Publicat de: Andra Bunea | 09/07/2017

Solo pe V. Coltilor (8 iulie 2017)

Tura de sambata trecuta s-a lasat cu o febra musculara puternica, cauzata de iesirile rare din ultima vreme. Mi-am propus sa nu mai fac pauze atat de lungi (daca ma ajuta si vremea), pentru ca iar o sa-mi pierd antrenamentul. Pe langa asta, datorita jobului meu static, in timpul saptamanii astept cu nerabdare „evadarea” in natura din weekend. Intrucat vremea se anunta ok pentru sambata, mi-am propus sa ies din nou. Dar nu am gasit cu cine (toata lumea era prinsa cu cate ceva). Exista optiunea de a merge la catarare in Prapastiile Zarnestilor la Refugiu, insa nu prea m-a atras ideea pentru ca m-am catarat de multe ori acolo si nu mai simt nici o provocare. In aceste conditii, a mai ramas o singura varianta: sa fac un solo !

Intrucat imi doream o tura cu catarare, am decis sa merg in Bucegi. Aveam nevoie de o vale suficient de dificila, incat sa simt ca ma catar, dar nu prea dificila, pentru ca mergeam singura si nu trebuia sa risc prea mult. Am trecut asadar in revista mai multe optiuni: V. Adanca, V. Caprelor si V. Coltilor. Pana la urma am decis sa urc pe cea din urma pentru ca pe V. Adanca am mai fost pe uscat, iar pe V. Caprelor – desi nu am fost inca pe uscat – as vrea sa merg impreuna cu ceilalti, ca sa le arat si lor „expozitia de sculptura” din partea superioara.

V. Coltilor este alegerea perfecta – mi-am zis eu. Tocmai am descoperit-o pe zapada anul acesta in februarie; mi-a placut atunci foarte mult (nu mi s-a parut dificila) si mi-am propus sa o fac si pe uscat. In plus, nu este o vale lunga, ceea ce imi permite sa termin tura devreme. Iata ce spune W. Kargel in cartea „Muntii Bucegi: drumetie, alpinism, schi” (p. 73):

V. Coltilor (1B, 2 ore): urca din V. Malinului catre Strunga Coltilor din vecinatatea Coltului Galbenelelor. Pe parcurs, spre stanga se intalneste Strunga Magarului si Coltul Magarului. 

Am pornit la 7:45 pe banda galbena din drumul de Gura Diham. Am luat la mine cateva anouri, o cordelina de vreo 6 m (n-am avut chef sa car semi-coarda de 50 m), 2 bucle echipate si 3 carabe. Nu mi-am luat ham. In caz de nevoie, puteam sa improvizez un ham dintr-un anou de 120 cm. La 8:30 am ajuns in Poiana Costila. In loc sa merg drept inainte catre Valcelul Pamantos, am ocolit prin stanga pentru a evita cat mai mult balariile (iarba era uda pentru ca plouase peste noapte). Am ajuns in marcajul triunghi rosu, am coborat putin pe el catre V. Cerbului si am vazut la un moment dat o poteca la stanga, care duce in Valcelul Pamantos. Am urcat serpuind prin padure si am ajuns in zona abrupta a valcelului. Terenul era destul de umed datorita precipitatiilor din ultimele zile.

La 9:15 am ajuns in saua Valcelului Pamantos. Nu am coborat pe Hornul Pamantos (care da in firul Malinului) pentru ca terenul este foarte abrupt, ci am mai urcat putin si am coborat pe Hornul Mic de la Scara, care te scoate chiar la intrarea in V. Coltilor. Era destul de abrupt si aici (m-am descatarat cu atentie), insa mai putin abrupt decat hornul de pe partea opusa Valcelului Pamantos. Dupa o scurta pauza pentru poze, am pornit in sus la 9:30. Dimineata fusese innorat in Busteni, insa acum norii incepeau sa se ridice. In curand a aparut si soarele. Eu eram insa la umbra si nu am suferit deloc de cald. Ba dimpotriva – dar sa nu anticipez !

La inceput, urcarea pe bolovani a fost destul de usoara. Stanca era umeda, dar asta nu punea probleme. Stiam ca urmeaza prima saritoare dificila (cea pe care ne-a asigurat Cosmin in februarie). Atunci zapada acoperea prima parte a saritorii. Eram curioasa sa vad cum arata acum. Asa cum ma asteptam, era inalta si spalata. Mi-am zis: daca nu reusesc sa trec, va trebui sa ma intorc si sa urc pe V. Malinului (care era fara zapada in prima parte). M-am uitat la saritoare ca sa vad ce variante de abordare exista. Am observat o fisura oblica spre stanga si am incercat sa ma catar pe acolo. Dar nu am reusit pentru ca nu aveam prize la picioare. Asa ca m-am dat jos si am reevaluat situatia. O alta varianta era sa ma catar pe fata stancii in stanga fisurii, si sa intru apoi in jgheabul unde era primul piton. Odata ajunsa in jgheab, nu mai era nimic dificil pana sus. Din fericire, am reusit sa ma ridic pe cateva prize mici; am apucat apoi marginea superioara a fisurii din dreapta mea si am ajuns pe un prag, dincolo de care incepe jgheabul spre stanga. As fi putut sa ma auto-asigur in pitonul de la baza jgheabului, dar nu am simtit nevoia pentru ca partea a doua a saritorii era mai usoara. Am continuat asadar cu grija pana sus si am terminat cu bine.

M-am bucurat sa trec usor de acest prim obstacol. Aventura solo pe V. Coltilor era asadar lansata. Am mai urcat putin si am ajuns la a doua saritoare dificila (cea prevazuta cu cordelina fixata in piton si cu scarita). In iarna ne-am catarat relativ usor acolo (nici macar nu ne-am asigurat). Acum arata insa destul de nasol. Saritoarea este inalta si nu poate fi catarata decat prin dreapta (unde este pitonul). Insa nici pe-acolo nu este foarte usor: trebuie sa te cateri printr-o fisura destul de ingusta, fara prize de picioare si de maini in prima parte. In a doua parte poti pune piciorul stang pe un prag si te poti prinde cu mana dreapta de o priza deasupra fisurii. Dar pana acolo nu poti inainta decat tinandu-te cu mana de cordelina si introducand un picior in scarita. Este foarte incomod. Am reusit sa ma apuc cu mana de bucla mica de cordelina prinsa in piton si sa bag piciorul drept in primul ochi al scaritei. Dar odata ajunsa in pozitia asta, m-am blocat. Am incarcat sa urc putin, dar imi alunecau picioarele pe stanca uda si spalata. Trebuia sa fac o miscare foarte intinsa ca sa prind priza de mai sus din dreapta. Mi-am dat seama ca nu pot risca sa fac asta neasigurata. Asa ca, suspendata acolo cu un picior in scarita si tinandu-ma cu o mana de bucla de coarda, am inceput sa cotrobai prin rucsac dupa un anou si o caraba, ca sa improvizez un ham. Dupa ce am facut asta, am mai scos un anou de 120 cm si m-am asigurat cu el intr-un ochi al scaritei. In felul asta, eram asigurata in caz de cadere. Am incercat apoi sa ma ridic putin cate putin, dar a fost foarte greu. Trebuia sa bag piciorul intr-un ochi superior al scaritei, insa lucrul acesta este imposibil atunci cand coarda este in tensiune si nu ai alt punct de sprijin. Am improvizat o alta scarita dintr-un anou, am bagat piciorul stang si am reusit astfel sa ridic dreptul mai sus in scarita fixata in piton. Tot opintindu-ma asa, am reusit sa ajung la pragul de sub partea finala a saritorii (surplombata in partea stanga). Ma incomoda rucsacul, asa ca l-am desfacut de la brau si l-am sprijinit pe o mica platforma in partea dreapta. Mai ramanea acum sa ma ridic spre dreapta pe cateva prize mici si umede. M-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute si am pornit. Am reusit sa trec cu bine si m-am oprit sa-mi trag sufletul. Dupa ce am facut o poza cu saritoarea de sub mine, am desfacut caraba si m-am ridicat. Uff, acum ca am trecut si de a doua saritoare, chiar nu mai trebuie sa ma intorc !

Am continuat putin si am ajuns la intersectia cu braul care duce spre Coltul Magarului. Pana acolo am facut o ora pe vale. Mi-am zis: „nu ma grabesc. Ce-ar fi sa ies putin spre stanga pe brau si sa descopar ce-i pe-aici”. Zona este deosebit de pitoreasca si chiar merita sa ma abat putin. Am urcat asadar pe poteca spre stanga. A trebuit sa ma si catar putin, insa nu era nimic dificil. Dupa cateva minute eram in Strunga Magarului. In dreapta era creasta Magarului, dar nu intentionam sa urc acolo singura si fara asigurare. In schimb, am cautat o cale de acces ca sa urc pe Coltul Magarului, aceasta stanca compacta, cu aspect de cupola. Din fericire, am observat in partea din spate o linie care se putea catara. Asa ca m-am cocotat pe Coltul Magarului si am facut poze cu creasta Malinului (la stanga) si creasta Morarului (la dreapta). Era asa de placut ! Doar vantul a reusit sa strice putin linistea perfecta din jur: a inceput sa sufle cu putere si sa ridice norii. Era amuzant sa vad cum fugareste de la spate cativa nori in sus pe V. Coltilor !

Intotdeauna cand fac ture solo am parte de peisaje si trairi deosebite. Nici de data asta nu le-am ratat. Poate ca daca as fi fost cu altcineva, as fi mers mai departe si nu m-as fi abatut de la drum. Dar fiind singura, mi-am permis sa ma relaxez si sa explorez frumusetea locurilor. De fapt, bucuria de a descoperi locuri noi era dublata de faptul ca nu eram chiar singura: eram constienta de prezenta lui Dumnezeu, Cel care ma pazeste si ma calauzeste. Chiar imi ziceam: „Doamne, nu stie nimeni ca sunt aici (pe Coltul Magarului), dar Tu stii ! Ochii Tai ma vad si mana Ta cea buna ma pazeste”. E adevarat ca am spus unui prieten ca voi urca pe V. Coltilor, insa acum ma abatusem de la traseu. Daca mi s-ar fi intamplat ceva, nu stia nimeni sa ma caute prin Coltul Magarului. Dar nu avea ce sa mi se intample pentru ca Dumnezeu veghea asupra mea. Primele 3 versete din psalmul 121 exprima ceea ce resimteam eu in acel moment:

„Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul. Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul.”

Ma rog intotdeauna pentru intelepciune si protectie cand merg pe munte, si cu atat mai mult atunci cand merg singura. Deviza mea este „vreau sa ma intorc intotdeauna intreaga acasa”. Tocmai de aceea, sunt atenta la tot ce fac si merg sau ma catar doar atat cat ma simt in siguranta. Evaluez tot timpul terenul si atunci cand vad/simt ca e prea periculos, caut alta cale sau ma intorc.

Constienta fiind de aceste lucruri, si mai ales de prezenta si protectia lui Dumnezeu, am trait cateva momente magice in tura de sambata. Dupa ce am terminat de admirat frumusetea si de facut poze, m-am descatarat cu atentie si am revenit in Strunga Magarului. Am observat inca de la urcare o potecuta care coboara pe partea cealalta, strajuita in stanga de cateva formatiuni stancoase. Am coborat putin pe poteca, dornica sa aflu daca exista vreo cale de acces dinspre Poiana Costila. Se vedea destul de bine in vale drumul forestier care duce la Gura Diham. Sigur trebuie sa fie vreun valcel pe aici, pe care se poate urca direct din Poiana Costila. Febra explorarii clocotea in mine. Imi place foarte mult sa sa descopar locuri noi atunci cand merg pe munte. Insa nu am putut cobora prea mult pe poteca. La un moment dat aceasta disparea brusc intr-o rupere de panta de vreo 10-15 m. Se vedea mai jos un valcel, dar era greu de ajuns acolo. Probabil s-ar fi putut cobora prin padure (in stanga) sau face rapel. Dar eu nu aveam coarda si nici nu intentionam sa ma abat atat de mult de la planul initial. Asa ca am renuntat si m-am intors in Strunga Magarului. Insa tare mi-as dori sa aflu daca exista un valcel pe care se poate urca direct din Poiana Costila spre Coltul Magarului. Iata o tema de cercetare si explorare ulterioara.

M-am descatarat cu atentie si am ajuns destul de usor inapoi in firul Vaii Coltilor. Explorarea mea a luat in jur de o ora. Mi-am zis: „nu-i nimic, am timp. Intr-o ora voi fi sus in Strunga Coltilor. Am timp berechet”. Dupa ce m-am intors in firul vaii, am vazut in fata o saritoare umeda si surplombata. As fi putut s-o evit iesind in dreapta intr-un valcel secundar, iar de acolo pe cateva fete de stanca inapoi in firul principal. Dar se putea de asemenea evita urcand pe cateva praguri de stanca pe versantul din dreapta, chiar inainte de saritoare. Am trecut destul de usor si am mers mai departe. De acolo si pana in Strunga Coltilor (unde se termina valea) nu am mai intalnit nici o dificultate. Saritori dificile mai erau, dar puteau fi ocolite prin dreapta. La 12:29 am ajuns in Strunga Coltilor, care ofera un prim plan ametitor spre Hornul Coamei si Umarul Galbenele. In stanga strungii este Coltul Galbenele, iar in dreapta Creasta Strungilor.

Cand am ajuns sus, m-a luat in primire vantul, care gonea cu viteza cativa nori cenusii pe deasupra mea. La un moment dat nu se mai vedea nici macar Umarul Galbenele. M-am imbracat cu pufoaica (ce inspirata am fost s-o iau !) si am cautat un adapost ca sa mananc. M-am catarat apoi pe Creasta Strungilor in speranta ca voi putea traversa pe creasta pana in Strunga Galbenele. Dar lucrul acesta nu a fost posibil: creasta se termina brusc cu un perete abrupt care da in Saua Hornului. Nu puteam sa cobor sau sa ma descatar, si nici rapel nu puteam sa fac (nu am vazut nici un piton acolo). Am mai stat putin pe creasta ca sa fac poze cu peisajul: in prim plan Umarul Galbenele (la stanga) si Coltul Strungii (la dreapta); in plan secundar se vedeau foarte frumos printre nori Creasta Malinului si Dintele dintre Colti (unde am fost sambata trecuta). Dupa vreo jumate de ora am revenit in Strunga Coltilor, iar de acolo spre V. Galbenele (pe care intentionam sa cobor). Primul horn a fost usor, insa al doilea este mai abrupt. Am incercat sa pun in piton cordelina mea de 6 m, dar de-abia ajungea pana la locul unde incepea partea cea mai abrupta. Asta e, nu pot face rapel, trebuie sa ma descatar. Am abordat cu mare atentie hornul respectiv si am reusit sa ma descatar cu bine. Odata ajunsa in firul V. Galbinele, nu ma mai saturam sa fac poze cu Hornul Coamei si vechea mea „prietena” – Fisura Galbinele 🙂

Am coborat apoi agale pe Galbenele, admirand spectacolul impresionant pe care il oferea natura: vantul gonea in continuare norii pe deasupra Umarului Galbenele. Stiam de la prognoza ca nu va ploua decat spre seara, asa ca nu m-am grabit. Putin mai jos de intrarea in Hornul Coamei m-am intalnit cu doi baieti din Bucuresti. M-au intrebat de unde vin si i-am intrebat si eu incotro merg. Mi-au spus ca nu s-au decis inca daca sa coboare pe Brana Aeriana, sau sa mearga pe BMC spre Pripon sau sa doarma la Omu’ si sa coboare a doua zi pe Morar. Mi-au zis ca se vor decide sus in functie de timp si de starea lor de oboseala. Vazand ca eu cobor pe Galbenele, m-au avertizat ca e o saritoare inalta si spalata mai jos (cea cu bolovan, prevazuta cu piton pe stanga in sensul de urcare) si ca ar fi bine daca as putea face rapel acolo. Ne-am luat ramas bun si mi-am continuat descatararea. Cand am ajuns la saritoarea cu bolovan, le-am dat dreptate baietilor: ar fi tare bine daca as putea face rapel aici, dar nu se poate. Saritoarea este destul de inalta, iar cordelina mea nu ajungea nici pana la jumate. Am inceput atunci sa studiez zona si am observat ca pe peretele din dreapta (in sensul de coborare) exista cateva praguri pe care m-as putea descatara. Asta am si facut si am ajuns cu bine in firul vaii. Am mai mers putin si am ajuns la o alta saritoare inalta si spalata, care nici macar nu mai era echipata cu piton. M-am descatarat din nou cu mare atentie pe versantul din dreapta. In partea inferioara a vaii nu mai era nici o dificultate. Nu am mai fost pe Galbenele pe uscat de vreo 10 ani. Pur si simplu nu am mai recunoscut valea !

Dupa ce am traversat spre dreapta in V. Costilei (care este si ea complet uscata in acest moment), am auzit voci de cataratori. Am vazut o echipa in Tancul Mic; la refugiul Costila erau de asemenea cativa cataratori in Tancul Ascutit, printre care si vreo 3 persoane cunoscute. Dupa o pauza de 15 minute, in care am povestit cu ei, am luat-o la vale.

A fost o tura superba, cu de toate: catarare, explorare, descatarare. M-am bucurat sa vad ca raman calma in momentele dificile si ca apreciez corect pasajele = atunci cand imi spun „cred ca as putea sa fac asta”, reusesc intr-adevar sa trec. Aceasta tura m-a ajutat sa-mi rafinez „simtul orientarii” pe stanca, de care am mare nevoie pe munte. Ca de obicei, un mare multumesc lui Dumnezeu, care m-a insotit si protejat din nou.

Update (10 iulie 2017): am inceput deja sa caut informatii pe net in legatura cu valcelul care coboara din Strunga Magarului spre Poiana Costila. Se pare ca este firul principal al Valcelului Santinelei si porneste din poteca Munticelu (cf. Mircea Ordean). Nu stiu inca daca l-a urcat/catarat deja cineva. Nestiind unde este intrarea, nu il pot explora de jos. Dar as putea sa-l explorez de sus in jos prin rapel. Asadar, va urma !

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Responses

  1. Buna Andra, ne-am intors pe Brana Aeriana pana la urma. A fost de mirare ca nici dupa amiaza, nici seara nu a plouat.
    Merci pentru sfaturile despre Braul de Sus al Morarului, o sa merg sa il caut.
    Foarte frumos blogul, merci pentru descrierile de tura, o sa mai citesc cu drag pentru ca aflu de aici despre multe trasee noi pentru mine.
    Lucian


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: