Publicat de: Andra Bunea | 12/02/2017

Incursiune in Crai (1): Malul Galben – Braul de Jos – Termopile (11 febr. 2017)

Ca de obicei, la inceputul saptamanii am studiat prognoza meteo pentru weekend. Se anuntau precipitatii importante in Bucegi de marti pana joi si o ameliorare a vremii incepand de vineri. Sambata se putea iesi pe munte, dar era riscant sa urcam pe o vale datorita riscului de avalansa. Teoria spune ca dupa ce ninge consistent, trebuie sa astepti 48-72 ore inainte sa intri pe trasee.

Avand in vedere ca nu se putea face o vale, mi-a venit ideea „salvatoare”: ce-ar fi sa urcam pe o creasta ?! De exemplu Brana Aeriana si Creasta Vaii Albe – ca tot n-am facut niciodata asta in conditii de iarna. Am lansat „oferta” pe email prietenilor cu care ies pe munte de obicei. L-am adaugat la lista si pe Rupi (alias Adi – sau invers ?! 🙂 ), cu care m-am intalnit in Bucegi acum 2 saptamani. Stiam ca omul este interesat de trasee faine si inedite, asa ca m-am gandit: „ce-ar fi sa facem un joint venture bucuresteano-brasovean ?!”

Tot ca de obicei, abia vineri s-a luat decizia finala cu privire la traseu. Vineri dimineata am sunat la Salvamont Busteni ca sa aflu care este starea zapezii. Am spus ca intentionam sa urcam pe Creasta Vaii Albe si sa coboram pe Alba sau pe Scorusi. Domnul care mi-a raspuns mi-a zis ca a nins mult si ca vantul a bagat zapada pe vai. Pe V. Alba au incercat sa urce joi cativa alpinisti de la Clubul Alpin Roman, dar s-au intors de la Verdeata pentru ca era prea multa zapada. M-a sfatuit sa nu ne bagam. „Zapada sta sa plece” a intarit el.

In aceste conditii, mi-am zis ca n-am de gand sa pun un pariu cu zapada si ca mai bine ma orientez catre planul B, pe care il aveam deja pregatit: o plimbare lejera in Piatra Mare. Cand am lansat un nou apel in acest sens, m-am trezit ca oamenii nu prea sunt interesati. Doar Sebi mi-a confirmat ferm, iar Alin a zis ca el vine pe munte orice traseu s-ar face.

Solutia salvatoare a venit pana la urma de la Adi, care a spus ca are chef sa faca o incursiune in Crai. Mi-a zis ca o sa vina insotit de o prietena din Ploiesti (Claudia) si ca mai au fix 3 locuri in masina in caz ca ne decidem si noi sa venim in Crai (s-au oferit sa ne „pescuiasca” din Zarnesti si sa mergem impreuna spre Plaiul Foii). De aici lucrurile au decurs foarte usor: Alin si Sebi mi-au spus ca vin oriunde, iar eu mi-am zis „in Piatra Mare pot merge oricand, asa ca mai bine merg in Crai si descopar ceva nou”.

Sambata dimineata la 8:40 Adi si Claudia ne-au asteptat la gara in Zarnesti, de unde am plecat spre Plaiul Foii pe o vreme cam indoielnica (plafon de nori gri). Eram putin dezamagita si imi spuneam „parca prognoza spunea ca va fi senin ?!” Din fericire, prognoza s-a adeverit: plafonul de nori s-a retras si a lasat loc unui cer senin cristal.

La 9:20 am lasat masina la Plaiul Foii si am pornit pe traseu. Adi ne-a spus ca are mai multe variante in cap, in functie de starea zapezii: planul cel mai simplu si cel mai scurt – daca starea zapezii si timpul nu ne permiteau mai mult – era sa urcam pe la Malul Galben, sa facem un mic circuit si sa coboram apoi pe Padina lui Raie. Celalalt plan, mult mai interesant, dar care ne va lua cu siguranta mai mult timp, era sa facem dreapta dupa ce urcam prima saritoare de la Malul Galben, apoi – tot in functie de timp si zapada – sa parcurgem Braul de Jos pana la Anghelide. Eu mi-am exprimat din start optiunea pentru a doua varianta, mult mai interesanta, pentru ca nu parcursesem niciodata Braul de Jos. Adi parcursese acest traseu pe uscat si dorea sa vada cum arata iarna.

In prima parte a traseului (zona deschisa), am innotat prin zapada si ne gandeam deja ca s-ar putea sa ne astepte aceeasi dificultate si pe Braul de Jos. Din fericire, in padure zapada era mai mica si mai consolidata. Am ajuns la Malul Galben sub saritoare la aproape 2 ore dupa plecarea din Plaiul Foii. Era un timp bun, insa adevarata aventura nici nu incepuse inca. Dupa o pauza de jumate de ora, in care am mancat si ne-am echipat, am trecut la catararea primei saritori. Era ceva zapada pe ea, asa ca am reusit sa trecem toti la liber. Am facut apoi stanga si am mai urcat putin prin padure, dupa care am facut total dreapta si am coborat intr-un valcel. Adi ne-a spus ca acolo este confluenta intre firul Padinei lui Calinet si Valcelul Caprelor. Salbaticia si frumusetea zonei ne-au cucerit imediat, asa ca ne-am oprit pentru o pauza foto.

Incepand de acolo am urcat si coborat o succesiune de sei, unele mai usoare, altele mai dificile, insa toate pline cu zapada. Adi mergea inainte ca sa identifice drumul de urmat. Pe masura ce inaintam, gasea tot mai multe repere care il asigurau ca suntem pe drumul bun. Se vede ca si-a facut bine treaba cand a fost acolo pe uscat: reperele retinute i-au fost de mare folos in alegerea variantei corecte.

Am ajuns la un moment dat la o sa, dupa care urma o coborare abrupta. Adi a asigurat-o pe Claudia cu coarda, in timp ce eu, Alin si Sebi ne-am descaratat. Dupa aceasta zona urma pasul traseului. Am ajuns intr-o vale, iar pe partea cealalta se vedea un perete stancos in care natura sculptase cu maiestrie cateva grote interesante. Acest perete se ocolea prin dreapta pe o saritoare nu foarte inalta, insa destul de expusa incat sa necesite catarare asigurata. Alin a trecut primul, fara probleme – singura problema fiind totusi ca s-a catarat fara coarda (care era la Adi), asa ca a fost nevoie de inca un cap de coarda ca sa fixeze asigurarea. Adi de-abia astepta sa se catare cap pe aceasta saritoare, deci problema a fost rezolvata. Din fericire, la baza saritorii erau cateva zade, asa ca m-am auto-asigurat cu un anou, dupa care l-am filat pe Adi. A trecut fara dificultate, dupa care ne-a asigurat de sus. Ne-am legat toti pe aceeasi coarda (o semi-coarda de 50 m), mai intai Claudia, apoi Sebi, iar la urma eu. Fara acest „obstacol”, traseul ar fi fost prea simplu. Dar asa, am simtit si noi putina adrenalina, care a sporit atat gradul tehnic, cat si frumusetea traseului.

Adi ne-a spus ca am trecut de pasul cel mai dificil al traseului si ca ne mai astepta doar acelasi innotat in zapada de pana acum. Am avansat cu greu, insa nimeni nu se plangea. Cerul incepuse sa se insenineze, iar soarele ne trimitea raze de incurajare de dupa un varf de deal. Era ceva magic. Am ajuns in cele din urma la intersectia cu V. Podurilor, o ultima confirmare ca suntem pe drumul cel bun. Traversarea firului acestei vai nu ne-a pus probleme (zapada era consolidata datorita avalanselor care cursesera deja pe acolo), insa urcarea valcelului de pe partea cealalta mi s-a parut cel mai dificil moment din tot traseul. Am innotat in zapada pana la brau, pe un teren abrupt (nu prea aveam in ce sa infigem pioletii).

Dupa ce am urcat acest valcel, am ajuns la Termopile si ne-am intersectat cu Braul de Mijloc (marcaj cruce verde pe stanca). Era in jur de 14. Adi ne-a prezentat variantele de urmat din acel punct: 4 la numar. M-am bucurat sa aud ca avem 4 variante, insa am spus: „ne va fi greu sa alegem daca sunt asa de multe !” Aceste variante erau (in ordine): sa ne intoarcem pe unde am venit, sa ne intoarcem pe Braul de Mijloc pana in Calinet si apoi sa coboram spre Malul Galben, sa continuam pe Braul de Mijloc pana la Anghelide sau sa coboram imediat spre dreapta prin padure pana in Poiana Cotofenei. Am exclus din start variantele de intoarcere pentru ca nu avea rost sa facem drumul in sens invers. Dintre celelalte 2 variante ramase, am fost toti de parere ca cel mai bine ar fi sa ne retragem spre Poiana Cotofenei. Ar fi durat foarte mult sa continuam pana in Anghelide. Timpul nu ne permitea asta pentru ca eu, Alin si Sebi voiam sa prindem trenul de 18:35 din Zarnesti spre Brasov (urmatorul tren fiind abia la 21:30). In plus, aveam toti pantalonii uzi de la innotatul in zapada (mai ales Adi, care a facut urme). Era deci de dorit sa nu mai continuam in aceste conditii. Am decis asadar sa coboram (mai ales ca acolo chiar este o poteca, pe care am urcat intr-o toamna impreuna cu Profesorul de Piatra Craiului in drum spre Braul Soarelui).

Intrucat eram intr-o zona cu soare si nu facusem pauza de la Malul Galben, am decis sa ne oprim ca sa mancam si sa ne hidratam. Era foarte placut. Am stat toti ca soparlele la soare ! Cel mai mult isi exprima incantarea Sebi, care ca de obicei se bucura de zapada si de natura ca un copil. La 14:30 am inceput coborarea. Adi mergea in fata si cauta drumul, iar noi veneam dupa el. Cunostea destul de bine zona. Ajutat fiind de un ascutit simt al orientarii, care se dezvolta dupa multi ani de umblat pe munte, ne-a condus in siguranta la destinatie. Am reusit sa trecem cu bine de zona abrupta si am ajuns in padure, unde panta se mai domolise un pic. Eram deja pe teren usor, insa am avut inca de mers la vale printr-o zapada moale, care pe alocuri ne venea pana la genunchi. Pe ultima bucata am coborat pe langa un fir de apa si am iesit exact in fata cabanei de la Plaiul Foii. Era 16:35.

Iata deci ca in 7 ore si un pic am reusit sa facem o tura inedita si spectaculoasa. In plus, m-am simtit foarte bine in postura de „simplu” participant la tura. Am putut sa ma relaxez si sa am incredere ca liderul (Adi) stie ce face. La sfarsit, i-am multumit toti lui Adi pentru traseul propus, pentru calauzire si pentru urme.

Va invit acum sa va bucurati de peisaje.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Responses

  1. Felicitari Andra! Inca o tura bine realizata si un raport de tura excelent! Te pup cu drag Theodora


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: