Publicat de: Andra Bunea | 13/11/2017

Valcelul Morarului – BMM – V. Comorilor (11 nov. 2017)

Nu am mai scris pe blog din 21 oct., cand am facut o incursiune in Morar pe ruta V. Comorilor – BMM (Brana Mare a Morarului) – Valcelul Morarului. In raportul de tura scris atunci spuneam despre Valcelul Morarului (1A): „nu prea l-as face la urcare decat daca este foarte uscat. L-as face insa iarna la coltari si pioleti.” Ocazia de a-l face la urcare in conditii de iarna s-a ivit mai repede decat ma asteptam.

Aveam acest plan in minte si am incercat sa-l pun in aplicare sambata trecuta (4 nov.). Intentia mea era sa fac in sens invers traseul din 21 oct. Am mers singura si am urcat pana la intrarea in Valcelul Morarului, asta dupa ce innotasem prin zapada pana la genunchi pe V. Morarului (ninsese cu o zi inainte). Zapada era la fel de mare si pe valcel, asa ca am renuntat. Nu a mai nins semnificativ in ultimele zile, asa ca am reactivat planul. Am vorbit in timpul saptamanii cu Sebi, care m-a anuntat ca e liber sambata si ca ar vrea sa iasa pe munte. M-a intrebat ce traseu am in plan si i-am spus de intentia mea de a urca pe Valcelul Morarului in conditii de iarna. Am vorbit si cu Cosmin, dar el mi-a zis ca prefera sa iasa la catarare daca este suficient de cald. A ramas sa ne auzim vineri.

Vineri seara pe la 7 fara un sfert a confirmat si Cosmin ca va veni impreuna cu Anca pe traseul propus de mine. In acel moment ma gandeam: „Suntem 4. Mai e un loc in masina, in caz ca mai vrea sa vina cineva”. Pe la 8 jumate primesc un mesaj de la Sile (un amic din Medias), care imi zice ca nu mai poate iesi la catarare a doua zi pentru ca a ramas fara coleg de coarda. M-a intrebat daca ies pe munte. I-am zis ca ies in Bucegi si ca este bine-venit daca are chef de o tura la coltari si piolet. Sile a acceptat imediat „oferta” si a inceput sa-si faca bagajele. Iata deci ca s-a ocupat si cel de-al cincilea loc ! M-am bucurat ca ne strangem asa de multi. Fiind un traseu de nivel mediu (1A) si mai mult de peisaj, era ok sa mergem in echipa de 5.

Am plecat din Brasov sambata dimineata la 7:20. Am lasat masina la Gura Diham si am pornit pe traseu in jur de 8:30. Am urcat pe poteca nemarcata care trece pe langa cabana „Coltii Morarului” si iese in traseul marcat cu triunghi rosu. Am facut dreapta spre Pichetul Rosu, apoi stanga spre Morar. Am continuat pana in Poiana cu Urzici, unde ne-am oprit pentru o scurta pauza foto. Imaginea Acelor pudrate cu zapada ne lua rasuflarea. Cel mai fascinat era Sile, care se afla pentru prima data in aceasta parte a Bucegilor. I-am spus: „Ai dat lovitura cu tura de azi = ai ocazia sa vezi o zona superba din Bucegi.” Le-am aratat pe unde vom traversa noi pe BMM (pe la baza Acelor). Am continuat apoi prin padure pana la intrarea in Valcelul Morarului. Pe Valea Morarului erau urme, semn ca a urcat cineva pe acolo, insa pe Valcel nu erau. Probabil ca nu e multa lume interesata de acest traseu sau nu-l cunoaste.

Dupa o pauza de 15 minute, am pornit in sus. Se mai vedeau inca urmele mele de sambata trecuta, care se opreau dupa 15 m. Acum zapada era mult mai buna (suficient de tare) incat sa ne permita ascensiunea la piolet. Sebi si Sile si-au pus coltarii de la bun inceput; Cosmin si Anca i-au pus un pic mai sus, cand am dat de stanca spalata. Eu nu i-am pus deloc (desi ii aveam in rucsac) pentru ca stiam ca urmeaza zone cu jnepeni pe BMM, pe care nu-mi doream sa le traversez cu coltarii in picioare. M-am descurcat destul de bine si fara coltari pentru ca zapada nu era inghetata. In partea de jos am inaintat un pic mai greu (zapada nestabilizata si saritori partial descoperite); insa in jumatatea superioara toate saritorile erau acoperite, asa ca am urcat pe zapada continua.

Am facut aproximativ o ora pana in BMM. Valcelul continua pana in Creasta Morarului si era plin cu zapada. Mi-ar fi placut sa-l urc pana sus ca sa vad unde iese, dar nu era timp de asta atunci. Planul nostru era sa traversam la stanga pe BMM pana la baza traseului care urca spre Acele Morarului. Am recunoscut destul de usor intrarea pe BMM: o banda larga, cu panta mica si fara stanci. Sebi era fascinat de frumusetea peisajului, asa ca a inceput sa transmita live pe Facebook ! In fata noastra se vedea foarte aproape Creasta Balaurului si poienita „La Timbal”; in departare se vedeau Cheile Rasnoavei, Postavaru si Piatra Mare. Pe masura ce inaintam, se vedeau in dreapta Acele Morarului, pe la baza carora am traversat.

Ne-am angajat pe brana si am ajuns repede la zona de jnepeni. Acolo am avansat destul de greu pentru ca jnepenii erau acoperiti cu un strat generos de zapada. Am traversat succesiv V. Adanca, Rapa Mica, Rapa Crucii, Rapa Mare (continuarea Rapei Zapezii), V. Poienii si V. Bujorilor. In zonele cu jnepeni am ratacit de cateva ori poteca (nu se distingea din cauza zapezii), dar am regasit-o usor de fiecare data. La un moment dat, Sebi si Anca ramasesera mai in spate si au vazut ursul la vreo 10-15 m de ei. Din fericire, a fost foarte linistit (ba chiar timid zicea Sebi) si nu s-a intamplat nimic.

La 14:10, dupa 2 ore si 20 minute de mers pe BMM, am ajuns in muchia unde brana coteste pe partea cealalta a Crestei Morarului si coboara spre V. Cerbului. Am facut pauza de masa si de poze (a fost randul lui Sile sa transmita live pe FB !), iar la 14:30 am inceput coborarea. Planul meu era sa coboram mai departe pe Creasta Morarului spre V. Comorilor, pe care sa ne retragem apoi pana in poteca marcata cu triunghi rosu. Imi doream sa gasesc linia de coborare cea mai abordabila (sau chiar poteca – daca exista asa ceva in zona), pe care sa o pot folosi apoi la urcare in caz ca mai vin prin zona. Data trecuta cand am fost pe-aici (pe 21 oct.), am urcat spre Creasta Morarului pe cateva fete de iarba si stanci destul de expuse. In nici un caz nu se putea cobora pe unde am urcat eu atunci, de aceea doream sa gasesc o varianta de coborare mai putin expusa.

Anca si Cosmin si-au exprimat de la bun inceput intentia de a cobora pe BMM pana in V. Cerbului, lucru pe care l-au si facut in cele din urma pentru ca Anca nu se descurca bine in zonele expuse. Eu, Sebi si Sile am continuat pe creasta si am gasit o linie de coborare pana in saua unde iese V. Comorilor. Am coborat apoi (mai bine zis am descatarat – pentru ca am coborat aproape exclusiv cu fata la panta) pe firul din dreapta cum te uiti spre Busteni = adica cel pe care am urcat eu pe 21 oct. Cand am ajuns la intersectia cu celalalt fir (mai larg si mai putin abrupt), am regretat ca nu am luat-o pe acolo. Am apreciat insa ocazia de a ne antrena pe ceva dificil.

Am coborat apoi prin padure si am ajuns pe lumina in traseul marcat. Drumul de intoarcere pana la Gura Diham a fost destul de lejer. Am urmat poteca pe care urcasem dimineata, pe care am mai ratacit-o din cand in cand pentru ca nu era prea vizibila la lumina lanternei. Dar s-a terminat totul cu bine si fara peripetii. Ma declar foarte incantata de acest traseu si de echipa. Ne-am amuzat foarte fain impreuna si ne-am bucurat de un peisaj ametitor. A fost o „incalzire” bine-venita pentru traseele de iarna mult mai tehnice pe care dorim sa le facem in mini-vacanta de 1 decembrie. Sper sa ne permita si vremea !

Update: Sebi s-a amuzat filmandu-ne in mod „bumerang” !!

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: