Publicat de: Andra Bunea | 21/08/2018

Galbenele – Hornul Coamei – BMC – V. Alba (21 aug. 2018)

La inceputul lunii august am fost plecata o saptamana in Dolomiti, dar despre asta intr-un articol viitor (nu am avut timp sa sortez pozele, nici sa scriu jurnalul). Saptamana trecuta am lenevit (nu am iesit pe munte) si am rezolvat cateva probleme administrative. Astazi a fost ultima zi de concediu si am decis sa mi-o petrec pe munte. De maine inapoi la birou 😦

Intrucat nu mai iesisem pe munte de cateva saptamani, am decis sa fac un traseu usor, de „incalzire”. Balanta s-a inclinat spre V. Galbenele (1B), pe care am ales-o pentru ca este in umbra. A fost o alegere buna pentru ca azi a fost foarte cald in Bucegi.

Nu am fost prea matinala. Am inceput traseul in jur de 9:30. Am urcat lejer pana la refugiul Costila, unde am ajuns pe la 12 fara un sfert. Nu era nimeni acolo la acea ora. La 12 am pornit mai departe. Am traversat spre Galbenele si am intrat imediat in umbra. Stanca era uscata. M-am bucurat de catararea usoara de pe Galbenele (firul principal). Dupa o ora de catarare am ajuns la intersectia cu Hornul Coamei (HC). Initial oscilasem intre HC si V. Scorusilor, dar odata ajunsa acolo, am decis ca HC este cea mai buna alegere pentru o zi de vara caniculara.

Pe HC (1B) era racoare. Doar in prima treime era uscata stanca. Mai sus era uda pe alocuri, dar sunt prize suficiente, asa ca am urcat pe fir pana sus. Am simtit din plin bucuria catararii ! Era ceva magic: doar eu si muntele. Imi fusese dor de Bucegi, locul unde am inceput catararea pe vai abrupte. Si de HC imi fusese dor: au trecut 11 ani de cand am catarat prima data HC (in iulie 2007).

La 14:30 am ajuns in Brana Mare a Costilei (BMC). M-am miscat repede: o ora pe Galbenele si o ora pe HC. Am facut o scurta pauza de masa si de poze. In jur de 14:45 am pornit spre stanga pe BMC: alt traseu care imi place foarte mult datorita peisajului fantastic pe care il ofera.

Am mers cu atentie pe poteca ingusta si am traversat cu grija zona unde se intersecteaza cu Blidul Uriasilor. Erau capre pe sus si ma asteptam ca vor da pietre, dar din fericire n-au facut-o. In jur de 15:40 am ajuns la intersectia cu V. Alba. Am decis sa cobor pe V. Alba pentru ca era cea mai rapida si apropiata ruta de retragere. O alta solutie ar fi fost sa cobor pe Jepi, dar era mult de mers pana acolo, iar eu imi lasasem masina aproape de caminul alpin.

Coborarea pe V. Alba a fost destul de solicitanta: nu este grea din punct de vedere tehnic, insa este dificila datorita caracterului friabil al stancii (mai ales de la saritoarea Carn in jos). Coborarea devine si mai neplacuta dupa ce treci de bolovanii imensi desprinsi acum cativa ani de pe versantul stang (in sensul de coborare): de acolo in jos esti ca pe nisipuri miscatoare. De obicei coboram mai repede pe Alba, dar de data asta m-am miscat mai incet pentru ca terenul era foarte instabil.

M-am mirat foarte mult sa vad ca in partea de jos exista inca un bolovan imens de zapada. Citisem pe net despre el, dar nu ma asteptam sa fie atat de mare. Se poate ocoli usor pe stanga in sensul de coborare. In jur de ora 17 am ajuns la Verdeata, teafara si fericita ca am scapat cu bine de grohotisul de pe V. Alba.

Am ajuns acasa suficient de devreme ca sa scriu si jurnalul. Nu am un sentiment prea grozav la gandul ca maine ma intorc la birou, insa aceasta stare imi este atenuata de gustul placut pe care mi l-a lasat tura solo de astazi: a fost cea mai buna maniera de a petrece ultima zi de concediu 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: