Publicat de: Andra Bunea | 09/04/2016

V. Costilei si V. Alba (9 apr. 2016)

V. Costilei (1B) este o cunostinta mai veche. Am urcat-o pe uscat de 2 ori si pe zapada o singura data (in martie 2014). Mi se pare o vale buna pentru antrenament datorita pantei mari. Vazuta de pe DN1 (iesirea din Azuga spre Predeal) pare aproape verticala. O aveam asadar pe lista mea de vai de facut in acest sezon. Nu prea i-am gasit timp: acum 2 saptamani zapada abundenta cazuta in ultimele 48 h nu permitea abordarea unei vai sudice (am urcat atunci pe Rapa Zapezii si Rapa Crucii), iar acum o saptamana am facut un “maraton” in Fagaras (cabana V. Sambetei – Moldoveanu si retur in aceeasi zi).

Intrucat sambata 9 aprilie urma sa ies pe munte cu Razvan, Dan si Ionut, mi-a venit imediat in minte V. Costilei. Vremea se anunta un pic instabila, cu ceva precipitatii dupa-amiaza, asa ca trebuia plecat devreme. Ca traseu de coborare m-am gandit la V. Alba, care reprezinta o ruta de retragere rapida si comoda din platou (probabil cea mai rapida). Daca vremea nu ne-ar fi permis sa urmam aceasta varianta (in caz de ceata densa), aveam si o varianta de rezerva: coborarea pe Creasta Vaii Albe. Din fericire, desi destul de capricioasa, vremea ne-a oferit suficienta vizibilitate ca sa putem face traseul in varianta lui initiala.

La 8 fara 10 am plecat pe traseu de la Caminul Alpin, echipati cu tot ce trebuie pentru o tura de iarna. Nu stiam cum se prezinta valea dupa caldurile din ultima vreme, asa ca am luat la noi ham, carabe, reverso, coarda, anouri – asta pe langa coltari, piolet si casca. Ne-am miscat foarte bine, asa ca la 9 si cateva minute eram deja la refugiul Costila. Am facut o pauza mai mare, in care am mancat si ne-am echipat. Era destul de cald, ceea ce facea ca zapada pe care am traversat spre refugiu sa fie moale. Mi-am zis “sper ca mai sus o sa fie tare, ca n-am chef sa innot in zapada moale pana in platou”.

La 10 fara un sfert am inceput urcarea. In prima parte, zapada era intr-adevar moale, dar spre bucuria noastra, cu cat urcam mai mult, cu atat dadeam de zapada mai tare. Intram pana la glezne, dar tinea foarte bine la coltari si piolet. Baietii m-au intrebat cat o sa facem pana sus. Le-am spus ca pana in platou se fac intre 2 si 3 ore in functie de starea zapezii. Noi am facut 2 ore si un sfert, ceea ce este un timp foarte bun. Nu am alergat, dar nici nu am facut pauze (doar pauze de poze). Dupa ce am luat un pic in altitudine, i-am intrebat pe baieti: “vi se pare chiar asa de abrupta ?” “Nuuu !” a venit raspunsul ferm. In orice caz, nu asa abrupta cum pare de departe.

Odata ajunsi la jonctiunea cu firul secundar (care merge spre stanga), am preferat sa ramanem pe firul din dreapta (de langa perete) pentru ca acolo zapada era continua. Eram deja la jumatatea vaii si trecuse abia o ora. Am continuat inca o bucata, dupa care zapada se termina intr-un horn abrupt, pe care l-am catarat fara probleme. Odata ajunsi deasupra lui, s-a deschis in fata noastra o perspectiva superba cu partea superioara a vaii. Am mai continuat putin pe zapada, apoi am urcat pe o panta cu iarba (zapada era discontinua in partea superioara a vaii). Ca sa iesim in platou, aveam 2 variante: ori continuam pe un valcel cu zapada, ori faceam stanga pe Brana Mare a Costilei si urcam prin Hornul lui Gelepeanu. Am ales prima varianta pentru ca ne era mai usor sa urcam pe zapada.

La 12 am ajuns in platou si am facut pauza de masa. Incepuse sa ploua marunt inca din momentul in care atacam ultimul sfert al vaii. Dar odata ajunsi in platou, vremea s-a zburlit la noi si mai tare: burnita si batea vantul. Norii acopereau in mare parte atat V. Costilei, cat si V. Alba. De-abia reuseam sa distingem prin ceata vf. Caraiman. Nu prea imi faceam griji pentru ca stiam ca abia spre seara sunt sanse de precipitatii mai serioase. Pana atunci, se plimba norii, deci nu e ceva ingrijorator. Si asa a fost. Nu ne-am grabit sa plecam de acolo si bine am facut. Pe la 1 fara un sfert a inceput sa se lumineze inspre Cruce si Caraiman, asa ca ne-am strans si noi lucrurile si ne-am pus in miscare. Am mers mai intai pe la marginea platoului ca sa profitam cat mai mult de peisaj. Cel mai impresionant mi s-a parut Blidul Uriasilor, care are o cadere verticala de vreo 150-200 m. Dupa ce am trecut de Blid, am coborat putin si apoi am urcat din nou. In acest fel, ne-am apropiat de palnia superioara a V. Albe fara sa fie nevoie sa facem un ocol destul de mare prin platou (pe acolo merge traseul marcat). Mai departe am traversat pe curba de nivel si am intrat apoi foarte usor in firul vaii Albe. Daca am fi vrut sa urcam in platou, ar fi trebuit sa infruntam o cornisa enorma (cred ca avea cel putin 3 m). Din fericire, nu a fost nevoie sa facem asta pentru ca zapada tinea foarte bine la coltari si piolet pe unde am mers noi.

Baietii au luat-o la vale in timp ce eu m-am oprit un pic la intrarea dinspre platou sa vorbesc cu cateva persoane care tocmai urcasera pe V. Alba. Mi-au spus ca zapada este cam moale pe vale. Nu ma mira: V. Alba este expusa si mai sudic decat Costila, iar soarele si-a cam facut de cap in ultimele 10 zile.

La 13:23 am inceput si eu coborarea. M-am uitat la ceas pentru ca voiam sa vad cat fac pana la Verdeata. Le spusesem baietilor ca in maxim o ora suntem la Verdeata. Dar m-am inselat: eu am facut doar 26 minute. A fost un record personal de coborare pe V. Alba. Asa moale cum era, zapada era ideala pentru coborarea pe calcaie. Exact asta am facut pana jos si a mers foarte bine. Din fericire, zapada era continua pe toata valea (saritoarea Carnului este in continuare acoperita complet). La Verdeata m-am oprit sa-mi dau coltarii jos pentru ca in padure nu mai era nici un pic de zapada. Incepuse sa ploua marunt, asa ca ma gandeam “iata ca se confirma prognoza”. Dar nu a plouat mai mult de 10 minute, dupa care a iesit soarele.

Coborarea pana la Caminul Alpin a fost lejera, ca de obicei. Intre timp, cerul se degajase si soarele pusese din nou stapanire pe Busteni. Era foarte cald. La 3 fara 10 am ajuns la masina, ceea ce inseamna fix 7 ore de traseu. La 4 fara 10 am fost inapoi in Brasov. Aveam o stare ciudata pentru ca am ajuns prea devreme acasa; niciodata nu am mai scos un timp atat de scurt intr-o tura completa in Bucegi (urcare in platou si coborare). Dar acest timp se explica prin zapada suficient de tare de pe V. Costilei si coborarea rapida pe V. Alba. Nu e sigur ca mai prindem o astfel de zapada sezonul acesta. Pana una-alta, ne-am bucurat foarte mult de tura de azi: de faptul ca ne-am miscat bine, de peisaj, de soare si de zapada.

La cat de cald este acum, ma intreb deja cat timp vom mai putea face ture de iarna in Bucegi inainte sa se decopere saritorile. Mi-as dori tare mult sa mai incerc o Seaca a Caraimanului, dar chiar trebuie sa ma grabesc daca vreau sa mai fie zapada pe firul vaii. Daca nu, putem aborda vaile nordice, unde zapada rezista un pic mai mult: in primul rand V. Bucsoiului si de ce nu – sa urc din nou pe Rapa Zapezii si Rapa Crucii pana in Creasta Morarului, cu coborare pe V. Adanca, asa cum am incercat acum 2 saptamani. Deci inca mai e de lucru in Bucegi si nu bagam la naftalina coltarii si pioletul !

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: