Publicat de: Andra Bunea | 02/04/2017

V. Urzicii pana la capat, cu urcare in platou si coborare pe Malin (1 apr. 2017)

Sambata 25 martie am urcat pe V. Urzicii (VU 2A) cu Cosmin si Anca. Ne-am retras atunci spre dreapta pe ceea ce credeam eu a fi BMC (Brana Mare a Costilei). Insa ulterior am aflat de la Adi ca BMC este mult mai jos (sub saritoarea inalta pe care a catarat-o Cosmin cap) si ca ne-am retras de fapt pe o ramura a Braului de Sus. Din locul unde am facut noi dreapta nu mai era mult pana in platou (se vedeau cornisele). Am decis atunci sa ne retragem din lipsa de timp, insa eu am ramas cu un oarecare regret, motivat de faptul ca nu am facut valea pana sus.

Imi venea sa-i propun lui Adi sa mergem pe VU, dar aveam impresia ca el a fost deja pana sus in conditii de iarna, si credeam ca nu ar mai fi interesat. Pe de alta parte, vazand pozele mele de sambata trecuta, Adi isi dorea si el sa faca VU pana in platou (a facut-o pe zapada doar pana in BMC), dar a ezitat sa ma cheme in tura pentru ca banuia ca nu as mai veni a doua oara (si inca imediat) pe o vale pe care am facut-o deja. Pana la urma astrele s-au aliniat si am aflat ca Adi vrea sa mearga pe VU. M-am alaturat indata, bucuroasa ca o sa descopar cum arata saritorile din partea finala.

Adi l-a invitat in tura si pe Alin – care nu a putut sa vina pentru ca voia sa participe sambata la un semi-maraton in Brasov, asa ca am mers doar noi doi. Am pornit sambata dimineata la 8:10 din drumul de Gura Diham pe banda galbena spre Poiana Costilei. Vremea superba era condimentata cu cantece de pasarele, intr-o atmosfera de liniste si pace. Am avut din nou senzatia de atemporalitate (suspendare a timpului), pe care nu o am decat pe munte. Spunea cineva ca „vesnicia s-a nascut la sat”. Eu simt totusi ca s-a nascut pe munte 🙂

La 9:45 am ajuns la intrarea in VU, unde ne-am oprit ca sa ne echipam cu ham, coltari si alte cele. La 10:05 am intrat pe vale. Am avut parte la inceput de zapada intarita, insa mai sus am dat de zapada pudroasa, adusa de vant in urma ninsorii de duminica trecuta. In aproximativ o ora si 10 minute am ajuns la saritoarea inalta. Inainte de asta, Adi mi-a aratat adevarata BMC, care trece putin mai jos. Abia atunci am recunoscut locurile, pe care le vazusem pana acum doar pe uscat. Cat de schimbat este peisajul iarna !

Adi a pus un friend pe stanga, de unde l-am asigurat pe saritoare. Mai departe il las pe el sa povesteasca:

Saritoarea de peste BMC imi lasase impresia ca nu e cine stie ce, la cat de relaxat parea Cosmin. In realitate, era ceva mai inalta decat estimasem eu si mai solicitanta. Cum am plecat din regrupare, am intrat pana la genunchi in zapada si asa am tinut-o pana la stanca. Inainte de a incepe urcarea pe stanca, am cautat sa pun o asigurare. Erau vreo 2 m pana la primul piton (pe care Cosmin nu l-a vazut pentru ca era sub zapada). Am gasit o aparenta clepsidra, chiar pusesem anoul, dar dupa ce am verificat mai atent, am descoperit ca era gheata. Am pus o nuca. A fost o alegere potrivita; mai sus a mers la fix friendul mai mic pe care il mai aveam. Saritoarea se preta bine la pioleti. Erau doua fisuri largi oblice in care pioletii tehnici stateau excelent. La indicatiile Andrei, am curatat zapada si am dat de un prag pentru picioare. Mai sus a fost mai delicat cu coltarii. Am dat de 2 crapaturi ideale pentru pioleti si am asigurat un piton. Am gasit o pozitie de odihna cu spatele in bolovan si coltii din fata la piciorul drept pe o priza situata cam sus. Intre bolovanul incastrat si perete era o fisura larga de vreo 10 cm. Din fericire, avea in capat o piatra prinsa bine, dupa care statea pioletul. Am cautat o priza pe dreapta. Zapada era slab consolidata si dedesubt parea neted. Am dublat pioletul dupa piatra din fisura. Ridicarea era cam dificila doar in maini. M-am uitat cu atentie si am ochit o concavitate pentru coltarul drept. Am reusit sa ma salt pe mica platforma înclinata de pe dreapta. La pioleti am gasit iar fisurile potrivite. Deasupra mea pana la urmatorul piton era un prag de zapada. Am gasit o fisura buna pentru friendul mic. Am urcat, m-am bagat intre bolovan si perete si am dat de un colt mare. M-am tinut de acesta cu mana si am asigurat in pitonul de sub pietroiul incastrat. Am prins cu un piolet deasupra pitonului si m-am saltat cu piciorul pe un prag din stanga. Am mai pus un piolet pe dreapta pietroiului. Pentru dreptul am vazut urme de colțari pe o priza scursa. Am incercat sa ma ridic asa si nu a mers. Am vazut o priza buna de coltari pe muchia bolovanului. M-am saltat ca prima data si am reusit cu greu sa pun coltarul stang pe priza. Zapada de mai sus tot nu era grozava, dar a tinut pioletul dupa o piatra. M-am saltat cu partea stanga a corpului deasupra. La 1m mai sus era pitonul. La mixt saritoarea mi s-a parut mai usoara decat cea de la intrarea in Valea Poienii inferioara.

Dupa ce a regrupat, Adi mi-a dat semnalul sa plec. Ridicarea pe stanca spre dreapta nu mi-a pus probleme, insa catararea fisurii inguste de mai sus mi s-a parut la fel de dificila ca data trecuta. Catararea bolovanului mic incastrat in partea superioara mi s-a parut mai usoara de data asta pentru ca am abordat-o putin diferit: avand prize bune la maini, am facut un sprait pe peretii hornului de sub bolovan si am reusit astfel sa ma ridic. Am infipt apoi pioletul drept in fisura de langa bolovan, am mutat piciorul drept langa stangul si m-am ridicat deasupra bolovanului. Catararea saritorii ne-a luat in jur de 50 minute.

Deasupra saritorii era soare si cald, asa ca am facut o scurta pauza sa mai dam jos din haine. Adi si-a pus ochelarii de soare, iar eu m-am dat cu crema. Am pornit mai departe pe o panta din ce in ce mai mare si o zapada moale, in care ne afundam pana la genunchi. Am facut urme cu schimbul. In vreo 15 minute am ajuns la a doua saritoare, mult mai accesibila decat precedenta. Am convenit sa o cataram fara asigurare pentru ca avea prize foarte bune. Eu am trecut prima. Dupa mine a urcat Adi, care a abordat-o diferit (fiind mai inalt, a folosit alte prize).

Am mai urcat putin si am ajuns in locul unde am facut dreapta sambata trecuta (se mai vedeau inca urmele noastre). Mi-am zis: „iata-ma din nou in locul de unde admiram cornisele. De data asta chiar voi ajunge la ele !” Au urmat vreo 2 saritori usoare, acoperite in mare parte cu zapada, dupa care am dat de una mai dificila (ultima de pe traseu). Am incercat s-o abodez prin dreapta pe un jgheab de zapada, de pe care trebuia sa ma ridic pe stanca spre stanga, tinandu-ma doar in pioletii infipti in pamantul de deasupra. Pasul mi s-a parut foarte intins si nu am simtit ca pot sa-l fac in siguranta. Asa ca m-am retras si am asteptat sa vina Adi. El s-a catarat acolo fara probleme (inaltimea reprezinta de multe ori un avantaj in catarare !) si s-a dus mai sus sa caute un loc ca sa ma asigure. Odata asigurata, am trecut destul de usor printr-un sprait pe peretii jgheabului.

Adi mi-a sugerat sa merg spre stanga si sa vad daca putem continua pe acolo pana in platou. Panta era mare, insa era zapada aproape continua, asa ca se putea urca. Am inaintat cu atentie pana sub cornisa, unde am facut dreapta si am continuat pana in platou pe o muchie. Peisajul panoramic de care am avut parte si bucuria parcurgerii VU pana la capat m-au coplesit. Eram doar noi si muntele. Undeva in departare (zona Cerdac), Adi a avazut o persoana care cobora. In rest nimeni. Chiar ne intrebam unde sunt alpinistii intr-o zi superba ca asta ? Cunosteam o parte din raspuns: multi sunt la catarare. Dar ceilalti ?!

Am iesit in platou la 15:10. Dupa o scurta pauza foto, ne-am indreptat spre intrarea in Malin. Adi a propus aceasta varianta de coborare, pe care am adoptat-o si eu rapid pentru ca era mai scurta decat cealalta optiune (Pripon) si pentru ca imi permitea sa variez putin fata de sambata trecuta (cand am coborat pe Pripon). Malinul arata destul de bine: zapada continua atat cat vedeam cu ochii. Am decis sa coboram putin si sa cautam un loc ferit de vant ca sa facem pauza de masa.

Am gasit un asfel de loc pe partea stanga a vaii. Soarele ne mangaia cu razele lui binefacatoare, iar vantul adia din cand in cand. Dupa ce am mancat ceva si am baut putin ceai, m-am intins la soare pentru o mica siesta. M-am simtit atat de binecuvantata sa am parte din nou de bucuria muntelui, a catararii si a peisajului. Cat de putin iti trebuie de fapt ca sa fii fericit ! Asa cum am mai spus, muntele este pentru mine ca un drog: trebuie sa ma duc din nou si din nou ca sa-mi iau „doza” !

In jur de ora 4 am luat-o la vale pe Malin. Am coborat in cea mai mare parte pe calcaie, insa pe alocuri se formau bolovani de zapada sub coltari, care ne ingreunau inaintarea. Ne-am oprit sa admiram indelung Coltul Malinului si Dintele dintre Colti (pe stanga). Am avut parte de asemenea de compania unor capre, care pasteau linistite pe un tapsan aproape de iesirea din V. Tapului. Din fericire, zapada a fost continua pe Malin pana jos, inclusiv la saritoarea cu cablu, pe care am coborat-o pe dreapta pe un pod de zapada.

Pentru retragerea spre Poiana Costilei aveam 2 variante: hornul pamantos in stanga si hornul mic de sub scara in dreapta. Adi mi-a sugerat sa urcam pe cel din urma. Nu mai fusesem pe acolo, asa ca m-am bucurat sa descopar o noua cale de acces. Am urcat la inceput pe zapada moale, dupa care am dat de gheata, iar in ultima parte ne-am catarat pe stanca. Inainte de coborarea spre Poiana Costilei, ne-am oprit sa ne dam jos hamul si coltarii. Coborarea pe valcel a fost destul de anevoioasa: erau cateva portiuni cu zapada si gheata, pe care trebuia sa mergem cu mare atentie. Panta fiind destul de mare, resimteam socul coborarii in genunchi. Se acumulase si oboseala de peste zi, asa ca am incetinit putin ritmul. Am ajuns la masina la 19:10, dupa un traseu de 11 ore. Eram amandoi obositi, dar foarte multumiti de tura si vremea superba de care am avut parte.

Se ridica totusi o intrebare: unde anume se desprinde spre dreapta cel de-al doilea fir al VU ? Noi am tinut tot timpul firul principal (cel din stanga), dar mai exista un fir in dreapta (l-am vazut sambata trecuta, cand am mers pe brana). Insa nu ne este prea clar unde incepe acest fir. Pentru a rezolva aceasta enigma, trebuie sa mai facem o incursiune in zona. Detalii intr-unul din jurnalele viitoare 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: