Publicat de: Andra Bunea | 30/07/2018

Traseul Goliat din Turnul Mare al Dianei (parcurgere partiala), 28 iulie 2018

Vremea ne-a cam dat batai de cap saptamana trecuta. Pentru weekend se anuntau ploi peste tot, asta dupa ce a plouat deja mult si in cursul saptamanii. Voiam sa iesim din nou pe un traseu de mai multe lungimi, dar nu stiam unde. In cele din urma, observand o usoara ameliorare a vremii in zona Zarnesti, am decis sa mergem din nou in Crai si sa incercam inca un traseu in Turnurile Dianei (zona Padina Popii).

Am fost foarte matinali pentru ca voiam sa facem tura de o zi (bagaj minim). Am plecat la 5:00 din Brasov, la 6 fara 10 am lasat masina pe drumul forestier catre Coltul Chiliilor, iar la 8 fara un sfert eram deja la baza Turnului Mare al Dianei. Descarcasem de pe https://www.climbromania.com/Perete.aspx?ID_Perete=107 aproape toate traseele din Turnul Mare, ca sa avem de unde alege in functie de starea lor.

Am facut o pauza generoasa de masa, echipare si identificare a traseelor. Marius imi tot vorbise de traseul Goliat (sau Denko): 5B, 6+/A1 (7+/8-), 4lc. Era fascinat de acest traseu (mai ales lc 3, unde este un pas foarte dificil) si dorea sa-l incerce. Am incercat sa identificam mai intai traseele din stanga lui, pentru ca astfel sa ajungem la Goliat. Dar nu vedeam deloc pitoane in zona de unde ar fi trebuit sa plece Fisura Nordica si Traseul Arcadelor. Intr-un tarziu, Marius a vazut cateva pitoane pe o fisura care urca oblic spre dreapta, exact asa cum arata schita traseului. In dreapta acestei fisuri era traseul Fisura Inghetata, singura linie evidenta si usor de recunoscut. Intrucat in poza de pe net Goliat este trasat in stanga Fisurii Inghetate, ne-am bucurat sa gasim in sfarsit intrarea in traseul nostru.

In jur de ora 9:00 Marius a plecat cap pe prima lungime (lc 1). Fisura de la intrare era uda si plina de mazga. Marius a urcat cu grija, a plasat un friend si o nuca unde nu erau pitoane si a regrupat aproximativ 40 m mai sus. Eu m-am chinuit foarte mult pe aceasta lungime. Este foarte neplacut sa te cateri pe stanca uda si friabila. Dar am ajuns pana la urma cu bine in regrupare si am stat putin sa ma odihnesc. Am consultat schita cu lc 2 (care arata o fisura, urmata de un diedru cu pas de 5c) si am plecat cap. Marius m-a incurajat ca nu trebuie sa-mi fac griji pentru ca sunt capabila sa trec pasi de 5c. Pe uscat da (imi ziceam eu), dar pe umed gradul creste si nu-mi va fi prea usor.

Deasupra regruparii parea sa fie o usoara fisura catre stanga. Asta m-a cam nedumerit (schita zice ca fisura merge usor oblic spre dreapta). Dar m-am catarat cu atentie si m-am uitat dupa pitoane. In afara de 2 pitoane apropiate, putin mai sus de regrupare, nu mai era nimic spre stanga. In plus, fisura pe care intrasem eu se termina cu o fata spalata, urmata de o burtica (surplomba mica). I-am zis lui Marius ca nu vad nici un piton deasupra si ca nu ma simt capabila sa urc surplomba aceea fara nici o asigurare sub ea. El m-a incurajat sa ma descatar pana la ultimul piton asigurat si sa caut ceva in dreapta. Am revenit pana la ultimul piton si am traversat spre dreapta. Inca nu vedeam pitoane, dar macar aici se contura o fisura, urmata mai sus de un diedru. Incepea sa semene cu schita. Insa tot nu gaseam pitoane. Am urcat cativa metri si am vazut in sfarsit un piton un pic mai sus in diedru, insa mai erau vreo 5 m pana la el. Terenul era friabil, ud si inierbat. La un moment dat ma tineam de iarba ca sa ma ridic. Intrucat urcasem deja 6-7 m de la ultima asigurare, am decis sa pun o nuca – macar asa, pentru psihic 🙂 Bine am facut, pentru ca nuca aceea s-a dovedit a fi providentiala. Am mai urcat putin pe stanca amestecata cu pamant si iarba si m-am apropiat de piton.

Cred ca mai aveam 1 m pana la piton, cand mi-a alunecat un picior si am zburat. Se numeste cadere in coarda 🙂 Din pacate m-a prins cu coarda intre picioare si m-a intors (am cazut pe spate, cu capul in jos). Insa nuca a tinut, asa ca n-am zburat decat vreo 5 m. In plus, am cazut in zona inierbata de sub diedru (iarba mi-a amortizat caderea) si nu m-am lovit deloc. Marius s-a bucurat ca nu am patit nimic si m-a incurajat sa ma ridic repede, pentru ca nu stim cat o sa mai tina nuca. I-am multumit lui Dumnezeu pentru protectie si m-am catarat inapoi pana la piton. Am asigurat si am vazut mai sus inca 2 pitoane apropiate intre ele. Am continuat pe diedru in sus catre o arcada neagra si umeda, sperand ca voi gasi pitoane la baza arcadei. Insa nu erau, asa ca a trebuit sa ma descatar pana la ultimul piton. Eram foarte derutata de faptul ca realitatea din teren nu corespundea cu schita de pe net. In acel moment noi eram total convinsi ca am intrat pe Goliat. Nu aveam nici o indoiala cu privire la asta, de unde si frustrarea ca nu gasim regruparea la capatul diedrului (asa cum arata schita).

Am convcenit cu Marius sa improvizez o regrupare acolo, sa-l aduc si pe el, dupa care sa decidem impreuna cum vom continua. Pe langa asigurarea din piton, am pus un friend in stanga (in diedru) si un anou dupa un colt de stanca. Am amenajat astfel o regrupare in 3 puncte. Odata ajuns langa mine, Marius s-a uitat in toate directiile, apoi s-a uitat din nou la schita si si-a dat seama ca regruparea nr. 2 este undeva sus in stanga noastra. Nu se vedea nici un piton pana acolo, asa ca a pus o nuca intr-o fisura. A regrupat rapid si m-a asigurat.

Din acest loc traseul porneste printr-o fisura care ocoleste prin stanga surplomba de deasupra regruparii. Aceasta era lungimea cu pasul de 7+/8- (daca il cateri la liber). Marius a plecat hotarat sa il treaca. Reuseam sa ne auzim, insa nu ne mai vedeam. Mai bine ! Altfel m-as fi speriat sa vad pe unde se catara !! M-am speriat oricum cand a trebuit sa ma catar eu secund pe acolo 🙂 Cand am ajuns langa el in a treia regrupare, i-am spus: this is insane climbing ! Noroc ca mi-a last o scarita si cateva anouri lungi in bucle (ca sa am de ce sa ma tin), altfel nu m-as fi putut catara pe acolo.

Am respirat amandoi usurati ca am scapat de ce era mai greu. Era randul meu acum, insa nu prea ma atragea ce vedeam mai sus: deasupra noastra incepea arcada care face acest traseu vizibil de departe (se vede de la locul de belvedere din spatele refugiului Diana). Arcada era complet uda, iar stanca de sub arcada era spalata (fara prize). Cum sa ma catar pe acolo in aceste conditii ?! I-am spus lui Marius ca sunt destul de obosita si ca nu ma simt pregatita pentru asa ceva. I-am propus sa ne dam jos in rapel. El mi-a spus ca nu poate sa renunte asa usor la ultima lungime, desi este si el foarte obosit. I-am zis ca daca vrea sa se duca el cap pe lc 4, il asigur si urc apoi secund fara ezitare. Am discutat tot ce implica asta: cum sa catere pasul din arcada, cum ne vom retrage apoi pe creasta spre dreapta pana la un punct de rapel, faptul ca ne va lua foarte mult si vom termina tarziu (erau de dat 3 rapeluri pe acolo), etc. Intre timp se acumulasera norii deasupra noastra. Era in jur de 15:00 si stiam ca prognoza nu este deloc favorabila dupa amiaza.

I-am sugerat din nou ca poate ar fi mai bine sa ne retragem prin rapel, pentru ca – daca incepe ploaia – n-o sa mai putem catara deloc arcada si ce urmeaza dupa ea (lc 4 are 50 m, deci nu era o joaca sa ajungem pana sus). Pana la urma Marius s-a lasat convins de argumentele mele. Am inceput sa pregatim rapelul, cand dintr-o data – parca pentru a confirma justetea deciziei noastre – a inceput sa ploua. E clar (mi-am zis), asta e decizia corecta ! Hai sa ne miscam repede, ca sa nu ne ude leorca, si mai ales – ca sa nu se ude corzile (aveam 2 semi-corzi de 60 m). Desi ne-ar fi ajuns probabil corzile pana in prima regrupare, am decis sa facem primul rapel pana in regruparea nr. 2 (ca sa nu se prinda nodul in fisura din stanga regruparii).

Odata ajunsi inapoi in a doua regrupare, am pus din nou corzile si ne-am propus de data asta sa dam un singur rapel pana jos in poteca. Marius a plecat primul si a verificat ca ajung corzile pana la sol (le facusem nod bineinteles). Am terminat cu bine si al doilea rapel si am rasuflat usurati. Intre timp ploaia se oprise, dar plouase suficient cat sa ude traseul in lc 4. Am luat cea mai buna decizie: sa ne retragem la timp. Oricum arcada nu era in conditii ideale. Ne-am fi chinuit. Mai bine venim alta data si o cataram pe uscat, ca sa ne bucuram de ea.

Am strans echipamentul si am pornit spre refugiul Diana, unde am facut o pauza. Eram in continuare nedumeriti pentru ca nu intelegeam de ce realitatea din teren nu corespundea cu schita de pe net. Am dezbatut mult acest subiect pana cand ieri (duminica), tot uitandu-ma la poze si la schita de pe net, mi-am dat seama ca noi nu am intrat pe fisura pe care trebuia.

Am pus o poza cu traseele din Turnul Mare al Dianei, luata de pe  https://www.climbromania.com/Perete.aspx?ID_Perete=107#ShowImage: acolo se vede clar ca linia traseului Goliat merge relativ continuu in sus pana in a doua regrupare. Noi insa am intrat pe urmatoarea fisura din dreapta, lucru care ne-a obligat apoi sa cautam o linie de catarare si mai in dreapta (am marcat cu albatru inchis linia urmata de noi). Cu alte cuvinte, in primele doua lungimi noi am facut alt traseu.

Dar de ce erau pitoane pe acolo ? Si de ce nu figureaza aceast traseu nici in schita de pe climbromania, nici in schita lui Cristea ?? Sa fie oare un traseu batut mai demult si apoi abandonat ? Imi doresc foarte mult sa aflu raspuns la aceste intrebari.

Intrucat totul e bine cand se termina cu bine, ne-am bucurat totusi de ce am reusit sa facem: Marius a catarat cap lc 3 (cea mai grea din tot traseul) si a trecut pasul la liber (adica fara scarite). A fost foarte bucuros de aceasta realizare si a recunoscut ca i-a trebuit mult curaj si o vointa de fier. Am decis ca trebuie sa mergem din nou in Goliat ca sa-l facem in intregime, mai ales ca acum stim unde incepe si ce e in a treia lungime. Insa pentru asta trebuie sa asteptam vremea buna, ca sa fie stanca complet uscata.

Această prezentare necesită JavaScript.


Responses

  1. Mesaj de la Andrei Holban:

    Buna,

    Felicitari pt traseu. Din pacate am catarat prea putin la Diana pentru a stii traseele. Cel mai probabil ai dat de o tentativa neterminata. Sunt plini peretii de asa ceva.

    Cand am fost in Coarnele Caprei „la miros”, fara schita, am facut o lungime „proprie” spre finalul traseului. O fisura off-width, pe care culmea, am gasit 2-3 pitoane, deci a mai fost cineva (am mai lasat si eu 2, deci acum e un total de 4-5).

    In stanga Fisurii Rosii (din Valea Alba) e o linie de spituri manufacturate, din 2 in 2 m, despre care nu se stie nimic (par a fi cam de la sf anilor 80, incep anilor 90). Tot in Valea Alba mai e un traseu, despre care nu se stie absolut nimic, Fisura cu Brane. Habar n-am unde se termina sau daca e finalizat. Sau „Lacrima de Piatra” din Crai, care de jos pare foarte fain cu stanca compacta.

    Dupa caderea comunismului federatia s-a cam desfiintat, nu a mai tinut evidenta traseelor nou-batute, sau tentativelor neterminate. Cum in anii 90 nu era nici net, nici reviste de specialitate, nici o organizatie care sa tina macar evidenta, multe din cele noi au devenit trasee-fantoma.
    Andrei


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: