Publicat de: Andra Bunea | 24/10/2016

Crai de toamna: V. Vladusca – Aninata – Canionul lui Anghelide (22 oct. 2016)

Craiul mi se pare foarte spectaculos toamna, datorita peisajului multicolor pictat parca de mana unui artist iscusit. Mi-am dorit sa-l admir si anul acesta cel putin o data in sezonul culorilor pastel. Am tot asteptat un weekend cu vreme buna ca sa imi implinesc visul, dar nu prea am avut parte de asa ceva. Pana la urma mi-am dat seama ca daca ma iau dupa prognoza, nu o sa mai ies deloc. Prin urmare, am decis sa fac din nou un pariu cu vremea (sambata se anuntau nori si precipitatii) si sa merg „fie ce-o fi”. Am mai facut eu pariuri cu vremea in Crai si am castigat de fiecare data.

Am ales ca traseu o varianta care sa ne permita retragerea rapida in caz de precipitatii abundente si vizibilitate scazuta: urcare pe Valea Vladusca pana la refugiul Aninata, iesire in Braul de Mijloc si urcare in creasta pe unul dintre valcelele din partea superioara. Daca vremea nu ne permite iesirea in creasta, putem cobora prin Canionul lui Anghelide sau ne putem retrage de la Aninata pe unde am urcat. Am lansat „oferta” pe email joi, iar vineri dimineata aveam deja 4 prieteni interesati sa infrunte prognoza nefavorabila alaturi de mine: Victor, Cosmin, Anca si Andreea.

Am plecat din Brasov la 8 fara un sfert, iar in jur de 9 am pornit pe traseu din Plaiul Foii pe o ploaie marunta si rece. Daca ne-am fi luat dupa aparente, ne-am fi intors acasa in acel moment: o patura de nori gri acopereau toata valea, lasandu-ne foarte putina vizibilitate. Ceea ce ne-a facut sa ramanem fermi pe pozitie a fost faptul ca nu ploua prea tare (aveam la noi fas de ploaie), iar traseul pe care intentionam sa urcam (cel putin pana la Aninata) putea fi abordat si in conditii de ploaie si vizibilitate scazuta.

Am mers vreo 15 minute pe drumul de Spirlea, dupa care am facut stanga si am intrat pe V. Vladusca. Dupa vreo jumate de ora, ploaia s-a oprit si norii au inceput sa se ridice. Se vedea deja peretele stancos, ceea ce ne-a incurajat sa continuam. Am urcat mai departe pe grohotis pana la perete, dupa care am facut dreapta si am continuat prin padure pe o poteca abrupta, dar bine conturata. Inainte de Aninata am avut de urcat o saritoare care nu pune probleme pe uscat, insa acum era uda, asa ca le-am asigurat pe fete. Am facut apoi dreapta, am urcat pe Hornul Rosu (denumire data de culoare rosiatica a pietrelor) si am ajuns la refugiul Aninata, construit de Mircea Florian in 1986.

Convenisem ca urcam pana la Aninata si apoi decidem ce facem in functie de evolutia vremii. In timp ce urcam, am observat ca norii se ridica si incepe sa se insenineze. Dupa o pauza bine-meritata la refugiu, am luat decizia sa mergem mai departe. Se pare ca muntele ne-a testat un pic perseverenta: daca nu ne doream din toata inima acest traseu, ne-am fi retras. Dar noi ne doream Craiul cu orice pret, asa ca pana la urma vremea a cedat si ne-a devenit favorabila. Am spus-o de multe ori si se verifica din nou: „Dumnezeu ii ajuta pe cei curajosi !”

Am ocolit refugiul prin dreapta, dupa care am continuat urcarea pe poteca spre stanga. Norii s-au mai plimbat putin pe cer alungati de vant, dupa care au lasat loc unui peisaj care ne taia rasuflarea. Incredibil !! Iata ce am fi ratat daca ne-am fi lasat descurajati de „primirea” ploioasa de dimineata. Ce bine ca am perseverat ! Am avut parte astfel de una dintre cele mai frumoase ture din Crai.

Dupa o urcare destul de usoara, am ajuns la locul de belvedere „Cuibul Vulturilor”, de unde se vede intrarea in Canionul lui Anghelide. Pentru ca era inca devreme (in jur de 13:00) si vremea era superba (iesise intre timp si soarele), am decis sa mai urcam putin pe grohotis ca sa admiram peisajul din partea superioara. Dupa vreo 15 minute am ajuns in Braul de Mijloc si am mers spre stanga pana la Ulcior. Colegii de tura nu mai fusesera deloc prin zona asta, asa ca s-au bucurat sa descopere locuri atat de frumoase din Crai.

Dupa o pauza de masa la Ulcior, in care am discutat si despre posibilitatea de a continua pe Braul de Mijloc pana in Padina lui Calinet, am decis totusi sa coboram prin Canionul lui Anghelide, cea mai buna varianta de retragere in caz de vizibilitate scazuta. Pentru a ne confirma ca am luat decizia corecta, vremea s-a stricat in scurt timp: norii au coborat peste Braul de Mijloc, iar vizibilitatea a scazut dramatic.

In jur de 14:15 am inceput coborarea prin Canion, care nu este dificila pe uscat, dar poate deveni periculoasa pe teren umed. Am coborat cu atentie si am folosit la un moment dat si coarda pentru ca am gasit un piton. Am continuat apoi pe grohotisul din padure pana am ajuns inapoi in V. Vladusca. Intre timp, norii se ridicasera din nou, ceea ce ne-a permis sa admiram putin creasta inainte de inserare. Ne-am bucurat foarte mult de peisaj si ne-am felicitat pentru curajul de a infrunta vremea nefavorabila de dimineata. Asadar, inca un pariu cu vremea castigat !

Inainte sa ajungem in drumul de Spirlea, am avut parte de ultima surpriza a zilei de sambata: am vazut la un moment dat pe cineva urcand pe poteca din V. Vladusca. Cand s-a apropiat, m-am uitat mai bine si nu mi-a venit sa cred: era Marius, prietenul care ne-a aratat traseul spre Aninata acum 2 ani, tot in octombrie, cand am urcat cu Razvan si Sebi (https://andrabunea.wordpress.com/2014/10/13/simfonie-de-toamna-in-piatra-craiului-ziua-2-ref-craita-aninata-pivnita-cu-vin-vf-la-om-lanturi-12-oct-2014/).

Chiar ma gandisem la el dimineata cand am urcat si imi spusesem: „trebuie sa-l sun pe Marius si sa-l intreb ce mai face”. Nu mai era nevoie sa-l sun. Nu ne-am mai vazut din nov. 2014, cand a avut el accidentul in Crai – din care a scapat intreg ca prin miracol pentru ca l-a pazit Dumnezeu. M-am bucurat sa-l vad din nou pe munte, complet restabilit. Am schimbat cateva cuvinte si mi-a spus ca sunt toti de vineri seara la Casa Vlad din Plaiul Foii, unde s-au strans ca sa sarbatoreasca ziua lui Nucu (alias Profesorul de Piatra Craiului).

Initial i-am spus lui Marius „saluta-l pe Nucu din partea mea”, insa pe urma mi-am zis: „nu se poate sa trec pe langa Casa Vlad si sa nu intru sa-i salut pe Nucu, Cristi si ceilalti”. Asa ca am facut o scurta escala la Casa Vlad inainte de intoarcerea la Brasov. Am schimbat cateva cuvinte cu acesti prieteni dragi, care m-au „adoptat” in grupul lor si mi-au aratat multe trasee superbe din Crai. La 18:30 am ajuns acasa, foarte incantata de tura superba si surprizele placute de care am avut parte. Craiul de toamna a fost intotdeauna ceva special pentru mine, insa tura de anul acesta parca le-a intrecut pe toate !!

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: