Publicat de: Andra Bunea | 15/05/2016

Acele Morarului editia 2016 (14 mai 2016)

Acele Morarului reprezinta traseul din Bucegi de care nu ma voi plictisi probabil niciodata. Stau dovada cele 7 traversari facute pana acum – cea de sambata 14 mai fiind a saptea. Imi place foarte mult acest traseu atat pentru catararea expusa (suspendata parca intre cer si pamant), cat si pentru peisajul panoramic pe care il ofera. La editia 2016 au participat alaturi de mine Dan si Ionut. Ar fi trebuit sa vina si Razvan, dar nu s-a simtit bine, asa ca nu a mai venit.

La 9:25 am plecat pe traseu de la Gura Diham pe o vreme superba. Ma bucuram ca avem parte de cer senin, pentru ca asta pune in evidenta si mai bine frumusetea crestelor si varfurilor din jur. In jur de 12 intram pe Braul Mare al Morarului dinspre V. Cerbului, iar la ora 13 eram la baza Crestei Ascutite. Am facut acolo pauza de masa si de echipare. Era atat de placut. Batea si vantul, dar nu foarte tare. Insa dupa ce am inceput ascensiunea pe Creasta Ascutita, vantul ne-a luat in primire si nu ne-a mai lasat pana am coborat in V. Adanca la sfarsit.

Creasta Ascutita nu ne-a pus probleme tehnice, insa avand o panta abrupta, ne-a obosit destul de mult (mai ales pe mine, pentru ca mi se pusese un carcel la genunchiul drept). Odata ajunsi la baza Acului Mare, am facut mai intai pozele de rigoare cu steagul. Dupa care, avand toti acelasi nivel tehnic, am convenit ca il vom catara fara asigurare. Vantul batea foarte tare, ceea ce ne-a obligat sa mergem mai mult in sistem 4×4. Nu puteam risca sa stam in picioare pentru ca ne rasturna vantul.

L-am traversat fara probleme. Eu ii informasem pe baieti ca Acul Mare reprezinta cea mai mare provocare a traseului, mai ales daca il parcurgem neasigurati. Mi-a placut foarte mult reactia lui Ionut dupa traversare: „asta a fost tot ?!” Nu i s-a parut prea dificil. In realitate nici nu este dificil din punct de vedere tehnic; singura provocare o constituie faptul ca trebuie sa faci acele miscari la mare inaltime. Dar daca stai bine cu echilibrul si cu nervii, poti sa-l treci fara probleme, ba chiar sa ti se para usor.

Am facut apoi rapel in Strunga Acului Mare. Vantul a devenit foarte puternic, iar cerul s-a acoperit de nori, ceea ce ne anunta ca se strica vremea. In aceste conditii, am decis sa nu mai urcam pe Degetul Rosu. Am traversat direct spre Acul Crucii, pe care l-am urcat asigurati. Am plecat eu cap, urmata de Dan si Ionut. Ionut mi-a spus apoi ca i-a placut mai mult catararea pe Acul Crucii (i s-a parut mai provocatoare decat cea de pe Acul Mare). Asa o fi. Eu facandu-le de atatea ori si catarandu-le de multe ori neasigurata (inclusiv Acul Crucii), nu mi se mai pare dificil nici unul. Pur si simplu nu mai fac diferenta intre ele. De aceea mi-a prins bine sa aud parerea unei persoane care le descopera pentru prima data.

Ultima etapa din program a fost Acul de Sus, pe care l-am parcurs neasigurati pe braneaga care il urca oblic pe partea stanga. La 16:45 eram sus. Am mai mers putin pana la locul unde se ocoleste prin dreapta daca vrei sa urci mai departe pe Creasta Morarului. Am facut acolo o scurta pauza ca sa ne punem coltarii pentru ca intentionam sa coboram pe V. Adanca. Alegerea traseului de retragere a fost cum nu se poate mai inspirata pentru ca incepuse sa burniteze. Dinspre Costila si Caraiman se auzeau tunete. Vantul batea cu si mai mare putere. In aceste conditii, V. Adanca era intr-adevar cea mai rapida cale de retragere. De data asta am stiut pe unde sa intram. Stiam de asemenea ca ne va lua putin timp s-o coboram.

Imi era totusi teama ca s-au descoperit saritorile mai mult decat data trecuta (pe 30 aprilie), ceea ce ar fi insemnat ca trebuia sa le coboram in rapel. Din fericire, nu a fost cazul (saritorile erau cam la fel de descoperite). Ne-am miscat chiar mai repede decat data trecuta: la 17 am inceput coborarea, iar la 17:30 ieseam de pe ultima fasie de zapada si ne dadeam jos coltarii. Insa in tot acest timp am avut de infruntat o ploaie rece si deasa (grindina de sus se transformase in ploaie). Nu eram pregatiti pentru asa ceva pentru ca vazusem cer senin la prognoza, dar nu ne-am mai lamentat, ci ne-am grabit sa ajungem cat mai repede in padure ca sa beneficiem putin de protectia copacilor.

Din Morar am facut dreapta pe triunghi rosu, apoi stanga spre poteca de langa casa de vanatoare „Coltii Morarului”. Prin padure mai mult am alergat ca sa reducem „pierderile” (eram deja uzi aproape pana la piele). Am ajuns la Gura Diham la 18:15, dupa aproape 9 ore de traseu. Eram foarte fericiti ca am reusit sa parcurgem cu bine traseul si ca nu ne-a prins ploaia pe Ace. Pana la urma timingul a fost foarte bun.

Va invit acum sa admirati pozele. Am pus la inceput o poza facuta dinspre Postavaru, in care se vad Acele in ordinea in care le-am parcurs noi. Acul Mare seamana cu un trapez, iar in stanga lui se afla Creasta Ascutita.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: