Publicat de: Andra Bunea | 28/06/2016

Creasta Costila-Galbinele editia 2016 (27 iunie)

Sunt cateva trasee care au intrat in „repertoriul” meu obisnuit (pe care le parcurg in fiecare an). Printre acestea se numara si Creasta Costila-Galbinele (3A, 10 lc), pe care am mai parcurs-o in conditii de vara (2014 si 2015). Am avut o incercare si in conditii de iarna (in februarie 2016), dar atunci ne-am intors de la jumate pentru ca am fi terminat foarte tarziu si nu eram echipati pentru bivuac. 

Anul acesta am catarat-o impreuna cu Dan in cadrul turelor noastre de antrenament. Pentru el a fost prima abordare in conditii de vara; insa si pentru mine a fost un fel de premiera: de data asta am pus eu buclele (in 2014 am catarat-o cap de coarda cu buclele puse, iar in 2015 am catarat-o secund).

Stiind ca ne poate lua intre 5 si 6 ore s-o parcurgem si ca spre seara sunt anuntate precipitatii, am decis sa plecam din Brasov foarte devreme (la 6:00). La 6:40 am pornit pe traseu de la Caminul Alpin, iar la 7:50 eram la refugiul Costila. Nu am facut pauza, ci am continuat in sus pe potecuta care duce la intrarea in traseu. Am facut pauza la baza primei lungimi (o fata cazuta). La 8:40 am inceput „asaltul”. Prima lungime nu ne-a pus deloc probleme. A 2-a lungime (unde se ocoleste spre stanga si se regrupeaza imediat in dreapta) a fost incomoda ca de obicei, pentru ca trebuie sa te ghemuiesti pe traversarea aceea, dupa care coarda vine greu datorita frecarii.

Am parcurs cea de-a 3-a lungime pe picioare. Pe a 4-a lungime am facut o regrupare intermediara pentru a evita frecarea. Odata ajunsi sus, am strans coarda si am mers pe picoare printre jnepeni pana la intrarea in lungimea a 5-a, cea mai dificila de pe tot traseul (presupune catararea unui diedru expus). Insa nu ma temeam de „intalnirea” cu diedrul: am reusit sa-l catar in februarie cu bocancii in picioare, acum n-avea cum sa-mi puna probleme pentru ca ma cataram cu espadrilele. Si asa a fost: am trecut de diedru cu miscari precise si sigure, dupa care am trecut si de urmatorul pas – cel in care ma blocasem in februarie (o mica fisura din care se iese spre dreapta si se asigura la un piton cu inel). Am mai avansat putin si am ajuns la regrupare. L-am adus si pe Dan, care s-a miscat foarte repede.

Dupa o mica pauza de respiro si admirare a peisajului, am pornit mai departe. A 6-a lungime (cea in care se porneste spre stanga, se merge apoi pe un teren foarte friabil si are putine asigurari) nu prea mi-a placut. Pe deasupra, traseul merge in zig-zag, ceea ce creaza foarte multa frecare. Dupa ce am urcat un horn friabil prevazut cu un singur piton, am ajuns la jnepeni si am vrut sa ies in dreapta ca sa caut un piton unde sa regrupez. Insa coarda venea foarte greu si nu eram sigura ca o sa-mi ajunga pana la urmatorul piton. Asa ca am revenit ca capatul de sus al hornului si am asigurat la jnepeni. Dupa ce a venit Dan, am strans din nou coarda si am mers pe picioare o bucata, apoi am ajuns la o lungime care putea fi catarata (are un mic pas in care se iese in afara fisurii spre stanga). Dupa ce am regrupat, am mers din nou pe picioare pe o bucata usoara. Eram deja destul de sus: se vedea in dreapta creasta Malinului, iar in spatele ei printre nori o bucata din Morar. As vrea sa mentionez ca vremea a fost foarte ingaduitoare cu noi. Ma asteptam sa avem parte de canicula, dar in afara unor episoade scurte de soare dogoritor, a fost mai degraba umbra (de la nori) si a batut vantul.

Ma gandeam ca mai avem vreo 2 lungimi de catarat, insa in realitate nu a mai fost decat una (cea pe care se urca in zig-zag stanga-dreapta, dupa care se asigura la jnepeni). Dupa o pauza de masa, rehidratare si strangere a echipamentului, am mers pe picioare pana sus. La 13:30 am ajuns in Brana Mare a Costilei, ceea ce inseamna 4 ore si 50 minute pe creasta.

Am mai facut o pauza la intrarea pe creasta Vaii Albe dinspre Hornul lui Gelepeanu ca sa admiram impresionantul perete al Vaii Albe de sub noi, dar si versantul nordic al Caraimanului cu Albisoarele lui. Dan m-a intrebat: „care e Albisoara Crucii ?” (am urcat-o impreuna pe 4 martie). I-am aratat Albisoara care iese imediat in dreapta Crucii. I s-a parut incredibil de abrupta. Reactia lui a fost: „Am urcat noi pe acolo ??!” „Da, am urcat” i-am raspuns eu. „Intotdeauna pare mai abrupta cand privesti de departe, dar la fata locului exista o panta pe care te poti catara”. Am incercat sa identificam saritoarea unde ne-am asigurat in martie, dar nu am reusit. Acum Albisoara Crucii era complet uscata si arata altfel decat atunci cand e plina cu zapada.

Am admirat putin si Valea Alba, care avea inca destula zapada in partea superioara. In schimb, Valea Costilei era aproape complet uscata. In partea de jos (langa refugiu) era o bucata mare de zapada inghetata care acoperea valea, iar putin mai sus era un pod de zapada care se rupsese. Ambele puteau fi ocolite prin dreapta pe stanca. Insa mai departe valea era uscata. Mai era o limba de zapada sus la intersectia cu Brana Mare a Costilei, dar putea fi ocolita fara probleme.

In jur de ora 14:00 am inceput coborarea pe Creasta Vaii Albe si Brana Aeriana. Nu am avut probleme cu descatararea pe creasta si nici cu traversarea Branei Aeriene. Ne-a fost insa mai greu pe Valcelul Pamantos, care este la fel de friabil si greu de coborat ca de obicei. Coborarea abrupta a inceput sa-si faca simtite efectele asupra genunchilor nostri, pe care ii simteam tot mai tensionati. Din fericire am ajuns cu bine pana jos, fara sa ne accidentam. La 15:40 am ajuns la refugiul Costila, unde am facut o scurta pauza de masa si de rehidratare. Erau multe persoane la catarare – am schimbat cateva vorbe cu ele. Am admirat din nou creasta pe care tocmai o catarasem, acum partial acoperita de nori. De fapt, norii pusesera stapanire pe Busteni, anuntand ploaia care va veni. Insa eu nu ma ingrijoram pentru ca stiam de la prognoza ca va ploua abia spre seara.

Mare ne-a fost mirarea sa vedem ca incepe deja sa ploua la ora acea (era 4 fara 10). In acel moment ne-am strans lucrurile si am plecat repede la vale. Aceasta prima repriza de ploaie s-a terminat repede. Ma gandeam ca a fost doar ceva trecator si am scapat. Insa dupa vreo 10 minute a inceput adevarata ploaie, de data asta una torentiala. Eram deja in padure, cam pe la jumatea drumului intre refugiul Costila si Caminul Alpin. La inceput am beneficiat de protectia pe care ne-o ofereau coroanele copacilor, dar ploaia era atat de puternica, incat dupa vreo 10 minute ne ploua si sub copaci. Am alergat si noi la vale cat am putut, insa tot ne-a udat aproape leoarca pana la masina. La 16:30 eram la masina, dupa o tura de aproape 10 ore. Drumul inapoi spre Brasov a fost destul de dificil datorita  ploii torentiale si aluviunilor aduse pe sosea intre Azuga si Predeal. Insa dupa ce am iesit din Predeal, am constatat ca pe-acolo nu plouase deloc. In Brasov era soare si canicula. Abia spre seara s-a innorat si a inceput furtuna.

In concluzie: a fost o tura superba ! Catararea pe creasta Costila-Galbinele imi place la fel de mult de fiecare data, poate si datorita peisajului de vis pe care il ofera. I-am multumit lui Dan pentru companie (a fost un secund excelent) si l-am felicitat pentru performanta realizata. Mi-a spus ca i-a placut foarte mult si ca nu i s-a parut chiar asa de greu. Evident, dupa ce am catarat lunea trecuta un 3B in Cheile Rasnoavei, acum s-a distrat pe 3A !! Doar ploaia de la sfarsit ne-a cam necajit putin, dar tot a fost bine ca nu ne-a prins pe creasta sau pe coborarea abrupta din padure. Faptul ca am plecat pe traseu devreme s-a dovedit foarte inspirat.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: