Publicat de: Andra Bunea | 26/08/2019

Grossglockner pe muchia S-V (Studlegrat III+, A0), 23 august 2019

Sa catar muchia S-V (sau ruta tehnica) de pe Grossglockner (3798 m) era in planul meu de mult timp. In 2016 am vrut sa o catar ca antrenament pentru Matterhorn, dar a plouat in zona, asa ca am mers direct pe Matterhorn si am facut ruta Hornli fara sa ne mai antrenam pe Grossglockner. Anul trecut (cand am fost in Dolomiti) de asemenea am vrut sa fac muchia Studle, dar am renuntat din lipsa de timp.

Anul acesta, neavand altceva in plan prin Europa, m-am gandit sa-mi incerc din nou norocul. Am vorbit in iunie cu Marian (prieten si coleg de coarda din Brasov) sa facem muchia S-V de pe Grossglockner. S-a aratat de la inceput interesat si mi-a spus ca vine daca este liber in perioada in care vreau eu sa merg. Am propus a doua jumatate a lunii august, ceea ce i-a convenit. Am facut cateva trasee de alpinism impreuna, asa ca aveam incredere ca se va descurca pe Grossglockner. Si asa a fost !

Initial am vrut sa plecam din Brasov duminica 18 august, dupa pranz. Rezervasem cazare la cabana Studle (2801 m) pentru marti seara si doream sa urcam pe varf miercuri 21. Dar cu o saptamana inainte prognoza nu arata prea bine. Am ezitat pana in ultima clipa daca sa plecam luni. Luni dimineata (19 august) am sunat la cabana si am intrebat daca e ok sa incercam miercuri. Mi s-a spus ca prognoza nu e prea buna. In aceste conditii, am schimbat rezervarea pentru joi seara, in ideea de a face varful vineri. Nici pentru vineri nu era o prognoza grozava, dar macar era senin in prima parte a zilei, ceea ce ne lasa suficient timp sa urcam pe varf in conditii de cer senin. Marian trebuia sa fie inapoi pana duminica dupa amiaza, asa ca am decis sa facem o expeditie fulger si sa ne intoarcem cat mai repede.

Am plecat din Brasov miercuri la 10:30 si am dormit la o pensiune din Ungaria, aproape de granita cu Austria. Joi dimineata la 8 am plecat spre Austria. Am ajuns in Kals am Grossglockner la ora 13, iar la 13:20 eram deja in parcarea din Lucknerhaus (1920 m). Acolo ne-am echipat cu tot ce ne trebuia pentru o noapte la cabana + ziua varfului si am pornit la ora 14. Vremea era ok (partial senin, nu prea cald). Insa cand ne-am apropiat de cabana Studle (in jur de ora 16), a inceput sa ploua. Din fericire nu a plouat prea tare, astfel ca la 16:15 am ajuns la cabana doar un pic stropiti. Fiind ceata, nu vedeam mare lucru.

Am intrat la cabana, ne-am luat in primire locurile la priciuri (am dormit intr-o camera cu 20 paturi) si ne-am relaxat putin. Intentionam sa iesim apoi intr-o tura de recunoastere a traseului pentru a doua zi. In timp ce eram la parter pe hol, am auzit pe cineva vorbind romaneste (un baiat si o fata). Am mers la ei si am intrat in vorba. Am aflat ca pe ea o cheama Bianca Bilt si ca este din Cluj, dar ca de o luna s-a mutat la Brasov, unde va face rezidentiatul pe cardiologie. Ce mica e lumea ! I-am spus ca o stiu de pe Carpati si de pe climbromania (face trasee de alpinism). Am mai povestit un pic, dupa care noi am iesit sa facem tura de recunoastere a traseului.

Din fericire, intre timp se ridicasera norii si puteam admira peisajul. Am urcat mai intai pe coama de piatra din fata cabanei, apoi pe ghetar pana la intrarea pe muchia Studle. Ne-a luat o ora si 20 de minute, insa fara bagaj (aveam la noi doar coltarii si pioletul; a doua zi dimineata am facut o ora jumate pe aceeasi portiune). Norii se sparsesera si se vedea atat varful, cat si creasta principala a masivului (in stanga varfului). La coborare am avut parte de un spactacol de lumini si culori fascinant. Am constatat ca muchia Studle nu arata prea grozav vazuta de aproape (seamana cu un morman de bolovani). Ca si muchia Hornli de pe Matterhorn, arata mai bine de departe decat de aproape. Insa peisajul din jur a compensat din plin lipsa de estetica a muchiei, asa ca per total m-am declarat multumita de Grossglockner.

Ne-am intors la cabana pe la 8 si ceva si am mai socializat putin cu ceilalti. La 9 si un pic ne-am bagat deja la somn pentru ca voiam sa plecam foarte devreme vineri dimineata. Auzisem ca doua echipe de ghizi cu cate 2 turisti pleaca la 4:30, asa ca am decis sa plecam la 4:20, ca sa fim inaintea lor si sa nu stam sa asteptam la pasajele cu asigurare. Pana la urma am plecat la 4:10 pentru ca nu prea am putut dormi. De fapt, nu am dormit deloc, nici eu, nici Marian. Era zgomot si vanzoleala. Desi eram obosita, nu am putut sa adorm (bausem si o cafea foarte tare dimineata, ceea ce cred ca mi-a dat insomnie). M-am invartit in pat pana la 2 dimineata, cand nu am mai suportat sa stau la orizontala, asa ca m-am dat jos din pat si am coborat la parter, unde aveam lucrurile. Am baut un pic de ceai si apoi cafea, dupa care am iesit afara si m-am plimbat. Era inca luna. Cerul instelat prevestea vremea buna de a doua zi dimineata. Era o atmosfera magica.

La 4 fara un sfert l-am trezit pe Marian. Mi-a spus apoi ca era deja treaz (nici el nu a putut dormi toata noaptea). La 4:10 eram gata, asa ca am pornit spre muchie. Temperaturile scazute de peste noapte au inghetat zapada, dar nu a fost nevoie sa ne punem coltarii la urcare. Urmele facute in zapada cu o seara inainte ne-au ajutat sa avansam usor. Nu a fost nevoie sa ne legam in coarda pe ghetar pentru ca panta era mica, iar crevasele bine conturate. La 6 fara 20 am ajuns la creasta. Incepea sa se lumineze. In urma noastra se vedeau lumini pe ghetar, semn ca veneau multe echipe din urma. Dupa o pauza de 10 minute am inceput urcarea. Aveam la noi ham, 4 bucle echipate, carabiniere, reverso, anouri, o semi-coarda de 50 m si o cordelina de 20 m pentru asigurare pe pasajele scurte. Nu am mai luat nucile pentru ca mi s-a spus la cabana ca pasajele dificile sunt asigurate cu ancore si piroane de metal, care sunt suficiente (nu e nevoie de asigurari mobile). Cu atat mai bine, nucile erau destul de grele, m-am bucurat ca nu mai trebuie sa le car si pe ele.

Desi aveam la mine bagaj minim, oboseam repede. Acest lucru se datora in parte lipsei de oxigen (eram deja la peste 3000 m), dar cel mai mult se datora lipsei somnului. A fost un act de curaj din partea noastra sa pornim pe traseu in conditiile in care nu dormisem deloc. Insa nu se punea problema sa renuntam. In ceea ce ma priveste, stiam ca am resurse suficiente ca sa fac fata la un astfel de traseu. In plus, aerul rece de dimineata ne-a mai trezit putin. Asa ca ne-am spus: este o singura directie in care vom merge si aceea este varful !

In prima parte a muchiei am mers pe picioare. Au aparut apoi cateva portiuni care au necesitat asigurare, dupa care am mers iar pe picioare. As putea spune ca acolo unde nu era nevoie de asigurare, era cam ca pe Valea Alba (grad 1A). In locurile abrupte si cu putine prize, erau ancore fixate in stanca si piroane de fier din loc in loc. Aveam asadar in ce sa ne asiguram. Din fericire, am gasit stanca in conditii excelente (uscata), asa ca m-am catarat cu mainile goale pe tot traseul. Fiind obositi, nu urcam foarte repede. In aceste conditii, ne-au ajuns din urma si depasit cateva echipe de ghizi cu clienti. Cu atat mai bine, de-abia vedeam pe unde merge traseul. Erau zone unde nu era foarte evident daca e la stanga sau la dreapta, asa ca ne-a prins bine sa avem echipe in fata.

Am ajuns la un moment dat la punctul denumit Breakfast (3550 m), unde scria ca daca nu ai scos pana acolo 3 h de la cabana Studle, mai bine te intorci pentru ca te misti prea incet. In acel loc noi aveam 3 ore si 15 minute, asa ca eram pe-aproape. Era in jur de 7:30 si mai aveam 250 m de urcat pana pe varf, deci nici gand sa renuntam. In partea superioara a fost un pic mai greu (catarare sustinuta). Ne asiguram doar la pasajele cu adevarat dificile, in rest am urcat la liber. Am avut parte si de un mic incident: lui Marian i-a cazut pioletul de pe rucsac, insa din fericire nu s-a dus prea departe. L-am vazut unde s-a oprit (la vreo 20 m mai jos) si am decis sa cobor dupa el in rapel cu nod Obendorf. Marian era gata sa renunte la piolet, dar i-am zis ca avem nevoie de el la coborare, asa ca nu se punea problema sa-l lasam acolo. Ne-a luat vreo jumate de ora sa recuperam pioletul, timp in care ne-am si odihnit putin.

Am continuat apoi in ritm constant si am ajuns la portiunea cea mai dificila din tot traseul (prevazuta cu ancore): trebuia sa te cateri in bocanci pe o fata spalata, cu prize de picioare cat o unghie. Am trecut cu bine si de asta si ne-am apropiat tot mai mult de varf. Se vedea de-acum crucea de pe varf, ceea ce ne motiva sa continuam. In partea finala am mai avut parte de o bucata dificila (o traversare spre dreapta), insa aceea era prevazuta cu cablu metalic. Ne-am auto-asigurat cu zelbul si am trecut fara probleme.

Am ajuns cu bine pe varf in jur de ora 10. Am facut poze si ne-am tras putin sufletul. I-am multumit lui Dumnezeu pentru protectie, atat de necesara pe un astfel de traseu, mai ales ca urcasem intr-o stare avansata de oboseala. Aveam parte de o vedere panoramica, insa nu mai era chiar asa de senin: nori albi se ridicau dinspre vale, semn ca dupa amiaza va ploua din nou. Nu am stat prea mult pe varf, in ideea de a ne retrage cat mai mult pe vreme buna. Incepusem deja coborarea, cand ne-am intalnit cu Bianca si David, care urcasera pe ruta normala. Ne-am bucurat foarte mult sa ne intalnim acolo. Le-am facut poze pe varf cu steagul, dupa care am coborat. Am trecut fara probleme saua dintre Gross si Kleinglockner (marele si micul clopot), dupa care ne-am descatarat pe muchia estica a lui Kleinglockner. La un moment dat devenea din ce in ce mai greu sa ne descataram, asa ca am facut rapel cu coarda de 20 m.

Partea cea mai dificila a coborarii a fost la capatul crestei estice de pe Kleinglockner, unde am ajuns la un ghetar foarte abrupt. Din fericire, era acolo o balustrada de coarda, de care am putut sa ne asiguram cu zelbul ca sa ne punem coltarii. Chiar si asa, am avut apoi emotii la coborarea abrupta pe care am facut-o la coltari si piolet: gheata era foarte dura. Am trecut cu bine si de asta si am ajuns intr-o zona cu panta mai mica. Eram deja complet in ceata si ne-am ghidat dupa momai ca sa gasim cabana Erzherzog Johan (3450 m), unde ne-am oprit sa mancam o supa calda. De pe varf pana la cabana am facut 2 ore, dupa care inca 2 ore pana la cabana Studle. Am scos astfel un timp general de 10 ore (6 ore la urcare, 4 ore la coborare).

La cabana Studle am facut o scurta pauza, in care am mai mancat putin si am recuperat echipamentul lasat acolo. In jur de 15:20 am inceput coborarea finala spre masina (lasata la 1920 m). Portiunea aceasta mi s-a parut cea mai dificila. Resimteam acum durere in genunchi si gambe, iar rucsacul mi se parea din ce in ce mai greu. A fost cea mai dificila parte a traseului. Dar totul e bine cand se termina cu bine, asa ca in jur de 17:00 eram inapoi la masina. Am respirat usurati si ne-am felicitat reciproc pentru realizarea obiectivului.

Am pornit spre vale cu gandul sa dormim in campingul din Kals, dar pana sa ajungem noi acolo, incepuse ploaia. In aceste conditii, nu mai avea rost sa ramanem in Kals, asa ca am mers mai departe spre Lienz. Si acolo plouase, asa ca am mai mers putin. Am inceput sa ne uitam dupa „zimmer frei” (eram prea obositi si era prea ud pe jos ca sa mai punem cortul). Din fericire, am gasit destul de repede o camera la 52 euro cu mic dejun. I-am explicat gazdei ca plecam foarte devreme si ca nu vrem mic dejun, asa ca ne-a dat camera cu 40 euro. Un pret excelent pentru 2 persoane !

La ora 20 eram deja la orizontala, pe de o parte pentru ca eram rupti dupa maratonul de pe Grossglockner realizat dupa o noapte nedormita, dar pe de alta parte pentru ca voiam sa plecam foarte devreme spre tara, ca sa ajungem acasa pana sambata seara. Am plecat la 4:30, la ora 9:00 (ora locala) treceam deja granita spre Ungaria, iar la ora 14 (ora Romaniei) intram in tara pe la Nadlac (pe autostrada). In jur de 20:00 am ajuns in Brasov, obositi dar foarte multumiti de expeditia fulger realizata.

PS. Descrierea rutei (in germana) si topo-ul pot fi consultate aici:

https://www.bergsteigen.com/touren/klettern/stuedlgrat/

Această prezentare necesită JavaScript.

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: