Publicat de: Andra Bunea | 25/09/2017

V. Adanca – V. Cerbului (24 sept. 2017)

Sambata nu am putut sa ies pe munte. A fost innorat dimineata si a plouat dupa-amiaza (in zona Bucegi si Brasov). Se anunta insa o ameliorare a vremii pentru duminica. Intrucat stanca era uda, nu se putea iesi la catarare. Dar se putea merge pe munte. Mihai avea si el chef de o iesire, asa ca am decis sa urcam in Bucegi pe V. Adanca (1A cf. W. Kargel, 1B cf. roclimbs.ro).

Am fost foarte matinali pentru ca doream sa terminam tura repede, ca sa ne odihnim putin inainte de a relua serviciul luni. La 7:35 am lasat masina la Gura Diham si am pornit pe drumul forestier din spatele cabanei. Cerul incepea sa se deschida si se vedea releul de pe Costila. Anticipam deja o zi frumoasa, insa am avut de asteptat putin pana cand soarele a invins definitiv norii.

Am urcat agale pe poteca spre cabana de vanatoare Coltii Morarului, am continuat pe triunghi rosu si am facut stanga spre V. Morarului. In jur de 9:00 eram in Poiana cu Urzici din Morar, la intrarea spre V. Adanca. Am facut o scurta pauza de masa si de poze. Norii se plimbau cu viteza pe cer, purtati de curenti ascendenti. O lupta crancena se dadea intre soare si ceata. Pentru moment a castigat ceata, care ne-a insotit la urcare pe V. Adanca. Insa chiar si asa, peisajul era superb: culorile pastel specifice toamnei sporeau si mai mult cadrul mistic creat de ceata.

Valea era nu doar umeda, ci uda de-a binelea. Primele saritori nu ne-au creat probleme, insa mai sus am dat de cateva hornuri inalte si spalate, pe care le-am depasit mai greu in conditiile actuale. Venisem cu gandul sa facem o plimbare cu catarare usoara pe V. Adanca, insa la fata locului am constatat ca nu e chiar asa de simplu. Ce bine ca nu ne-am dus pe V. Caprelor (1B – propunerea mea initiala). V. Adanca in conditii de stanca uda mi s-a parut mai grea decat catararea Vaii Caprelor pe uscat. Este bine stiut faptul ca gradul unei vai/saritori creste odata cu conditiile nefavorabile (umezeala, mixt). Dar tot raul spre bine: m-am bucurat ca putem sa ne antrenam astfel si in conditii dificile (catarare pe stanca umeda). Pentru mine a fost chiar un pic mai greu pentru ca m-am catarat in bocancii de iarna. Auzisem ca a nins in Bucegi si ma asteptam la ce e mai rau. Era sa-mi iau si coltarii, insa Mihai mi-a spus ca nu e nevoie pentru ca zapada se va topi imediat ce apare putin soarele. A avut dreptate.

Am urcat agale (cu pauze scurte pentru poze) pana la saritoarea dificila din partea superioara (dupa intersectia cu BMM). Pe vremuri aceasta avea fereastra, insa intre timp s-a colmatat, iar bolovanul imens incastrat in firut vaii este greu de catarat direct. Acum vreo 10-11 ani, cand am urcat eu prima data V. Adanca pe uscat, nu era nici o saritoare dificila (nu am folosit deloc coarda). Insa de cativa ani, gradul vaii s-a modificat semnificativ (a crescut) datorita faptului ca aceasta saritoare nu mai poate fi trecuta prin fereastra. Citisem pe net ca a devenit foarte dificila si ca unele echipe chiar s-au intors din drum pentru ca nu au putut s-o catere. Abia acum intelegeam de ce: peretii saritorii (in dreapta si stanga bolovanului) sunt inalti si aproape complet spalati. Exista o varianta de ocolire pe versantul din dreapta, dar este foarte expusa si nu are asigurari. In firul vaii (pe peretele din dreapta) este un piton cu o cordelina de vreo jumate de metru – folosita probabil ca priza de mana pentru ca este pe un singur fir; sunt cateva praguri care pot fi catarate, apoi un horn spre stanga care conduce inapoi in firul vaii deasupra bolovanului. Insa pentru a ajunge acolo, trebuie traversata o zona foarte expusa, cu prize putine la maini.

Aceasta varianta de ocolire era singura optiune pe care o aveam la dispozitie in conditiile actuale. Intrucat aveam la noi o coarda de 25 m, am decis sa ne asiguram. Mihai a urcat cap pe „ruta ocolitoare”. A catarat usor pragurile de stanca si hornul si a traversat apoi cu mare grija spre stanga pana in firul vaii. Nu a gasit nici un piton sau alta posibilitate de asigurare pe parcurs (clepsidra, colt de stanca). Mi-a zis ca data viitoare cand mai vine pe aici o sa bata vreo 2 pitoane pe varianta de ocolire si inca unul in regrupare.

WARNING !!! Mihai este un bun catarator si a trecut acolo fara probleme. Insa nu recomandam varianta de ocolire unor persoane fara experienta de catarare. Capul de coarda se duce acolo fara asigurare si exista riscul sa se accidenteze grav daca nu stie sa se catere.

Odata ajuns in firul vaii, Mihai a vazut un piton cu cordelina rosie pe peretele din stanga si a regrupat acolo. A mai pus un anou dupa un colt de stanca (pentru backup) si mi-a dat semnalul sa plec. Mi-a recomandat insa o abordare pe peretele din stanga bolovanului, unde este un piton cu 2 cordeline (una poate fi folosita ca scarita). Acest perete mi se parea infiorator, mai ales ca trebuia sa ma catar cu bocancii pe stanca uda si spalata. Insa nu prea aveam de ales, asa ca am folosit cu grija putinele prize din stanga ca sa ma ridic pana la prima cordelina (in dreapta este o surplomba creata de bolovan). M-am prins cu mana de cordelina si m-am ridicat, timp in care Mihai m-a asigurat foarte strans ca sa ma ajute. M-am opintit din greu (imi alunecau bocancii pe stanca uda), insa am reusit pana la urma sa ma ridic putin ca sa pot folosi prizele din dreapta de pe bolovan. Inca o opintire si m-am ridicat. Uff, si ziceam ca e „doar” 1A valea asta ?! Ce bine ca nu ne-am dus pe un 1 B !!

Dupa aceasta saritoare nu a mai fost nimic dificil. Au mai fost saritori grele, insa am putut sa le depasim fara coarda. Am continuat sa urcam in ceata si parca nu se mai termina. Nu mai recunosteam locurile pentru ca am catarat-o pe uscat o singura data cu multi ani in urma. Am urcat-o pe zapada recent, dar arata cu totul altfel. Am catarat ceea ce pare sa fie firul din stanga al vaii si am ajuns intr-o creasta, despre care credeam ca este Creasta Morarului. In realitate, era muchia dintre firul din stanga si cel din dreapta. Am catarat cu atentie muchia respectiva (care era foarte friabila) si am ajuns in sfarsit in saua din Creasta Morarului unde se termina Acele. Era in jur de 12:35.

Batea vantul si norii incepeau sa se risipeasca. Am asistat la un spectacol impresionant, in care dintr-o data cerul s-a degajat sub ochii nostri si au inceput sa apara din ceata Mecetul Turcesc, V. Cerbului si Releul Costila. Ne-am oprit pentru poze si o scurta pauza de masa. La ora 13 am inceput coborarea. Intentionam sa coboram pe un brau care ne-ar fi scos in V. Cerbului, pe care eu nu mai fusesem, dar despre care citisem pe net. Insa poteca se pierdea la un moment dat si nu prea stiam incotro s-o luam. Mihai a propus sa urcam mai degraba spre Omu’ decat sa balaurim pe-aici si sa pierdem timpul cautand poteca. I-am dat dreptate si am inceput sa urcam panta destul de abrupta care duce inapoi spre Creasta Morarului. I-am propus lui Mihai sa nu urcam pana la cabana Omu’, ci sa ne lasam la stanga spre Cerb imediat ce panta ne va permite asta. Am procedat exact asa si dupa vreo jumate de ora eram deja in poteca marcata cu banda galbena. Cabana Omu’ se vedea undeva sus in dreapta, ceea ce inseamna ca am reusit sa gasim totusi o scurtatura rapida spre V. Cerbului.

Spectacolul de culori a continuat si la coborare. Se insenina tot mai mult si puteam acum sa admiram Creasta Morarului dintr-un unghi diferit. Fascinati de peisaj si culori, am ratat poteca cu banda galbena si am luat-o inainte spre V. Caldarilor (nu e prima data cand mi se intampla asta 🙂 ). Din fericire, ne-am dat seama la timp si ne-am intors. Am mai facut o scurta pauza de masa inainte de coborarea finala si ne-am bucurat din nou de peisaj. Combinatia de cer senin brazdat de nori albi, stanca gri si culori pastel crea un cadru incredibil de frumos. Iata ca am dat din nou lovitura: desi am urcat pe V. Adanca in ceata, odata ajunsi sus, efortul ne-a fost rasplatit cu un spectacol impresionant. A meritat din plin sa venim pana aici !

Am coborat apoi in ritm alert pe V. Cerbului pana in Poiana Costila, unde am facut stanga si am mai mers putin pe traseul marcat. Nu am continuat pe banda galbena pana la Plaiul Fanului, ci am facut stanga pe potecuta care coboara abrupt spre cabana Gura Diham. Am ajuns la masina in jur de 16:30, foarte multumiti de timpul bun pe care l-am scos si de tura excelenta de care am avut parte.

Va las acum sa admirati pozele, care nu pot sa redea decat partial farmecul extraordinar al culorilor de toamna din muntii nostri. Un mare multumesc lui Mihai pentru poze (aparatul meu nu a fost functional, asa ca am pus in galeria foto poze facute cu aparatul / telefonul lui Mihai).

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: