Publicat de: Andra Bunea | 03/12/2018

V. Alba – Albisoara Rasucita (1 dec. 2018)

Nu am avut planuri prea mari pentru WE-ul prelungit de 1 dec. Imi doream doar sa ies o zi in Bucegi la o tura de iarna (prima din acest sezon). Dintre toti prietenii pe care i-am intrebat daca vor sa mearga, doar Luci mi-a zis ca ar iesi la o tura in Bucegi daca nu pleaca 3 zile pe undeva. Din pacate, nu ne-am sincronizat ca timing: el a mers vineri, insa eu as fi preferat sa ies sambata pentru ca vineri se anunta cel mai mare ger din toata saptamana.

Luci n-a tinut cont de ger si s-a dus vineri. Nu era foarte sigur ce va face, asta depindea de starea zapezii. L-am sunat vineri seara pentru detalii si mi-a spus ca a urcat pe Albisoara Rasucita (AR), desi intentionase sa urce pe Albisoara Branei – insa aceasta nu era in conditii bune (avea foarte putina zapada). In schimb, AR era plina cu zapada. A fost incantat de tura, insa a inghetat foarte tare. L-am intrebat daca mai vrea sa vina in Bucegi si sambata, dar mi-a zis ca nu mai are chef (vrea sa se refaca dupa frigul indurat vineri).

In aceste conditii, i-am zis ca o sa ma duc si eu sambata pe AR, mai ales ca nu am urcat niciodata pe acolo. Oricum nu aveam un plan clar pentru prima mea tura de iarna din acest sezon. Nu prea eram motivata sa urc „doar” pe V. Alba, asa ca ideea cu AR a picat la fix: macar fac un traseu nou si pe deasupra, un pic mai greu decat V. Alba (AR e cotata 1B). I-am cerut lui Luci detalii despre acces: mi-a zis ca imediat dupa saritoarea Carnului, se face stanga, se urca pe niste fete de iarba, dupa care se intra in firul vaii.

Inarmata cu aceste informatii, am pornit si eu spre V. Alba plina de entuziasm sambata dimineata. De data asta am fost foarte matinala: am plecat din Busteni la 7:00. Prefer sa incep turele cat mai devreme, ca sa am o marja de timp pana la caderea intunericului. La ora 7:00 era foarte ger in Busteni, dar pe masura ce urcam prin padure, resimteam frigul din ce in ce mai putin. Poate ma incalzisem eu sau poate chiar era mai cald pe sus datorita fenomenului de inversiune termica. Cert este ca la troita m-am oprit sa dau pufoaica jos.

Pana la borna care marcheaza poteca de V. Alba (spre stanga) am facut o ora, iar pana la Verdeata inca 30 de minute. Pentru pauza m-am oprit in poteca inainte de Verdeata, intr-o zona incalzita de razele soarelui (Verdeata era in umbra). Am mancat ceva si am baut ceai cald. In jur de 8:40 am pornit in sus pe V. Alba.

Nu era prea frig, dar si eu eram bine imbracata. Din fericire, nu batea deloc vantul. Mi-a placut foarte mult senzatia de „suspendare a timpului” pe care o am uneori pe munte: totul parea sa fi inghetat, inclusiv curgerea timpului. Traiam din nou un moment magic: doar eu si muntele, intr-o comuniune atemporala.

Am urcat agale pe urmele facute de Luci cu o zi inainte (plus inca 2 baieti care au urcat si ei vineri pe V. Alba, si care -mi-a zis Luci- intentionau sa doarma la Cruce). Pana la saritoarea Carnului am urcat in bocanci, dar cand am intrat pe valcelul de ocolire din dreapta, mi-am dat seama ca nu mai e de joaca (era zapada inghetata dedesupt), asa ca m-am oprit chiar inainte de cabluri si mi-am pus coltarii. La 10:15 eram deasupra saritorii. Pana la Carn am vazut cum curgea zapada pe stanga dinspre Albisoara Branei si dinspre AR.

Dupa o scurta pauza de orientare deasupra Carnului, am facut stanga si am urcat pe fetele de iarba. Urmele lui Luci nu se mai vedeau, le acoperise zapada adusa de vant. Am urcat destul de usor pana in zona unde se distingea in stanga firul vaii. La un moment dat versantul din dreapta devenea vertical, asa ca am coborat in firul AR.

Era foarte multa zapada. Toate saritorile erau acoperite, insa consistenta zapezii se schimba de la o zona la alta: uneori tare (tinea bine la coltari si piolet), alteori zaharoasa si adanca sau pulver (adusa de vant). Curgea in rafale zapada adusa de vant, dar nu era insemnata cantitativ. Era un pic mai greu in zonele abrupte si inguste, unde trebuia sa astept sa curga valul de zapada si abia apoi puteam sa inaintez. In general panta a fost ok (asemanatoare cu V. Costilei iarna – deci un 1B autentic). Am avut de catarat cateva hornuri: unele mai abordabile (zapada consolidata), altele mai grele pt ca nu tinea zapada – situatii in care m-am catarat cu coltarii pe versantii stancosi ai hornului. Mentionez ca am avut la mine doar pioletul de tura – dar m-am descurcat bine cu el.

Pe masura ce urcam, se deschidea in spatele meu un peisaj impresionant. Puteam sa admir peretele si creasta V. Albe, Coltul lui Gelepeanu, BMC (Brana Mare a Costilei), Blidul Uriasilor si in cele din urma Releul de pe Costila. In aproximativ 2 ore (la 12:15) am iesit in platou in apropierea vf. Caraiman (2384 m). Imaginea panoramica pe care o aveam acolo mi-a taiat rasuflarea. Cat de frumos poate fi muntele iarna ! A meritat tot efortul ca sa ajung pana sus !

Bineinteles ca imediat dupa iesirea in platou m-a luat in primire vantul. Nu am stat prea mult: m-am dus un pic spre stanga ca sa fac o poza cu Crucea (se vedea un cort verde la piciorul Crucii – or fi cei 2 cu care s-a intalnit Luci vineri ?), dupa care am facut cale intoarsa si am pornit spre intrarea in V. Alba.

In jur de 12:25 am inceput coborarea pe V. Alba. La intrarea dinspre platou am ocolit firul vaii (prin dreapta in sensul de coborare) pentru ca zapada era foarte mare. Am intrat apoi in firul vaii si am coborat in mare parte pe calcaie; au fost insa si zone abrupte cu zapada inghetata, unde a trebuit sa ma descatar (am mers cu fata la panta). Am fost tot timpul atenta la starea zapezii: in jumatatea superioara a V. Albe erau placi de vant (le-am ocolit si am mers pe langa versantul stancos din stanga).

La 13:30 eram deja la Verdeata. Era inca devreme, insa eu incepeam sa resimt oboseala dupa tura fulger pe AR. Mi-am dat jos coltarii si am luat-o usurel la vale spre Busteni. Intre timp se incalzise si era foarte placut.

Ma declar foarte incantata de aceasta tura de deschidere a sezonului. Este mai mult decat am sperat, si asta datorita lui Luci, care m-a inspirat si pe mine sa fac AR. I-am multumit pentru idee si pentru urme. Las acum pozele sa vorbeasca !

Update: am editat si un scurt video cu imaginile surprinse sambata dimineata la urcare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Responses

  1. superb, felicitari!!! 🙂

  2. Mi-ai reinviat sentimentul asta pentru o clipa, minunat exprimat 🙂

    Mi-a placut foarte mult senzatia de „suspendare a timpului” pe care o am uneori pe munte: totul parea sa fi inghetat, inclusiv curgerea timpului. Traiam din nou un moment magic: doar eu si muntele, intr-o comuniune atemporala.

  3. Ce ai fi putut avea in afara dw pioletul de tură?
    PS Am fost și eu, căt incă nu era zăpadă ,pe Brâna Aeriană și Brâna Mare a Coștilei.

    • As fi putut merge cu pioletii tehnici (am doi), dar am preferat sa merg doar cu pioletul de tura (unul singur) pentru ca e abia inceput de sezon si zapada nu e consolidata. Pioletii tehnici se folosesc pe trasee mai abrupte, in conditii de zapada intarita si gheata. Pe AR si V. Alba a fost ok cu pioletul de tura. Nu as fi avut ce face cu pioletii tehnici.
      P.S. Bravo pt Brana Aeriana si BMC – sunt 2 trasee superbe, cu peisaj ametitor.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: