Publicat de: Andra Bunea | 25/06/2018

Iesire fulger la catarare in Cheile Turzii (23-24 iunie 2018)

Sambata 23 iunie intentionam sa ies cu Marius in Peretele Animalelor din Rasnoave ca sa facem Cotofana, dar a trebuit sa renuntam pentru ca se anunta ploaie. Ma resemnasem deja la gandul ca voi sta din nou la sol (nici weekendul trecut nu am iesit din cauza vremii). Insa lucrurile s-au schimbat brusc vineri la ora 13:00, cand m-a sunat Marius si m-a intrebat daca vreau sa vin la catarare in Cheile Turzii. Plecare din Brasov vineri noaptea la ora 3:00.


Mi-a spus ca Lucian merge cu o prietena din Bucuresti (Paula) si ca mai cauta 2 persoane interesate. Vazand ca nu e de catarare in Brasov, Lucian urmarise prognoza in alte zone din tara si a descoperit ca in Cheile Turzii se anunta senin tot weekendul, asa ca a decis sa mearga acolo. Dupa un scurt timp de gandire, i-am spus lui Marius ca vin si eu. Fuga acasa ca sa fac bagajele. M-am culcat foarte tarziu si m-am trezit la 2:30 noaptea. La 3:10 eram la locul de intalnire (aproape de iesirea spre Tg. Mures). Din pacate, Paula a avut cateva obstacole pe drum (plouase foarte tare si se inundase autostrada Bucuresti – Ploiesti), asa ca a intarziat putin. In jur de ora 4:00 porneam spre Cheile Turzii pe o ploaie persistenta. Daca nu am fi avut incredere in prognoza meteo, ne-am fi intors acasa. A plouat tot drumul pana la Tg. Mures. Abia dupa Campia Turzii s-a luminat un pic.

 
In jur de 8:00 am ajuns in Cheile Turzii (am intrat dinspre Petrestii de Jos). Am mancat ceva, ne-am echipat si am pornit spre Chei. Lucian venise hotarat sa faca Memorial Jenci Bacsi* (6A, 7, 9 lc). Noua (mie si lui Marius) ne recomandase sa facem „Turnul Ascutit” (5A, 7-, 6 lc). Insa pentru ca era in umbra si probabil umed in partea inferioara, eu am propus sa facem dimineata ceva pe partea dreapta a Cheilor, unde era deja soare. Am decis sa facem creasta Hans Gora (3B, 7-, 4lc), despre care auzisem ca este foarte spectaculoasa. Am balaurit putin pana am reusit sa gasim traseul. Am reusit pana la urma sa-l gasim pe baza explicatiilor lui Lucian. Pasul era in prima lc, pe care a plecat Marius. Eu m-am chinuit putin acolo, pentru ca nu erau prize nici de maini, nici de picioare la nivelul meu. Fiind mai inalt, Marius a trecut mai usor. Am pornit eu pe a doua lungime, pe care am unit-o cu a treia pentru ca a doua era destul de scurta. Nu am intalnit pasi dificili pe aceasta portiune, insa am simtit de cateva ori senzatia de fluturi in stomac datorita expunerii. M-am rugat la Dumnezeu sa ma pazeasca si sa ma ajute sa imi inving teama si am mers mai departe. Am regrupat aproape de creasta.

Marius a pornit pe ultima lungime, care a fost scurta. A ajuns imediat la crucea de pe varf si a regrupat la 2 spituri. Eu citisem in descrierea traseului ca mai este de mers pe creasta pana la punctul de rapel. Asa ca am pornit mai departe, insa nu am gasit nimic. Nestiind ce sa fac, l-am adus pe Marius ca sa decidem impreuna. Intre timp, vantul incepuse sa sufle cu putere (aproape ca ma dadea jos de pe creasta). Cand a ajuns la mine, Marius mi-a spus ca punctul de rapel este chiar sub cruce, in stanga locului unde a regrupat el. Il vazuse abia dupa ce am plecat eu pe creasta. Ne-am intors acolo si am amenajat rapelul. Am legat cele 2 corzi de 60 m pe care le aveam, am fixat rucsacul la capatul lor (ca sa actioneze ca balast si sa trimita corzile in jos) si am pornit. Eu am coborat prima peretele inalt si surplombat. Din fericire, corzile ajungeau pana la sol. A fost cel mai spectaculos rapel din viata mea. Ne-am bucurat foarte mult sa ajungem cu bine la sol si sa scapam de vantul puternic din creasta. Era in jur de 14.

 
Am decis sa facem o pauza si sa mancam. Ne-am dus intr-un loc la soare, de unde aveam vedere spre Peretele Urias, unde se catarau Lucian si Paula. Am stat acolo vreo 30-40 minute. Era ca la film: actiunea se desfasura chiar in fata noastra, pe partea cealalta a raului. Lucian terminase deja lc 4 (cea cu traversarea spre stanga) si o fila pe Paula. Sub ei mai era o echipa de 3 persoane (Catalin Cretu din Iasi urca cu 2 secunzi). Am stat acolo pana a plecat Luci in lc 5.

 
Intre timp, ajunsese in Chei si Sile din Medias, cu care vorbisem vineri dupa-amiaza (ma anuntase ca vine si el in Chei cu Adi din Sibiu). Am convenit cu el sa ne vedem la peretele de escalada „Papagal”, care era undeva in dreapta. Odata ajunsi acolo, am constatat ca multe trasee erau ude; in plus, traseele sunt chiar in poteca si este incomod (ba chiar periculos) pentru ca trec multi turisti pe acolo. Tot Sile a propus atunci sa mergem inapoi si sa facem Scoala Turdeana (3A, 5+, 3lc), traseu usor, dar spectaculos. Am mers acolo si ne-am pregatit de catarare. Intre timp Lucian si Paula ajunsesera deja in partea superioara a Peretelui Urias si se vedeau ca niste puncte colorate pe stanca.

 
Langa Scoala Turdeana era un perete cu trasee de escalada, unde se dadeau cativa baieti din Cluj (prieteni cu Sile). Intrucat ne-ar fi luat mult sa urcam in trei Scoala Turdeana, Marius s-a dus in dreapta si s-a dat pe un traseu greu cu baietii din Cluj. Urma sa urce apoi pe poteca in partea superioara si sa ne intalnim toti la Peretele Aerian. Scoala Turdeana nu mi-a pus deloc probleme tehnice (am urcat eu cap tot traseul pentru ca Sile il catarase deja cap). A fost un antrenament bun si mi-a oferit o perspectiva superba asupra unei zone in care m-am catarat anul trecut (Creasta Sansil). Odata ajunsi sus, am strans coarda si am urcat pe picioare pana la Peretele Aerian. Acolo se catara deja Marius, filat de Adi din Sibiu (prieten cu Sile), care venise si el intre timp, insotit de prietena lui Sonia. A fost foarte fain sa fim mai multi si sa ne cataram impreuna.

 
Marius a urcat cap pe „Bere virtuala” (6+/7-). A lasat buclele, dupa care au urcat cap Adi si Sile. Intre timp eu ochisem un traseu in stanga (Vendetta), care este mai recent si nu apare in carte. Din acest motiv nu am stiut ce grad are, asa ca m-am bagat pe el in urma impresiei vizuale ca este abordabil. Am reusit sa asigur primele 2 bucle, dupa care m-am blocat. Urma un pas foarte dificil, cu prize mici la maini si mai nimic la picioare. Am incercat sa ma ridic de trei ori, insa de fiecare data am cazut in coarda. M-am dat jos si l-am rugat pe Marius sa incerce. S-a chinuit si el vreo 10-15 minute, insa nu a reusit sa treaca pasul. Poate daca era odihnit, i-ar fi iesit; dar acum la sfarsitul zilei era prea greu si pentru el. Dupa asta, m-am dus in dreapta si m-am dat si eu cap pe „Bere virtuala”. Dupa aceea, pentru ca era inca timp, m-am dat cap pe un traseu din stanga (LM, 7-). Era aproape 9 seara si era inca multa lumina. Am beneficiat de un apus de soare superb, care trimitea culori incandescente spre Creasta Sansil. Eram in extaz ! La Brasov plouase toata ziua (am aflat ulterior de la Mihai), insa in Cheile Turzii beneficiam de o vreme superba si de un peisaj grandios.

 
La ora 21 am strans echipamentul si am coborat. Ne-am intalnit cu ceilalti in camping, am montat corturile, am mancat si am povestit pana seara tarziu. L-am felicitat pe Lucian pentru marea realizare din peretele Urias. Am mers la culcare tarziu si am adormit si mai tarziu datorita muzicii date la maxim. Eu m-am trezit la ora 6 din cauza luminii. Nemai putand sa dorm, am iesit afara si m-am plimbat pana la 7. Era senin si liniste. La 7:00 s-au trezit ceilalti. Duminica urma sa avem program scurt pentru ca trebuia sa plecam spre Brasov imediat dupa pranz (Paula trebuia sa ajunga in Bucuresti pana la ora 19:00).

 
La 8:15 am pornit catre Chei. Lucian a propus sa facem 2 trasee alaturate din Peretele Erasmus. Zona Erasmus este foarte spactaculoasa, dar din pacate greu accesibila. Lucian si Paula s-au dat pe Quasimodo (6+, 2lc), in timp ce eu si Marius ne-am dat cap schimbat pe primele doua lungimi din Erasmus Nyarady (4B, 6+). Din fericire, s-a dus Marius cap pe a doua lungime, care este un pic mai dificila. A fost fain sa fim toti acolo. Ne puteam auzi si ii mai ceream indicatii lui Lucian. Odata ajunsi in a doua regrupare, ne-am facut poze reciproc, apoi am fixat corzile pentru rapel. Din fericire am reusit sa coboram cele 2 lungimi dintr-un singur rapel. Am strans apoi echipamentul si am luat-o la vale pentru ca era deja aproape 12. Am mancat un pic, am incarcat bagajele in masina si am plecat spre Brasov la ora 13. Din fericire, drumul nu a fost prea aglomerat, asa ca la 16:40 am ajuns in Brasov. I-am multumit lui Dumnezeu pentru protectie si ne-am luat ramas bun de la Paula. Pe ea o astepta inca un drum greu pana la Bucuresti (DN1 este de obicei aglomerat duminica seara), dar a ajuns si ea cu bine acasa la 20:00. Totul este bine cand se termina cu bine, prin urmare suntem toti foarte incantati de aceasta iesire fulger la catarare si de vremea buna de care am avut parte !

* Pentru topo se poate consulta acest link, insa este vechi si nu contine traseele batute recent:
http://www.atmarad.ro/cmsmadesimple/uploads/File/topo_zone_de_catarare/CHEILE_TURZII_ATA.pdf

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: