Publicat de: Andra Bunea | 22/01/2017

Albisoara Gemenelor (21 ian. 2017)

Albisoara Gemenelor (2A) era pe lista mea de multa vreme. As fi vrut s-o fac mai intai pe uscat in toamna lui 2016 ca s-o descopar. Am vorbit atunci cu Cosmin si Victor sa facem echipa, insa Victor mi-a spus ca el prefera s-o faca in conditii de iarna. Asa ca n-am mai facut-o pe uscat. Intre timp a venit iarna si a nins destul de mult in Bucegi. In ultima saptamana a fost vreme buna (senin, fara precipitatii), iar pentru sambata 21 ian. se anunta senin si frig. M-am gandit ca sunt reunite toate conditiile necesare pentru o tura de anvergura in Bucegi, asa ca am relansat propunerea de a urca pe Albisoara Gemenelor (AG).

Cosmin si Victor mi-au confirmat prezenta, dar Victor s-a retras in ultima clipa. In locul lui a venit Alin Rosmalin, pe care Cosmin l-a intalnit vineri seara la sala de catarare, ocazie cu care i-a povestit despre tura pe care vrem s-o facem a doua zi. Alin s-a aratat interesat, asa ca am pornit sambata dimineata tot in echipa de 3, insa cu Alin in locul lui Victor.

Eu aveam ceva emotii inaintea acestei ture. Stiam ca traseul este dificil. Aveam deja o experienta in zona de anul trecut, cand am urcat pe Albisoara Crucii (AC) – detalii aici: https://andrabunea.wordpress.com/2016/02/29/albisoara-crucii-iarna-un-vis-implinit-27-febr-2016/. Stiam de asemenea ca buna desfasurare a turei depinde de starea zapezii. Speram ca a nins suficient ca sa acopere firul vaii si ca zapada este bine consolidata. Insa la fata locului am descoperit altceva.

Planul A era sa urcam pe AG, sa iesim in Creasta Picaturii; de acolo sa urcam la Cruce si apoi pana pe vf. Caraiman, dupa care sa facem dreapta si sa coboram pe V. Alba. La ora 8:00 am pornit pe traseu. La 10 fara cateva minute am ajuns la Verdeata si ne-am echipat, iar la 10:25 am inceput urcarea.

Inca inainte sa ajungem la Verdeata, am constatat ca nu e multa zapada pe Valea Alba. Saritoarea Carnului se vedea partial descoperita. Pe valcelele care urca peretele nordic al Caraimanului (adica Albisoarele) era de asemenea putina zapada. Incepeam deja sa ma ingrijorez – oare va fi posibil sa ne realizam obiectivul ? Cand am traversat din firul Vaii Albe spre stanga ca sa intram pe AG, am avut surpriza neplacuta sa dam de zapada pufoasa si adanca (intram in ea mai sus de genunchi). Intrarea spre AC si AG este comuna in prima parte (aproximativ 50 m diferenta de nivel), dupa care cele doua se despart: AG se desprinde spre stanga, in timp ce AC merge spre dreapta si continua mereu spre dreapta (are la un moment dat un valcel secundar care merge spre stanga, dar acela nu iese nicaieri).

Intrucat zapada nu acoperea inca saritoarea imensa de la intrarea comuna spre AC si AG, am fost nevoiti sa ocolim spre dreapta printre jnepeni si copaci, dupa care am incercat sa ne intoarcem spre stanga si sa intram pe AG. Am constatat insa ca nu se putea trece (era un perete stancos care despartea cele 2 vai), asa ca am mai urcat putin pentru a cauta o trecere. Mai sus am gasit intrarea spre valcelul secundar al AC, asa ca am continuat sa traversam la stanga printre jnepeni ca sa trecem in urmatorul fir, pentru ca abia acolo era AG.

Cred ca ne-a luat o ora pana am reusit sa intram pe firul AG. Am inceput sa urcam printr-o zapada pudroasa si mare. Ma intrebam din nou daca vom reusi sa urcam valea in aceste conditii. Eram constienti de dificultatea de a urca saritorile in conditii de zapada putina si neconsolidata, dar macar am fost toti pe aceeasi lungime de unda: ne-am zis „hai sa incercam, si daca nu se poate, ne intoarcem”.

In prima treime a vaii zapada a fost proasta (ne afundam pana la genunghi); pe masura ce inaintam, portiunile de zapada tare alternau cu zone unde intram pana la briu. La inceput saritorile erau usoare, dar mai sus am dat de saritori dificile. Am reusit sa le cataram fara asigurare (multe dintre ele nu erau prevazute cu piton). In cea mai mare parte a vaii am avut parte de catarare mixta (cu coltari si pioleti pe stanca si zapada).

Alin ne spusese ca este mai sus o saritoare foarte dificila, iar eu il tot intrebam „am trecut de ea ?” (asta pentru ca tot cataram saritori dificile). El zicea „nu inca”. Am ajuns la un moment dat la un perete, la baza caruia trecea o poteca (probabil Braul Hornurilor). De acolo mai aveam cam o treime din vale. In acel loc se poate merge la stanga pe brana si iesi in Creasta Picaturii, sau se poate urma firul vaii AG, care se afla putin in dreapta. Am continuat pe firul vaii, pe saritori din ce in ce mai urate. Poate ca nu ar fi fost atat de dificile daca ar fi fost mai multa zapada si daca aceasta ar fi tinut. Dar aveam de multe ori surpriza ca atunci cand incercam sa ne ridicam pe cate o saritoare, zapada pe care stateam se scufunda si lasa loc unei gauri la baza stancii. Trebuia atunci sa urcam prin sprait, punand presiune cu picioarele pe peretii laterali ai hornului. Pe multe saritori ne-am cataram fara manusi, pentru ca nu puteam sa tinem prizele altfel.

Am ajuns la o saritoare pe care baietii au trecut-o printr-o traversare la dreapta. Am incercat  sa traversez si eu, dar nu ma simteam deloc in siguranta. Cosmin mi-a dat in acel moment o veste buna: „am gasit un piton de asigurare”. A desfasurat coarda si m-a asigurat pe acea trecere. Eu credeam ca am scapat de ce a fost mai greu, insa in realitate greul abia acolo incepea. Alin ne-a aratat o alta asigurare mai sus, prevazuta cu o cordelina rosie, dincolo de care era saritoarea de care ne spusese el. Era intr-adevar dificila, asta mai ales pentru ca zapada de la baza ei se surpa si nu prea aveam prize de picioare ca sa intram pe saritoare. Intrucat eram deja asigurata de Cosmin, am incercat sa continui eu catararea. Mi-am dat manusile jos (nu se putea altfel) si am incercat sa intru intr-o fisura care avea prize bune. Odata intrata in fisura, nu am mai putut sa avansez. I-am cedat locul lui Alin, care a avut o alta abordare (s-a catarat pe fata stancii) si a reusit sa treaca. La iesirea din saritoare nu erau deloc prize, asa ca Alin a trebuit sa foloseasca toate tehnicile de catarare de care era capabil ca sa treaca. L-am felicitat pentru reusita, dupa care eu si Cosmin am urcat asigurati (dar tot fara manusi, ca altfel nu puteam tine prizele).

Inainte sa catere Alin saritoarea cea grea, eu le spusesem baietilor: „daca nu reusim sa trecem, va trebui sa ne intoarcem pe unde am venit. Ce bine ca avem cateva pitoane de care sa facem rapel”. Insa ei erau foarte pozitivi, lucru care m-a bucurat. Si iata ca pana la urma am trecut ! Nu mai era mult pana sus, insa am avut parte in continuare de catarare mixta pe tot felul de hornuri si praguri.

Mare ne-a fost bucuria cand am ajuns in creasta, unde ne-am intersectat cu Braul Gemenelor, care vine din dreapta. Era 15:15, ceea ce inseamna 4 ore si 50 minute de catarare de la Verdeata. Peisajul era de o frumusete care ne taia rasuflarea. Cand credeam ca Bucegii nu ma mai pot surprinde prin peisaje inedite, am descoperit partea superioara a Crestei Picaturii, care ofera un prim plan ametitor asupra Crucii: atat de grandioasa si atat de aproape ! Se vedeau de asemenea foarte bine traseele din partea superioara a Vaii Seci a Caraimanului: Hornurile Vaii Seci si Spalatura Vaii Seci.

Dupa o scurta pauza pentru fotografii, am continuat urcarea pe fata din dreapta a Crestei Picaturii (traseu indicat pe harti). De acolo si pana la Cruce nu am mai avut de catarat nimic. Am ajuns in 50 de minute (16:05), ceea ce insemna un total de 5 ore si 40 minute de la Verdeata. Am facut cateva poze si am pornit mai departe spre vf. Caraiman, infruntand vantul dezlantuit. Am discutat rapid si despre varianta de a cobora spre V. Alba pe Brana Vaii Albe, dar am fost toti de parere ca nu merita sa riscam pentru ca sunt portiuni foarte abrupte. Nu ca n-am fi avut parte de zone abrupte si pe AG, dar este intotdeauna mai periculos sa faci traversari pe fete abrupte decat sa te cateri pe o saritoare abrupta.

Cateva cuvinte si despre vreme (temperaturi): in prima parte a vaii nu a fost prea frig, motiv pentru care am urcat in tricou si windstopper. La intrarea pe AG avusesem si un polar pe mine, dar l-am dat jos pentru ca ma incalzeam prea tare. La un moment dat am pus din nou polarul pentru ca se facuse mai frig, iar dupa ce am trecut saritoarea asigurata de Alin, am pus si pufoaica pe sub windstopper, pentru ca frigul musca deja cu putere. Cand am iesit in Creasta Picaturii, mi-am pus in cap caciula (pe sub casca) si gluga de la pufoaica. De acolo si pana la intrarea pe V. Alba am avut de infruntat un vant crunt, care facea ca temperatura resimtita de organism sa fie in jur de -25 grade. Nu mi-a fost frig pentru ca eram in miscare, insa vantul ma taia la fata.

La 16:30 eram la intrarea in V. Alba. Baietii au luat-o la vale, dornici sa scape de vantul puternic, in timp ce eu am mai stat putin ca sa beau ceai cald si sa manac o ciocolata (nu mai mancasem aproape nimic de la Verdeata). Am luat-o apoi si eu la vale pe o zapada excelenta pentru coltari (se putea cobora pe calcaie). Existau deja urme, semn ca au mai trecut si altii pe acolo de curand. Baietii s-au oprit putin la un perete de gheata pe partea dreapta a vaii, unde Cosmin ne-a facut o demonstratie de catarare la coltari si pioleti. Am coborat saritoarea Carnului pe dreapta, insa zapada era destul de instabila (am dislocat multa zapada in coborare). Nu stiu daca se poate si urca pe acolo, dar exista varianta de ocolire prin dreapta (in sensul de urcare).

Fara sa ne grabim deloc, am coborat V. Alba in 45 de minute. Ne-am oprit din nou la Verdeata ca sa ne dezechipam. La 6 fara 20 seara am pornit spre Busteni. Tot fara sa ne grabim am ajuns in oras la 7 fara 10, ceea ce inseamna un traseu de 11 ore in total. Ne-am felicitat reciproc pentru reusita turei si spectacolul de care am avut parte (a fost o vreme superba si o vizibilitate foarte buna). Mi-am spus din nou: „iata ca merita sa incerc !” Asa cum v-am spus, vineri seara am avut cateva indoieli cu privire la reusita turei, dar am considerat ca merita sa incercam, iar efortul ne-a fost rasplatit din belsug. Am vazut din nou mana lui Dumnezeu asupra noastra prin protectia pe care ne-a acordat-o la fiecare pas.

Ca si concluzie de ansamblu: AG isi merita din plin gradul de 2A. Mi s-a parut mult mai dificila decat AC, dar poate acest lucru se datoreaza faptului ca nu era suficienta zapada, motiv pentru care a trebuit sa ne cataram in cea mai mare parte in conditii de mixt.

Va las acum sa va bucurati de peisajele ametitoare cu care ne-am delectat !

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: