Publicat de: Andra Bunea | 05/03/2017

Valcelul Tancurilor – BMM – V. Cerbului (4 martie 2017)

Incalzirea vremii din ultimele zile a modificat destul de mult starea zapezii pe vaile din Bucegi, indeosebi pe cele cu expunere sudica. Se pare ca a venit momentul sa ne orientam spre vaile nordice, mai putin expuse la soare si prin urmare mai potrivite pentru trasee de alpinism hivernal. Pe Adi il tot „bantuia” gandul sa faca Valcelul Tancurilor (2A) pe zapada, dupa ce l-a facut pe uscat la inceputul lunii sept. 2016. Se temea totusi ca e prea putina zapada si ca s-ar putea sa fim nevoiti sa-l cataram in conditii de mixt. A decis totusi sa mergem – insa in echipa restransa (2, maxim 3 persoane). Adi se gandea sa mai vina cu un prieten, deci atingeam deja numarul maxim. Totusi, intrucat Cosmin ma intrebase joi daca am de gand sa fac vreun traseu, am facut „lobby” in favoarea lui si pana la urma Adi a fost de acord sa-l cooptam in echipa.

Am ajuns la Gura Diham la ora 8:00. Chiar inainte sa parchez, Adi mi l-a aratat pe Daniel Toader (cu care ne-am intalnit si acum 2 saptamani in Crai), care era cu un prieten. Am parcat chiar in spatele masinii lor. L-am salutat pe Daniel si i-am spus razand: „am impresia ca ne urmaresti !!” L-am intrebat ce au de gand sa faca si ne-a spus ca urca pe V. Adanca.

Am pornit de la Gura Diham la 8:20 pe un cer senin cristal. Urcarea pana in Poiana cu Urzici a fost lejera. Era destul de cald in padure, ceea ce ne-a facut sa ne temem ca va fi la fel si pe sus. In realitate, cand am ajuns in Poiana cu Urzici, ne-a luat in primire un vant taios care ne intra pana la oase. Ne-am imbracat imediat cu haine groase si ne-am echipat pentru „asalt”. Intrarea pe Valcelul Tancurilor (VT) arata destul de bine: era zapada pana aproape de bolovanul mare de la intrare. In jur de 10:20 am inceput urcarea pe conul de zapada de la baza valcelului.

Am fost placut surprinsi sa constatam ca zapada era tare (intra doar partea din fata a coltarilor si tinea bine la piolet). In 10 minute am fost sub bolovan. Intrarea a fost mai usoara pentru ca doua treimi din saritoarea de jos erau ingropate in zapada. Adi s-a apucat imediat de treaba: a plasat o nuca si un friend intr-o fisura din stanga si s-a legat in coarda. Eu l-am asigurat, in timp ce lui Cosmin i-a revenit „rolul” de fotograf. Iata de ce este bine sa mergi in echipa de 3: ca sa aiba cine sa faca poze !! 🙂

Redau acum actiunea vazuta prin ochii lui Adi:

Din fisura de jos de pe stanga mai era cam 1 m deasupra zapezii.  Apoi urma un horn cazut unde capul de coarda nu incape cu rucsac. Ma asteptam sa dau repede de piton dar am avut mult de lucru la zapada. Pe dreapta la picior erau putine prize si nici la pioleti nu era prea grozav. Vazand ca nu gasesc rapid pitonul, am pus pe dreapta o nuca mica. Am dat in sfarsit de piton si am asigurat a doua oara. M-am spalat pe fata de cateva ori cu zapada. Cu un piolet ma tineam pe priza, cu celalalt sapam. Mai sus zapada a mai scazut si pe dreapta am avut prize mai bune la picioare. Totusi, la un moment dat m-am sprijinit in genunchi pe stanca. In tot acest timp, am inceput sa transpir datorita luptei cu zapada (aveam pufoaica pe mine), in timp ce colegii dardaiau pentru ca batea vantul foarte tare. Pana la urma, acest vant a fost aliatul nostru pentru ca a adus zapada de sus si a depozitat-o sub bolovani si pentru ca a intarit-o. Urmatorul chin a fost la intrarea in grota de sub bolovan. Acolo era o piramida de zapada in care nu tineau pioletii. Pe partea stanga am tot sapat dar erau doar boabe de gheata. Cum din nou era stanca spalata la picioare, dupa ce am gasit o priza solida pentru piolet pe stanca din stanga, am reusit sa ridic cu greu piciorul drept si sa prind cu celalalt piolet o alveola mare pe dreapta. Astfel ancorat, m-am saltat peste piramida de zapada si am ajuns la pitonul din tavan. Am continuat prin tunel si la iesire: surpriza ! Un gard de zapada partial consolidata de vant lasa o trecere cam de 30 cm pe langa stanca.  M-am apucat sa largesc trecerea, apoi m-am strecurat intre zapada si bolovan. Cand sa ma salt, am constatat ca nu puteam sa-mi infig picioarele in zapada pentru ca se rupeau imediat treptele sapate.  Intr-un final, am reusit sa incalec gardul de zapada. Ce sa vezi, nici urma de piton ! Era ingropat undeva pe dreapta in zapada. Noroc ca pe stanga era o piatra incastrata intr-o fisura, asa ca am pus un anou. Am mai bagat suplimentar un friend si o nuca.”

 

Adi ne-a dat apoi semnalul sa plecam. Am pornit mai intai eu cu rucsacul in spate. Mi-am zis ca daca sunt asigurata, pot sa urc si cu rucsacul in spate pentru ca o sa ma catar pe bucata de dedesuptul fisurii prin care s-a catarat Adi. A trebuit totusi sa recuperez o asigurare fixata intr-un piton care era in fisura, asa ca n-am avut ce face – m-am bagat si eu putin in barlog 🙂 . Insa am revenit din nou pe fata stancii si am continuat sa ma catar cu mainile (pioletii nu-mi erau de prea mare folos acolo). Am reusit sa trec de partea cea mai dificila si sa ajung la fereastra, insa mi-au inghetat foarte tare mainile, asa ca m-am oprit sa-mi pun manusile. Mai departe a fost relativ usor pana am ajuns la zidul de zapada pe care nu am putut sa ma catar decat prin incalecare 🙂 M-am amuzat copios pe chestia asta, in timp ce Adi facea poze. Odata ajunsa in regrupare, m-am fixat in zelb, dupa care am tras rucsacii lui Adi si Cosmin. Intrucat locul era foarte ingust si nu am fi incaput toti 3, eu am urcat mai sus si i-am asteptat pe baieti sa termine. Am continuat apoi pe o zapada foarte buna pana la urmatoarea saritoare. Valea se deschidea tot mai mult in fata noastra: in stanga se vedea Coltul Ghinturii, iar in dreapta un perete vertical imens, care culmina in partea superioara cu Coltul Mosului. Mi-a placut foarte mult peisajul de care am avut parte. Este o vale atipica: te impresioneaza prin formele ei masive si frumos sculptate.

Adi ne anuntase ca pe acest traseu sunt 2 bolovani imensi de catarat. De primul (cel mai dificil) trecusem deja, ne mai astepta inca unul. Dupa vreo 15-20 minute am ajuns la al doilea bolovan, care se putea catara prin fisura din stanga. Adi a plecat din nou cap, asigurat de data asta de Cosmin, in timp ce eu m-am ocupat de poze si filmare. Maldarul de zapada ajungea pana la bolovan, insa Adi tot a avut de luptat un pic ca sa urce pe el. Dincolo de el era un spatiu gol sub bolovan, in care se afla un piton. Pe langa asta, Adi a mai plasat un friend, dupa care s-a ridicat spre fisura din stanga. Cred ca i-a placut foarte mult catararea acolo pentru ca era tot numai un zambet. Ba chiar s-a oprit la un moment dat sa faca si poze. Regruparea era imediat deasupra, asa ca a durat putin pana am pornit si noi.

Eu am plecat din nou cu rucsacul in spate. Odata ajunsa la fisura, am constatat ca se surpa zapada de sub mine si ca nu reusesc sa ma ridic ca sa apuc cu pioletul o crapatura din dreapta. A trebuit sa schimb putin strategia: mi-am dat manusile jos si am folosit cateva prize de pe peretii laterali ai fisurii. Am reusit astfel sa ma ridic, dupa care am plasat pioletul in dreapta, am scos mult in afara piciorul stang si am iesit astfel din fisura. Ne-am regrupat deasupra bolovanului si am facut cateva poze. De acolo se vedea deja partea superioara a valcelului. Nu ne mai astepta nici o saritoare.

Firul principal se ramifica in 3 directii: in stanga era un horn abrupt, care se termina intr-o surplomba (nu se putea catara); pe mijloc un jgheab ingust plin cu zapada, iar in dreapta un jgheab mai larg cu zapada si stanca. Eu am urcat pe jgheabul ingust din mijloc, am iesit in dreapta si am continuat pe o fata de iarba, apoi am traversat putin si am iesit in jgheabul larg din dreapta, pe unde a urcat Adi de la bun inceput. Cosmin a urcat si el o bucata pe jgheabul din mijloc, dupa care a traversat spre dreapta.

In partea superioara jgheabul s-a ingustat foarte mult. Vantul bagase multa zapada acolo, asa ca Adi a trebuit sa „dea din nou la lopata”, adica sa dea la o parte zapada ca sa-si faca loc. Dupa o lupta de vreo 10 minute, a reusit sa se ridice pe stanca din capatul jgheabului. Cand am ajuns acolo, am dat de un peisaj à couper le soufle: in stanga se vedeau Acele Morarului – atat de aproape si atat de maiestuoase, in fata se vedea partea finala a crestei Morarului spre Omu’, iar in dreapta Creasta Balaurului si Bucsoiu in fundal. Cred ca este una dintre cele mai frumoase imagini din Bucegi.

Am ajuns in saua aceasta la 4 fara 10. Dupa o pauza de 15 minute, am pornit mai departe. O mica traversare, apoi o catarare usoara si am ajuns in Braul Mare al Morarului (BMM). Am continuat pe BMM spre stanga pana la baza Creastei Ascutite. La picioarele noastre se vedea partea superioara a vailor Poienii si Bujorilor. Am cotit apoi spre dreapta si am mers pe BMM pana in V. Cerbului. In jur de 6 fara 10 am ajuns in Cerb. Tocmai atunci coborau dinspre Omu’ 2 echipe de cate 4 tineri. Primul grup urcase pe Bujori si facuse apoi Acele Morarului (am vazut si noi urmele de pe Bujori, dar la un moment dat se pierdeau si chiar ne intrebam unde au disparut), iar al doilea grup urcase pe V. Adanca. Am schimbat cateva cuvinte cu ei, dupa care am luat-o repede la vale pentru ca ne grabeam (Adi voia sa prinda trenul de 8 fara 10). Am ajuns la Gura Diham la 7 si cateva minute. Ne-am dezechipat, am mancat ceva si am pornit spre gara. La 7:35 l-am lasat pe Adi la gara, dupa care eu si Cosmin ne-am intors in Brasov.

In concluzie: am avut din nou parte de o tura spectaculoasa, alaturi de oameni faini. I-am multumit lui Adi pentru asigurare si ne-am exprimat dorinta de a ne revedea din nou pe munte cat mai curand.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: