupa ce am studiat mai bine descrierea traseului si am aflat ca vara se fac 8-9 ore dus-intors, mi-a venit o idee colosala: “ce-ar fi sa urcam noi la cabana de vineri seara si sa facem a doua zi Moldoveanu dus-intors cu bagaj minim ?” Era un obiectiv indraznet, care necesita probabil in jur de 14-15 ore in conditii de iarna, dar merita incercat. Si cum una dintre devizele mele (pe langa “nu stau sambata in casa”) este “nu renunt pana nu incerc”, am lansat propunerea, la care au raspuns pozitiv Cosmin, Anca si Victor. Sebi era si el interesat, insa nu a putut sa vina de vineri seara, asa ca a renuntat.

Vremea se anunta buna. Singura problema era riscul de avalansa prognozat pt Fagaras (3/5), dar tot merita sa incercam pentru ca vremea calda din ultimele zile a permis o tasare si stabilizare a zapezii. In plus, se anunta o racire a vremii pentru vineri noapte si sambata, ceea ce ne aranja de minune (zapada care s-a topit in ultima vreme urma sa inghete).

Am plecat din Brasov vineri la ora 17:50 pe ruta DN1-Sambata de Jos. De acolo am mai mers 15 km pe asfalt pana la Manastirea Brancoveanu si inca vreo 6 km pe forestier. Odata ajunsi la capatul drumului forestier, am lasat masina, ne-am echipat si am pornit pe traseul marcat cu triunghi rosu. In parcarea improvizata de la capatul forestierului erau multe masini, lucru explicat de concursul de schi de a doua zi (cupa Jinga organizata de cabanierul de la Valea Sambetei – domnul Nae Zdraila). Poteca pana la cabana (scurta si destul de lina) era in conditii excelente. In 50 minute am ajuns la cabana, desi nu am alergat deloc. Am fost uimiti sa vedem cat de repede se ajunge: la 6 fara 10 am  plecat din Brasov si la 9 fara 20 eram deja la cabana. Ar fi cazul sa venim mai des.

Dupa ce am mancat, am urcat in camera si am facut focul. Am pus ceasul sa sune la 4:00 ca sa avem timp sa ne pregatim si sa plecam pana la 5:00. Eram constienti ca ne asteapta un drum lung si trebuia sa incepem cat mai devreme. Pe langa asta, zapada este mai tare dimineata, ceea ce ne putea face inaintarea mai usoara. Vineri seara l-am intrebat pe cabanier daca stie care este starea zapezii pe sus si mi-a spus ca nu stie pentru ca nu a urcat nimeni spre Moldoveanu recent. Din fericire, in momentul discutiei se afla la cabana si domnul Thomas Bross (seful serviciului Salvamont Victoria), asa ca am beneficiat de cateva sfaturi pretioase din partea dumnealui. Mi-a spus ca zapada este moale cu o crusta subtire la suprafata (deci sunt sanse sa ne afundam in ea); daca vedem ca este instabila, sa mergem mai mult pe linia crestei si sa evitam traseul de vara. Cand i-am spus ca vrem sa facem traseul dus-intors in aceeasi zi, mi-a spus ca nu este imposibil, daca avem experienta si antrenament, o sa ne descurcam. Am apreciat echilibrul si bunavointa cu care vorbea. Nu ne-a descurajat, ci ne-a spus doar care ar fi cerintele minime pentru o tura reusita.

Sambata dimineata la 5 fara 10 eram gata de aventura, care a inceput pe poteca din fata cabanei la lumina frontalei. Am urcat fara dificultate prin padure, insa dupa ce am iesit in spatiu deschis, am inceput sa innotam prin zapada inmuiata de vremea calda din ultimele zile. Incepea sa se lumineze, insa ceata era si ea prezenta, purtata de vant dintr-o parte in alta. Am urcat spre Fereastra Mare a Sambetei (2.188 m) pe o zapada bine tasata si am ajuns in creasta la 7:25. Stateam bine cu timpul, insa acesta nu era decat inceputul. Greul abia de-acum venea: aveam de urcat si coborat mai multe varfuri in drumul nostru spre Moldoveanu: vf. Slanina (2.268 m), vf. Galasescu Mic (2.396 m), vf. Galasescu Mare (2.471 m), vf. Galbenele (2.456 m), vf. Hartopul Ursului (2.461 m) si vf. Vistea Mare (2.527 m). Din fericire, zapada – desi moale pe fetele sudice – era foarte stabila, ceea ce ne-a permis sa urmam pe alocuri traseul de vara. Insa tot am avut de urcat si de coborat cativa versanti.

Entuziasmul nostru crestea pe masura ce ne apropiam de “Trapezul” Vistea-Moldoveanu. Cea mai frumoasa priveliste mi s-a parut cea de pe Hartopul Ursului, de unde se coboara spre Portita Vistei: “Trapezul” in fundal si refugiul Vistea undeva jos la picioarele uriasului. La 12 fara 10 eram la refugiul Vistea (2.320 m). Vremea era superba, ceea ce sporea si mai mult farmecul si maiestatea varfului pe care doream sa ajungem. Dupa o pauza de jumate de ora (la 12:20), am pornit in asaltul final eu, Victor si Cosmin. Anca era foarte obosita si a preferat sa ramana la refugiu sa ne astepte. Eu imi faceam planul ca intr-o ora vom fi pe varf. In realitate ne-a luat o ora si jumate sa urcam si 50 minute sa coboram inapoi la refugiu. Panta de pe Vistea Mare arata la fel de abrupta ca de obicei. Era in mare parte descoperita, iar zapada care mai rezistase era destul de moale. Urcarea nu ne-a pus probleme din punct de vedere tehnic, insa ne-a stors de toate puterile. A trebuit sa trag de mine ca sa cuceresc cei 200 m diferenta de nivel care despart refugiul Vistea de vf. Vistea Mare. Odata ajunsi pe Vistea Mare, am privit mai de-aproape cornisele imense care acopereau creasta spre vf. Moldoveanu. Era ceva grandios si inspaimantator in acelasi timp. Vazusem la urcare urmele unora care au urcat dinspre Valea Rea (probabil in ziua precedenta) si care au coborat tot pe acolo. Insa urmele lor se opreau pe Vistea Mare. Cred ca s-au speriat de cornise si au facut cale intoarsa. A trebuit asadar sa ne facem urme pe cornisele care impodobeau creasta. Am mers cand direct pe muchia cornisei (daca era suficient de lata), cand pe una dintre laturi cu traversare in lateral (erau atat de abrupte si de ascutite, incat nu se putea merge pe deasupra lor).

Insa provocarea cea mai mare a fost Crapatura (strunga dintre Vistea Mare si Moldoveanu, unde vara se trece prin catarare si descatarare). Cand m-am gandit sa facem Moldoveanu in conditii de iarna, am avut o singura grija: “oare cum vom traversa Crapatura ?” Traversarea ei s-a situat intr-adevar la inaltimea asteptarilor – adica dificila. Crapatura era acoperita in ambele parti de cate o cornisa si nu se putea trece decat prin descatararea celei dinspre Vistea Mare (o cornisa imensa) si catararea celei dinspre Moldoveanu (asta era mai mica). Intre ele era o sa de vreo 3-4 m acoperita cu zapada si usor de trecut.

Traversarea acestui pasaj mi s-a parut cea mai mare provocare tehnica si psihica de pana acum. Nu degeaba, dupa ce am terminat traseul mi-am spus: “sa faci Moldoveanu in conditii de iarna este intr-adevar o realizare imensa. Am facut multe trasee si iarna si vara, ma catar de 10 ani pe vai abrupte, insa acum simt ca am devenit cu adevarat alpinista. Pana acum eram doar aspiranta.”

Eram acolo impreuna cu Cosmin si Victor si ne intrebam cum se poate rezolva aceasta problema ? Victor a propus sa coboram direct pe cornisa spre saua dintre versanti (adica in continuarea muchiei cornisei pe care am venit pana acolo), dar eu nu m-am simtit gata sa fac asta pentru ca era o chestie verticala. In plus, imi era teama sa nu se rupa cornisa cu noi. Am propus in schimb sa abordam cornisa pe partea vestica (adica pe fata care da spre Podragu) pentru ca acolo era cat de cat o panta pe care ne puteam descatara. Ceea ce mi-a dat curaj sa incerc aceasta varianta a fost stabilitatea zapezii: era tare si tinea foarte bine la coltari si piolet. M-am descatarat cu fata la panta vreo 2 m, dupa care am traversat in lateral spre dreapta in coborare si am ajuns astfel in saua dintre versanti. Victor a venit si el repede dupa mine. Cosmin ramasese in creasta si parea un pic sceptic. Cand i-am facut semn sa vina, ne-a spus: “ne vedem jos” (adica la refugiu). Cred ca nu se simtea pregatit pentru o asemenea provocare, ceea ce e de inteles: v-am spus doar ca pentru mine a fost cea mai mare provocare psihica din toata cariera mea de cataratoare.

Odata ajunsi in sa, ne astepta partea cea mai dificila: urcarea pe o portiune aproape verticala de cornisa si stanca. Zapada forma un fel de jgheab care permitea catararea pe stanca. Am inceput sa ma catar si am simtit ca zapada tine bine la coltari si piolet. Asta mi-a dat incredere sa continui pe bucata verticala din partea superioara. Am avansat cu miscari lente si precise. Victor a venit si el fara probleme. Odata ajunsi in partea cealalta, am continuat pe mijlocul cornisei si am ajuns pe varf la 2 fara 10, dupa 9 ore de mers de la cabana Valea Sambetei. Am simtit o bucurie fara margini ca am ajuns cu bine acolo. I-am multumit lui Victor ca nu a renuntat. Daca renunta la traversarea Crapaturii, probabil ca m-as fi retras si eu. Faptul ca am fost 2 a contat foarte mult: ne-am incurajat si sfatuit reciproc.

Am facut poze cu varful si ne-am trecut numele in cartea vf. Moldoveanu, care era intr-o cutie metalica (a fost lansata in sept. 2015). Dupa vreo 5 minute petrecute pe varf, am pornit inapoi si ne-am retras exact pe unde am venit. Descatararea versantului Crapaturii dinspre Moldoveanu mi s-a parut putin mai dificila decat urcarea, dar cu miscari atente, am reusit sa trecem cu bine. Restul corniselor nu ne-au mai pus probleme. Ma obisnuisem deja sa merg in picioare pe muchia cornisei. Coborarea pe Vistea Mare nu a fost dificila (nu necesita legare in coarda in conditiile pe care le-am gasit noi).

La 3 fara un sfert eram inapoi la refugiu. Dupa o pauza de 15 minute, am pornit spre cabana. Eram constienti ca partea cea mai dificila de-abia acum incepea: la venire nu am simtit prea mult efortul pentru ca eram purtati de entuziasmul primei abordari in conditii de iarna a vf. Moldoveanu. Obiectivul fusese realizat si nu mai aveam acum nici o motivatie. Asta facea ca drumul de intoarcere sa ni se para mult mai greu. Se adauga si oboseala acumulata (ne trezisem la 4), asa ca a trebuit sa tragem de noi ca sa ne punem in miscare. Singurul lucru care ne-a motivat pana la urma a fost faptul ca nu aveam incotro: nu puteam sa ramanem la refugiu pentru ca nu ne-am adus sac de dormit. Si nu ne-am adus pentru ca am vrut sa ne miscam repede cu bagaj minim.

Erau totusi cateva aspecte pozitive legate de intoarcere: din fericire, era inca devreme si aveam timp suficient sa ne intoarcem la cabana pana seara; in al doilea rand, stiind ca zapada este stabila, aveam de gand sa urmam traseul de vara (care merge mai mult pe curba de nivel) si sa evitam astfel urcarile si coborarile solicitante. La ora 15 am plecat de la ref. Vistea. La 20:30 a ajuns la cabana Victor. Eu am ajuns in jur de 20:45, iar la jumate de ora dupa mine au sosit Cosmin si Anca. Inainte de coborarea finala spre Fereastra Mare a Sambetei, am avut parte de un apus de soare splendid de pe vf. Slanina cu “Trapezul” Vistea-Moldoveanu in prim plan. Imediat ce soarele a disparut din cadru, s-a facut foarte frig. Coborarea din Fereastra Mare am facut-o pe zapada inghetata.

La 21:15 eram toti la cabana. Ne-am strans lucrurile si am coborat la masina pentru ca ne doream sa dormim sambata noapte in patul personal si sa ne odihnim duminica dupa “maraton”. La 22:00 am ajuns la masina si dupa cateva minute am plecat spre casa. Din fericire, drumul a fost liber si s-a circulat foarte bine. La ora 12 noaptea eram acasa, rupta de oboseala, dar foarte multumita de tura superba de care am avut parte. M-am rugat tot timpul pentru protectie si am vazut din nou mana protectoare a lui Dumnezeu asupra noastra (atat pe munte, cat si pe sosea la intoarcere).

Ma bucur foarte mult de realizarea acestui vis, adevarat maraton montan pe cel mai inalt varf al Romaniei. Ca grad de dificultate, nu mi s-a parut cu nimic mai prejos decat creasta vestica a Eigerului, pe care am urcat in august 2014. Prin urmare, este un excelent traseu de antrenament pentru muntii inalti.

Am scos in total 16 ore (9 la urcare, aproape 7 la coborare). Se putea si mai repede. Daca ne miscam intr-un ritm mai alert si daca scurtam pauzele, am fi scos probabil 15 ore. Dar mai putin de atat nu se putea in conditiile de zapada de pe traseu. Insa nu conteaza timpul scos. Ceea ce conteaza este ca am reusit aceasta performanta si ca ne-am intors cu bine acasa (fara peripetii si fara accidentari).

Această prezentare necesită JavaScript.


Responses

  1. Felicitari, Andra! E o realizare deosebita!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: